Principală  —  Interviuri   —   „Rusia încearcă să destabilizeze prin…

„Rusia încearcă să destabilizeze prin radicalizarea populației, prin divizarea populației, de peste 30 de ani, de când am obținut independența”. Interviu cu Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne

Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a oferit detalii în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă, referitoare la persoanele reținute pentru „organizarea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă” care ar fi coordonate din Federația Rusă. Ea a subliniat că nivelul amenințărilor care vin dinspre Rusia crește, în încercarea de a destabiliza R. Moldova, „nu și fără sprijinul oligarhilor fugari”. 

— Cum ați evalua în prezent riscurile de securitate pentru Republica Moldova?

Pe fundalul situației excepționale în care se afla Republica Moldova, fiind supusă și unui șantaj fără precedent și în domeniul energetic, și în domeniul resurselor umane, fiind și la hotar – cel mai lung hotar îl avem cu războiul, situația de securitate rămâne volatilă. Există și o serie de factori interni destabilizatori. 

Dacă pe parcursul anului 2022 tabloul riscurilor capta practic întreaga dimensiune, atunci în 2023, noi vedem că nivelul amenințărilor crește. Există deja și certitudini precum că Rusia utilizează acum mai multe și mult mai intensiv pârghiile prin care încearcă să destabilizeze situația din R. Moldova, nu și fără sprijinul oligarhilor fugari. 

— La 12 martie, în ziua când a fost organizat un protest de o mișcare care se numește „Mișcarea pentru Popor” și care înglobează mai multe forțe politice, inclusiv Partidul Șor, poliția anunța că au fost reținute șapte persoane dintr-un grup de 25, care ar fi fost coordonate din Federația Rusă, pentru a crea destabilizări în cadrul acestor proteste. Ne amintim că au fost și plasate în arest acele șapte persoane. Care este situația lor? Aveți mai multe informații?

Investigațiile sunt în plină desfășurare. Așa cum deja a și anunțat poliția anterior, au fost emise mandate de arest. Astăzi în custodia statului se află câteva persoane și informațiile indică un grad înalt de certitudine privind conectarea acestora cu grupe de interes din străinătate, în speță, din Federația Rusă. Au fost emise și mandate pentru percheziții în mai multe locații. Au fost confiscate și sume enorme de bani.

Forma în care au fost găsite aceste sume de bani indică asupra intenției organizatorilor acestor manifestații publice de a fi distribuite participanților, ceea ce iarăși indică asupra unui caracter fals din punct de vedere al libertății de exprimare a cetățenilor.

Ce dovezi există că aceste persoane organizau destabilizări și că erau coordonate din Federația Rusă? 

Exact așa cum indicase și poliția, participanții în cadrul acestor manifestații publice au folosit sau deja unele probe indică faptul că intenționau să folosească inclusiv materiale interzise.  Persoanele care au fost recrutate de acești trimiși, inclusiv au fost tentative de a introduce pe teritoriul R. Moldova a reprezentanților din grupuri paramilitare de tip Wagner, aveau scopul de a recruta și a instrui tineri, bărbați din R. Moldova, pentru a acționa în mod violent în cadrul acestor manifestații publice, pentru a rupe cordonul poliției, pentru a împinge în fața poliției participanți care sunt seniori, bătrâni. Sunt suficiente informații și date care indică faptul că în manifestații organizatorii au folosit și urmau să implice și persoane cu boli mintale sau copii, că aceste persoane recrutate și instruite urmau să provoace stricăciuni în raport cu mai multe edificii ale statului, deci – mai multe acțiuni de tip „gherilă urbană”, care ar fi provocat un grad mai sporit de violență și ar fi determinat aplicarea forței de către organele de drept. Or, în toate aceste acțiuni am optat întotdeauna pentru metode inteligente de management al acestor evenimente publice, în special îndrumate spre siguranța, în primul rând, a omului, celui care participă, dar și a chișinăuienilor, pentru că marea majoritate a acestor evenimente se desfășurau în capitală. 

Ne amintim că organele de poliție și, în general, organele de drept, au fost folosite anterior în scopuri politice, au inițiat dosare care s-au dovedit a fi fabricate. De exemplu, acea presupusă tentativă de asasinat asupra fostului lider al Partidului Democrat care controla atunci toate instituțiile statului, Vladimir Plahotniuc. Mai avem un dosar, de exemplu, pe numele lui Gheorghe Petic. Cum puteți să ne convingeți că dosarul ăsta va avea o finalitate și că pericolul este unul real? 

Pericolul este unul real. În primul rând, trebuie să înțelegem că trăim în astfel de situație, când Rusia încearcă să destabilizeze prin radicalizarea populației, prin divizarea populației, de peste 30 de ani, de când am obținut independența. Acum, după declanșarea războiului în Ucraina, toate amenințările au explodat și, după cum spuneam, Rusia folosește toate pârghiile posibile, inclusiv blocajul mobilității transportului, atât marfar, cât și al pasagerilor, blocajul bunei funcționalități a instituțiilor statului. Aduc ca exemplu lanțul de amenințări false cu bombă,

care au pus într-o situație absolut de disfuncționalitate principalele edificii din țară, unele

instituții cu destinație strategică: Aeroportul Internațional Chișinău, școlile din R. Moldova. Asta înseamnă a crea haos și un mediu de destabilizare care în primul rând ar diminua încrederea populației față de capacitatea autorităților de a gestiona aceste situații. 

Organele de aplicare a legii au comunicat de fiecare dată rezultatele acestor investigații, au fost făcute publice bunurile care au fost confiscate, valuta sau resursele financiare care au fost găsite la adresele persoanelor care au fost supuse acestor investigații. A fost foarte clar specificat, inclusiv în spațiul public, cine sunt aceste persoane, ce afiliere au cu organizatorii. Și dacă ne uităm în spatele acestor acțiuni și a celor care se declară drept organizatorii acestor manifestații, vedem că unul dintre ei expres a menționat că unul dintre motivele pentru care sprijină și va sprijini în continuare aceste manifestații este faptul că nu susține calea europeană a R. Moldova. Acum, dacă analizăm îndeaproape aceste declarații, inclusiv prin prisma acestor rezultate ale investigațiilor și rezultatelor anchetei, este evident că scopul final este înstrăinarea populației de la autorități, astfel încât să cedeze apoi din putere, este captarea frontierei estice a R. Moldova ori vestice a Ucrainei, captarea unui cap de pod pentru negocieri cu Bruxellesul. Or, asta ar schimba, în general, cursul democratic pe care ni l-am propus să-l construim aici, în R. Moldova. Probele la care faceți referință, este corect și legal să le pună în fața judecătorului procurorul care instrumentează cazul. Și am toată încrederea că în foarte scurt timp ancheta care a fost declanșată în ceea ce privește tentativa de destabilizare va fi dusă la bun sfârșit și se va înainta deja și învinuirea potrivită.

Credeți ca există, într-adevăr, suficientă putere din partea celor care vor să destabilizeze R. Moldova, așa încât să acționeze atât de radical, încât să dea jos guvernarea?

Dacă ne uităm în istoria recentă a regiunii, vom găsi suficiente exemple în care factorul extern, fiind ajutat și de forțe obscure interne, exact ceea ce avem astăzi, a determinat un înalt grad de revoltă din partea populației, care a solicitat schimbări în Guvern. Exact după acest model se merge și în cazul R. Moldova în ziua de astăzi. 

Mai întâi, a fost declanșat acel șantaj energetic care a drenat extrem bugetul R. Moldova, a defocusat atenția de la proiecte de dezvoltare și a reorientat toate fondurile spre acoperirea crizelor. Prețurile au crescut într-atât, încât nu s-a reușit imediat a acoperi incapacitatea de plată. 

A urmat apoi valul de refugiați, care a pus o presiune extraordinară pe toate sistemele, pe toate autoritățile R. Moldova. Vedem aici intenția de a pune în genunchi, dacă doriți, toate resursele naționale, pentru a face față acestui val de refugiați. Aduc aminte, R. Moldova a asigurat tranzitarea a aproape un milion de cetățeni din Ucraina, asta reprezintă circa 30% dacă e să comparăm cu populația R. Moldova. O presiune fără precedent! Și o gestiune insuficient de corectă ar fi însemnat un colaps. 

Și instituțiile, și organizațiile internaționale au dat o mână de ajutor. 

Într-adevăr, ajutorul a venit, dar în data de 24 februarie 2022 s-au pomenit în primul rând autoritățile locale și centrale în fața unei crize fără precedent de la independență încoace. Și a trebuit să punem resursele care erau calibrate pentru timp de pace, nu pentru crize, imediat, în decurs de o oră, la dispoziție, pentru a face față. 

După care, ne-am pomenit și cu altă consecință: cu marfarele, cu camioanele care au început să treacă prin teritoriul nostru, prin hotarul nostru, fiind blocat transportul pe Marea Neagră. Iarăși, o presiune enormă pentru infrastructura noastra de la frontiere, pentru infrastructura de drumuri, iar asta înseamnă iarăși nevoie de forțe pentru a nu permite blocaje, pentru a nu permite ambuteiaje, pentru a facilita tranzitarea.

Toate aceste crize s-au ținut mai mult decât lanț, s-au pliat una peste alta și solicită în continuare enorm sistemul de drept. Toate aceste elemente, suprasolicitarea, înseamnă un risc sporit de colaps, un risc sporit de incapacitate de a ține situația la control. Or, dacă îți dorești să destabilizezi o situație, faci astfel încât să pui o presiune atât de mare, încât sistemul să se ruineze. 

Și știu că noi în continuare vom rezista, pentru că populația civilă din R. Moldova a demonstrat un comportament exemplar. Colegii mei care se preocupă de analiza de risc și previziune strategică mi-au prezentat date care arată că circa 24% din populație a participat voluntar la acordarea ajutorului în cazul managementului fluxului de refugiați. Aceasta înseamnă un grad înalt de reziliență. 

Dar dacă presiunea este menținută pentru o durată îndelungată de timp, acest lucru drenează bugetul, drenează resursele, nu permite menținerea unei dinamici necesare pentru buna funcționare și dezvoltare a economiei. Desigur că toate acestea pot duce la un nivel atât de înalt de anxietate, de frică, de neîncredere, încât să determine, cu ajutorul propagandei și dezinformării, cu ajutorul știrilor false, cu ajutorul unei campanii foarte agresive de intoxicare informațională a populației, la o situație în care, fiind mânați spre această limită a incapacității de a mai face față, să se ceară inclusiv și schimbarea, producând, provocând și violențe. 

Exact cu acest scop au fost trimiși acești agenți subversivi, îndrăznesc să spun, cu scopul de a recruta, instrui și provoca aceste violențe. Noi am optat și optăm în continuare pentru metode inteligente, pașnice, de soluționare, de gestionare a oricărei situații.

Or, provocarea de violențe, așa cum au știut să o facă și în multe țări din regiune, ar fi un factor de turnură în situația actuală. Și exact din acest motiv, colegii mei, echipele din teren, sunt vigilenți în continuare și sunt la datorie 24/7 (24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, n.r.).

Într-o bună zi, toată presa s-a dus la aeroport să filmeze un grup de tineri ce venea din Turcia, care s-ar fi antrenat de asemenea pentru destabilizări. Ulterior, liderul partidului Șor, Ilan Șor, a admis că tinerii fac parte dintr-o platformă pe care el o susține și că ei s-ar fi dus în Turcia să socializeze. Este vorba de același tip de grupare care avea intenția să destabilizeze? Este deschis un dosar pe această situație, pe acești tineri? 

Și acesta este un element al războiului hibrid, care este realizat conform scenariului propus de către forțele pro-ruse. Această așa-numită socializare, din informațiile de care dispunem, de fapt țintea pregătirea, prin instructaj, a intervenției acestor bărbați, a acestor tineri, în aceste manifestații publice, pentru a acționa în vederea provocării de violențe și ridicării nivelului de destabilizare în cadrul acestor manifestații publice.

Dar e vorba de aceleași grupuri sau e un grup diferit? 

Este vorba despre grupuri diferite. 

Și ei tot sunt vizați în oarecare dosare? Au fost reținuți? 

Investigațiile sunt în curs. După cum spuneam, am toată certitudinea că procurorii vor finaliza în foarte scurt timp și ancheta va fi deja prezentată în judecată.

Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne. Sursă foto: zdg.md

— Dar putem să presupunem că se întâmpla acest lucru și în prezent în satele, în localitățile R. Moldova, că tinerii sunt recrutați? De exemplu, și Ziarul de Gardă a publicat recent o anchetă despre modul în care tinerii studenți sunt recrutați prin tot felul de chaturi să participe tot contra bani la aceste proteste. Asta după ce în toamna anului trecut, tot Ziarul de Gardă a demonstrat că protestatarii sunt plătiți, reporterii mergând sub acoperire la un asemenea protest. 

Trebuie să admitem că în continuare mulți oameni din țara noastră sunt ținta acestor mesaje false, sunt ținta acestor acțiuni de recrutare, sunt ținta acestor campanii de dezinformare. Inclusiv prin metode corupte, de plată pentru participare în aceste evenimente. Sunt vizați tinerii, sunt vizați bătrânii, persoanele care din varii motive au anumite dificultăți în ceea ce privește traiul lor.

Chiar dacă astăzi, în Chișinău sau în alte localități, nu se desfășoară vreo manifestație, asta nu înseamnă că acest război informațional nu este în plină desfășurare. Cu certitudine, și pe rețelele de socializare, se duc foarte multe campanii de recrutare, de intoxicare informațională. Sunt determinate foarte multe persoane să-și arate manifestul negativ în raport cu autoritățile, pentru că aceste falsuri și manipulări au intenția de a pune pe umerii autorităților toate crizele globale. 

Mai mult ca atât, vedem o conexiune dintre aceste mesaje în ceea ce privește cursul european ales. Deci, ce se sugerează este că această criză în care se află regiunea noastră este rezultatul cursului european pe care l-au ales oamenii din R. Moldova. Iar propaganda rusă în continuare are doar o singura soluție: la Moscova! 

La începutul discuției ați menționat că sunt oligarhi care doresc să destabilizeze situația în R. Moldova. Ei sunt vizați în dosare de mare răsunet, dar nu se află în R. Moldova, sunt fugari. Aceiași Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon. S-au făcut eforturi pentru ca ei sa fie localizați, de exemplu, prin Interpol?

Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, care este o subdiviziune specială în cadrul Inspectoratului General al Poliției, servește drept un punct național de contact între toate organele de aplicare a legii aici, în R. Moldova. Vorbim despre astfel de instituții precum procuratura sau procuraturile specializate, Serviciul de Prevenire și Spălare a Banilor, Centrul Național Anticorupție, structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne, care contactează în materie de cooperare polițienească și judiciară prin acest punct de contact cu lumea externă, cu lumea din domeniul de aplicare a legii. Respectiv, misiunea noastră este să transmitem pe canalele speciale, conform indicațiilor, instrucțiunilor și standardelor stabilite, informația care este pusă la dispoziție de către aceste organe naționale.

Această informație este transmisă în mod prioritar. Pot să confirm că este recepționată și avem toate confirmările că este recepționată, inclusiv este transmisă informația și prin baza de date Interpol, dar și în mod bilateral cu țările interesate. Aceste persoane sunt, prin intermediul solicitărilor noastre, în vizorul autorităților de aplicare a legii din alte state care sunt membri ai rețelei Interpol. 

Putem să știm sigur, de exemplu, unde se află Vladimir Plahotniuc? Despre Ilan Șor deja e clar, pentru că el a fost nevoit să recunoască că se află în Israel.

Imediat cum va fi activată solicitarea de localizare și organele de aplicare a legii vor decide că a face publică aceasta informație nu este în detrimentul cazului, cu certitudine, vom fi cu toții cei care vom afla imediat. Acum mingea este în terenul altor parteneri din țările care sunt parte din rețeaua Interpol. Toate solicitările au fost transmise, reconfirm. 

În contextul riscurilor de securitate, cât de pregătiți sunt angajații Ministerului de Interne, pornind de la polițiști, carabinieri, polițiști de frontieră, care trebuie să vegheze cine intră pe teritoriul R. Moldova?

S-au fortificat aceste instituții odată cu începerea războiului, s-au făcut schimbări așa încât să fie mai eficiente. Ce ne-a ajutat până în data de 24 februarie 2022 este informația valoroasă care ne-a fost pusă la dispoziție de către partenerii strategici și care ne-a permis să ne pregătim pentru ceea ce urma, pentru agresiunea Rusiei în Ucraina, să avem primele măsuri de răspuns pregătite, astfel încât din data de 24 februarie am știut despre primele măsuri pe care trebuie să le realizăm. Dar cu certitudine, nimeni nu știa ce urma exact să se întâmple, motiv din care am învățat din mers, am creat noi modele de operare din mers, am creat grupe comune, echipe comune de intervenție, model care până acum nu a fost niciodată testat în cadrul sistemului afacerilor interne, dar care ne-a permis să devenim mai mobili și să intervenim mult mai rapid și țintit în sectoarele unde era nevoie de o intervenție imediată.

Suntem astăzi mult mai bine pregătiți din punctul de vedere al cunoștințelor, din punctul de vedere al capacității de a preveni sau a interveni în caz de apariție a unor amenințări iminente. Desigur că am primit și suportul partenerilor externi. În anul precedent am primit echipamente,  instrumentariu, donații în valoare de circa 15 milioane de euro.

Am reușit să deblocăm și să încheiem acorduri și contracte pentru realizarea proiectelor cu o valoare de peste 20 de milioane de euro. În acest an continui să comunic cu partenerii externi și am toată certitudinea că capacitatea colegilor în teren în continuare va crește, datorită acestor noi tehnologii, acestor echipamente mai moderne, care ne vor permite să fim și mai capabili să intervenim inclusiv în situații  imprevizibile. 

—  Vă mulțumim!

NOTĂ

Ana Revenco a devenit ministră a Afacerilor Interne în august 2021, în componența Guvernului condus de Natalia Gavrilița. În februarie 2023, ea a fost reconfirmată în funcție, ca parte a Guvernului condus de Dorin Recean. Anterior, din ianuarie 2021, ea a fost consiliera președintei Maia Sandu în domeniul apărării și securității naționale și Secretar al Consiliului Suprem de Securitate. 

În perioada 2015 – 2020, Ana Revenco a fost directoare executivă și fondatoare a Asociației Obștești Centrul Internațional „La Strada” Moldova. Între 2012 și 2015, a fost șefa Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, din cadrul Inspectoratului General al Poliției, al Ministerului Afacerilor Interne.