„Principiul celor patru ochi: dacă doreşti să devii bogat în Germania, nu ar trebui să fii politician”

Interviu cu ES Ulrike Knotz, Ambasador al Republicii Federale Germania în R. Moldova

— O barieră de beton şi sârmă ghimpată a divizat cel mai mare oraş al Germaniei pentru aproape 30 de ani. Ce semnifică pentru poporul german reunificarea care s-a produs acum un sfert de secol?

— Pentru noi, germanii, unificarea Germaniei din 1990 a însemnat un fel de Happy End şi deschiderea unui nou capitol în istoria noastră. Unificarea s-a produs atunci foarte rapid, aproape surprinzător – după o separare îndelungată, ne obişnuiserăm deja cu faptul că trăim în două state. Pare o frumoasă ironie faptul că tocmai politica pragmatică, în mod expres – nenaţionalistă, a diferitelor guverne germane de vest a făcut posibilă unificarea. În anii ’50, cancelarul federal Konrad Adenauer a ancorat ferm Republica Federală Germania în sistemul statelor occidentale şi prin aceasta a renunţat de facto la reunificare. La începutul anilor ’70, cancelarul federal Willy Brandt, prin politica sa estică, a renunţat formal la revizuirea frontierelor estice, în special cu Polonia. Atunci când, în 1989, tema unificării germane a fost inclusă pe ordinea de zi, Republica Federală Germania câştigase la nivel internaţional atât de multă încredere, încât fricile şi rezervele care existau încă în unele ţări au putut fi, în cele din urmă, depăşite. Fără acordul vecinilor noştri, al SUA şi al fostei URSS, unificarea germană nu ar fi fost posibilă. Le suntem recunoscători pentru aceasta. 

După unificare, ponderea Germaniei pe arena internaţională a crescut, iar aşteptările de la Germania, precum şi răspunderea au devenit mai mari. Noi depunem eforturi pentru a ne ridica la înălţimea acestora. Şi ştim că vom reuşi doar punându-ne de acord cu partenerii noştri din UE, acţionând de comun acord şi fiind solidari cu ei. Ca ţară, nu ne propunem acţiuni unilaterale. Ancorarea în UE este şi rămâne punctul de pornire al politicii noastre.

— Cum aţi trăit dvs. personal, familia dvs. acest eveniment?

— Personal, am trăit unificarea de la distanţă, fiind la Madrid, în primul meu post în străinătate în calitate de diplomat. Îmi amintesc cum şi acolo s-au schimbat toate. Cel mai frumos fapt a fost că noi, diplomaţii, ne-am pomenit dintr-o dată într-un contact energic şi prietenos cu colegii noştri din ambasadele RDG şi ale ţărilor Europei Centrale şi de Est. Şi în aceste ţări aveau loc schimbări dramatice, în urma căderii regimurilor comuniste. Până atunci îi vedeam pe colegii de acolo din când în când, de exemplu la recepţii organizate cu prilejul zilelor naţionale. După unificare, am început să ne întâlnim în cafenele, ne invitam reciproc în ospeţie şi, reciproc, aveam multe de povestit. Uneori domina o atmosferă aproape euforică, ca şi atunci când membrii separaţi ai unei familii s-ar reîntâlni. De fapt, noi simţeam că, împreună, facem parte din marea familie a popoarelor europene. Ne bucuram de noua Europă.

— În opinia dvs., R. Moldova şi România s-ar putea debarasa cândva de zidul imaginar de pe Prut? Cum s-ar putea produce această apropiere?

— Cred că, în Europa de astăzi şi în era globalizării, semnificaţia graniţelor de stat nu ar trebui supraapreciată. Nu am impresia că Prutul separă oamenii. Se călătoreşte mult în ambele direcţii, nu doar pentru a face vizite reciproce, ci şi după cumpărături sau pentru a face plinul la benzinării. România şi Moldova colaborează strâns la toate nivelele, iar, aşa cum am auzit, peste 500 000 de cetăţeni moldoveni ar deţine cetăţenie română. Desigur, sunt conştientă de faptul că graniţa de la Prut are o semnificaţie emoţională şi simbolică. E o realitate că sunt oameni în R. Moldova care îşi doresc o reunificare cu România şi eu, personal, pot înţelege aceste doleanţe. Ca proiect politic, însă, reunificarea este foarte riscantă, aşa cum, în general în Europa, orice tendinţă de a modifica graniţele poate deschide cutia Pandorei şi, de regulă, mai mult creează decât soluţionează probleme, în cel mai rău caz, duce la război sau strămutări, aşa cum s-a produs, din păcate, în Balcani. Şi Moldova are experienţele proprii. Ar trebui să fim realişti. Pe de altă parte, ce este de fapt identitatea naţională? E o imagine pe care o are un popor despre sine, iar aici se numără nu doar concepţiile oamenilor despre trecutul lor comun, ci şi concepţiile despre viitor. Identitatea înseamnă nu doar de unde venim, ci şi încotro vrem să mergem. Cât priveşte unificarea germană, factorul decisiv a fost aspiraţia germanilor din Est la o viaţă mai bună, trăită în libertate şi bunăstare. Sunt nişte dorinţe şi aspiraţii fundamentale ale fiecărui om. Cei care, în R. Moldova, au responsabilităţi politice sper să realizeze, în cele din urmă, reformele necesare, pentru ca ţara să devină un loc mai bun pentru cetăţenii săi, indiferent de originea lor etnică.

— Timp de trei decenii, cât a rezistat Zidul Berlinului, oamenii au făcut uz de modalităţi curajoase, şi-au riscat viaţa, ca să treacă din Germania de Est în cea de Vest. Cu baloane de aer cald, printr-un tunel, pe o sârmă, în avioane sovietice false, pe saltele pneumatice germanii încercau să-şi schimbe viaţa pe una mai bună. Cum sunt tratate astăzi în Germania aceste subiecte?

— Istoria separării germane e plină de destine individuale cutremurătoare. În fosta RDG, drepturile fundamentale ale multor oameni au fost masiv încălcate. Aceste crime sunt cercetate penal şi există multe instituţii care informează despre nedreptăţile sistematice comise în RDG, invitând cetăţenii să se preocupe de aceasta. Una dintre aceste instituţii, Fundaţia Federală pentru Studiul Dictaturii PSUG, a vizitat de curând R. Moldova. Oaspeţii din Germania au fost entuziasmaţi de întâlnirea cu partenerii lor din Moldova, precum şi de eforturile acestora depuse pentru a afla adevărul istoric. Pe lângă asumarea istorică, numeroasele biografii dramatice devin astăzi în Germania un minunat fond de istorii din care se inspiră industria cinematografică, televiziunea şi literatura.

— Cum şi-ar putea schimba în bine viaţa migranţii care râvnesc să ajungă în UE, în special în ţara dvs.?

— Dacă imigranţii vor reuşi să se integreze în ţările care îi primesc, atunci vor descoperi cu adevărat o nouă baştină şi vor avea o viaţă mai bună. Integrare nu înseamnă asimilare, aceasta nu este o stradă cu sens unic şi solicită de la ambele părţi eforturi mari – atât de la imigranţi, cât şi de la societatea care îi găzduieşte. O integrare reuşită înseamnă că imigrantul devine un concetăţean adevărat. El trebuie să respecte nu doar legile şi normele, ci şi să aibă o viaţă autodeterminată, adică să-şi poată asigura în mod independent traiul. El trebuie să devină parte a mediului în care se află şi să participe la viaţa publică. Calea până acolo nu este simplă, solicitându-se de la ambele părţi deschidere şi bunăvoinţă. Cheia pentru o integrare reuşită se află, înainte de toate, în domeniul instruirii, pornind de la cunoştinţele lingvistice.

— De ce Germania este atât de generoasă cu migranţii?

— Cancelarul federal, Angela Merkel, a spus fără ambiguitate: „Dreptul fundamental la azil nu cunoaşte limite”. Bineînţeles, apar întrebări privind limita capacităţii de primire şi se cer soluţii solidare în cadrul european. Acum o săptămână, Germania a introdus din nou controale la frontierele sale externe. Conform normelor Schengen, acest lucru e posibil şi a fost necesar pentru a pune pe traiectoria corectă, din punct de vedere administrativ, fluxul de oameni. Graniţele în sine rămân, bineînţeles, deschise.

În ciuda tuturor fricilor şi rezervelor, îndemnul cancelarului federal Merkel de a accepta provocarea „deschis şi cu optimism” coincide în mod preponderent cu starea de spirit a majorităţii populaţiei germane. Faptul că atât de mulţi germani sunt de părerea că Europa are atât răspunderea morală, cât şi capacitatea de primire a imigranţilor are, în opinia mea, diferite cauze. Pe de o parte, sunt relatările din mass-media despre crudul război civil din Siria şi atrocităţile miliţiei terorii „Statul Islamic”. Se ştie că cea mai mare parte a sirienilor refugiaţi, până acum, au fost primiţi de statele vecine şi doar o mică parte dintre ei a reuşit să ajungă în Europa. Oamenii în Germania sunt conştienţi de bunăstarea lor şi de faptul că Germania e o ţară de destinaţie preferată de imigranţi. În prezent, 19% dintre locuitorii Germaniei provin din familii de imigranţi. Un rol special în acest proces l-ar putea avea şi faptul că strămutarea şi refugierea îşi au locul lor în memoria colectivă a germanilor. Nazismul a silit mulţi germani, în primul rând evrei de origine, să se refugieze, făcându-i dependenţi de compasiunea şi ospitalitatea altor ţări. Către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii deveniseră în Europa Centrală şi de Est victime ale strămutării. În 1945-1950, în Germania răvăşită de război veniseră în total 12 milioane de oameni, astfel încât, în 1950, fiecare al şaselea locuitor era persoană strămutată. Primirea şi integrarea persoanelor strămutate a fost o istorie de succes, dar ea nu s-a derulat fără tensiuni şi conflicte.

— Corupţia din R. Moldova ne lasă departe de Europa. Ce ar fi de făcut?

— Combaterea corupţiei trebuie să se afle pe prima pagină a agendei politice. Corupţia împiedică dezvoltarea economică şi periclitează pacea socială. În R. Moldova există, ca în aproape toate ţările, legi şi instituţii pentru combaterea corupţiei. Ele pot funcţiona în mod satisfăcător doar dacă există cultură politică, care se orientează după ideea binelui comun, în serviciul căruia trebuie să fie politicul şi administraţia. Contează voinţa politică. Totodată, persoanele care deţin funcţii publice, dar şi cetăţenii, fiecare în parte, ar trebui să refuze foloasele obţinute prin coruperea cuiva. Desigur, e mai uşor să spui decât să faci, mai ales când oamenii trăiesc în condiţii materiale precare. Aici, în R. Moldova, se resimte o mare supărare privind dimensiunile corupţiei. Sper ca protestele actuale să contribuie la combaterea corupţiei, fără a da naştere la suspiciuni că persoana, rangul şi partidul celor în cauză joacă vreun rol. Experienţele din alte state cu economii în tranziţie au arătat că, într-o bună zi, se ajunge la aceasta. Partenerii internaţionali, în primul rând UE, susţin R. Moldova în dezvoltarea de mai departe a instrumentelor de combatere a corupţiei. Există şi proiecte germane, cum ar fi, de exemplu, proiectul Institutului pentru Politici Europene din Berlin, care schiţează măsuri practice, ce s-au dovedit a fi de succes în alte ţări. De curând, în cadrul acestui proiect, a avut loc un seminar cu reprezentanţi ai Procuraturii Anticorupţie şi ai Consiliului Superior al Magistraturii din România.

— Cum este combătută corupţia în Germania?

— În Germania, atât pentru corupere activă, cât şi pentru corupere pasivă, se aplică pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de până la 10 ani. Ministerele şi autorităţile şi-au dezvoltat, concomitent, propriile angajamente comportamentale. În cadrul Ambasadei noastre la Chişinău, de exemplu, avem un împuternicit cu problemele de corupţie, care are drept sarcină sensibilizarea colaboratorilor privind pericolele corupţiei şi supraveghează integritatea acestora. La noi, funcţionează „Principiul celor patru ochi”, conform căruia e inacceptabil ca cel care, de exemplu, ia decizia privind o cerere de proiect să se ocupe şi de mijloacele financiare. Atunci când primim un cadou a cărui valoare depăşeşte suma de 25 de euro, trebuie să comunicăm despre asta ministerului nostru, după care putem alege: returnăm cadoul celui care ni l-a oferit sau achităm valoarea acestuia în bugetul ministerului, ori trimitem cadoul la Berlin. Opinia publică germană este extrem de sensibilă la cazuri de corupţie. Acum doi ani, preşedintele federal Wulff a trebuit să demisioneze, pentru că existau suspiciuni că ar fi profitat de vacanţe pe gratis. Doi ani mai târziu, în urma unei proceduri judiciare, a fost achitat.

— În presa internaţională s-a scris despre condiţiile modeste în care locuieşte cancelara Angela Merkel. Cum trăiesc demnitarii de rang înalt în ţara dvs.?

— Dacă doreşti să devii bogat în Germania, nu ar trebui să fii politician. La noi, salariile politicienilor sunt modeste, mai ales în comparaţie cu ce poţi câştiga, bunăoară, în economie, sport sau mass-media. În internet pot fi găsite informaţii potrivit cărora, de exemplu, un moderator renumit de televiziune câştigă de şase ori mai mult decât cancelarul federal Merkel. Sau, un preşedinte al consiliului de administraţie al unui concern cu activitate la nivel global are un venit anual de 70 de ori mai mare decât doamna Merkel.

— Ce fel de proiecte sprijină Ambasada Germaniei în R. Moldova?

— Germania susţine R. Moldova de mai mulţi ani cu proiecte în domenii precum economia, cultura, mass-media, dar şi politicile pentru promovarea democraţiei şi a statului de drept. Amintesc aici doar câteva activităţi: în domeniul cooperării pentru dezvoltare, unde este activă, în special, „Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei”, ne axăm pe dezvoltarea economică durabilă şi pe dezvoltarea regională. Avem proiecte pentru promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii, proiecte de îmbunătăţire a asigurării cu apă potabilă, de susţinere a agenţiilor de dezvoltare regională şi a serviciilor comunale. Intenţionăm să dezvoltăm mai departe angajamentul nostru în domeniul instruirii profesionale. În domeniul culturii, accentul se pune, desigur, pe susţinerea studierii limbii germane în şcoli şi universităţi, pe cursuri de perfecţionare pentru profesori şi pe angajarea lectorilor şi a consultanţilor de specialitate. Importante sunt şi numeroasele programe de burse, nu doar pentru studenţi, ci şi pentru oameni de ştiinţă şi tineri specialişti, care pot absolvi, de exemplu, un stagiu de practică în cadrul Bundestagului german sau într-o întreprindere germană. Pentru jurnalişti, există programe de perfecţionare, organizate de Moldova Institut Leipzig şi Academia Deutsche Welle. Totodată, Deutsche Welle oferă consiliere postului Moldova 1 pe calea transformării într-o instituţie publică modernă. Fundaţiile noastre politice, cum ar fi Fundaţia Konrad Adenauer şi Fundaţia Friedrich Ebert, colaborează cu partidele politice, oferindu-le asistenţă pentru a face faţă provocărilor. Aceste fundaţii ajută partidele în dezvoltarea programelor politice, în stabilirea dialogului cu cetăţenii, dar şi privind cultura dialogului şi democraţia din interiorul formaţiunilor. În domeniul justiţiei, este activă Fundaţia Germană pentru Cooperare Judiciară Internaţională, care oferă consultaţii legate de dezvoltarea unei jurisdicţii administrative moderne, o temă care este foarte importantă în contextul combaterii corupţiei.

În paralel, există un număr mare de iniţiative private, care poartă de cele mai multe ori un caracter umanitar. Este eficient şi parteneriatul dintre Chişinău şi Mannheim, a căror cooperare are loc nu doar pe hârtie, ci ajută şi la realizarea mai multor proiecte concrete.

— În opinia dvs., cum poate fi soluţionat conflictul transnistrean?

— Cel mai important e ca, de ambele părţi, atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol, să existe voinţă politică, pentru a se identifica o soluţie. Conflictul nerezolvat nu este doar o problemă politică. Acesta înseamnă, implicit, numeroase complicaţii şi dificultăţi pentru populaţie şi pentru economie. Conflictul reprezintă un obstacol pentru dezvoltare. Este bine că, în formatul „1+1“, sunt purtate discuţii între Chişinău şi Tiraspol pe teme concrete, cum ar fi comerţul, transportul, educaţia, telecomunicaţiile etc. Germania susţine activ aceste discuţii prin conferinţe, care au loc în mod tradiţional în Bavaria. Considerăm că pe această cale poate fi recăpătată încrederea, care, în cele din urmă, ar favoriza soluţionarea politică a conflictului.

Statutul de viitor al Transnistriei, după cum se ştie, este o temă dificilă, în primul rând pentru că, în acest subiect, un rol aparte îl joacă dinamica regională, influenţată în mod special de conflictul din Ucraina. Discuţiile în aşa-zisul format „5+2”, la care în afară de Chişinău şi Tiraspol mai participă OSCE, Rusia, Ucraina, dar şi SUA şi UE, în calitate de observatori, au ajuns, din păcate, de ceva timp încoace, într-un punct mort. Germania va deţine, în 2016, Preşedinţia OSCE şi va depune toate eforturile pentru a oferi acestor discuţii, la toate nivelele, impulsuri noi.

— Ce produse din R. Moldova preferă conaţionalii dvs.? Ce le-aţi spune unor eventuali turişti germani despre Chişinău, despre R. Moldova?

— Trăiesc la Chişinău deja mai mult de un an, m-au vizitat deseori aici prieteni şi am văzut ce-i face pe turişti să vină încoace. Cred că R. Moldova nu este o ţară destinată turismului în masă, ea fiind atractivă pentru acei călători pe care îi interesează istoria şi cultura. Moldova are o istorie interesantă şi plină de frământări, din care noi putem învăţa multe – despre graniţele Imperiului Roman, conflictul dintre Rusia şi Imperiul Otoman sau despre cel de-al Doilea Război Mondial. Există monumente interesante, iar oraşul Chişinău are un caracter aparte, marcat de clasicism. Are multe parcuri frumoase, iar în ţară poţi admira, în special primăvara, minunatele landşafturi. Acestea nu sunt dramatice şi spectaculoase, ci minunate şi idilice. În opinia mea, ar fi deosebit de curios de a îmbina o vizită în R. Moldova cu o călătorie în Moldova de peste Prut, în Bucovina sau la Odesa, deoarece astfel poţi afla mai multe despre specificul acestei regiuni. Să nu uit. Aş recomanda cu plăcere gastronomia moldovenească şi, desigur, vinurile, care sunt cu adevărat excelente.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu