INTERVIU: „Ritmul avansării spre Vest depinde de seriozitatea guvernării de la Chişinău”

Interviu cu Andi Cristea, şeful Delegaţiei Parlamentului European la Comisia parlamentară de cooperare cu R. Moldova

— Cum se vede R. Moldova la Bruxelles, după 30 noiembrie 2014, când a fost ales noul Parlament?

— Se vede, cu siguranţă, mai bine acum; mai ales de când a fost format Guvernul. Pe bună dreptate, a existat o nerăbdare, împărtăşită cu cetăţenii R. Moldova, cu privire la formarea noului Executiv. Acum, dincolo de deschidere, ne reîntoarcem la politica faptelor: suntem atenţi la planurile Executivului de la Chişinău, lucrăm împreună cu plăcere pentru consolidarea drumului european, dar vom monitoriza cu atenţie acţiunile, nu doar declaraţiile de intenţie.

— La Chişinău, a fost format un guvern minoritar, susţinut tacit de comunişti, care în trecut nu au fost prea europeni, ba dimpotrivă. E acesta un pas înapoi?

— Nu cred în paşi înapoi. Viteza înaintării este diferită, în funcţie de leadershipul politic de la Chişinău. Dacă premierul R. Moldova şi partidele de la guvernare vor avea determinarea şi puterea de a guverna eficient, de a face reforme, atunci Bruxellesul va remarca progresele. Reformele sunt cea mai bună carte de vizită; reformele nu se fac de dragul lor, ci sunt o cale sigură spre prosperitate şi stabilitate generală. Inclusiv banii europeni sunt un instrument, nu un scop în sine: scopul este crearea cadrului pentru creşterea standardului de trai şi prosperitatea cetăţenilor R. Moldova.

— UE crede că PCRM se poate schimba sau încă aşteaptă formarea unei coaliţii din cele trei partide pro-europene?

— Rezultatele alegerilor din noiembrie sunt expresia voinţei cetăţenilor R. Moldova, iar Bruxellesul respectă această realitate. O majoritate vrea Europa. Importante sunt demersurile de aici înainte, demersuri care să fie concrete, de deschidere spre Vest. Nu aş face comentarii, nu e rolul meu, cu privire la caracterul schimbător sau nu al PCRM, cert este că întreaga clasă politică de la Chişinău are nevoie de o mentalitate europeană, şi unii sunt mai avansaţi pe această cale. Depinde, în totalitate, de PCRM dacă vrea să fie ancorat în trecut.

— Care este impresia dvs., de la Bruxelles: cine este responsabil că acum nu avem o coaliţie majoritară pro-europeană?

— Nu este constructiv să căutam vinovaţi. Au fost invocate mai degrabă pretexte decât argumente şi nu a prevalat interesul general. Ar fi fost însă foarte bine dacă ar fi fost realizată o majoritate clară, pro-europeană. Bruxellesul nu e înalta poartă care dictează, viziunea europeană a fost exprimată liderilor de la Chişinău, continuarea o ştiţi, decizia lor a fost alta.

— În Parlament, Partidul Socialiştilor, condus de pro-rusul Dodon, promite denunţarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi UE. Comuniştii susţin că au promisiunea că măcar câteva puncte din acest Acord vor fi modificate. Cât de viabile vi se par aceste două variante şi ce ar însemna ele în relaţia R. Moldova-UE?

— Sunt poziţionări politice, faţă de a căror implementare am dubii, cu atât mai mult în contextul existenţei unui alt raport de forţe, pro-european. Viitorul R. Moldova este în marea familie europeană, unde cetăţenii acestei ţări să poată trăi şi munci în prosperitate şi stabilitate.

— Ce se vorbeşte prin coridoarele UE despre R. Moldova, după ratările şi acuzaţiile clasei politice de la Chişinău?

— Premierul Chiril Gaburici a făcut, deja, două vizite la Bruxelles, ceea ce denotă o deschidere către dialog – aşadar un prim semn foarte bun. Programul de guvernare este direcţionat corect, reforme şi integrare europeană. Nu pot să nu remarc, o scurtă paranteză, că Iurie Leancă a venit exact cu acelaşi program şi echipă guvernamentală în Parlament şi a fost respins. Cunoaştem detaliile: orgoliile şi chimia interpersonală au fost decisive. Premierul Gaburici s-a întâlnit cu oficialii europeni la cel mai înalt nivel. Bruxellesul este deschis parteneriatului cu Chişinăul, eu voi continua să fiu un avocat corect, dar restul depinde de dvs., de implementarea reformelor de modernizare a ţării; încercăm să nu avem prejudecăţi, şi atunci când dăm sfaturi, o facem cu bună credinţă, nu este o plăcere să avem un ton critic.

— Cât ne mai „suportă” UE?

— Nu discutăm despre a suporta sau nu. Bruxellesul este un partener deschis pentru stabilitate şi prosperitate faţă de Chişinău. Suntem perfect conştienţi că tranziţia nu este uşoară, iar gradul de răbdare este dat de viteza progreselor: UE nu pleacă nicăieri, nici R. Moldova. Ritmul avansării spre Vest depinde de seriozitatea guvernării de la Chişinău şi de voinţa politică.

— Chiril Gaburici, noul premier, a fost deja de două ori la Bruxelles. Cum vi se pare acest demnitar?

— Mi s-a format o impresie foarte bună. Premierul R. Moldova se află în faţa unei şanse istorice: de a păstra direcţia ţării pe drumul occidental, continuând eforturile fostului premier Leancă. Dacă se va dovedi un reformator, ţara şi cetăţenii au doar de câştigat, domnia sa de asemenea, în termeni de prestigiu şi respect al partenerilor străini. Deschiderea de început există, cu siguranţă, continuarea va fi dată de fapte concrete.

— Sunteţi preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comisia parlamentară de cooperare Uniunea Europeană – R. Moldova. Cât de mult poate ajuta România R. Moldova să se apropie de UE?

— România ajută deja mult, şi va ajuta şi mai mult, ca şi proiecte bilaterale. În plan european, putem ajuta cu prietenia noastră, care implică o componentă puternică de lobby pro-Republica Moldova, dar şi cu experienţa noastră de pre-aderare. Fac referire la asistenţa tehnică şi politică, în paralel cu investiţii în economia R. Moldova. Gazoductul este un proiect istoric deja realizat, se lucrează la etapele viitoare, staţiile de compresie şi extinderea lui spre Chişinău. Acquis comunitar deja tradus de România, lecţii învăţate de Bucureşti privind relaţiile tehnice cu Bruxellesul şi împărtăşite autorităţilor R Moldova, şi aş putea continua.

— Ce planuri de viitor aveţi, din această postură?

— Voi continua să sprijin, împreună cu colegii din Parlamentul European, orice demers care ajută R. Moldova să continue accelerat pe drumul european. Munca mea este prioritar inter-parlamentară, monitorizăm şi susţinem ce face R. Moldova pe plan european. La Bruxelles, cu instrumentele diplomaţiei parlamentare, am datoria să mărim numărul de prieteni ai Chişinăului, să convingem asupra acordării perspectivei europene. De altfel, la nivelul Parlamentului European am reuşit să o spunem clar în documentele oficiale – semnarea acordului de asociere este doar sfârşitul unei importante etape, nu al drumului. Este doar o chestiune de timp ca R. Moldova să devină stat candidat şi apoi membru al UE.

— Urmează, în luna mai 2015, Summitul Parteneriatului Estic de la Riga. La ce să se aştepte politicienii şi cetăţenii R. Moldova de la acest eveniment?

— Summitul din luna mai are valoare simbolică şi geopolitică însemnată. R. Moldova are de aşteptat mai multe de la evaluările bilaterale decât de la întâlnirile multilaterale, dar aş privi summitul cu mare atenţie, căci se iau decizii inclusiv în ceea ce priveşte propaganda rusească, care priveşte, în mod clar şi direct, şi Chişinăul. Politica europeană de vecinătate este într-un proces de revizuire. Din partea grupului meu politic din Parlamentul European am onoarea să gestionez acest proces esenţial. Vreau o mai mare diferenţiere între statele parteneriatului estic în funcţie de nivelul lor de implicare şi seriozitate. Aici, Chişinăul stă bine. În mai toate evaluările se află în faţa plutonului de state. La Riga va fi un moment important de evaluare a reformelor implementate. Deşi militez pentru, nu cred că vor fi veşti despre perspectiva europeană, pentru că etapa următoare semnării acordului de asociere nu este obţinerea statutului de candidat, ci realizarea obiectivelor asumate în acordul de asociere. O spun clar, oamenii din R. Moldova au vocaţie europeană recunoscută. Este, din punct de vedere istoric, lingvistic, ultima bucată de latinitate rămasă în afara UE. Pentru acei care nu se consideră latini, amintesc esenţa UE – unitate prin diversitate.

— Care sunt restanţele R. Moldova?

— Nu aş folosi termenul de restanţe. Aş vorbi, mai degrabă, de câteva aspecte care se pot ameliora în cadrul parteneriatului Bruxelles – Chişinău. Punctual, este vorba de problema înstrăinării cetăţeanului faţă de procesul decizional, problema sentimentului de pasivitate legat de viaţa publică, problema corupţiei, problema locurilor de muncă, problema sistemului de sănătate, problema investiţiilor străine şi aşa mai departe.

— Corupţia şi independenţa justiţiei sunt cele mai mari probleme, verbalizate de mai toţi oficialii europeni în discursurile despre R. Moldova. Şi, deşi se cere progres în acest domeniu, politicienii de la Chişinău nu par dispuşi să renunţe la subordonarea politică a justiţiei. Cum pot fi ei motivaţi/forţaţi să facă acest pas?

— Motivarea vine de la înţelegerea faptului că reţetele trecutului nu mai pot funcţiona în prezent şi în viitor: Bruxellesul nu forţează pe nimeni, dar poate atrage atenţia că fără progrese nu se merge mai departe. Uniunea Europeană poate fi garantul justiţiei R. Moldova, atâta timp cât şi Chişinăul este deschis către o colaborare eficientă, şi cred că România este un bun exemplu în acest sens.

— Credeţi că ce se întâmplă acum în România îi face să fie atât de rezervaţi şi să ţină cu dinţii de subordonarea politică a justiţiei?

— Există un parcurs diferit al celor două ţări şi contexte diferite. Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă în România este rezultatul aplicării stricte şi directe a standardelor europene, inclusiv în domeniul justiţiei.

— În R. Moldova, lumea este entuziasmată de acţiunile şi activitatea DNA-ului. Mulţi îi cer să treacă Prutul. Cum a reuşit România să aibă o justiţie care să bage nume grele la puşcărie?

— Nu cred că există o reţetă standard pentru succesul în justiţie. Atâta timp cât există transparenţă şi colaborare, însă, rezultatele nu întârzie să apară: să nu uităm că şi MCV român vine de la Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Semnalele de la Bruxelles şi de la Washington demonstrează că oameni hotărâţi şi lipsa de imixtiune a politicului au dus la rezultate.

— Ce ar trebui să facă R. Moldova, în opinia dvs., pentru a merge pe urmele României, la capitolul justiţie?

— Pentru început, ar trebui să existe o transparenţă decizională clară şi buni profesionişti, liberi de imixtiune politică, în poziţii-cheie. Chişinăul are nevoie de colaborare concretă între instituţii, dar şi de respectarea standardelor europene în materie de domnia legii. Are nevoie de experţi şi expertiză europeană şi, mai ales, de un nivel înalt de determinare şi viziune politică.

— În R. Moldova, toamna trecută, prin diverse scheme, au fost scoşi din ţară aproximativ un miliard de euro, din diverse bănci, prin credite ciudate, practic nerambursabile. Aceşti bani reprezintă aproape bugetul pe un an al ţării noastre. Oamenii de la Chişinău sunt supăraţi, enervaţi, critică, dar… mai mult nimic. Cum credeţi că s-ar fi procedat într-o situaţie similară în România, de exemplu?

— Justiţia Republicii Moldova are datoria să arate cu degetul şi să tragă concluziile pertinente care se impun în acest caz. Acestea ar fi fost aşteptările cetăţenilor români într-un caz similar, şi, din punctul meu de vedere, cred că sunt aşteptări legitime şi pentru cetăţenii R. Moldova.

— Cum pot oamenii/cetăţenii să-i influenţeze pe politicienii care le cerşesc votul şi îşi amintesc de ei doar în campanie electorală?

— Cetăţenii R. Moldova trebuie să înţeleagă că omul politic este reprezentantul lor, este pus acolo să le respecte şi să le apere interesele. De aceea, au dreptul să îşi exprime părerea, să îl tragă la răspundere şi să îşi impună punctul de vedere în faţa acestuia, prin mijloace legitime de acţiune cetăţenească. O implicare activă a cetăţenilor în viaţa publică şi politică este punctul-cheie pentru bunul mers al acelei ţări. Să nu stea pasivi, să facă politică, să se implice politic şi, prin puterea exemplului, să încerce să schimbe chestiunile, metehnele cu care nu sunt de acord.

— În urmă cu 10 ani, în perioada comunistă, peste 70% din cetăţenii R. Moldova doreau în UE. Acum, cifra se învârte în jurul a 50% şi se pare că tot scade. Cum pot fi explicate aceste tendinţe?

— Nu cifrele trebuie să ne îngrijoreze, ci tendinţa de pasivitate a populaţiei faţă de problemele care au legătură directă cu ea. Nu este loc de resemnare, ci de acţiune, şi schimbarea societăţii în bine depinde de fiecare dintre noi în parte. Cred că poate fi îmbunătăţită şi comunicarea europeană la Chişinău, atât din partea Guvernului, cât şi a actorilor străini prezenţi pe teritoriul R. Moldova. Este o artă managementul aşteptărilor într-un proces de tranziţie, iar la Chişinău se poate face mai mult.

— În România, practic toată clasa politică, indiferent de culoarea şi trecutul politic, a avut un scop comun. Să ducă România în UE. Şi au reuşit. Cum poate R. Moldova să ajungă la un consens politic, pentru ca partidele să promoveze acelaşi curs, cel pro-european?

— Aţi pus bine punctul pe “I”: este nevoie de consens politic şi transparenţă inter- şi intra-partinică. Practic, politicienii de la Chişinău au nevoie să îşi unească agendele pentru parcursul european al R. Moldova. Colaborarea şi deschiderea trebuie să fie cuvintele de ordine pentru toate partidele politice.

— La Chişinău, încă se vorbeşte despre unire. Cât de realizabilă vi se pare? Dar necesară?

— În mod cert, cele două ţări au un viitor împreună, un viitor comun în Uniunea Europeană. Restul depinde de voinţa populară, între timp însă cheia este încrederea reciprocă prin proiecte concrete. Aşa se clădeşte cu adevărat prietenia, cu proiecte precum Iaşi-Ungheni, nu doar cu vorbe mari. Mă bucură mult, ca social-democrat, că PSD, şi mai ales Premierul Ponta, alături de fostul premier Leancă, a fost un catalizator în consolidarea relaţiei dintre cele două ţări.

— Rusia încă se implică, prin diverşi actori politici, în viaţa R. Moldova. Cum poate fi oprită?

— Progresul european depinde de Chişinău, nu de alţi factori, externi. Aveţi încredere în dvs., în relaţia cu România şi ceilalţi parteneri europeni şi nu uitaţi că există viitor şi pe termen mediu şi lung, nu doar pe termen scurt: Rusia mizează mereu pe cointeresări pe termen scurt şi pe slăbiciuni omeneşti.

— Poate fi ea, Rusia, oprită? Sancţiunile impuse de UE în cazul Ucrainei nu par să-i stopeze poftele lui Putin…

— Da, prin disuasiune. Comparativ cu Ucraina, R. Moldova este cu un mare pas înainte, şi pentru că nu este zonă de conflict. În Ucraina trebuie să se aplice literă cu literă Armistiţiul de la Minsk II; până nu se va rezolva conflictul deschis şi nu se va restabili integritatea teritorială a Ucrainei, nu se poate discuta cu adevărat constructiv. Un lucru se poate spune însă: Moscova nu are veto asupra drumului european al Kievului.

— Se pare că ruşii au câştigat autonomia găgăuză, după ce candidatul pe care l-au susţinut, Irina Vlah, a câştigat încă din primul tur alegerile. Cum apreciaţi aceste rezultate?

— Atâta timp cât aceste rezultate sunt expresia voinţei populaţiei, trebuie să le consemnăm ca atare şi să le respectăm. Aceasta este esenţa democraţiei, aceasta este esenţa Uniunii Europene. Nu aş vorbi însă în nuanţa de câştig statal. Guvernul şi autorităţile de la Chişinău au datoria să promoveze politici de incluziune pentru toţi cetăţenii. Este dificil, sunt conştient, resursele umane şi financiare sunt limitate, dar există fonduri europene, linii de finanţare disponibile, pot fi realizate campanii de informare.

— Transnistria şi Găgăuzia sunt o piedică reală în aderarea R. Moldova la UE?

— Progresele depind de Chişinău. Sigur că situaţia Transnistriei şi Găgăuziei interesează, preocupă, dar nu putem ţine destinul unei naţiuni prizonier unei situaţii teritoriale complicate. Nu toate lucrurile stau în puterea noastră direct, a indivizilor. Eu vă propun să ne gândim la acele lucruri care nu stau direct în puterea noastră doar după ce am făcut noi tot ce puteam, ce depindea de noi ca să progresăm, să mişcăm societatea spre prosperitate, să întărim instituţiile, să pedepsim corupţii, să creştem nivelul de viaţă al cetăţenilor.

Pentru conformitate, Victor MOŞNEAG