Podcast ZdCe cu actorul Ion Jitari, alias Vania Băț: „Suntem o națiune care se lasă hrănită cu tot felul de povești”

Are spirit civic, este atent la actualitatea socială și politică din R. Moldova, este un traducător de știri – din limbajul oficios în cel al omului de rând. Ironizează clasa politică și pune întrebările care stau pe limba tuturor. Actorul Teatrului Republican „Luceafărul”, Ion Jitari, cel care i-a dat viață personajului virtual, Vania Băț, a vorbit într-un interviu la Podcast ZdCe despre condiția omului de artă în R. Moldova, despre reformele necesare în societate și despre valorile europene.

Podcast ZdCe poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privit pe canalul nostru de Youtube.

— Deții titlul de Artist Emerit. Te ajută acest titlu în cariera ta profesională?

— Nu. Titlurile astea sunt onorifice, nu sunt științifice. Dar mi se mai adaugă 200 de lei pe lună la salariu, probabil și la pensie o să mai am un adaos, o să am un loc la cimitir, așa, mai central, dacă o să doresc acest lucru. Cam astea sunt facilitățile acestui titlu de Artist Emerit. Noi mai obișnuim să-i spunem „Artist Nimerit”. Așa, în breaslă, mai glumim.

— Te-am invitat să discutăm și să aflăm viziunea unui artist, legată de viața social-politică din R. Moldova, mai ales, în contextul în care tu ai acest personaj pe care îl popularizezi și pe internet, și la televizor. Îl cheamă Vania Băț și el îi critică pe toți.

— Vania Băț nu neapărat critică, el mai și ironizează, mai încearcă să traducă știrile pe înțelesul tuturor. Face lucrul acesta inclusiv cu suportul jurnaliștilor care își fac bine treaba. În plus, Vania Băț mai are și părerile lui despre cum ar trebui să stea lucrurile, în general. Încerc să trezesc în oameni spiritul civic, pe care nu-l mai trezește nimeni, nici în instituțiile de învățământ și mai nicăieri. Suntem o națiune care se lasă hrănită cu tot felul de povești, spuse frumos și cu mutre serioase de către politicieni sau de oricine altcineva.

Sistemul nostru de învățământ asta generează și eu nu fac nimic altceva decât să provoc oamenii ca, cel puțin, să pună la îndoială ceea ce se vorbește la televizor sau ceea ce iese pe gura politicienilor. Mai nou, le mai sugerez urmăritorilor mei de pe Facebook să pună la îndoială și ceea ce vorbesc eu, pentru că eu tot, deseori, nu mă aflu acolo unde se petrec anumite lucruri, nu stau cu lumânarea. Încerc să fiu cât de cât corect. Dacă nu poți să fii critic cu tine, niciodată nu o să poți să fii critic cu altcineva.

— Cum citești știrile atunci când lucrezi la acest personaj care vorbește despre actualitate, despre deciziile luate în Parlament, în Guvern. Îți notezi pe foaie?

— De obicei, chestiile astea sunt improvizate și nu le montez niciodată. O iau de la început de câte ori este nevoie, până obțin un produs cât de cât plauzibil. Citesc presa, mă uit la știri la câteva surse odată despre unul și același subiect. Am început să mă pricep la povestea asta. Și sunt la curent cu toate. În momentul când înregistrăm această discuție, au explodat două știri foarte interesante, despre deciziile unor judecători de la Judecătoria Buiucani pe cazul Damir (Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, a fost achitat în dosarul de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției şi în urmărirea penală, în privința fondatorului companiei imobiliare Pro Imobil, n.r.) și despre decizia CEDO cu privire la faptul că noi trebuie să plătim compensație morală (fostului premier, Vlad Filat, n.r.).

Ne-am obișnuit deja cu reforma justiției și oamenilor nu le mai este interesant și, la un moment dat, n-o să se mai mire dacă și alții care sunt vizați în anumite dosare o să se aleagă cu dosarele clasate, așa cum a fost cazul celor 14 harnici deputați ai națiunii, cei 14 transfugi. E interesant și ceea ce a invocat procuratura, care a spus că a decedat martorul și după ani de zile de căutare, nu se văd casele acelea cu 3-4 etaje de după garduri ale acestor oameni. Mi se par foarte caraghioase asemenea argumente. În plus, există această tendință: procurorii care gestionează aceste dosare, mâine-poimâne, o să vedem că și-au luat licență de avocat și devin avocații celor pe care ei înainte îi cercetau penal.

— De ce crezi că avem așa o caracteristică a societății, că nu ne prea place să urmăm reguli, să respectăm legi?

— Eu cred că disciplina școlară de „Educație civică” este total ignorată în instituțiile noastre de învățământ. Bănuiesc că nici acasă nu se discută despre asta. Noi trăim în sărăcie, oamenii nu au alte griji decât cu ce să-și plătească facturile și, probabil, nu mai au timp să discute. Lumea nu înțelege că o societate sănătoasă nu poate să existe fără reguli. Noi nu putem să trăim în anarhie, pentru că atunci când începe anarhia, se prăbușește totul, nu mai funcționează nimic.

— Ne dorim noi, ca societate, niște schimbări, așa încât să avem un trai ca în Europa, acolo unde trăiesc și muncesc mulți concetățeni de-ai noștri?

— Eu o să fiu cât se poate de sincer. Dacă se dorea acest lucru, noi deja era să trecem la implementarea unui alt stil de viață, altui comportament. Cred că așa ne place nouă. Spun asta fără ca să jignesc pe nimeni. Pentru că și eu fac parte din societatea asta, eu nu-s cu stea în frunte. E un fel de comoditate care nouă ne place. Ne place să rezolvăm lucrurile cu cumătrul. Este un proces foarte greu să stârpești această obișnuință. 

La noi mai este o chestie care mi se pare o greșeală. Noi confundăm libertatea cu libertinismul. Astea sunt două lucruri total diferite. Libertatea ta are limita exact până la lungimea libertății celuilalt. Dar nouă ne place libertinismul.

— Ție cum îți pare clasa politică din R. Moldova și relația ei cu societatea?

— Clasa politică din Moldova este oglinda societății. Noi i-am ales. Noi alegem, noi culegem. Îmi aduc aminte, în copilărie, când veneau acasă pliante cu agitație electorală „Ascultați ce spune moșul, oameni buni, votați cocoșul”, cu rândunele, cu furnica. Țin minte când au venit comuniștii la putere și într-un ziar citeam cum ei promiteau să fie cârnațul un leu kilogramul, iar pâinea o să fie 16 bănuți. 

Noi știm că, pentru a ajunge la guvernare, trebuie să investești mult timp și mijloace financiare. Și eu nu înțeleg de ce un om ar cheltui mulți bani doar ca să vină în fruntea unei țări și să salveze țara asta. Mă tem că ei vin la guvernare ca să-și ramburseze cheltuielile pe care le-au avut în lupta pentru a ajunge la putere. Dacă să vorbim despre traseismul politic, despre cei mai harnici foști deputați, care au reușit într-o perioadă scurtă de timp să încălzească locuri în mai multe partide, inclusiv cu viziuni diferite, omenașii aceștia trec dintr-un partid în altul fără nicio jenă. Cred că aici e vorba de bani.

— Sunt politicienii noștri actori buni? Când ies la televizor și ne promit multe, recunoști talentul actoricesc din ei?

— Dacă să luăm situațiile când ei niciodată nu roșesc atunci când spun prostii, atunci putem să le dăm o notă de actori buni.

— Unii oameni de cultură s-au asociat cu unele partide, cu unii politicieni, unii interpreți cântă în campaniile electorale sau îi susțin deschis. Cât de activi sunt oamenii de cultură atunci când vine vorba despre politică și societate?

— Și artiștii, dar nu doar artiștii, deseori afirmă: „Eu nu mă bag în politică, eu nu fac politică”. Și asta e o poziție comodă. Dar noi suntem vizați direct de fenomenul acesta care se numește politică.  

— Cum te-a afectat războiul? Avem aproape un an de când în țara vecină avem război. Știu că ești de baștină dintr-o localitate care se află foarte aproape de hotarul cu Ucraina, în raionul Ștefan Vodă.

— Da, din satul Copceac. Eu cu Ucraina am o relație mai personală. Când eram mici, nu existau controalele vamale și noi urcam în remorca unei mașini și ne duceam la mare. Eu am crescut cu posturile de televiziune ucrainene, cu filmele în limba ucraineană.

Data de 24 februarie 2022 mi-a adus o veste foarte tristă. Eu înțelegeam foarte bine ce-o să se întâmple. Și, oricât nu ne-am ascunde și oricât am nega acest fapt, noi suntem în pericol. Și dacă să vorbim de schimbarea care s-a produs în vara lui 2021, cel puțin, avem acum o guvernare care nu ne-a lăsat să fim și noi o platformă asemeni Belarusului pentru războiul împotriva Ucrainei.

Eu simt această perioadă prin scumpirea produselor. Și psihologic e o tensiune. Iar acum mă sperie un fenomen. Noi suntem niște ființe care ne obișnuim cu totul. Și pe mine mă sperie faptul că noi așa de tare ne-am obișnuit cu războiul ăsta și ne uităm la el deja ca la un meci de fotbal, să vedem cine o să iasă învingător. Și sunt afectat, pentru că se moare în război. Nu putem să negăm că există un om care a început războiul ăsta, că există o parte care a ridicat prima arma. Dar se moare, se moare la greu, și de o parte, și  de cealaltă. Și e păcat că pentru bolile mentale ale cuiva trebuie să sufere atâta lume. Dar dacă să vorbim despre solidaritate, atunci eu sunt solidar cu Ucraina și sper că în cel mai scurt timp povestea asta să se liniștească.

— Decesul actorului Ștefan Bouroșu a provocat un mic cutremur în societatea noastră. Știrea a produs mai multe controverse legate de modul în care acesta a decedat, de modul cum a comunicat poliția, cum a relatat presa. Vreau să te întreb dacă este protejat omul de cultură, sensibilitatea lui în societatea noastră, de către autorități, de către instituțiile unde lucrează?

— Nu, nu! Nu există așa ceva. Noi suntem pe cont propriu. Și nici nu știu dacă oamenii de artă trăiesc drame mai mari decât alți oameni. Da, e dureros ceea ce s-a întâmplat. Dar mi se pare că unii s-au cam întrecut la cine și câtă compasiune manifestă față de cazul ăsta. Și asta, de obicei, se întâmplă post-mortem.

— Pe un tânăr actor care iese de pe băncile facultății, ce-l așteaptă în R. Moldova? Câteva teatre, un salariu de câteva mii de lei, din câte înțeleg…

— Au trecut vreo 10 ani de când eu îmi petrec viața pe scenă. Situația diferă foarte mult de ce era atunci și ce este acum. Înainte, tu, ca și actor, trebuia să te duci să te rogi la directorii de teatre ca să te ia să muncești, iar acum teatrele au așa o lipsă de cadre, că cei care ies acum din facultate au atâta de ales, pentru că îi solicită și dintr-o parte, și din alta. Financiar, nu suntem noi cei care avem cel mai mic salariu din R. Moldova, dar, raportat la muncă și la felul în care te consumi, mi se pare că e un salariu mic. Dar, dacă să iei pe țară, noi toți avem salarii mici. Vorbesc de salariile de la stat.

— Rămâi în continuare actor în R. Moldova?

— Profesia asta are un plus foarte mare: îți aduce satisfacții. Oamenii cu care muncești zilnic îți aduc satisfacții, dincolo de remunerarea asta materială. Mai ales că avem un colectiv super fain și la noi, la Teatrul „Luceafărul”, s-a produs o schimbare. Și atunci când lucrurile funcționează armonios, te deranjează mai puțin salariul mai mare sau mai mic pe care îl primești.

— Cine câștigă mai mult: Ion Jitari sau Vania Băț?

— Cam 50 la 50. Vania Băț nu are câștig decât de la emisiunea pe care o am la TV. Nu am contracte cu cineva. Și mai am câțiva susținători pe Patreon. Dar de când a început războiul, eu nu mai pomenesc nicăieri de Patreon, pentru că înțeleg că nimănui nu-i este mai dulce.

— Trebuie să mărturisesc că personajul acesta al tău m-a dus cu gândul la Caragiale, care îl avea pe cetățeanul turmentat, care se întreba: „Eu cu cine votez?”. Vania Băț este cetățeanul revoltat?

— Inițial, poate era revoltat, dar acum eu nu mă mai revolt, acum doar constat.

— Îți mulțumesc pentru interviu