Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Comisia Pre-Vetting, pe final…

VIDEO Comisia Pre-Vetting, pe final de mandat. Cum răspunde la acuzații și critici președintele comisiei, Herman Von Hebel

Herman Von Hebel, președintele Comisiei Pre-Vetting, răspunde în cadrul Podcast ZdCe la mai multe critici și acuzații care i s-au adus comisiei ce a evaluat integritatea etică și financiară a candidaților la funcțiile de membri în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor. Comisia s-a confruntat cu obiecții legate de imparțialitatea sa față de unii candidați, precum și de integritatea unor membri ai săi, inclusiv a președintelui Herman Von Hebel. 

Instituită în aprilie 2022 și formată din trei membri din R. Moldova și trei membri internaționali, Comisia Pre-Vetting își va încheia în curând activitatea, după ce a evaluat 69 de candidați, dintre care doar 23, adică o treime, au reușit să treacă evaluarea cu succes.   

— Comisia Pre-Vetting a fost constituită în aprilie 2022 și a avut rolul de a verifica integritatea candidaților la funcțiile de membri în Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. Comisia a evaluat în total 69 de persoane, dintre care doar 23 au trecut această evaluare, iar cei care nu au trecut-o nu au avut șansa să candideze la aceste funcții în CSM și CSP. Cum a fost această procedură, în general, din punctul dumneavoastră de vedere?

— A fost un proces dificil și motivul pentru care spun acest lucru este că am putut să analizăm o cantitate enormă de informații despre diferiți candidați, informații de la bănci, bănci private, precum și de la tot felul de instituții diferite. Și pentru a putea face o evaluare bună a fiecărui candidat, a trebuit să cercetăm în profunzime toate materialele. Și asta pur și simplu necesită timp pentru a o face în mod adecvat, într-un mod corect și transparent. Așa că, a fost nevoie de timp. Și cred că, de asemenea, datele pe care le-ați menționat, de 23 de candidați care au trecut și 46 care nu au trecut, pentru mine, de asemenea, arată că procesul de pre-vetting și cel de vetting sunt într-adevăr necesare în această țară. Aceasta arată că există probleme serioase cu judecătorii și procurorii și cu candidații pentru CSM și CSP. Dar cele 23 de persoane care au trecut arată că există, de asemenea, o masă critică de judecători și procurori care pot stabili acum un nou CSM, un nou CSP, și acestea sunt acum formate, sunt operaționale, și acesta este un prim pas foarte bun în reforma sistemului judiciar și a procuraturii aici, în Moldova.

Publicitate

— Activitatea Comisiei, pe de altă parte, a fost foarte des criticată, mai ales pentru faptul că unii au considerat că s-au luat decizii prea dure față de unii candidați și poate nu atât de dure față de alți candidați. Unii au considerat că nu au fost evaluați într-un mod echilibrat toți candidații. Cum răspundeți acestor acuzații?

— Cred că pentru mine, ceea ce este foarte important, este că orice fel de reformă duce întotdeauna la critici și rezistență. Acest lucru este inevitabil și, desigur, a făcut parte din acest proces. Eu personal și, alături de mine, toți membrii Comisiei, considerăm că i-am tratat pe toți candidații într-un mod corect. Dar, desigur, a depins și de tipul de informații pe care le-am primit. Uneori chiar am avut mari probleme pe care să ne concentrăm, precum diferențe mari între veniturile și cheltuielile pe care le aveau candidații. În alte situații au fost probleme mult mai mici. Deci, în mod automat te concentrezi pe diferite aspecte. Dar problema generală, și acesta este și motivul pentru care spun că a fost întotdeauna aplicat un tratament egal, a fost că întotdeauna am utilizat aceleași standarde din legislația noastră cu privire la ceea ce constituie integritatea financiară sau integritatea etică. Și acesta a fost principiul călăuzitor pentru toți acești candidați.

— Aș aduce aici două exemple. Judecătoarea Marina Rusu, de exemplu, nu a trecut pre-vettingul, iar unul dintre motive a fost că nu a prezentat declarațiile de avere în perioada în care se afla în concediul de îngrijire a copilului. Pe de altă parte, un jurist, Iulian Munteanu, a trecut pre-vettingul, a ajuns să fie și votat membru în CSM, deși era cercetat într-un dosar penal legat de un scandal în educație. Acestea sunt câteva dintre cazurile care au atras atenția și supus criticii activitatea Comisiei.

— Îmi place faptul că ați făcut această comparație, dar pentru mine înseamnă că acestea sunt ca merele și perele. Este foarte dificil să le comparăm. În cazul doamnei Rusu, ea nu a acceptat să fie publicată ultima decizie pe care am luat-o față de ea, iar cazul este încă în examinare la Curtea Supremă de Justiție, așa că sunt puțin ezitant să intru în detaliile acelui caz. Dar în cazul domnului Munteanu a fost o situație destul de diferită, deoarece noi, ca și comisie, nu aveam informații despre ancheta penală în legătură cu el. Și pot să vă spun că, dacă am fi avut aceste informații, desigur că i-am fi pus întrebări despre asta și, desigur, dacă ar fi condus la îndoieli serioase cu privire la integritatea sa din cauza din cauza acestei investigații. În niciun caz nu am fi permis ca acest candidat să treacă. Dar nu am avut această informație. Nu a fost în materialele în care căutam și care ne-au fost transmise. Așadar, aceste lucruri sunt greu de comparat. Întotdeauna a trebuit să ne bazăm pe informațiile care ne-au fost puse la dispoziție, pe care le-am preluat din tot felul de baze de date diferite, de la procuratură și din alte surse. Și pe baza acestor informații, am putut să furnizăm și să facem propria noastră analiză și să punem întrebări. Și candidații trebuiau să răspundă la întrebări și să explice contextul.

Dar ce aș dori să spun este că orice candidat care nu prezintă o declarație completă a averii și a bunurilor personale, reprezintă o problemă serioasă. Pentru că atunci apare întrebarea, ce s-a întâmplat? Care au fost veniturile dumneavoastră? Care au fost cheltuielile? Și acesta este un lucru fundamental. Și eu sunt judecător acasă, în Olanda. Și în fiecare an trebuie să îmi declar bunurile personale. Și bineînțeles că trebuie să fac acest lucru pentru că publicul trebuie să aibă încredere în judecători și procurori și trebuie să știe care sunt veniturile lor, care sunt sursele lor de venit etc. Deci, pentru mine, aceasta este o problemă fundamentală care trebuie luată în considerare. 

— Dumneaei a argumentat atunci că nu a știut, dacă îmi amintesc bine, dar a putut să arate că a avut venituri legale în acea perioadă, deși nu și-a depus declarațiile de avere. Pe de altă parte, în cazul domnului Munteanu de ce credeți că s-a întâmplat lucru acesta și de ce instituțiile nu au comunicat toată informația în privința lui?

— Din nou, pe cazul doamnei Rusu ezit să intru în detalii, deoarece cazul ei este încă examinat la Curtea Supremă de Justiție și am învățat că dacă un caz este încă examinat de o instanță superioară, nu ai dreptul să comentezi, de aceea nu aș vrea să fac asta. 

În ce-l privește pe domnul Munteanu, avem niște practici standardizate prin care cerem acces la diverse informații din diferite baze de date. Am făcut asta în privința tuturor candidaților pe care i-am examinat. Și această informație pur și simplu nu a apărut. Îmi amintesc că atunci când a ieșit la suprafață această problemă și domnul Munteanu era deja membru al CSM, a existat o mare dezbatere la care am participat în Parlament. Și toată lumea analiza situația asta. Așa că am avut discuții ample pe această temă. Cred că, sincer vorbind, din perspectiva mea, a fost o lipsă de coordonare internă și de schimb de informații între autoritățile relevante. Iar noi am fost doar la capătul care primea informațiile sau, mai degrabă, la capătul care nu a primit informațiile pe care ar fi trebuit să le primim. Și din nou, știți, aș dori să subliniez că în cazul în care am fi avut acces la aceste informații și, desigur, dacă acestea nu ar fi fost explicate de domnul Munteanu în timpul evaluării, atunci, bineînțeles, rezultatul ar fi fost că el nu ar fi trecut niciodată acea evaluare. Dar, din nou, dacă el nu ar fi fost capabil să facă acest lucru. Deci, regretabil, dar aceasta a fost realitatea și pur și simplu nu am avut aceste informații.

— Am să aduc un alt exemplu, pentru că despre asta a fost activitatea Comisiei, despre evaluarea candidaților. Un exemplu care, la fel, a atras atenția este atunci când judecătorul Ion Chirtoacă a fost reevaluat, evaluat în mod repetat. Au fost audiați părinții acestuia, care lucrează în străinătate și care au trebuit să aducă niște dovezi legate de veniturile lor de acolo. Iar acest fapt a scandalizat societatea pentru că li s-a părut că acest interviu a fost poate prea dur. S-a luat în considerare acest specific local, că mulți dintre cei care au candidat au rude în străinătate, care nu neapărat pot să dovedească în mod legal că au primit niște venituri. Au muncit, de fapt, mulți neoficial în străinătate.

— Mă bucur și de această întrebare, pentru că există o poveste în spatele acestei situații. În timpul evaluării inițiale, domnul Chirtoacă a cerut în mod repetat ca părinților săi să fie invitați de comisie. Și nu am considerat că asta este necesar în prima rundă de audieri. Și apoi el a contestat decizia noastră la Curtea Supremă. Iar Curtea Supremă, în decizia sa, care este o decizie publică, a criticat practic comisia pentru că nu i-a invitat pe părinții săi. Deci, în timpul evaluării reluate, iar interviul cu el este public, așa că pot vorbi doar despre acea parte, el a insistat din nou ca părinții săi să fie invitați. Și în contextul deciziei Curții Supreme care ne-a criticat pentru că nu i-am invitat părinții, am fost de acord să-i invităm pe părinții lui și, desigur, a trebuit să le punem întrebări.

Am considerat puțin ciudate criticile la adresa Comisiei, deoarece însuși domnul Chirtoacă a insistat ca părinții săi să fie acolo. Nu pot intra în detalii privind discuțiile și informațiile furnizate de părinții săi, pentru că și acest caz este încă în examinare la Curtea Supremă, dacă nu mă înșel, și deci nu pot intra în aceste detalii, dar permiteți-mi să subliniez că motivul pentru care

i-am invitat părinții se datorează faptului că domnul Chirtoacă, de cel puțin patru sau cinci ori pe parcursul acestui proces, a cerut ca părinții săi să fie intervievați. Nu a fost decizia noastră, dar am reacționat la întrebarea sa și la criticile Curții Supreme față de prima evaluare. 

— Și legat de întrebarea privind această situație locală? 

— E o ideea bună. În mai multe cazuri, am văzut situații în care, într-adevăr, părinții sau frații și surorile lucrau în străinătate și furnizau informații despre veniturile și banii pe care îi aduceau în țară. Desigur, recunoaștem acest fenomen. Să nu uităm că trei dintre cei șase membri ai comisiei noastre erau membri naționali și erau foarte conștienți despre asta. Și am fost informați, desigur, de colegii noștri și de mulți alții despre această situație. Și, desigur, nu am pus niciodată la îndoială această situație. Nu am spus niciodată că este greșit ca membrii familiei să meargă să lucreze în străinătate. Aceasta este realitatea vieții. Bineînțeles că nu am criticat acest lucru. Nu am făcut-o niciodată și nici nu o vom face. Aceasta a fost o realitate. Am luat-o în considerare. Dar aș dori să subliniez aici că atunci când o asemenea situație a apărut, am pus întrebări cu privire la ce fel de muncă fac părinți sau de membrii familiei, dacă există vreun contract pe care poate fi prezentat și alte informații. Iar unii candidați au prezentat foarte detaliat acest tip de informații. În cazul domnului Chirtoacă, pentru început nu a fost cazul, însă în timpul evaluării reluate el a furnizat mai multe informații. Dar din nou mi-ar plăcea ofer detaliile acestui caz, dar nu pot pentru că este în examinare la Curtea Supremă. Dar, desigur, este o realitate și nu am închis ochii la această realitate. Este de la sine înțeles.

— La fel ca domnul Chirtoacă, mulți dintre cei care nu au trecut evaluarea au atacat această decizie la Curtea Supremă de Justiție, iar Curtea Supremă de Justiție le-a dat dreptate tuturor și a întors la reevaluare aceste decizii ale comisiei. Comisia a trebuit să evalueze a doua oară dosarele, iar majoritatea, din înțeleg, au rămas la fel, nu au trecut această evaluare. Credeți că acest fapt a lăsat să se înțeleagă că sistemul de justiție nu are încredere în evaluarea pe care o face și a făcut-o Comisia Pre-Vetting?

— Este o întrebare interesantă. Noi ne-am condus, în calitate de membri ai Comisiei, din start, dar și în timpul evaluărilor repetate de ceea ce ne obligă legea să facem: să verificăm integritatea financiară, integritatea etică a candidaților. Acesta a fost singurul lucru de care ne-am condus. Și pentru noi a fost foarte important, atunci când au apărut aceste decizii ale Curții Supreme, cele mai multe dintre ele – la 1 august 2023. Desigur că a trebuit să studiem cu atenție raționamentul deciziilor Curții Supreme. 

Știți, ca avocat, sunt antrenat să respect deciziile Curții Supreme, care este cea mai înaltă instanță din țară. Este la fel și în țara mea. Dar am avut mandatul de a analiza integritatea etică și integritatea financiară. Așadar, ceea ce am făcut în timpul evaluării repetate, și acesta a fost și motivul pentru care procesul a fost de fapt mult mai complicat decât prima rundă, a fost să vedem dacă există informații suplimentare pe care le-am putea identifica, care ar clarifica și mai mult problemele pe care le-am identificat în timpul evaluării inițiale. Dacă nu a fost cazul, atunci am acceptat rezultatul deciziei Curții Supreme. În câteva cazuri, am susținut că, deși nu am fost de acord cu decizia Curții Supreme, am respectat-o, desigur. Am prezentat motivele pentru care

nu am fost de acord, dar am respectat decizia și nu am picat niciodată un candidat pentru o chestiune care a fost decisă de Curtea Supremă și cu privire la care nu am putut obține informații noi. Numai atunci când am avut informații noi care ne-au trezit îndoieli cu privire la candidat, atunci am furnizat aceste informații și, în timpul evaluării reluate, am oferit toate faptele pe care le-am identificat și i-am cerut candidatului să răspundă la acestea. Ulterior, am avut un interviu cu candidatul, astfel că a avut numeroase ocazii de a oferi explicații și de a contesta faptele pe care le-am stabilit în timpul evaluării reluate. Și numai după aceea am

am luat decizia finală în legătură cu acei candidați.

— Deci a fost vorba despre încredere? Sau despre ce a fost?

— Eu nu pot să vorbesc în numele judecătorilor sau al vreunuia dintre candidați, desigur. Ceea ce cred, atunci când vorbesc despre încredere, este că am început acest proces în urmă cu peste doi ani, recunoscând că există o încredere foarte scăzută în sistemul judecătoresc și în cel al procuraturii din Moldova. Și văd activitatea Comisiei Pre-Vettimg și pe cea a Comisiilor Vetting pentru procurori și judecători ca pe un efort și un pas în direcția re-câștigării acestei încrederi.

Ceea ce mi se pare interesant de observat, ca să mă exprim în acești termeni, este că, în același timp, numărul candidaților care au refuzat ca deciziile în privința lor să fie făcute publice,  și ei aveau tot dreptul să facă acest lucru, în același timp critică și Comisia Pre-vetting pentru activitatea sa. Dacă într-adevăr considerați că încrederea în sistemul judiciar și în procuratură trebuie să crească, atunci fiți transparenți și fiți transparenți și cu privire la deciziile în privința dumneavoastră. Aveți curajul să spuneți: „Da, decizia mea este publicată, toată lumea poate vedea ce s-a întâmplat aici, iar apoi putem avea o discuție deschisă”. Dar mi se pare ciudat că unii dintre candidați nu au vrut ca deciziile în privința lor să fie publicate și, în același timp, au declarat că nu pot avea încredere în comisie.

— Pe de altă parte, imaginea Comisiei a fost afectată cumva de câteva situații în care au fost vizați de membrii Comisiei. Și dumneavoastră ați fost vizat într-o anchetă jurnalistică, despre care o să vrem să discutăm. Dar mai întâi aș vrea să ne referim la situația în care fosta membră, care și-a dat demisia, doamna Tatiana Răducanu, a fost vizată într-o scrisoare care a venit de la Procuratura Anticorupție și care a fost adresată, din câte înțelegem, candidaților care au trecut prin această evaluare, în care ei au fost informați că doamna Răducanu avea o corespondență cu avocatul lui Veaceslav Platon, un controversat personaj din politica moldovenească. Cum ați văzut dumneavoastră această situație? Și dacă credeți că asta a afectat imaginea comisiei?

— Atunci și Comisia a primit această informație de la Procuratura Anticorupție. Și, bineînțeles, nu mă pot pronunța referitor la ancheta împotriva doamnei Răducanu. Ceea ce m-a frapat atunci când am citit asta, a fost că se referea la o conversație telefonică sau un contact telefonic pe care doamna Răducanu l-ar fi avut cu avocați care erau în contact cu unul dintre marii oligarhi care obișnuiau să fie foarte activi aici, în Moldova. Aceste acuzații se refereau la conversații telefonice din 2012. Așadar, eu doar mă întreb ce a făcut Procuratura Anticorupție din 2012 și ce s-a întâmplat de atunci cu această anchetă? A fost interesant să văd că s-a spus atunci că investigația era încă într-un proces foarte incipient. Modul în care înțeleg eu că lucrează procurorii, este că atunci când există o investigație într-un stadiu incipient, mai întâi continui să investighezi și nu faci public faptul că ai descoperit ceva despre o anumită persoană, pentru că vrei să ai mai multe informații despre acea persoană. 

Dar cred că doamna Răducanu a avut abordarea corectă aici și decis: „Reputația mea este mai puțin importantă decât reputația comisiei. Voi demisiona din funcția de membru al comisiei”. Am respectat pe deplin această decizie a domniei sale, dar mă întreb ce s-a întâmplat de atunci cu acea investigație. Nu am mai auzit nimic de atunci despre această anchetă, dar, desigur, eu nu știu ce face Procuratura Anticorupție. Și dacă există mai multe date, cred că ar trebui să urmărească acest lucru, evident, deoarece este în sine o acuzație gravă. Dar ea a procedat corect. A demisionat. A făcut un pas înapoi și a spus că lucrul comisiei trebuie să continue. 

Dar, în sine, pentru mine, nu cred, nu am văzut asta, că astfel reputația comisiei a fost pusă la încercare. Cred că în această situație, repet, ea a adoptat abordarea corectă, s-a retras, iar comisia a putut merge mai departe. În legătură cu toate cazurile în care a fost implicată, nu am văzut-o niciodată pe doamna Răducanu să aibă o abordare în acele discuții și în deciziile de vot asupra candidaților care să arate vreo loialitate față de vreunul dintre oligarhii dinainte. Nu am văzut-o niciodată având vreo opinie separată în vreunul dintre aceste cazuri. Ea a fost întotdeauna de aceeași parte cu ceilalți membri ai Comisiei, care a luat decizii în legătură cu toți acești candidați. Chiar dacă a existat vreodată ceva în legătură cu aceste acuzații, acest fapt nu a avut niciun impact asupra activității sale în cadrul Comisiei.

— Pe de altă parte, în scrisoarea pe care unul dintre candidați a făcut-o publică pe pagina sa de pe o rețea de socializare, Procuratura Anticorupție spune că „există indicii că procedura de pre-vetting și vetting a fost compromisă și viciată de grupări criminale asociate cu Veaceslav Platon și Ilan Șor” și că există un risc care amenință întregul sistem de justiție. Acestea reprezintă, nu știu dacă acuzații, dar sunt cuvinte foarte grele în această privință. Cum ați răspunde?

— Acestea sunt cu siguranță cuvinte foarte puternice, dar de fapt îmi amintesc că dacă ai un proces de reformă, acesta va duce întotdeauna și la diverse forme de rezistență. Nu există reformă fără rezistență. Și acesta este un candidat care nu a făcut parte din deliberările noastre.

Prin urmare, nu este clar pe ce se bazează poziția lui sau a ei. Și așa cum tocmai am menționat, în toate…

— Asta se spunea în scrisoarea Procuraturii Anticorupție.

— Ok. Eu mă bazez pe ceea ce am văzut în privința implicării doamnei Răducanu în Comisie. Și, așa cum am menționat, nu am văzut-o niciodată să aibă vreun fel de relație cu vreunul dintre oligarhii sau organizațiile criminale din Moldova. Și în legătură cu toate cazurile la care lucra împreună cu alți membri ai Comisiei, după cum am menționat, ea a fost întotdeauna de aceeași parte și a adoptat aceeași poziție. Ar fi fost diferit doar dacă ea ar fi avut opinii divergente în legătură cu candidații care, la rândul lor, ar fi putut fi înrudiți sau presupus înrudiți cu astfel de personaje, dar nu a fost niciodată cazul. Așadar, faptele vorbesc de la sine. În activitatea ei, în activitatea comisiei, nu există niciun impact direct. Și acesta este modul în care văd eu lucrurile.

— Ați vorbit despre rezistență. Credeți că despre asta este vorba? Mai ales în contextul în care șefa Procuraturii Anticorupție, doamna Veronica Dragalin, în câteva situații s-a pronunțat împotriva acestei proceduri și și-a exprimat neîncrederea față de procedura de pre-vetting și de vetting, prin care ar urma și dumneaei să treacă.

— Cred că intrăm într-o arie a speculațiilor și ezit să fac acest lucru. Ceea ce a făcut Comisia Pre-Vetting, așa cum am menționat anterior, am analizat 69 de candidați. În total, 20 de candidați pentru CSP, dintre care 17 au fost procurori și au venit de la toate oficiile procuraturii, inclusiv patru, dacă îmi amintesc bine, de la Procuratura Anticorupție. Și, din nou, dacă memoria nu mă înșeală, niciunul dintre cei patru membri sau reprezentanți ai Procuraturii Anticorupție nu a trecut evaluarea. Dacă acest lucru a declanșat vreo reacție din partea PA, nu știu. Nu afirm că a fost așa. Afirm doar faptul că au existat procurori și judecători din diferite părți ale țării care nu au trecut evaluarea. Și cred că trebuie să analizăm care este contextul acestor cazuri. Și, din nou, cred că e păcat că o parte din aceste decizii pe care le-am scris și toate faptele pe care le-am colectat și pe care candidații nu le-au putut explica, că aceste decizii nu sunt deschise publicului. Cred că încrederea publicului în munca noastră ar fi crescut dacă toată lumea ar fi putut vedea deciziile noastre. Noi am încurajat mereu asta, dar a fost decizia candidaților de a nu face acest lucru.

— În martie 2024, portalul Anticorupție a publicat o investigație care vă vizează direct pe dumneavoastră, în care a arătat că, fiind în calitate de Grefier al Curții Penale Internaționale, ați fi cauzat, printr-o decizie de a face o reformă în cadrul acestei instituții, un prejudiciu de, dacă am calculat corect, în total 760 de mii de euro, o reformă care presupunea demiterea mai multor persoane și apoi reangajarea lor. Atunci, cel puțin portalul Anticorupție a spus v-a trimis întrebările la care dumneavoastră nu ați răspuns, nu ați reacționat. De ce nu ați oferit atunci, imediat, un răspuns în cadrul acelei anchete?

— Cred că aceasta este o întrebare foarte importantă. Acesta este și motivul pentru care am spus mai devreme că orice formă de reformă duce întotdeauna la rezistență. Și ceea ce făceam eu atunci, eram Grefier, deci directorul general al Curții Penale Internaționale, alături de președinte și procuror, un fel de conducere a Curții. Am fost ales de judecătorii Curții Penale Internaționale pentru a fi Grefier timp de cinci ani. Judecătorii au dorit ca eu să întreprind o mare reformă a Grefei. Aceasta este o parte a Curții care constă din aproximativ 600-700 de persoane, cu un buget de aproape 150 de milioane de euro pe an. Și m-am angajat să fac această reorganizare, ceea ce a însemnat că un număr considerabil de persoane care lucrau în cadrul Grefei și-au pierdut locul de muncă. Și îmi pot imagina că nu toată lumea, desigur, a fost mulțumită de asta. Evident, nu am fost cea mai populară persoană din acea instanță. Și asta face parte din munca pe care trebuie să o faci. Dar acea reformă a fost absolut necesară. 

Ca urmare a acestui fapt, un jurnalist sau, de fapt, un prieten al unuia dintre membrii personalului din cadrul Grefei care și-a pierdut locul de muncă, a fost cel care a scris acest articol. Și când am văzut acest articol revenind aici, nu era de la biroul procurorului,

era de la un jurnalist. Jurnalista nu a făcut decât să traducă articolul care a fost publicat în 2017 sau 2018, sau ceva de genul acesta. Am organizat eu acea reformă? Da, am organizat acea reformă. A condus la litigii, la cazuri în care au fost contestate deciziile pe care le-am luat? Am luat 400 sau 500 de decizii cu privire la posturile de acolo. Da, desigur. Și unele dintre ele au condus la decizii de anulare a deciziei mele? Da, dar unele dintre ele, cele mai multe, au fost susținute. 

Este la fel ca aici, cu Curtea Supremă care a spus: „Hei, Comisia Pre-Vetting, faceți aceste evaluări din nou!”. Este o situație comparabilă. Suma totală implicată în despăgubirea persoanelor care și-au pierdut locul de muncă a fost de aproximativ 700-800 de mii de euro. 

Dar, repet, este vorba de un buget de 150 de milioane de euro pe an. Așadar, a fost doar jumătate de procent din costul total. În ceea ce privește activitatea mea de acolo, a existat un birou de audit extern din Franța care a întreprins două audituri detaliate ale reformei la acea vreme și nu au găsit absolut nimic legat de vreo gestionare financiară necorespunzătoare, pentru că acesta era cuvântul care era folosit la acea vreme. Nu era nimic acolo. 

De ce nu am răspuns imediat la acel articol? Pentru că văzusem deja acel articol. Și așa cum am explicat, nu exista absolut nicio bază pentru asta. Și de fapt, a fost făcut public înainte ca noi să avem ocazia de a examina acest lucru. Când am primit această informație, am vrut, desigur, mai întâi să informez membrii comisiei și să explic ce s-a întâmplat în acel moment înainte ca, în calitate de comisie, să putem răspunde. Deci, asta pur și simplu necesită timp. Nu ne convocam în fiecare zi și se pare că jurnaliștii nu au avut răbdarea să aștepte câteva zile înainte ca noi, ca comisie, să putem răspunde. Nu este o critică la adresa mea că nu am răspuns imediat, a fost un element de nerăbdare din partea jurnalistei de a face public imediat acest lucru și apoi am venit cu o declarație care explică ce s-a întâmplat la acel moment.

— Dar, în același timp, acest articol a avut un impact semnificativ asupra imaginii comisiei și probabil că un răspuns prompt ar fi ajutat cumva la faptul ca imaginea să nu fie într-atât de afectată. 

— Dar întrebarea este către jurnalistă: de ce a vrut să publice imediat acel articol și nu a așteptat să vină comisia și să îi dea timp să răspundă? Nu putea fi un răspuns doar din partea mea. A fost nevoie de un răspuns din partea comisiei. Comisia lucrează și vorbește cu o singură voce și este nevoie de timp pentru a elabora ce va spune acea voce. Cred că acea jurnalistă ar fi trebuit să mai aștepte puțin și că am fi răspuns și atunci același rezultat ar fi fost acolo. Și din nou, articolul nu oferă niciun fel date privind un comportament nepotrivit din partea mea. Dacă ar fi fost cazul, dacă ar fi existat o administrare financiară greșită, nu aș fi stat aici ca președinte Comisiei Pre-Vetting. 

După ce am plecat de la Curtea Penală Internațională, după cinci ani, pentru că mandatul meu s-a terminat, am devenit judecător în Țările de Jos. Și orice judecător din Țările de Jos trece prin, și același lucru mi s-a aplicat și mie, printr-o examinare atentă a situației financiare și a activității. Și asta durează 6-12 luni, mai mult decât majoritatea cazurilor de pre-vetting de aici. Și în acea evaluare nu a fost depistată nicio problemă legată de munca mea. Dacă într-adevăr aș fi gestionat greșit ceva la Curtea Penală Internațională nu aș fi fost niciodată selectat și nu aș fi trecut de această verificare în Țările de Jos pentru ca să devin judecător. Și dacă așa ar fi fost cazul, nu m-aș fi gândit niciodată să devin membru și apoi și președinte al unei Comisii de Pre-Vetting. Nu mi-ar fi trecut prin cap să fac asta. Înțeleg că jurnaliștii vor întotdeauna să lucreze rapid, dar uneori comisiei îi ia ceva timp pentru a veni cu o poziție comună și asta era ceea ce trebuia să facem în acel moment.

— Ați participat și la procedura de evaluare externă din Albania. Aceast durează în continuare, deja de 10 ani. Și procedura de pre-vetting și de vetting în Moldova durează mai mult decât ne așteptam noi sau decât ni se promisese din partea autorităților. Ați putea face o comparație? Și ce putem învăța din procedura din Albania, astfel încât să nu repetăm unele greșeli?

— Nu am fost niciodată implicat în niciun proces de vetting în Albania. Am lucrat în Albania la acea vreme, adică în 2019, și am lucrat cu Curtea Supremă, după ce majoritatea judecătorilor de la Curtea Supremă au eșuat să treacă evaluarea sau vettingul. Deci, am lucrat la consecințele procesului de vetting. Dar, desigur, pot face o comparație cu exercițiul albanez și cu vettingul din Ucraina. Și cred că procesul din Moldova reprezintă un echilibru între exemplele din Ucraina și din Albania. În Albania, fiecare judecător și fiecare procuror a trecut prin acest proces și a fost un proces foarte lung. În medie, procesul de luare a deciziilor este mult mai lung și mai lent decât putem face noi aici. Și cred că e prea mult. Și, pe de altă parte, dacă mă uit la Ucraina, atunci ceea ce vedem acolo este că evaluarea candidaților s-a bazat adesea pe informații limitate despre candidați, uneori erau doar 10, 15, 20 de pagini, sau ceva de genul ăsta. 

Ceea ce am văzut aici și pe baza metodelor noastre de lucru, în raport cu mulți candidați am adunat adesea sute, chiar dacă nu mii de pagini de material. Și, desigur, asta necesită mult mai mult timp pentru a studia, a analiza, a discuta în cadrul comisiei și pentru a-ți face o opinie. Îmi place sistemul moldovenesc pentru că se află undeva la mijloc între aceste procese. Și ceea ce îmi place este că în munca noastră ne concentrăm în primul rând pe judecătorii și procurorii din cele mai importante funcții: membrii CSM, membrii CSP, judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, judecătorii de la curțile de apel și bineînțeles un număr al celor mai proeminenți procurori. Cred că dacă acest proces va continua și dacă un număr suficient de judecători și procurori va fi evaluat, sistemul va fi suficient de puternic, suficient de curat, pentru ca apoi să facă ei înșiși restul muncii. Și astfel nici membrii internaționali nu vor avea un rol de jucat în raport cu toate celelalte cazuri. 

Consider că există echilibrul corect între rapiditate, deși toată lumea ne critică bineînțeles pentru că suntem lenți, dar cred că este atât de rapid pe cât putem, făcând totodată o analiză amănunțită și, în același timp, concentrându-ne pe destui oameni pentru a schimba sistemul judecătoresc și cel al procuraturii într-un sistem eficient și echitabil și funcțional, care merită încrederea oamenilor din Moldova.

— Ce ar trebui să se întâmple după pre-vetting și vetting, astfel încât sistemul să funcționeze de sine stătător și să nu aibă nevoie de o evaluare externă?

— Cred că e important să subliniem că procesul de pre-vetting și vetting ar trebui să fie un exercițiu care are loc o singură dată. Doar din cauza faptului că într-adevăr a fost o mare problemă în țară, Guvernul a analizat această problemă, a văzut că era o problemă uriașă. Desigur, și organizațiile din Consiliul Europei de la Bruxelles, au văzut că este o problemă uriașă: „Moldova, dacă vrei să mergi în direcția aderării la UE, trebuie să te ocupi de această problemă”. Aceasta este o decizie politică. Și, desigur, Parlamentul a adoptat acele legi prin care pot funcționa Comisiile de Pre-Vetting și  Vetting. Dar chiar ar trebui să fie un exercițiu făcut o singură dată. Este un proces dificil. Este frustrant și provocator și pentru candidații care trebuie să treacă prin acest proces. Și asta este ceva care ar trebui făcut o singură dată, iar apoi sistemul ar trebui să fie suficient de curat și de puternic pentru a-și organiza propria independență și imparțialitate, să evite orice probleme ce țin de corupție sau comportament neadecvat. Și există și alte mecanisme în vigoare: managementul performanței, instruire, proceduri disciplinare dacă judecătorii sau procurorii nu funcționează bine. Acestea sunt activitățile standard, normale, care se aplică în fiecare țară din Europa. Și asta ar trebui să fie suficient. Dar mai întâi trebuie făcut acest exercițiu. Sperăm că este pentru o singură dată și apoi sistemul să poată funcționa singur.

„Acest podcast a fost elaborat cu sprijinul poporului american, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul acestui podcast este responsabilitatea Asociației „Media-Guard” și nu reflectă neapărat opinia USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.”

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1