„Am zis «Hai să facem ceva!», dar nu am visat nici în cel mai tăinuit vis că vom exista 20 de ani și că vom crește astfel încât să ajungem cel mai mare ziar”. Echipa ZdG, la Podcast ZdCe, despre 20 de ani de Ziarul de Gardă
Cum apar investigațiile jurnalistice și cum sunt identificate istoriile de viață emoționante, de ce reporterii ZdG pun întrebări „manipulative”, cine finanțează Ziarul de Gardă și la comanda cui scrie? La aniversarea de 20 de ani a Ziarului de Gardă, echipa redacțională răspunde cu ironie și umor, dar și la modul cel mai serios, la întrebări despre activitatea de jurnalist în cadrul unui interviu-maraton în cadrul Podcast ZdCe.
Victor Moșneag, redactor-șef Ziarul de Gardă
— La comanda cui scriu articole jurnaliștii Ziarului de Gardă?
— Maia Sandu, Andrei Spînu, cine mai este acolo din PAS? Probabil asta are vrea să audă cei câțiva oameni care ne critică și care au lansat în ultima perioadă această serie de acuzații că Ziarul de Gardă ar fi cumva afiliat guvernării. Dar, din păcate pentru ei, nu am un asemenea răspuns. ZdG scrie la comanda cititorilor și la comanda interesului public, așa cum pot să o confirme fiecare dintre reporterii care lucrează sau care a lucrat în ultima perioadă la ZdG.
— Cum răspunzi acestor acuzații că Ziarul de Gardă ar fi „Ziarul de Guvernare”, ar fi „presă galbenă”?
— Foarte serioase acuzații, în special când vedem de la cine vin. Dar chiar vreau să răspund la acest întrebare, pentru că știu că de când sunt eu la ZdG, de vreo 15 ani aproape, nu a fost perioadă în care ZdG să nu fie acuzat că favorizează pe cineva sau că este al unui politician sau al altuia. Asemenea acuzații au tot fost și pentru noi nu este o noutate. De fiecare dată când eu scriam sau colegii mei făceau o investigație, se spunea că este o investigație la comandă, că am fost plătiți. Dar adevărul este cu totul altul. Nu cred că există un om în R. Moldova sau oriunde în lume care să poată veni și să aducă o minimă dovadă că eu, sau ZdG, sau Alina Radu, sau Aneta Grosu, sau oricine de la ZdG a primit vreodată vreo indicație să scrie un articol, a primit bani pentru a scrie un articol sau alte favoruri pentru a scrie un articol în care să fie favorizat sau să fie defavorizat cineva. Nu cred că există un om în lumea asta care să poată proba aceste acuzații. La fel și cu aceste acuzații de la politicieni pro-ruși sau de la bloggeri care le fac jocurile.
Eu înțeleg că într-o țară democratică presa independentă ar trebui să critice constant guvernarea și ar trebui să fie, cumva, de partea opoziției. Doar că R. Moldova, din păcate, este departe de a fi o țară democratică și o țară în care opoziția și presa independentă pot face echipă. Haideți să ne gândim cine este astăzi opoziția în R. Moldova. Opoziția este astăzi Ilan Șor, care spune că R. Moldova trebuie să aibă relații prietenești cu Rusia, țară care duce un război în Ucraina, în care au murit sute de mii de oameni. Este Igor Dodon, care are dosare penale. Cu ei ZdG ar trebui să facă echipă pentru a lupta împotriva guvernării? Eu nu cred că presa independentă poate face echipă cu oameni care în două fraze pe care le spun lansează trei-patru falsuri. Noi încercăm să verificăm afirmațiile lor și ajungem să publicăm articole Stop Fals, nu articole de investigație despre guvernarea pe care ei o critică.
Cu această ocazie, vreau să lansez o invitație celor care spun că ZdG nu scrie suficient despre guvernare: să ne scrie la ZdG idei concrete de teme și cu măcar 30 la sută dovezi despre implicarea acestei guvernări în acte de corupție și noi promitem solemn că o să investigăm împreună cu ei aceste subiecte și o să le publicăm împreună. Pot să figureze și ei ca autori. Cei care ne citesc știu că noi am scris foarte mult despre guvernare și o să scriem în continuare. Dar dacă nu e suficient, invităm să ne spună cineva teme și noi împreună cu ei vom investiga aceste subiecte.
Alina Radu, directoare și co-fondatoare ZdG
— Sunt 20 de ani de când Ziarul de Gardă există în R. Moldova, de când deranjează pe atâta lume: miniștri, deputați, procurori, judecători, despre care a tot scris ZdG. De ce v-a trebuit să faceți un asemenea ziar și să vă faceți viața complicată?
— Probabil, dacă ar trebui să-l pornim acum, poate aș renunța, nu sunt sigură. Dar atunci era o perioadă diferită. Acum, dacă nu ar exista ZdG, mai există alte grupuri de investigații jurnalistice, alte instituții media independente care servesc interesul public. Când am pornit cu ZdG era o sete enormă de jurnalism de investigație, practic nu era sau se făcea foarte puțin, nu existau redacții dedicate și cu atât mai mult ziarele de atunci nu publicau investigații. Și am vrut să ajutăm oamenii să-și potolească această sete, pentru că societatea atunci colcăia de corupție. Era un guvern comunist, un președinte comunist, un parlament preponderent comunist. Corupția era în capul mesei peste tot. Moscova stătea în capul mesei în toate instituțiile din R. Moldova. Se vindeau sau se ofereau în dar rețelele de gaze, instituții publice, interese naționale. Totul se servea Moscovei atunci. Și am zis: „Hai să facem ceva!”, dar nu am vizat nici în cel mai tăinuit vis că vom vom exista 20 de ani și că vom crește să ajungem cel mai mare ziar. Nu mi-am imaginat niciodată că vom crește să fim cea mai mare redacție de investigații și o redacție foarte mult respectată de public.
— Există Ziarul de Gardă fără Alina Radu?
— Trebuie să existe fără Alina Radu. Și ZdG nu este Alina Radu. Suntem o echipă mare și fiecare are aportul său și fiecare aduce ceva. Cu siguranță, dacă ar fi doar Alina Radu, sau doar Natalia Zaharescu, sau doar Victor Moșneag, nu am putea duce niciunul dintre noi pe umeri tot ce semnifică acum ZdG, pentru că nu a crescut doar reputația noastră sau numărul de pagini, sau pagina noastră web, sau cea de Youtube, a crescut publicul care are solicitări zilnice. Este important să înțelegem că doar împreună putem răspunde acestei solicitări enorme a cetățenilor și a cititorilor noștri.
Aneta Grosu, ombudsmanul cititorilor și co-fondatoare ZdG
— Sunteți una dintre fondatoarele ZdG, ați fost redactoră-șefă, acum sunteți ombudsmanul cititorilor. Cum a reușit ZdG să-și creeze o relație specială cu cititorii, o comunitate?
— Ziarul de Gardă a fost creat pentru cititori. Probabil, asta au simțit cititorii acestui ziar, pentru că întotdeauna au reacționat la subiectele ziarului, ne-au scris scrisori, ne-au telefonat. Sunt 20 de ani și cititorii nu încetează să ne abordeze, să ne sugereze subiecte, să ne spună despre durerile lor, problemele pe care le înfruntă. Și, probabil, pentru că ZdG ține cont de aceste subiecte sugerate de cititori, a căpătat încrederea lor și s-a format o relație de prietenie și de bună înțelegere. Cititorii ne pot spune despre orice. Se ajunge să ne povestească subiecte foarte intime din viața lor, despre care noi nu scriem, dar faptul că îi putem auzi, asculta, cumva îi consolează. Cititorii au nevoie de avocați, psihologi, jurnaliști, juriști, au nevoie de consultații, de numere de telefon de la instituțiile statului, să ajungă în audiență la miniștri, la parlamentari. Cu toate astea ei, la fel se adresează la ZdG.
— Ce vă amintiți din primele zile de ZdG?
— Dacă ar fi fost acum anul 2004, exact asta am fi făcut. Eram câțiva jurnaliști care aveau o idee și un crez și în primăvara-vara anului 2004 s-a copt ideea acestui ziar. A avut câteva formate diferite pe parcurs, dar niciodată nu a trădat politica editorială, esența pentru care a fost fondat și pentru ca re a văzut lumina. Este un ziar de investigații în care oamenii au încredere.
Olga Bulat, redactoră-șefă adjunctă
— Ești de 13 ani în această redacție. Cum a fost această perioadă pentru tine?
— Interesantă, cu diverse evenimente și sentimente, cu urcușuri și coborâșuri. Eu nu am venit ca redactoră-șefă adjunctă, evident. Am venit să-mi fac stagierea pe când îmi făceam studiile la Școala de studii avansate în jurnalism. Atunci nu eram foarte sigur ce vreau să fac, dar eram interesată să le încerc pe toate: și video, și text, voiam să mă implic, să fiu și în spatele camerei. Și ZdG era exact locul care îmi oferea această posibilitate, să le încerc pe toate. Ceea ce am și făcut și continuu să fac până în prezent. Am rămas ca reporteră pe domeniul social. Având în spate Facultatea de filologie, fiind specializată în literatura și limba română și în literatura și limba rusă, directoarea Alina Radu mi-a propus să coordonez site-ul de limbă rusă. Ultimele date arată că avem foarte mulți cititori din Ucraina pe site-ul în limba rusă, nu doar din țara noastră. Pe parcurs, am început și o colaborare cu mai multe agenții media din țările CSI, sunt redactoră în cadrul acestui proiect. Iar acum doi ani s-a venit cu propunerea să iau funcția de redactoră-șefă adjunctă.
— Ce experiență te-a marcat de-a lungul acestor ani? Știu că ai urmărit un subiect foarte sensibil despre o situație în care persoane instituționalizate au fost abuzate.
— A fost foarte dificil, deși nu era prima dată când investigam cazuri când persoanele au fost supuse violenței sexuale. Este vorba despre Internatul psihoneurologic de la Bălți, unde am mers de câteva ori, inclusiv m-am infiltrat în instituție fără permisiunea administrației, pentru că voiam să vorbesc cu fetele, cu victimele, astfel încât să nu stea nimeni în spatele lor și să urmărească ce spun ele. Eu am comis atunci o mare greșeală, ca și jurnalistă, deși nu aveam o mare experiență în spate, dar totuși aveam un pic și trebuia să fiu pregătită pentru ceea ce o să aud. Și eu nu eram pregătită. Noi am intrat în odaia fetei, care a început să relateze cu cele mai mici detalii ceea ce i s-a întâmplat și eu, pur și simplu, mă uitam ba la geam, ba la ușă, pentru că îmi venea ori să sar pe geam, ori să fug pe ușă. Efectiv, nu eram pregătită psihologic să aud toate aceste grozăvii. Te distruge psihologic să auzi toate astea, simți că ai nevoie de consiliere psihologică, dar tot trebuie să scrii. Atunci mi-a apărut și întrebarea cum să redau asta publicului, astfel încât să înțeleagă grozăvia care li s-a întâmplat, dar, totodată, să previi publicul că urmează detalii șocante.
Marina Gorbatovschi, reporteră ZdG
— Marina Gorbatovschi este reportera care ne aduce cele mai emoționante istorii despre oamenii care au o viață interesantă sau situații care ne fac să ne emoționăm sau chiar să plângem. Ce istorie despre care ai scris te-a marcat cel mai mult?
— Este vorba de prima istorie reprezentativă cumva, din anul 2020, despre o familie care locuiește într-un bloc pustiit din Chișinău, dărăpănat, fără apă potabilă, fără curent electric, fără căldură. Fiind afară, în fața blocului, nu ne-am fi gândit că cineva locuiește înăuntru, dar intrând acolo am găsit o locuință, o familie care locuiește în atâta armonie, în dragoste și mai crește și o nouă viață, având un copil de cinci luni. Și pentru ei nu contează că nu au apă potabilă, că trebuie s-o aducă cu sticlele, că trebuie să roage pe cineva ca să le dea lumină pe câteva ore seara, să stea cu geamurile astupate, ca să nu sufle vântul iernii. Ei sunt fericiți așa.
— Cum găsești aceste istorii?
— De multe ori, la Ziarul de Gardă, poveștile sunt cele care ne găsesc pe noi. Asta s-a întâmplat și în cazul familiei Pahomi, care locuia în acel bloc. Chiar Rodica, mama copilului ne-a scris, pentru că ea este o persoană cu dizabilități și se plângea că este mereu rece în odaie și că își face foarte mari griji pentru fetița ei de cinci luni. Era un caz care părea absurd și am zis că trebuie să mergem și să vedem și mare a fost descoperirea să găsim atâta cumsecădenie, atâta decență, atâta iubire acolo. Cititorii ZdG au inițiat o strângere de fonduri, au venit și din SUA hăinuțe, produse alimentare pentru Sabinuța. S–a deschis și un cont bancar.
— Cum faci cu emoțiile? Te detașezi emoțional sau emoțiile te ajută?
— Când sunt pe teren reușesc să mă conectez doar ca reporteră. Obișuiesc să mă port ca o „hapsână” în teren, să prind tot ce este la vedere, să caut dedesubturile, se deranjez autoritățile, ca să pot comunica cât mai mult despre caz. Dar, venind în redacție și lucrând asupra materialului, nu mai sunt atât de stăpâne pe emoțiile mele și sufăr.
Măriuța Nistor, reporteră ZdG
— Ești reporteră de investigații și ai scris mai multe articole despre politicieni și partide politice, iar după asta ZdG a fost acuzat că scrie articole la comandă. La comanda cui scrii și cine te plătește?
— Eu nu cunosc cine sunt abonații ZdG, dar probabil politicienii care ne acuzau că Andrei Spînu sau alții din guvernarea PAS, guvernarea actuală, ne plătesc pentru a scrie articole, probabil ei știu că acești guvernanți sunt abonați la ZdG. Eu, de exemplu, știu că și domnul Chicu a plătit pentru articole scrise de ZdG. Chiar el a anunțat public că s-a abonat la ZdG acum câțiva ani. Probabil că astfel plătesc și actualii guvernanți articolele scrise de ZdG.
— Deci abonații sunt cei care ne plătesc, asta vrei să spui?
— Abonații sunt ce care ne plătesc. Și dacă printre abonați se numără Andrei Spînu, Maia Sandu, Dorin Recean sau alții din opoziție, de exemplu, Vlad Filat sau Ion Chicu, noi doar suntem mândri că ei ne citesc.
— Cum apar investigațiile pe care tu le scrii? Cine îți spune ce să scrii și ce să nu scrii?
— Telefonul meu îmi arată în fiecare săptămână câte ore petrec în medie zilnic navigând pe rețelele de socializare și, iată, câteva ore bune le petrec și de foarte multe ori observ lucruri și îmi apar întrebări. Căutând răspunsuri, îmi apar tot mai multe întrebări și ulterior apare și o investigație marca ZdG. Pentru că îmi place domeniul politic, îi urmăresc și pe politicieni. Unii spun că îi filez, dar eu îi urmăresc. Le dau urmărire pe Facebook, pe Telegram. De asemenea, sunt „abonată” la Agenția Servicii Publice, la rubrica „Partide politice” și atunci când apare un partid politic îmi doresc să aflu cine stă în spatele acestuia și așa am aflat despre Partidul Victorie, înainte să se „Pobeda” lui Șor. Articolele mele sunt inspirate din curiozitatea și dorința de a fi prima care spune ceva, care vede ceva, ca urmăritorii noștri să fie primii care află ceea ce noi am descoperit.
Anatolie Eșanu, manager departament video ZdG
— De cât timp ești la ZdG?
— Din 2015. Anul viitor voi avea 10 ani petrecuți aici.
— Produsele video ale ZdG cum au evoluat de atunci și până acum? Pentru că tu ai grijă de modul cum arată, cum se montează, cum se gândește în imagini.
— Acum, cât tu formulai întrebarea, am realizat că din 20 de ani ZdG, aproape 10 sunt de când sunt și eu aici. O jumătate din istoria ZdG e și cu prezența mea aici. Produsele video au evoluat mult, nu doar datorită mie, ci datorită tuturor colegilor care au făcut materiale video. Ca să ai o idee, când am venit eu în 2015, canalul nostru de Youtube avea 200 de abonați și acum avem aproape 60 de mii. S-au făcut multe materiale între timp, investigații, interviuri, podcasturi, reportaje, voxuri, probabil, sute de materiale. Și așa am evoluat.
— Care sunt cele mai vizualizate? Pentru că avem produse video cu sute de mii și chiar cu un milion de vizualizări.
— Avem un material video care a depășit un milion de vizualizări. E pe un subiect important, nu doar pentru Moldova, despre alcoolism, care afectează mulți oameni. Era istoria unui sat, unde primarul încerca să convingă oamenii să renunțe la acest viciu, oferindu-le în schimb locuri de muncă și alte beneficii. Acel material are peste un milion de vizualizări și aproape un milion are un alt material, la care s-a munci mult, despre cerșetorii care mimau că au boli grave, pentru a obține mila trecătorilor. „Cerșetori fără mască” era titlul acelui video și are acum aproape un milion de vizualizări.
Oxana Roșca, reporteră ZdG
— De ce nu scrii știri împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate? Cine te împiedică, cine te cenzurează aici, la ZdG?
— Probabil, întrebarea e manipulatorie, din start.
— Se știe că adresăm asemenea întrebări.
— Eu cred că nu ar trebui să fie știri împotriva cuiva sau pentru cineva din start, în sensul de a le căuta cu intenția de a fi împotriva cuiva. Asta ar fi partizanat. Odată ce sunt împotriva cuiva, cel mai probabil, sunt și pentru cineva. Asta nu ar fi corect și nu ar fi un lucru pe care aș vrea să-l fac. Dar revenind la întrebarea manipulatorie de ce nu fac știri împotriva PAS, eu cred că fac, pentru că au fost situații în care exponenți ai puterii, sau ai partidului, sau deputați, am primit reacții de la ei sau comentarii, în timp ce îi contactam pentru diferite materiale, de tipul: „Sunt alte subiecte mai importante. Altceva mai bun nu aveți de făcut?”. Ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că și-ar fi dorit să nu scriem despre asta sau să nu scriem în modul cum îi întrebam sau cum abordam subiectul. Ceea ce înseamnă că oricât de mult ni s-ar spune că nu facem asta, noi facem asta, pentru că zi de zi sunt subiecte care sunt și împotriva lor, și pentru ei. Dar nu acesta e scopul. Scopul este să le analizezi, să scrii cât mai complex despre subiecte.
Vasile Ursachi, reporter ZdG
— Vasile Ursachi ești reporter la Ziarul de Gardă de doi ani și ceva. Ai luat mai multe premii scriind articole. Câte premii, îți amintești?
— Vreo opt. Au fost câteva pentru un singur articol, pentru „Protestatari în chirie”, care l-am făcut cu echipa.
— Ai doi ani la Ziarul de Gardă și trei ani la facultate, unde ai învățat mai multe despre jurnalism?
— Cu siguranță la Ziarul de Gardă. Eu aș spune că în prima jumătate de an la ZdG eu deja cred că am învățat mai multe decât la facultate, pentru că, evident, în practică se învață mult mai multe, în special, când „contracandidata” acestei practici este o teorie, care este învechită și uneori predată de niște persoane care au o mică experiență în jurnalism și chiar dacă o au, o au de foarte mult timp în urmă. Deci, evident am învățat la ZdG mult mai multe, în special având așa colegi profesioniști, de la care chiar poți să înveți multe.
— Care e articolul tău preferat pe care l-ai scris?
— Evident, „Protestatari în chirie”, în special pentru că a fost o experiență deosebită. Și continuarea acestui articol despre tinerii racolați de Șor. De asemenea, subiectul despre problema alcoolicilor din R. Moldova, unde am asistat la o adunare a „Alcoolicilor anonimi” și am abordat subiectul acesta dintr-o altă perspectivă și cumva mi-a plăcut cum l-am filmat, cum l-am scris.
Felicia Ganev, reporteră ZdG
— Felicia Ganev, ești reportera care a făcut un mare „scandal” recent, în care a fost implicat Ziarul de Gardă. Ai încercat să afli niște răspunsuri de la primăria capitalei, ai trimis o solicitare de informații, nu ți-au răspuns. Te-ai dus să vorbești cu primarul, iar ca urmare, consiliera primarului a publicat interviul integral înainte ca tu să publici articolul, iar primarul te-a acuzat că i-ai pus întrebări manipulatorii. De ce i-ai pus primarului întrebări manipulatorii și provocatoare?
— Trebuie să încep cu faptul că în acele momente frica mea era să nu vă dezamăgesc pe voi, colegii mei, să nu denigrez imaginea ZdG. De ce pun întrebării manipulatorii? Adevărul e că domnul Ceban a lansat aceste acuzații fără să ne explice măcar o secundă care au fost aceste întrebări manipulatorii, despre care a anunțat el. Pericolul este că a lansat aceste acuzații în spațiul public, dar câți oameni o să aibă răbdarea să privească 12 minute de bâlbe și o să-și facă singuri concluzia? Oamenii o să creadă că ZdG dă întrebări manipulatorii și o să dea scroll mai departe și să rămână cu impresia că ZdG dă, într-adevăr, întrebări manipulatorii. Nu poți să faci asta. Operăm cu fapte, dă-mi o dovadă, explică că a fost manipulatoriu. Că tot sunt oameni în primărie cu facultăți de jurnalism, să ne spună care sunt întrebările manipulatorii.
— Cum te afectează asta, în calitate de jurnalistă tânără, la început de carieră? Este descurajator?
— Este enervant. Cred că meseria asta presupune niște ură, niște acuzații și alte evenimente mai puțin plăcute. Problema este atunci când această ură vine de la niște angajați plătiți din bugetul meu, pentru că eu tot plătesc niște taxe. Sunt și eu cetățean, pe lângă faptul că sunt reporter, și nu mi se pare OK această atitudine. Eu nu vin să spun că primarul este incompetent, eu operez cu niște fapte, ceea ce le cer și lor.
Luminița Cauliuc, reporteră ZdG
— Cum e să lucrezi jurnalist la un ziar care are aproape aceeași vârstă cu tine?
— Când mă gândesc că am 22 de ani, îmi dau seama că sunt tânără, dar atunci când mă gândesc că Ziarul de Gardă este mai mic decât mine, cumva mă iau căldurile. Dar dacă serios să vorbim, cu siguranță, este o responsabilitate pentru că 20 de ani oameni, jurnaliști au lucrat pentru a crea o reputație bună acestei instituții și îmi dau seama că trebuie și eu să continui să dau ce e mai bun, să fac materiale pe măsură și să continui această muncă.
— Ce ți-a plăcut cel mai tare să scrii? Ce articole te-au făcut să spui: „Uite ce jurnalism bun fac eu aici la Ziarul de Gardă”?
— Țin foarte mult la toate materialele la care am lucrat, dar consider că am făcut o treabă bună la investigația pe care am făcut-o despre „Planul lui Platon” (Veaceslav Platon, controversat om de afaceri, vizat în mai multe dosare penale, fugar în Marea Britanie, avea o inițiativă prin care strângea semnături de la pensionari, ca ulterior să-și facă un partid politic, n.r.). În primul rând, a fost ceva nou pentru mine, a fost prima mea investigație. În al doilea rând, a fost muncă în echipă, am învățat multe lucruri de la colegi. Totodată, am putut să lucrez pe teren, ceea ce la fel mi se pare una dintre cele mai frumoase părți ale jurnalismului, faptul că este dinamic, activ.
Alexandra Dimitriu, reporteră ZdG
— Alexandra Dimitriu, ești ultima care s-a alăturat echipei Ziarului de Gardă, cea mai nouă în echipa de jurnaliști, înainte de asta, însă, tu ai depus dosarul ca să fii bursieră la ZdG. Ce te-a făcut să alegi anume ZdG?
— Cred că ZdG m-a convins indirect să îl aleg. Eu am început să urmăresc ZdG, la un moment dat, și să înțeleg cât de important este jurnalismul în societate. Jurnalismul independent, presa independentă și jurnalismul de investigație. Eu până la ZdG nu neapărat înțelegeam ce înseamnă jurnalism de investigație și cum el se diferențiază de alte zone ale jurnalismului.
Mi s-a părut curios, am început să prețuiesc în sinea mea munca colosală a jurnaliștilor și să înțeleg cât de importante sunt sursele din care te informezi. Mie, de exemplu, ZdG mi-a demonstrat că tot ceea ce face este verificat, veridic, confirmat și citind investigațiile, reportajele și știrile ZdG, nu rămâi vreodată cu întrebări, dacă asta este veridic sau nu.
Simona Tabuncic, manager rețele sociale
— Ce face Ziarul de Gardă pe Instagram? Un ziar așa de serios, ce caută acolo?
— Pe instagram re-împachetăm conținutul ZdG care apare pe pagina web și în ediția print astfel încât să-l facem ușor de digerat pentru audiența noastră de acolo.
— Sunt acolo mai mulți tineri?
— Sunt și tineri, sunt și adulți. Ne bucurăm de o audiență care ține la drepturile omului, la lupta cu corupția și ne bucurăm să avem urmăritori fideli și activi.
— Cum faci o investigație complicată să fie interesantă pentru cei care scrollesc pe Instagram?
— Pe instagram și pe celelalte rețele de socializare colaborăm și cu departamentul video. Astfel, publicăm și scurte momente din investigațiile noastre video pe rețele. De asemenea, încercăm postările să le facem creative, colorate, cu mesaje diferite astfel încât să fie interesant pentru utilizatorii noștri.
Natalia Zaharescu, reporteră ZdG, realizatoare Podcast ZdCe (întrebări adresate de Marina Gorbatovschi)
— De ce nu chemi la Podcast ZdCe invitați din toate partidele?
— Să știi că au fost invitați din toate partidele sau aproape din toate partidele, atunci când i-am chemat pe candidații la funcția de primar al capitalei. Pe toți i-am chemat, aproape toți au venit. Au fost aici și reprezentanți ai partidelor extraparlamentare, și ai partidelor parlamentare. Din actuala guvernare au fost miniștrii, pentru că ei reprezintă guvernarea, trebuie să discutăm cu ei. Din opoziție au fost, de exemplu, Dinu Plîngău, de la Platforma DA, a fost Ion Sula de la PSDE. Dar e și important să avem cu cine discuta atunci când vine vorba despre opoziție.
— De exemplu, Ion Chicu, când îl vedem la Podcast?
— Ion Chicu a avut o experiență interesantă cu ZdG. Nu cu mine personal, dar cu o altă colegă a vorbit nu foarte frumos. Dar e important să avem și aceste voci, poate îi vom invita atunci când va fi perioada electorală. Deja avem mai mulți potențiali candidați anunțați, foarte mulți, foarte diverși sau, poate, nu atât de diverși cum zic ei că sunt.
— O vei invita și pe Natalia Morari?
— Dacă va fi candidată, de ce nu? Cu toate că ea are platforma ei foarte populară, cel puțin aparent, sau sponsorizată, după cum arată datele publice. Dar poate fi o promisiune că îi vom invita pe toți candidații, o să-i așteptăm să răspundă pozitiv invitației și să răspundă la întrebările noastre „provocatoare și manipulatorii”, așa cum se știe că le adresează ZdG.
Iana Cabacenco, stagiară ZdG
— Ești stagiară de două luni la ZdG, dar ești studentă peste hotare. Ce înseamnă jurnalism pentru tine, reieșind și din experiența pe care o ai la ZdG?
— Cred că chestia cea mai importantă pe care eu am învățat-o făcând stagiul aici este că noi, ca jurnaliști, trebuie să păstrăm anumite criterii despre ce înseamnă adevăr sau informație de calitate. Scriind textul meu, eu întotdeauna am luptat cu subiectivitatea mea. Voiam să bag opinia mea într-un text, care era o serie de interviuri cu experți. Pe parcursul scrierii, am învățat că rolul meu, ca jurnalistă începătoare este nu de a reda o opinie, dar ca să fac totul posibil ca informația redată să fie calitativă, obiectivă și să corespundă criteriilor de adevăr.
— E complicat să alegi opiniile de fapte?
— Trăim într-un secol plin de multe informații și a fost dificil de a înțelege care sunt informațiile care corespund criteriului de calitate. Dar cred că acesta e și scopul nostru ca jurnaliști, de a verifica informația. Mai ales că fiecare are acum acces la rețelele sociale, poate produce informație. Și o coincidență: ZdG este mai mare decât mine cu 364 de zile. Noi, cumva, am crescut împreună și, pe parcursul creșterii mele, ZdG deja a avut un impact.
Gabriela Munteanu, stagiară ZdG
— Ce ți-a plăcut aici când ai venit la Ziarul de Gardă și, mai ales, ce nu ți-a plăcut?
— Eu când am venit, eram conștientă unde vin. Urmăresc ZdG de mult timp, de la formatul de ziar, până la platformele online. Cunoșteam și echipa de la distanță. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că pot să învăț de la cei mai buni și să pun în practică ceea ce învăț la facultate direct aici. Tind să devin ca jurnaliștii de aici și este o onoare pentru mine să pot învăța de la ei.
— Tinerii citesc Ziarul de Gardă pe hârtie așa cum spuneai tu?
— La facultate citesc pentru că învățăm din ziare și suntem nevoiți să le cumpărăm. Eu îl citesc pentru că acasă mama îl citește, bunica, părinții, toată lumea. Eram nevoită la început, dar apoi am început să-l citesc de drag. Prietenii uneori mă întreabă „Cine mai citește azi gazeta?”. Citește lumea „gazeta”. Am și prin casă unele ediții ale ZdG și când mai vin prietenii în vizită, inevitabil, îl deschid și poate nu citesc integral, dar sunt curioși să vadă. Nu este un lucru atât de la îndemână, mai ales în rândul tinerilor. Unii citesc. Sper că în viitor mai mulți o vor face.
Svetlana Ursachi, stagiară ZdG
— Ești nouă în domeniul jurnalismului, dar ai reușit să ai mai multe interacțiuni cu autoritățile de stat, documentând mai multe subiecte. Cum a fost această experiență pentru tine?
— În general, comunicarea cu instituțiile statului îmi cam stârpește din entuziasmul de a comunica cu ei mai departe. Pentru că instituțiile de stat îmi par foarte rigide, neflexibile, cu un limbaj de lemn, cu procese care decurg foarte greoi. Și mai o chestiune, că sunt foarte distanțate de publicul larg. Deși se numesc instituții publice, îmi pare că nu comunică în limbajul oamenilor. Un exemplu de comunicare a mea cu instituțiile statului a fost în timp ce scriam materialul despre așa-zisele „închideri ale școlilor cu predare în limba rusă”. Am vrut să solicit un comentariu din partea Ministerului Educației și nu mi-au răspuns la apeluri. I-am sunat de mai multe ori. În timpul documentării pentru o investigație jurnalistică despre necropola din Chișinău, tot am solicitat informații. E o problemă, pentru că instituțiile publice spun că sunt transparente, a se vedea declarațiile domnului primar, Ion Ceban, că primăria este transparentă și toate structurile din gestiune sunt transparente, nu am observat acest lucru. Am solicitat mai multe informații de la instituțiile publice, pentru că nu sunt transparente.
— Te aștepți ca informația să fie publicată pe site sau, cel puțin, să ți se răspundă la timp, atunci când îi întrebi?
— Da, sigur. Pentru că se declară atât de transparenți, aș vrea ca toată informația să fie publicată pe site. Pentru că sunt doar niște fragmente, care nu îți dau o imagine în totalitate asupra subiectului.
