VIDEO „Lumea a simțit ca un fel de satisfacție personală faptul că cineva arată că împăratul e gol. Și eu am arătat că vreo 50 de împărați erau goi”. Jurnalista Emilia Șercan, la Podcast ZdCe

Jurnalista Emilia Șercan este binecunoscută în România pentru investigațiile sale în care a arătat că zeci de înalți demnitari de stat, inclusiv prim-miniștri, au plagiat în tezele lor de doctorat, iar ca urmare, au avut parte de beneficii administrative și politice. Ca urmare, a fost amenințată cu moartea și a fost victima unui kompromat cu legături și în R. Moldova.

La Podcast ZdCe, Emilia Șercan povestește despre lupta sa cu impostura academică și cu instituțiile statului care încearcă să-i distrugă reputația profesională și să o reducă la tăcere. 

— Ai reușit să aduci subiectul privind plagiatul în tezele de doctorat, care este oarecum îngust și de nișă, la nivel de dezbatere națională în România. Spune-ne, te rog, cum ai început, cum ți-a atras atenția acest subiect?

— Aș putea să zic că e o poveste lungă, e un proces lung în spate. În momentul în care m-am apucat să scriu despre doctoratele plagiate ale unor politicieni, efectiv e ca și cum aș fi tras de un capăt de ață și în final, să ajung să deșir toată fața de masă. Practic, să demantelez și să devoalez un întreg sistem care ne-a pus în fața unei realități extrem de dure și dureroase în egală măsură – să înțelegem la nivelul societății că în România avem o problemă care s-a transformat într-un fenomen. Plagiatul e transformat într-un fenomen. A fost atât de răspândit în mediul universitar până la un anumit punct, încât, practic, a reușit aproape să submineze întreg mediul academic românesc, reputația și consistența mediului academic românesc.

Am început pur și simplu dintr-o întâmplare, în momentul în care o conjunctură politică l-a făcut pe fostul vicepremier și ministru de Interne, Gabriel Oprea, să ajungă premier interimar pentru o perioadă în vara lui 2015. Eu scrisesem cu mulți ani în urmă despre Gabriel Oprea că era profesor universitar și că era conducător de doctorate la Academia de Poliție, însă acest lucru era cumva într-o contradicție majoră cu felul în care el se exprima public, felul în care el vorbea. Ideile pe care le transmitea, extrem de sărace și extrem de prost exprimate, contrastau foarte tare cu faptul că el era profesor universitar și conducător de doctorate. 

— Și ți-a apărut întrebarea pe care în mod logic și-o pune un jurnalist. 

— Da. E teza omului respectiv, teza de doctorat care, practic, stă la baza construcției unei cariere universitare. Acea teză de doctorat este realizată de Gabriel Oprea, cel care abia poate să se exprime corect și coerent în limba română sau acea teză de doctorat a fost plagiată? Sub acel impuls, m-am dus la bibliotecă și foarte ușor, în mai puțin de două ore, am găsit dovezi consistente că Gabriel Oprea plagiase chiar de la conducătorul lui de doctorat și mai plagiase dintr-un alt profesor care era referent în Comisia de susținere a tezei de doctorat. Aceste două persoane ar fi trebuit să știe, ar fi trebuit să vadă, ar fi trebuit să oprească de la susținere acea teză, nu să îi dea lui Gabriel Oprea titlul de doctor. 

Acea teză are și o poveste foarte interesantă. De multe ori am spus că, probabil, dacă întâmplarea n-ar fi făcut să mă apuc să verific acea teză prima, poate că aș fi fost descurajată dacă dădeam peste o teză de doctorat cu un plagiat mai bine mascat. Acea teză nu avea o introducere. A fost un șoc pentru mine în momentul în care am deschis-o la bibliotecă și am văzut că ea nu are o introducere, nu are concluzii. Bibliografia era făcută din 26-28 de cărți și mai departe existau diferențe majore între capitolele acelei lucrări. Primul capitol era scris cu un corp de literă și cu un anumit font. Următorul capitol era cu un alt corp de literă și cu un alt font. Erau diferențe majore între modalitatea de exprimare și felul în care erau frazele îmbrăcate. 

Tot atunci, am găsit o altă parte din teză care era contrastantă cu tot ceea ce era înainte și după. O parte, cu o exprimare ușor, n-aș putea să spun arhaică, dar o exprimare care ținea de o altă perioadă istorică a României. Undeva, probabil, perioada antebelică sau interbelică, începutul secolului XX. Și era clar că nu are nimic de a face cu teza, că e copiat de undeva, că e plagiat de undeva. Și ulterior am descoperit sursa acelui capitol. Era plagiat din Nicolae Iorga. Gabriel Oprea plagiase inclusiv din Nicolae Iorga.

— Își asumase textul, ideile și exprimarea. 

— Da, exprimarea lui Nicolae Iorga. 

— Reieșind din faptul că nici nu se străduise foarte mult camufleze acest plagiat, probabil nici nu s-a gândit că un jurnalist o să ajungă într-o zi să-i citească teza și să constate lucrul ăsta. 

—Eu sunt convinsă că nu s-a gândit nici Gabriel Oprea. Bine, eu nu știu dacă Gabriel Oprea măcar a înțeles vreodată, în condițiile în care el a coordonat 22 de doctoranzi și a fost îndrumător pentru 22 de doctoranzi. Eu nu știu dacă el atunci când a susținut teza, că nu pot să spun că și-a făcut-o el, că nu știu dacă a plagiat el sau a plagiat altcineva pentru el, nici nu am cum să-l știu lucrul ăsta, dar eu nu știu dacă el atunci, la momentul susținerii, a înțeles ce înseamnă doctorat și ulterior, după ce el a coordonat 22 de persoane care au obținut titlul de doctor sub îndrumarea lui. Pentru că o teză care nu are introducere și nu are concluzii și o teză care este total dezlânată, cu diferențe majore de formă și de fond, e inacceptabilă. Lucrul ăsta n-ar fi trecut nici măcar într-o facultate la nivel de eseu, o asemenea structură nu ar fi trecut. Un student ar fi picat un examen dacă ar fi predat vreodată o astfel de lucrare.

— Ai pornit mai departe cu aceste cercetări, ai descoperit ulterior și alte teze plagiate și ai înțeles că sistemul e putred. 

— Da. 

— De ce oamenii ăștia și-au dorit atât de tare un doctorat? Vine doctoratul cu privilegii, cu beneficii în România? 

— Pe de-o parte, o explicație ar fi faptul că acești oameni au încercat să se legitimeze profesional și intelectual mai ales. Dacă ne uităm, mulți dintre cei care au titluri de doctor, unii chiar și două titluri de doctor, oameni politici mă refer, sunt oameni cu majore carențe în pregătirea lor profesională și în formarea lor intelectuală. Sunt oameni care au crezut că dacă au un titlu pe care să-l menționeze în CV, atunci vor avea o mai mare greutate în societate și vor putea să acceadă la diverse funcții politice și publice. 

Unii, sunt sigură că au fost atrași de beneficiile care au venit la pachet cu deținerea unui titlu de doctor. La sfârșitul anilor ’90 se putea intra în magistratură, să devii procuror sau judecător fără să mai dai examenul de admitere în magistratură, care întotdeauna a fost unul greu. După aceea, la începutul anilor 2000 s-a introdus în statutul cadrelor militare opțiunea de a deveni general în armată, dacă erai colonel sau chestor în poliție, dacă erai comisar șef, doar în baza titlului de doctor, fără să mai dai un examen. Legislația în România prevede ca coloneii și comisarii șefi să dea un examen pentru a trece la gradul superior următor și mulți au considerat că e mult mai ușor să obțină un titlu de doctor decât să treacă acel examen care e greu.

Apoi mai sunt și beneficiile materiale. Odată ce ai un titlu de doctor, normal că vei fi promovat mai ușor în funcție, pentru că, teoretic, acel titlu de doctor ar trebui să fie dovada și garanția competenței tale. Dar sunt și beneficiile incluse în lege, în Codul muncii care spune că orice deținător de titlu de doctor care lucrează în sistemul public la stat poate să primească un spor doctoral de 15%. Asta a fost valabil până în 2017. Din 2017 s-a modificat și acum e o sumă fixă care este de circa 950-1000 de lei (lei românești, n. r.). Deci, undeva în jurul la 200 de euro lunari. Nu sunt bani mulți, dar nu sunt bani puțini. E o sumă fixă, stabilă și pe care o iei practic pentru tot restul vieții tale de angajat la stat. 

— Impactul investigațiilor pe care le-ai făcut a fost simțitor. Au fost demiși înalți demnitari de stat, au fost schimbate legi, au fost închise școli doctorale. Unii n-au mai venit să-și susțină tezele atunci când au aflat că vii să asiști la susținerea lor publică. Alții au picat susținerea. Spune-ne, te rog, câte ceva din aceste situații. 

— Dacă stau și eu și mă uit în spate, aproape că nu-mi vine să cred unele lucruri pe care le-am făcut. Am scris despre cel puțin 50 de persoane, de la premieri ai României, miniștri, șefi de instituții importante, general de armată, general SRI, chestori de poliție, rectori de universități, procurori, judecători. Practic, am scris despre o mulțime de oameni care ocupau funcții publice și care aveau teze de doctorat. Și tezele lor de doctorat erau plagiate. Sunt situații hilare, sunt situații revoltătoare. Am întâlnit situații de-a dreptul halucinante. Șefului Autorității Electorale Permanente, instituția care coordonează și controlează întreg procesul electoral în România și finanțarea partidelor politice, i-am verificat în teză, apoi l-am sunat și una dintre întrebările pe care i le-am pus a fost ce titlu are teza lui de doctorat. Nu a știut ce titlu are propria lui teză de doctorat. Au fost alții care au avut două teze de doctorat, unul dintre rectorii de la Academia de Poliție despre care am scris, două teze de doctorat – ambele plagiate. Au fost decani de facultate, tot la Academia de Poliție. Am scris destul de mult despre Academia de Poliție. În final, aceste două școli doctorale au fost închise, ceea ce cred că e un bine produs societății până la urmă, pentru că acele două școli doctorale au produs plagiat, impostură și au legitimat o mulțime de oameni pe care i-am regăsit ulterior în diverse poziții-cheie din poliție, poliția fiind una dintre cele mai corupte și nefuncționale instituții din statul român.

De exemplu, fostul prim-procuror adjunct general al României, Bogdan Licu, acum judecător la Curtea Constituțională, despre care se știe foarte bine că are o protecție și o susținere importantă din partea Serviciului Român de Informații. Lucruri super conectate.

De fapt, ce-am făcut eu, a fost să dezvălui și să arăt că această parte a conducerii României este incompetentă, este formată din oameni care au ajuns în acele poziții prin diverse alte moduri, nu datorită pregătirii lor profesionale, experienței lor profesionale, competenței dovedite de CV-urile și de studiile lor, de trecutul lor academic sau profesional. 

— Ai scris și despre teze ale prim-miniștrilor. Ai descoperit teza plagiată a fostului prim-ministru Nicolae Ciucă, de exemplu. 

— Da. Este unul dintre ultimele subiecte pe care le-am acoperit, pentru că de aproape doi ani după ce am scris despre teza lui Nicolae Ciucă, am publicat anul trecut în luna ianuarie, după lucrul acesta, am fost victima unui kompromat. 

— Cu legături și în Republica Moldova. 

— Cu legături în Republica Moldova. O persoană necunoscută mie mi-a trimis un mesaj pe Facebook, prin care îmi spunea că a descoperit că are niște fotografii ale mele. Când m-am uitat peste ele, erau niște fotografii personale, intime, fără nuditate, fără vreo conotație, făcute în ani diferiți, salvate de mine într-un laptop vechi, în foldere diferite, printre alte sute de poze.

Deci, cineva a cotrobăit, a avut acces la computerul meu, probabil acum mai mulți ani, a găsit acele poze, le-a pus și le-a urcat pe un site porno, cu numele meu și cu descrierea „deontoloagă de profesie”. Am făcut un screenshot respectivului mesaj, ca să am dovada că cineva are pozele mele. Și după care am fost măcinată o noapte întreagă dacă să mă duc sau să nu mă duc la poliție, să anunț sau să nu anunț. Și o prietenă avocat mi-a spus, trebuie să mă duc pentru că cineva va avea acele poze și le va încărca mereu și mereu și mereu. Și m-am gândit că o să reușesc ștergerea lor, am ascultat de sfatul avocatului și m-am dus a doua zi dimineață la poliție.

Ideea este că la nici jumătate de oră, la 20 de minute după ce eu am plecat din secția de poliție, acele poze, dar și captura de ecran pe care eu am dat-o ca probă polițistei ca să poată să facă investigația și să descopere cine mi-a furat pozele, cine le-a încărcat pe 31 de site-uri porno, acea captură de ecran, împreună cu pozele, erau publicate pe site-ul lui Cristian Rizea din Republica Moldova –  realitateadinmoldova.md.

A fost un șoc pentru mine. Informația ulterior a fost preluată de aproape 80 de site-uri din România, evident cu scopul diseminării masive. Asta era clar o acțiune de „character assassination” – asasinarea morală a unei persoane. Deci, practic, se încerca asasinarea morală, distrugerea mea, distrugerea reputației mele prin diseminarea masivă, ca lumea să spună: „Cine, mă, scrie despre plagiat? Aia care a apărut pe site-uri porno cu niște poze care nu erau porno?” Era încercarea evidentă de a mă scoate din presă, de a face în așa fel încât eu să nu mai scriu niciodată. 

— Saitul lui Rizea a fost folosit ca sursă, ca să să ajungă imediat după asta în România, aceste date?

— Da, deci, site-ul lui Rizea practic a fost preluat, după aceea, în România de circa 80 de site-uri. Adică s-a făcut o distribuire masivă. 

— Ai reușit să înțelegi de ce Rizea? De ce a fost folosit el? 

— Da. Justiția este un punct extrem de sensibil în România. Funcționează atunci când există interese să funcționeze pentru anumite persoane. Dar justiția nu mai este despre dreptate, și nu mai este despre adevăr, și nu mai este despre reparații morale pe care le poate face pentru oameni. Pentru oamenii normali și pentru oamenii obișnuiți. Justiția este despre apărarea politicienilor, despre protecția politicienilor sau despre inculparea lor atunci când cineva are interes să o facă. Eu am făcut tot posibilul și până acum. Atât cât s-a mișcat ancheta, s-a mișcat pentru că eu am făcut niște eforturi personale uriașe să împing lucrurile. Uite, acum cred că o spun pentru prima dată public, dar am spus-o în cercuri restrânse cu prieteni, cu colegi. Eu iau în calcul inclusiv faptul să mă duc în fața Parchetului General din România și să fac greva foamei dacă această anchetă nu va fi făcută. Este absolut scandalos să ai o astfel de acțiune în care poliția să scurgă aceste informații cu scopul evident de a compromite și de a asasina moral un ziarist. Este inimaginabil așa ceva. Într-o democrație nu poți să accepți așa ceva. Eu nu pot să accept așa ceva. Ultimii doi ani pentru mine au fost ani de bătălie cu justiția din România ca să pot să împing lucrurile, să ajungem la un rezultat. 

Mă întrebai mai devreme dar de ce au făcut asta? Pentru că, la cât am scris despre poliție, am scris despre cel puțin trei miniștri de interne, toți erau în funcție în momentul în care am scris ca au plagiat, am scris despre doi șefi ai poliției române, în funcție în momentul în care am scris, despre secretarul de stat principal din Ministerul de Interne care coordonează poliția, am scris despre alți șefi de structuri importante din poliție că au plagiat. Am scris despre toată Academia de Poliție. Rector, despre prorector, decani și profesori din Academia de Poliție. Cred că cele mai multe materiale au fost despre oameni din poliție.

Normal că din poliție a fost foarte ușor de scurs să fie scursă acea informație. Deci a fost folosit Rizea simplu. Pentru că oamenii din România la care a ajuns acea captură și informațiile aveau legături, erau coordonatorii lui Rizea. Pentru că Rizea n-a fost de capul lui aici și n-a stat de capul lui aici. El nici n-a fost extradat. El a fost expulzat. A fost luat de pe stradă și dus la graniță. Nu au fost eforturi depuse de către România și instituțiile statului, Ministerul Justiției. A stat aproape 4 ani de zile și au făcut o mulțime de nenorociri în această țară. Și România nu l-a cerut înapoi, deși el devenise o vulnerabilitate pentru Republica Moldova. E incredibil lucrul acesta. De asta a fost folosit. Și a mai fost folosit dintr-un motiv. Pentru că Republica Moldova, este în afara Uniunii Europene.

Eu am toată încrederea că dacă procurorii din România vor, găsesc vinovații. Nu vor găsi vinovații dacă nu își vor dori. Dar eu voi face tot posibil, inclusiv greva foamei voi face, dacă va fi nevoie. 

— Așa a înțeles statul să reacționeze atunci când cineva de la vârf s-a simțit pus în pericol de niște investigații bine documentate. Inclusiv despre asta vreau să discutăm, despre puterea jurnalismului corect și cu argumente, cu documente, așa cum încercăm și noi aici să facem. Care a fost reacția publicului atunci când tu făceai o nouă dezvăluire? Era o reacție de susținere pentru tine? 

— Da. A fost covârșitor. Am simțit susținerea oamenilor. Eu nu public atât de des, dar am o susținere destul de importantă din partea societății și simt lucrul ăsta, văd cum reacționează oamenii. Dar, de regulă, lumea încearcă să-și valideze propriile opinii și propriile convingeri. În momentul în care scriam despre oameni precum Gabriel Oprea, pe care îl vedeam că nu poate să vorbească și e doctor, e profesor, e coordonator de doctorate, lumea a simțit ca un fel de satisfacție personală faptul că cineva arată că împăratul e gol. Și eu am arătat că vreo 50 de împărați erau goi. 

Dar, de exemplu, când am scris despre Laura Codruța Kövesi, spre finalul anului 2016, aia a fost poate una dintre cele mai dure reacții. Nu am analizat teza, pentru că ea fusese analizată anterior de o altă echipă – de Grupul de Investigații Politice împreună cu Miliția Spirituală. Chiar dacă lumea îmi cerea mie: „Verifică-i tu teza!”,  nu fac o contra-investigație, pentru că nimeni nu face, un jurnalist nu face o contra-investigație. Și ancheta respectivă dovedise că era plagiat. Iar Laura Codruța Kövesi a ieșit într-un interviu la radio și a prezentat apărarea ei în chestiunea plagiatului, a încercat să demonstreze că, de fapt, nu a plagiat.

Era o apărare consistentă, pe vreo 120 de pagini și m-am apucat să citesc. Și mi-am dat seama că, de fapt, e praf în ochi și că lucrurile respective nu se susțin. Am luat la fel, metodic, frază cu frază, cu creionul în mână, cum ar trebui să facă un procuror care vrea să descopere lucruri. Și am scris. Am scris ce am descoperit și am arătat că sunt inconsistențe, am arătat că sunt suspiciuni clare, dovezi de plagiat. Am ieșit cu acest material și a fost momentul în care am primit reacție inversă. Multe înjurături, agresiune verbală, hate speech.

— Doar pentru că era populară.

— Era populară și era susținută de acea parte a oamenilor care, până atunci, mă aplaudaseră pentru anchetele și investigațiile și descoperirile despre plagiatele altor oameni politici. 

— De fapt, e o lecție de jurnalist, ceea ce ai făcut. Nu ne alegem subiecții pe preferințe politice sau personale, sau de alte feluri. E important să arătăm despre toate persoanele care au făcut ceva care nu e corect.

— Da. Bineînțeles. Și a fost și o lecție pentru public. Să înțeleagă că nu putem să scriem doar despre cei care nu ne sunt simpatici. 

— Una dintre anchetele tale a arătat că există situații în care persoane din România vin să-și susțină doctoratele aici, în Republica Moldova. Și ai găsit și în asemenea teze cazuri de plagiat. E un pelerinaj, un turism academic din România în Republica Moldova?

— Da. Oameni din anumite zone ale instituțiilor statului au făcut potecă spre R. Moldova ca să-și obțină tezele de doctorat aici. Și acum vreo trei ani și jumătate, am scris despre un judecător de la Curtea de Apel București pe nume Vasile Bîcu. Acest judecător a susținut teza de doctorat la Universitatea Liberă din Moldova, la ULIM, și teza lui a fost plagiată. Am descoperit relativ ușor, plagiase din foarte multe alte teze de doctorat susținute în Republica Moldova. Ceea ce bineînțeles că mi-a atras atenția, a fost că avea o bibliografie consistentă de limbă rusă. El nefiind un vorbitor de limbă rusă. 

Judecătorul nu mi-a răspuns la telefon, am vorbit cu conducătorul de doctorat din R. Moldova, cu care am făcut chiar și un mini-interviu și care mi-a zis că nu e o problemă faptul că el nu știa limba rusă. Și am zis: „Ok, bun, dar cum a folosit atunci acele resurse bibliografice, cum le-a folosit?” Și mi-a zis: „Ei, i-am tradus și eu”. Problema era că erau niște zeci de cărți, erau spre 80-100 de cărți, chiar am numărat, erau 10 mii de pagini. Evident că nu stătea argumentul acesta și justificarea aceasta în picioare. 

Da, sunt mulți români care au venit și sunt sigură că o să găsiți aici, o să găsim împreună, dacă o să ne uităm, oameni care provin mai degrabă din zona de administrație publică, nu de la nivelul cel mai înalt, dar din primării, structuri centrale din stat, din justiție, pentru că aici am văzut că sunt foarte așa prolifice școlile doctorale în drept, cum de altfel sunt și în România. 

— Deci, în momentul în care cineva ajunge la o conducere aici, în Republica Moldova, primul nostru impuls, ca jurnaliști, este să ne uităm în declarațiile de avere. Primul tău impuls este să te uiți în CV și în teza de doctorat, dacă o are.

— Da, primul lucru, într-adevăr CV-ul. Ne uităm și în declarațiile de avere, asta e clar, dar pentru mine reflexul este să mă uit prima dată în CV, să văd exact ce studii are omul respectiv. Pentru că mai e o chestie care cumva explică și de ce doctoratele plagiate s-au transformat în fenomen. Oamenii au încercat să-și acopere, cum spuneam, găurile profesionale și carențele intelectuale cu diplome, crezând că dacă au multe diplome, au multe certificate, au multe titluri, au multe atestări, participări la cursuri și așa mai departe, sunt mai capabili. Evident că nu sunt. 

Și e foarte ușor pentru mine să mă uit într-un CV și să descoper dacă persoana respectivă a făcut ceva în timpul în care făcea studii. Dacă în timp ce făcea doctoratul a lucrat, avea un serviciu solicitant: munca de polițist, munca de procuror, munca de profesor, munca de judecător, chiar și munca de politician, nu-ți permite să faci cercetare. Pentru că tu, practic, dacă ai un job și nu neapărat unul rigid, tot nu-ți rămâne suficient timp seara. Ajungi acasă, nu cred eu că primul lucru pe care îl faci este să te arunci pe cărți și pe laptop și să te apuci să scrii la teza de doctorat. Ai weekend-ul. Asta înseamnă să faci sacrificii personale, familie. Nu poți. Efectiv, nu poți în 3 ani, atât cât îți permite timpul alocat doctoratului, să faci cercetare de la ora șapte seara, să spunem, sau de la ora opt seara și în weekend, sâmbătă și duminică. Și dacă ai face lucrul ăsta, tot nu ți-ar ieși ceva calitativ. Un indiciu este în CV. În condițiile în care în perioada respectivă mai făcea și altceva, e clar că teza respectivă, dacă nu este plagiată, e maculatură sau poate că a fost scrisă de altcineva. 

— Tu ai făcut o documentare serioasă legată de legislație, de cum funcționează întreg sistemul, ca să poți să-l înțelegi. Însă, tu ai făcut la rândul tău o teză de doctorat.

— Asta m-a ajutat pe mine foarte tare, pentru că în momentul în care m-am dus, de exemplu, să văd teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, îmi susținusem doctoratul cu 2 ani mai devreme. De fapt, luna aceasta pe 26 se împlinesc 10 ani de când am susținut doctoratul. Și știam absolut toată legislația, procedurile, pentru că eu am trecut prin acest proces. Asta m-a ajutat și de asta mi-a fost relativ ușor să înțeleg și să pot să scriu. Și iarăși ce m-a ajutat pe mine a fost faptul că știam ce înseamnă plagiat. Cercetarea, ce înseamnă de fapt să produci ceva original.

— Ce trebuie de știut este că susținerea acestor lucrări se face public, atât în România cât și în Republica Moldova. Așa sunt regulile internaționale. Și mi s-a părut foarte amuzantă istoria despre care ne-ai povestit când te-ai dus la o susținere a unei teze și, la fel, mi s-a părut o mare dovadă de curaj să le spui acelor persoane în față: „Această teză este plagiată”.

— Da. E, cred că, e unul dintre momentele care mi-au adus foarte multă susținere din partea publicului în România. Era în 2018, cred că, fostul ministru al Educației Liviu Pop, cel care a desființat Consiliul care validează tezele de doctorat în România, în timp ce se adunase în ședință ca să emită un verdict în teza lui Victor Ponta, se întâmpla în 2012 și Liviu Pop a decis desființarea acestui Consiliu exact când Consiliul se afla în ședință. 

— Deci s-a ajuns până la situația să se desființeze o instituție.

—  Da. Ca să-l salveze pe Victor Ponta de la un imminent verdict de plagiat. Și Liviu Pop este cel care și-a asumat lucrul acesta. El era ministru interimar al Educației atunci. A semnat documentul, a semnat ordinul de ministru, pentru că aceste instituții sunt numite și revocate prin ordin de ministru. Și-a asumat, a desființat instituția. 

El însuși, mai târziu, în 2018 își susținea teza de doctorat la Academia de Poliție. Am aflat lucrul ăsta pentru că mă uitam frecvent pe site. Mă uitam tot timpul pe site să văd cine mai susține, pentru că cu asta mă ocupam. Am văzut că urmează să își susțină teza de doctorat și am luat decizia să mă duc să văd teza înainte de susținere. Pentru că și în România și Republica Moldova și în alte țări, în spațiul internațional, tezele de doctorat devin publice înainte de susținere. Ele se depun la biblioteci. Am făcut cerere, m-am dus la Academia de Poliție pentru că trebuia să intru într-o instituție cu pază militară. Am intrat în Academia de Poliție, m-am dus la bibliotecă, am văzut teza, am verificat, am găsit dovezile de plagiat și după două zile m-am dus la susținere. 

A venit Liviu Pop, era însoțit de o domnișoară care dădea slide-urile înainte și înapoi, deci el era atât de emoționat când probabil i s-a zis că voi fi prezentă în sală pentru că am făcut cerere să intru în universitate unde era pază militară. De altfel, susținere fiind publice, chiar dacă sunt în universități militare, accesul trebuie să fie liber. De asemenea, la bibliotecă trebuie să fie liber accesul.

M-am dus acolo. Liviu Pop, extrem de emoționat, aș zis că n-am mai avut asemenea emoții de când a depus jurământul militar în armată. Era efectiv sugrumat, vorbea de parcă cineva îl strângea de gât. După ce s-a terminat toată susținerea lui, după ce Comisia de Susținere și-a citit referatele, i-au făcut recomandări domnii profesori din Comisie, printre care și un rector, să publice teza de doctorat pentru că are o valoare deosebită și e un plus pentru societate și pentru cunoașterea umanității ceea ce produce Liviu Pop. Iar după ce s-a produs acest moment, procedura zice că persoanele care sunt în sală pot să adreseze întrebări. 

Eu atunci am ridicat mâna și am zis că vreau și eu mai degrabă să spun câteva lucruri, un comentariu. Și atunci am spus: „Știți că sunteți pe punctul de a acorda un titlu de doctor pentru o teză plagiată”. Consternare în sală. Le-am prezentat dovezile pe care le aveam, rezumatul tezei îl trecusem prin soft și găsisem și acolo, și în rezumat găsisem destul de multe indicii de plagiat. Comisia s-a retras, în 5 minute a revenit și a decis cu unanimitate să suspende susținerea tezei. Și astfel am blocat acordarea unui titlu de doctor pentru o teză plagiată.

Și amuzant este că după o perioadă, tot la Academia de Poliție, am vrut să mă duc la alte susțineri. Erau 3 susțineri într-o zi. Doi dintre oamenii care urmau să susțină teza nu au mai venit la propria lor susținere, speriați de faptul că voi merge acolo și că voi îi voi pune în dificultate și că voi arăta eventual că tezelor sunt plagiate și atunci au decis să nu mai participe ei. 

— Ai contribuit ca cel puțin trei teze să nu mai apară. Să nu mai apară teze plagiate. 

— Da, trei teze plagiate și proaste, adică, maculatură curată. 

— Nu știu dacă ai reușit să vezi ce se întâmplă în Republica Moldova la capitolul ăsta. Știu că ai studiat legislația, instituțiile. Am putea să avem suspiciuni, bănuieli că se întâmplă asta la nivel generalizat și aici? 

— Cred că da. Pentru că multe dintre lucrurile care s-au întâmplat în România au fost preluate și în Republica Moldova. Mulți oameni care au fost în comisii, profesori din România, au fost invitați la susțineri în R. Moldova. Sau profesori din R. Moldova au fost invitați la susțineri din România. Și cred că lucrurile sunt relativ asemănătoare. Singura necunoscută probabil este proporția, dacă, într-adevăr, o să putem vorbi despre un fenomen și aici. E posibil ca oamenii să fi văzut ceea ce se întâmplă în România și în ultimii ani să fi făcut ca toate aceste instituții să fie ceva mai funcționale. În unele situații am văzut că legislația chiar e mai bună în R. Moldova decât în România. Sunt prevederi pe care noi nu le avem și care sunt bune.

Ideea este de înțeles ce se întâmplă în mediul academic și de văzut care este legătura cu sistemul, cu clasa politică și care sunt încrengăturile. Cred că ce ar fi important de văzut, ar fi o radiografie a persoanelor care dețin titlul de doctor și poate – o verificare făcută de către voi în legislație, de văzut beneficiile. Nu știu dacă în Moldova se primesc bani pentru deținerea titlului de doctor de către cei care lucrează la stat, dacă titlul de doctor reprezintă o scurtătură, nu mai dai un examen să devii colonel, să devii general, nu mai dai examen ca să ai gradul non-didactic în învățământul preuniversitar, de exemplu. 

— Mulțumesc pentru discuție!