Oamenii cumpără ziare pentru a aprinde focul

Interviu cu John Onoje, vânzător de ziare la Autogara Centru-Chişinău emigrant din Sierra Leone, Africa, devenit, în 2011, cetăţean al R. Moldova

 

— Aţi emigrat din Sierra Leone cu aproape 13 ani în urmă, când în ţara dvs. avea loc un conflict violent. Războiul v-a lăsat fără familie şi prieteni. Ce ştiaţi despre R. Moldova, înainte de a ajunge aici?

— Am ajuns în R. Moldova prin intermediul unei fundaţii din Franţa. Sincer să fiu, înainte de a ajunge aici, nu ştiam nimic despre R. Moldova. Nu auzisem de ea niciodată până a ajunge la Chişinău. Când am venit, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut persoane din Africa care trăiesc aici de mai mult timp, pentru a le cere ajutor. Atunci mi-a spus cineva că este un african la Poşta Veche, care avea un magazin. El închiria un apartament şi am stat la el mai mult timp. El a fost primul om care m-a ajutat, atunci când am ajuns în Moldova.

— Cum aţi făcut primii bani în R. Moldova?

— În primele 3 luni am stat doar la Poşta Veche. După asta, am apelat la Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi(ICNUR). Le-am povestit istoria mea. Ulterior, m-au chemat mai multe zile la rând la interviuri. Abia în 2001, am primit statut de refugiat. Nu aveam dreptul să lucrez. Până în 2004, nu am lucrat deloc şi, deci, nu aveam bani. Înainte de asta, am primit bani de la ICNUR, dar procesul s-a stopat la un moment dat. În 2004, am ajuns în situaţia când nu aveam unde să dorm şi nici ce să mănânc. Am mers din nou la ICNUR şi le-am spus despre asta. O doamnă din Japonia care lucra acolo m-a ascultat şi apoi a început să mă ajute ea. În 2004, am dormit la Centrul de Caritate Pentru Refugiaţi. Tot atunci, cu ajutorul doamnei Ecaterina de la ICNUR, care mi-a pus o ştampilă ce-mi dădea dreptul să lucrez, am început să-mi caut de lucru. Nu am găsit. Am fost la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Ulterior, am fost angajat în calitate de paznic la un restaurant. Aveam un salariu de 1400-1500 de lei. Am stat acolo vreun an, dar, de la un timp, nu-mi mai dădeau bani, aşa că am plecat.

— Cum aţi început să vindeţi ziare?

— Într-o seară, m-am întâlnit în troleibuz cu un băiat, pe nume Dorel. El s-a apropiat de mine, m-a întrebat cum mă cheamă, mi-a spus că el vinde ziare la autogară şi m-a întrebat dacă nu aş vrea să lucrez cu el. Am acceptat. El m-a învăţat cum să vând ziare şi cu el am început să fac nişte bani, care îmi ajungeau pentru mâncare şi gazdă. Luam ziare vechi de la Moldpres şi le vindeam.

— Ce ziare vindeaţi la început?

— Vindeam Jurnal de Chişinău, Flux, Săptămâna, Makler şi Antena. Ele erau cele mai solicitate. Am lucrat cu Dorel până în 2006, când el şi-a găsit un alt loc de muncă, iar eu am rămas singur să vând ziare.

— Câţi bani obţineţi de pe urma vânzării de ziare?

— Nu ştiu precis. Depinde de anotimp. Vara se fac bani mai mulţi, iar iarna – mai puţini. Iarna fac vreo 1400-1600 de lei pe lună. Vara şi toamna fac chiar mai mult de 2000. Pe lângă ziare, mai vând integrame, reviste culinare, reviste pentru femei. De obicei, le cumpăr de la tipografie.

— Când aţi auzit pentru prima dată despre Ziarul de Gardă (ZdG)?

— Nu-mi aduc aminte precis. Ştiu doar că am început să vând ZdG după ce în el s-a scris despre mine, despre faptul că nu am acte de călătorie. După asta, am început să-l vând. Eu nu prea vreau să citesc şi să vând ziare în limba rusă. ZdG are o problemă. Nu publică programe TV. Clienţii mei, însă, vor programe TV. Jurnalul de vineri are programe TV, iar ZdG nu are. Oamenii cumpără acele ziare care au numaidecât şi programe.

— Câte numere ale ZdG aţi vândut? 100, 200?

— Nu-mi amintesc. Multe. Nu 100-200. Am vândut peste de 2-3 mii de ziare. Am vândut mai multe ziare vechi. Oamenii de la sate cumpără ziare vechi. Au nevoie de ele pentru a înveli ceva, pentru a aprinde focul…

— Ce ziare se vând cel mai bine?

— Cel mai bine se vinde Maklerul. Eu comand 70-80 de ziare de vineri. Până marţi, când apare celălalt număr, deja le vând. Marţi cumpăr alte 70 de ziare, pe care le vând până joi. Numărul de joi e cel mai vândut, pentru că are programe TV. Eu îl cumpăr cu un leu şi îl vând cu doi. Din ziarele vechi, cel mai bine se vând Jurnal de Chişinău şi ZdG.

— Care este reacţia oamenilor când le propuneţi să cumpere ZdG?

— Eu am un sfat pentru ZdG. Să fie color, cel puţin câteva pagini. Dacă are posibilitate, să publice şi programe TV. La oameni le place că acest ziar critică mai multe situaţii din R. Moldova. În general, nu am probleme cu vânzarea ZdG. Nu le place acest ziar vorbitorilor de limbă rusă, dar îl cumpără şi ei măcar să aprindă focul.

— Afirmaţi că cel mai bine se vând ziarele vechi. De ce?

— Da, se vând bine, pentru că oamenii de la sate au nevoie de hârtie. Ei nu au bani să cumpere un ziar care costă 4-5 lei. În schimb, cu un leu, ei pot cumpăra două ziare vechi, diferite. Şi după ce le citesc, le folosesc la aprins focul, la curăţat geamurile sau la învelit ceva. E vechi, dar e necesar. În plus, e şi mai ieftin.

— Citiţi ziarele pe care le vindeţi?

— Da. Citesc ZdG şi Jurnal de Chişinău cel mai mult. Nu citesc ziarele în limba rusă.

— Ce articole v-au impresionat până acum în ZdG?

— Am citit despre problemele cu Primăria. Nu mai ţin minte. Îmi place să citesc despre politică şi despre oameni. Despre personalităţi. Îmi place să citesc în ZdG istorii cu oameni deosebiţi.

— Ce părere aveţi despre ZdG?

— Am mai spus. Ar fi bine să fie color şi să aibă programe TV. Îmi place că ZdG critică fără să servească puterea. Îmi place că nu este un ziar “cuminte”, care vorbeşte doar despre lucruri frumoase. Critică mafia, bandiţii, corupţii. Îmi place.

— De ce credeţi că oamenii nu prea citesc ziare?

— Nu cred că banii sunt principala cauză că oamenii nu citesc ziare. Oamenii nu vor să citească în limba română – se tem că, dacă cumpără ziare în limba română, vor avea probleme. Aşa e mentalitatea lor, veche, sovietică. Le este frică să cumpere ziare în grafie latină. Ei mai bine cumpără ziare în limba rusă.

— Cum arată oamenii care cumpără ziare?

— Sunt bătrâni. Cei care cumpără ziare sunt persoane în vârstă, care ştiu că un ziar le va fi de folos la aprins focul sau la învelitul anumitor lucruri. Tinerii nu prea cumpără ziare, cred că nu se interesează de presă.

— Sunteţi cetăţean cu acte al R. Moldova! Cum a fost procesul de dobândire a cetăţeniei R. Moldova?

— A fost foarte greu. În august 2010, mi-a fost furat buletinul. Fără el, însă, nu puteam obţine cetăţenia. Am fost la mai multe instituţii. Am fost chiar şi la Mihai Ghimpu în audienţă, pe vremea când era preşedinte. După ce am umblat mult timp pe drumuri, mi s-a spus că trebuie să dau examen la limba română, în scris. Am dat examenul şi am câştigat acest drept, de a deveni cetăţean al R. Moldova. Doar că a apărut o altă problemă. Nu aveam certificat de naştere. La noi, în Africa, nu se dau certificate de naştere. Am fost în judecată şi s-a rezolvat problema. Când am depus jurământul, am fost fericit. Mi s-a împlinit visul.

— Vă consideraţi moldovean sau sierraleonez?

— Sunt sierraleonez şi moldovean. Dar am doar paşaport de cetăţean al R. Moldova. Paşaportul acesta mi-a rezolvat multe probleme.

— Ce limbă vorbiţi?

— Eu ştiu că limba română şi limba moldovenească e una şi aceeaşi limbă. Vorbesc limba română.

— Cum credeţi, de ce unii oameni şi chiar unii politicieni refuză să recunoască faptul că vorbesc în limba română?

— E legat de ocupaţie. Mafia care a ocupat Transnistria conduce totul. Ruşii au oameni aici care conduc. Politicienii care spun că vorbesc limba de stat şi care evită să spună că vorbesc limba română, sau că româna şi moldoveneasca sunt una şi aceeaşi limbă, nu au probleme. Ceilalţi, însă, sunt duşmani ai poporului. Sau, dacă nu vorbeşti limba rusă, ai probleme. Ţara asta are o istorie şi toată lumea ştie că R. Moldova era Basarabia până când acest teritoriu a fost ocupat de ruşi. Problema e că pe acest teritoriu, după ocupaţie, au rămas mulţi ruşi, care nu vor ca oamenii să vorbească în limba română.

— În cât timp aţi învăţat să vorbiţi în limba română?

— Am învăţat româna timp de un an. Am făcut cursuri de limba română prin intermediul ICNUR.

— Cunoaşteţi faptul că, în R. Moldova, sunt reprezentanţi ai altor etnii, în special ruşi, care nu doresc să înveţe limba română şi vorbesc doar rusa?

— Ei sunt duşmani ai acestui stat. Dacă aş fi prim-ministru, le-aş spune oamenilor: vreţi să fim cu Europa? Atunci, haideţi să fim. În Europa trebuie să ştii limba engleză. Şi, totodată, trebuie să ştii limba ta, limba română. Aş ordona să fie studiate doar aceste două limbi, româna şi engleza. În situaţia de acum, cu oameni care nu ştiu nici româna şi nici engleza, dar care deţin funcţii în structurile statului, nu ajungem departe. Trebuie să-i obligăm pe ruşi să înveţe limba română. Nu am nimic cu ei, dar trebuie să ştie că sunt în R. Moldova, care este un stat independent. Noi nu suntem independenţi doar pe jumătate, ca să fie şi rusa limbă oficială, suntem independenţi total. Cred că cei care nu cunosc limba română nu ar trebui să fie angajaţi. Aşa este peste tot. Aşa este în orice ţară din lume. Dacă nu ştii limba acelei ţări, nu vei fi primit la lucru. Dacă nu vrei s-o înveţi, pleacă.

— Spuneaţi că intenţionaţi ca, în viitor, să candidaţi la funcţia de deputat. De ce?

— Eu, dacă aş fi prim-ministru, aş termina-o cu CSI-ul. Noi vrem în UE sau unde? CSI e o consecinţă a URSS-ului. Europa are ureche. Europa trebuie să ştie că noi vrem cu adevărat în Europa. Dar ce facem noi ca să fim în UE? Nimic. Dacă vom rămâne în CSI, vom rămâne la fel de săraci. Dacă vom merge cu adevărat spre Europa, vom avea o viaţă mai bună, vom avea salarii mai mari, pensii mai mari. Vom putea călători liber. Uitaţi-vă la România. Acolo viaţa a devenit mai bună. Ei acum pot merge să lucreze unde vor. Aceasta ar trebui să fie prioritatea unui deputat, integrarea europeană. În al doilea rând, aş condamna comunismul. Nu persoane concrete, ci întreg regimul comunist şi legătura lui cu deportarea moldovenilor în Siberia. L-aş judeca şi l-aş interzice în R. Moldova. Nu avem nevoie de comunişti. În al treilea rând, aş ridica nivelul economic. Aş controla oamenii care lucrează în instituţiile statului. Aş verifica fiecare ministru, dar şi activitatea fiecărei organizaţii internaţionale de aici. La ele tot este corupţie. Dar, pentru a candida, am nevoie de stabilitate. Am nevoie de casă şi de soţie.

— Apropo, v-aţi gândit să vă căsătoriţi, să vă întemeiaţi o familie în R. Moldova, cu o femeie de aici?

— E greu să mă căsătoresc cu o moldoveancă, pentru că eu vreau o femeie care să vorbească doar în limba română sau engleză, ca şi mine, nu în limba rusă. Nu-mi plac domnişoarele care vorbesc ruseşte, pentru că eu nu cunosc această limbă. Vara asta am încercat să plec peste hotare, pentru a mă căsători, dar nu mi-au deschis viză. Am vrut să mă duc în România. Dacă aş avea vreo 2000 de dolari, m-aş duce să mă însor. Aş pleca în altă ţară din Africa pentru a mă căsători şi aş reveni înapoi cu soţia pentru a lucra împreună la autogară. Asta vreau să fac, dar nu am bani.

— V-aţi dorit vreodată să plecaţi din R. Moldova şi să nu mai reveniţi încoace?

— Niciodată. Nu mă gândesc să plec şi să nu mai revin. Aici e casa mea. Visul meu este să plec de aici doar în vacanţă, şi apoi să revin. Am depus chiar documentele pentru “Prima Casă”. Încă aştept un răspuns de la Primărie. Vreau să trăiesc aici până la sfârşitul vieţii.

— Ce părere aveţi despre femeile din R. Moldova?

— E greu să-ţi dai seama care e bună şi care nu prea. Eu vreau să mă căsătoresc cu o româncă, cu cineva ca mine. Am trăit cu o doamnă de aici 9 luni, dar m-a alungat. Tot din cauza mafiei. Vecinii îi tot spuneau că nu e bine să trăiască cu un negru şi ea m-a lăsat.

— Cum vi se par femeile de aici, în comparaţie cu cele din Africa?

— Acolo e sărăcie şi aici tot e sărăcie. Nu ştiu care e diferenţa. Vorbeam cu o domnişoară din Sierra Leone. Dorea să vină în Moldova. I-am spus că aici e dificil. Când i-am zis asta, nu mi-a mai scris înapoi.

— Aţi spus că aţi intenţiona să vă schimbaţi prenumele şi numele? De ce?

— Mi-ar plăcea să-mi schimb numele. Aş vrea să mă numesc Francesco. Cred că m-ar ajuta în viaţă schimbarea numelui, dar, deocamdată, nu am întreprins nimic pentru a-mi schimba numele. Acum am alte probleme. Trebuie să-mi caut altă gazdă, deoarece iarăşi am fost alungat.

— Când şi de ce aţi fost alungat?

— Am fost alungat zilele trecute. Mi-au spus că vor să facă reparaţie. Cred că vecinii i-au spus să mă alunge. Am dormit vineri (22 iulie – n.r.) la o familie de invalizi. Dar mi-au spus că mă primesc doar trei zile la ei şi că pe urmă ar trebui să-mi caut alt loc.

— Ştiu că aţi fost alungat de mai multe ori de la locurile de trai. De ce?

— E o problemă mare cu mafia apartamentelor, cu cei care vor să pună mâna pe cât mai multe locuinţe. Fac orice pentru ca cei care stau la gazdă să elibereze apartamentele, pentru a le prelua. Nici nu mai ştiu de câte ori am fost alungat. Am trăit cel mai mult într-un apartament de la Poşta Veche – 4 ani, dar şi de acolo m-au alungat. Nu ştiu anume de ce am fost alungat, dar iar cred că de vină este mafia. Ruşilor nu le plac oamenii de culoare, nu le plac românii. Ruşilor le plac doar ruşii. Mafia sunt ruşii. De multe ori am fost alungat din cauza lor.

— Aţi avut probleme în R. Moldova pentru faptul că sunteţi de culoare?

— Da, mai ales cu poliţiştii. Ei mă numesc “nigher”. Eu încerc să-i evit şi să păstrez distanţa în raport cu ei.

— Ce părere aveţi despre politicienii din R. Moldova?

— Mie îmi place Mihai Ghimpu. Este adevărat. Spune tot ce gândeşte şi spune adevărul despre ce s-a întâmplat cu această ţară de când au ocupat-o ruşii. Nu-mi plac politicienii care ascund adevărul, cărora le este frică să spună pe nume anumitor lucruri. Nu-mi plac politicienii care tac. Nu e bine aşa. Dacă eşti adevărat patriot, spune ce s-a întâmplat în 1940. Nu fugi de răspuns. Dintre politicienii din Moldova îmi mai place primarul Dorin Chirtoacă. Cam atât.

— De ce credeţi că, la alegeri, oamenii de aici mai votează, totuşi, comuniştii?

— Voteată comuniştii pentru că le este frică. Pentru că ruşii au ocupat acest teritoriu de mult timp, şi li s-a amestecat sângele românilor cu cel al ruşilor. Cei de la sat votează doar comuniştii pentru că ei nu cunosc alte partide. Când vindeam ziare, le spuneam oamenilor să nu voteze comuniştii, dar ei nu mă ascultau. O altă problemă este faptul că mulţi tineri sunt plecaţi peste hotare şi acolo nu au posibilitatea să voteze.

— Mergeţi din ce în ce mai des la bibliotecă. Ce faceţi acolo?

— Verific poşta electronică. Caut diverse informaţii. Vorbesc cu oamenii. Citesc.

— Care sunt cei mai buni prieteni ai dvs.?

— Cei de la Hyde Park sunt cei mai buni prieteni ai mei. Eu sunt membru al acestei organizaţii. Oleg Brega ştie tot ce fac eu. El ştie unde sunt, ce s-a întâmplat cu mine, ce fac, totul.

— Aţi avut de multe ori de furcă cu poliţiştii de la noi. Ce părere aveţi despre ei?

— Am fost la puşcărie odată. Trăiam la Buiucani. Am venit acasă. Era seara. S-a apropiat de mine un poliţist şi m-a luat la sector. Mi-a spus că eu aş vrea să ucid copii. Eu, de fapt, trăiam cu un alt băiat, nici unul nu avea copii. I-am zis că nu este adevărat. M-au dus apoi la Comisariatul de Poliţie al sectorului Buiucani şi am stat închis 5 zile. Apoi m-au trimis în judecată. Acolo, judecătoarea m-a văzut murdar. Mirosea urât de la mine. A zis: “Eu îl cunosc pe băiatul ăsta. El vinde ziare”. I-am spus că nu am făcut nimic. Mi-a spus să mă duc acasă. Aşa am fost eliberat. Eu am protestat împotriva poliţiştilor de mai multe ori. Nu îmi dau seama de ce Victor Catan nu a reformat MAI-ul cât a fost acolo. Trebuia să scoată mafia din minister. Poliţiştii sunt sponsorii mafiei, şi invers.

— Cum sunt poliţiştii africani în comparaţie cu cei din R. Moldova?

— Acolo nu este mafie. Poliţiştii africani niciodată nu te vor opri pe stradă fără motiv. Ei acolo caută bandiţi. Opresc doar hoţii, nu şi oaemnii simpli. Este însă şi acolo corupţie, ca peste tot.

— Aţi dat vreodată mită în R. Moldova?

— Acolo unde lucrez eu, la Autogară, este mită. Eu însă nu am dat mită nici în Africa, nici aici. Eu sunt catolic şi sunt împotriva mitei. La Autogară, o femeie mi-a propus să mă ajute, dacă-i dau şi ei ceva, dar am refuzat. I-am zis: te rog, du-te, lasă-mă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, V.M.