Funcționari electorali în rețeaua lui Șor, Tik Tok și influențe externe: „Ne îngrijorează incitările la destabilizare, la acțiuni pe extreme”. Angelica Caraman, președinta CEC, la Podcast ZdCe
Zeci de funcționari electorali au făcut parte din rețeaua de cumpărare a voturilor coordonată de Ilan Șor, iar ca urmare, și-au pierdut funcțiile, a declarat Angelica Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale, invitată la Podcast ZdCe, cu care am discutat despre lecțiile scrutinului prezidențial și ale referendumului din toamna anului 2024, pentru alegerile parlamentare din 2025.
Președinta CEC a menționat că alegerile din 2024 au fost marcate de un număr mare de cazuri de corupere a alegătorilor, iar pentru a preveni repetarea acestei situații la alegerile parlamentare din acest an, s-au propus și se discută mai multe modificări și clarificări ale legislației electorale.
Ea mai explicat de ce CEC a decis limitarea activității unor partide politice și a cerut dizolvarea unor formațiuni politice care au admis abateri la modul de raportare financiară și s-a referit și la utilizarea resurselor administrative de către candidați.
Totodată, președinta CEC a subliniat că sunt examinat modalitățile de monitorizare a campaniilor de promovare pe rețelele sociale și a cheltuielilor neraportate pentru acestea.
„Este un alt subiect destul de actual și sensibil, atunci când vorbim de acest echilibru între libertate de exprimare și dezinformare, propaganda, influență, manipulare”, a subliniat Angelica Caraman. Ea a spus că CEC a monitorizat la alegerile precedente campania electorală pe rețelele sociale, dar că o problemă nesoluționată încă este cea a agitației electorale ascunse, nedeclarate, făcute de persoane terțe.
„Nu ai să interzici unei persoane să susțină un candidat pe care îl simpatizează. Dar iată atunci când aceste postări sunt sponsorizate, aici deja avem un subiect de discutat, pentru că asta tot înseamnă o susținere, inclusiv financiară, indirectă și ea trebuie să fie contabilizată și reflectată în rapoarte”, a explicat președinta CEC.