VIDEO „Nu mi-aș da copilul într-o școală în care profesorul de informatică mai predă trei discipline. Nici într-un caz”. Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, la Podcast ZdCe

Finanțarea sistemului de educație, asigurarea școlilor cu pedagogi și atragerea tinerilor în învățământ sunt prioritățile ministrului Educației, Dan Perciun, potrivit afirmațiilor acestuia făcute la Podcast ZdCe.

El a mai declarat că nu se prevăd majorări ale salariilor pedagogilor, că acestea ar putea fi doar ajustate la nivelul inflației anul viitor, dar că se vor aloca bani pentru a mări bursele studenților la pedagogie. Totodată, ministrul a explicat de ce toți șefii Direcțiilor Educație raionale vor fi demiși din funcții și a expus viziunea sa despre cum pot fi oprite plățile informale în școli. 

— Sunteți un ministru tânăr, cel mai tânăr ministru din acest Guvern, însă ați preluat un minister mare, un minister, am putea să-i spunem, greoi, cu probleme care durează de ani. Ați venit cu un plan care să facă schimbări simțite, punctate, în acest mandat incomplet pe care îl aveți, de două ani până la următorul ciclu electoral? Sau doriți doar să-l mențineți pe linia de plutire?

— Noi am anunțat, cred că două săptămâni în urmă, care vor fi prioritățile noastre pentru 2023-2024, pentru fiecare treaptă educațională. Ambiția noastră este să încercăm să abordăm problemele structurale care s-au acumulat în sistem în ultimii ani. Dacă vorbim despre învățământul general, atunci sunt două elemente de bază la care vom atrage atenția. Pe de-o parte, deficitul de cadre didactice și cealaltă problemă majoră ține de eficiența utilizării resurselor. Respectiv, vom pune mult accent pe menținerea și atragerea tinerilor specialiști în sistem. 

Dar trebuie să facem mai multe pentru profesorii care sunt astăzi deja alături de noi și depun un efort. Au ales să rămân în țară, lucruri pentru care le suntem foarte recunoscători, să le oferim condiții mai bune de muncă prin diverse metode, în măsura posibilităților pe care le avem astăzi.

Avem un deficit oficial de circa 2000 de cadre didactice. El este în realitate mai mare pentru că astăzi se acoperă din contul suprasarcinii pentru cadrele didactice. Deci, majoritatea lucrează mai mult decât o normă didactică și așa reușim să acoperim necesitățile. Însă, dacă toată lumea ar lucra strict pe o normă, atunci deficitul real ar fi altul. 

Și, în același timp, avem și un fenomen pronunțat de îmbătrânire în sistem. Circa 30% din cadrele didactice sunt deja pensionare și ponderea aceasta va crește în următorii ani. Respectiv, este foarte important să atragem tineri specialiști, pe de o parte, însă asta este o măsură care va da rezultate pe termen mediu și lung. Iar pe de altă parte, să găsim soluții pe termen scurt pentru a acoperi deficitul. Una dintre acești soluții este recalificarea, când un profesor care a absolvit o anumită disciplină predă și la o altă disciplină, dar pentru asta face cursuri de până la un an și jumătate. Asta deja se întâmplă în prezent, dar din contul cadrelor didactice. 

Noi am decis să plătim din bugetul de stat 1000 de recalificări anul ăsta și probabil vom extinde programul și pentru anul viitor, pentru că în condițiile salarizării actuale ne pare incorrect ca o problemă sistemică să fie rezolvată din bugetul profesorului, respectiv să acoperim aceste costuri de la bugetul de stat.

— Aceste recalificări erau până acum plătite din buzunarul fiecărui pedagog? 

— De regulă așa se întâmpla. Da, în mod normal așteptarea ar fi fost să achite instituția de învățământ. Există obligații legale de a cheltui 2% din buget pentru formare continuă, însă nu toate instituțiile aveau resursele disponibile și atunci, cel mai frecvent, s-a acoperit din bugetul profesorului nemijlocit. Noi am lansat acum achiziții pentru 1000 de recalificări în toamna acestui an și, după cum spuneam, cred probabil o să-mi extindă și anul viitor acest program, pentru că este unica măsură care, pe termen scurt, poate contribui la reducerea deficitului. 

În paralel, lucrăm asupra creșterii prestigiului profesiei pentru a convinge mai mulți tineri specialiști să vină, prin dublarea burselor, majorarea indemnizațiilor de încadrare după absolvire, însă acestea sunt măsuri care vor da rezultate în timp, în 2-3 ani. Dar problema trebuie rezolvată și în perspectivă imediată. 

— Am văzut că ați anunțat, de exemplu, că media de admitere la facultățile pedagogice ar urma să fie una mai înaltă, așa încât să vină elevi cu reușite mai bune din sistemul educațional. Asta se va întâmpla deja de anul viitor? 

— Da, asta se va întâmpla de anul viitor, dar noi vom aproba, cred eu, anul ăsta. Această prevedere ține de acel obiectiv al nostru de creșterea prestigiului profesiei pedagogice. Or, nu poți, pe de-o parte, să spui că este una dintre cele mai importante și fundamentale profesii pentru o societate, ceea ce este adevărat, și în același timp să accepți absolvenți de liceu cu medii foarte mici, care puțin probabil că au vocația și pregătirea necesară ca să poată să devină acei piloni ai societății pe care noi ni-i dorim. Și atunci credem noi că ar fi corect să există această medie de admitere. 

Ea o să genereze inițial, posibil, o reducere a numărului de persoane care vor să vină la pedagogie. Noi vom încerca să echilibrăm acest aspect prin majorarea burselor în toamna acestui an și, sper eu, în toamna anului viitor – adițional. 

— Cât e o bursă acum și la cât credeți că poate fi majorată?

— Acum 70% din studenții la pedagogie beneficiază de burse și ele oscilează la 690, la 1200 de lei. Anul acesta cred că o să le dublăm. Anul viitor noi am zis că încercăm să le aducem la nivelul salariilor minime pe economie pentru cei mai buni, dar să le facem diferențiate pe medii. Deci, cei care au media mai mare o să aibă o bursă la nivelul salariilor minime pe economie și de acolo o să mergem în jos. Pentru acest an resursele au fost deja alocate la rectificarea bugetului. Am găsit înțelegere la Ministerului Finanțelor și pentru anul viitor propunerile au fost înaintate. Costul măsurii e de circa 35 de milioane de lei pentru anul acesta și anul viitor, dar este o măsură esențială, credem noi, prin care putem crește atractivitatea studiilor pedagogice. 

Și, pe de altă parte, pentru universități, odată cu introducerea mediei de admitere, vom face și pedagogia mai scumpă, în așa fel încât să nu perceapă ei această medie de admitere ca o lovitură financiară. Dacă astăzi un student la pedagogie înseamnă venituri de 10 mii de lei, putem să le majorăm la 13 mii de lei, dar să avem o medie de admitere. Deci să compensăm din contul costului pentru acest program un eventual prag de admitere la această facultate. 

— Problema este nu doar elevii care vin cu note nu tocmai ridicate în aceste facultăți, dar și absolvenții care nu toți merg în școli ca să lucreze, din cât înțeleg. Aveți și pentru ei o soluție, să-i motivați?

— Întradevăr, avem doar în jur de 25% din absolvenți care decid să meargă până la urmă în școală. 

— Doar un sfert? E foarte puțin.

— Deci proporția este mică și ea e stabilă pe parcursul ultimilor ani. 

— Înseamnă că tinerii merg la pedagogie doar ca să facă o facultate, să aibă studii superioare, nu neapărat ca să profeseze?

— Da. Cam asta este situația astăzi. Acum noi vom interveni pe partea de indemnizație. Astăzi ei beneficiază de 120 de mii de lei timp de 3 ani. Noi vom extinde la 200 de mii de lei această ofertă pentru tineri absolvenți și în paralel explorăm și alte măsuri pe care le-am putea adopta, și nu doar în primii 3 ani, dar pe o perioadă mai lungă.

Acum facem un studiu la Minister pentru a vedea câți din cei care au intrat  în sistem au rămas și după cei 3 ani. Nu avem la momentul acesta o statistică. Cred că în decurs de o lună o vom avea și vom putea spune cu mai mare precizie ce se întâmplă la expirarea acestei indemnizații. Și asta o să servească și ca fundamentare pentru elaborarea unor măsuri adiționale de retenție a lor după primii 3 ani de activitate. Pentru că, e clar că atunci când indemnizația se încheie există o descreștere a veniturilor pentru ei și ea trebuie cumva compensată. Ne gândim în toamna acestui an ce măsuri adiționale am putea propune. 

Exploram la un moment dat ideea unor suplimente salariale adiționale legate de certificarea anumitor competențe pe care le-ar deține. Bunăoară, certificate care atestă un nivel bun al cunoașterii unei limbi străine, de competențe digitale. Deci, să venim cu o ofertă salarială adițională, dar condiționată din anumite cunoștințe pe care le-ar avea, suplimentare celor pe care le-au obținut la facultate. 

— Majorarea salariilor ar fi un stimulent grozav. Am văzut că undeva ați declarat despre faptul că de la 1 ianuarie pedagogii vor primi o majorare, dar ați spus că la fel ca toți bugetarii. Puteți să ne precizați? 

— Când vorbim de majorare salarială, aici aș distinge în primul rând între învățământul general, învățământul superior. Noi ne propunem să punem un accent mare în direcția salarială pe învățământul superior anul viitor, pentru că astăzi un conferențiar universitar, un lector universitar câștigă la nivelul unui profesor din școală, ceea ce, structural vorbind, nu este corect. Respectiv o să facem o infuzie de resurse anul viitor, anume în învățământul superior, ca să stratificăm mai bine grila salarială. 

În același timp, în învățământul general, după cum spuneam, o să existe anumite majorări, cum există în fiecare an, dar ele cel mai probabil vor fi la nivelul inflației. Noi trebuie să înțelegem că Republica Moldova este un stat care deja cheltuie mult pe educație. 5,8% din PIB merg în această direcție. În România cheltuie 3,2%.

— Dar și PIB-urile sunt diferite. 

— Da, evident, dar asta vorbește și despre cât se alocă unui domeniu sau altul din totalul resurselor disponibile. 5,8% este peste media europeană. Când vorbim de învățământul general, este mult peste media europeană. Respectiv, noi avem o problemă serioasă de utilizare eficientă a resurselor în sistemul nostru educațional. Și până n-o să o rezolvăm, n-o să putem să ne așteptăm la majorări spectaculoase de salarii în învățământul general.

— Unde se duc banii în mod ineficient? 

— Banii se duc pentru întreținerea instituțiilor de învățământ extrem de mici, care nu asigură nici calitate și sunt și extrem de costisitoare. 

— Câte asemenea școli avem?

— Foarte multe. 

— Pentru că a fost făcută acea reformă în perioada când doamna Maia Sandu era ministra educației, iar dumneavoastră erați parte a Ministerului în acea perioadă. Atunci au fost mai multe instituții închise sau reorganizate.

— Reforma a pornit din 2008, de fapt. A fost primul plan de regândire a rețelei atunci. Partea complicată a acestei reforme ține de fapt că rețeaua școlară este gestionată de către autoritățile publice locale. Fondatorii școlilor în Republica Moldova sunt consiliile raionale și decizia de a reorganiza, a amalgama școlile, depinde exclusiv de ei și nu întotdeauna există acolo viziune și voință politică pentru a cheltui banii publici cu mai mare responsabilitate. Respectiv, în fiecare an există mici mișcări înainte în această direcție, dar ele sunt foarte modeste și precaute de obicei. 

Dacă ne referim la școli mici, sub 100 de elevi, s-ar putea să fie în jur de 300 de școli în această situație. Deci, fiecare a patra școală din R. Moldova este într-o asemenea situație. Dar o școală cu 100 de elevi deja a ajuns să fie o școală măricică în R. Moldova. Noi avem școli cu șase elevi, școli cu zece elevi, școli cu 15 elevi. Exemplul pe care îl dau în ultima perioadă este o școală din raionul Drochia cu șase elevi, pentru care noi investim un milion de lei pe an doar pentru întreținerea clădirii. Deci pentru acei șase copii, noi pe an, pentru fiecare, cheltuim 150 de mii de lei sau în jur de 12 mii de lei pe lună pentru fiecare copil. Școala respectivă se află la 5 km de școala cea mai apropiată, pe un drum destul de bun, care poate fi ușor parcurs cu un autobuz, dacă nu și de sine stătător, în 10-15 minute. Și noi, ca stat, alegem să cheltuim echivalentul procurării unei mașini pentru fiecare familie a acestor copii, în fiecare an.

— Dar ați discutat cu cei din comunitate de ce păstrează situația asta? 

— Din considerente strict politice, așa cum se întâmplă în majoritatea raioanelor. Sunt situații, evident, cel puțin discutabile, unde distanțele sunt mari, de 10, 20, 30 de km, și acolo poate avea loc o discuție. Și s-ar putea într-adevăr să nu există nicio soluție decât să menții instituția de învățământ, să o financezi, indiferent de cât ea ar costa. Dar sunt și situații evidente, unde instituțiile sunt foarte apropiate și una este net superioară, cu condiții mai bune și cu profesori. Vă dați seama că într-o școală de 15 copii carte nu se prea face. 

— Soluția ar fi să fie închise aceste școli? 

— Sunt două opțiuni. Există posibilitatea de a reorganiza școala într-o filială, așa fel încât să fie incorporată într-o școală mai mare din apropiere, dar să rămână fizic în localitate. Sau să se pună la dispoziție transport și să existe posibilitatea pentru copii să acceseze o școală cu resurse mai bune și să obțină, până într-un final, educație de calitate. Pentru că, în esență, ăsta este obiectivul pe care trebuie să ni-l punem, să creștem calitatea studiilor și oportunitățile pentru acei copii și să nu îi blocăm într-o stare de precaritate. Toate statisticile arată că în Republica Moldova școlile mai mari au performanțe mult mai bune la BAC, pentru că, de regulă, o școală mică corelează cu lipse de cadre didactice, cu infrastructură proastă, cu dotări insuficiente. Deci lucrurile merg la pachet. Respectiv, în momentul în care un elev are acces la o școală mai mare, asta, de regulă, înseamnă și condiții de studiu mai bune, profesori la fiecare disciplină și nu un profesor care, fiind de informatică, predă și biologie, și chimie. 

— Am înțeles că vreți să negociați deja direct cu părinții în această situație. 

— Noi am zis că o să avem o abordare stimulativă. Asta înseamnă să oferim motive adiționale și stimulente, suport pentru părinții care vor să ia decizia de a accesa o școală mai bună. O să lansăm, probabil, o alocație, o indemnizație destinată părinților, pentru a crește accesul la studii. O să ofer mai multe detalii în momentul în care o să definitivăm, dar de principiu o să fie un supliment, o plată lunară acordată părinților pe o perioadă de până la 2 ani, în momentul în care iau această decizie și o să fie aplicabilă unei liste închise de școli. Deci noi o să facem o listă, bunăoară, cu 50 de instituții de învățământ și o să zicem că părinții din acele instituții, dacă iau decizia de a se muta, având pus la dispoziție transport, o să beneficiază de o alocație lunară și, posibil, o să oferim și prânzuri gratuite pentru copiii care o să facă această tranziție. Poate oferim și niște stimulante adiționale pentru rechizite, materiale didactice.

— Dar există și în prezent copiii care circulă spre alte școli. Ei primesc prânzuri? 

— Ei primesc în măsura în care sunt copiii din familii social vulnerabile sau dacă autoritățile publice locale au identificat resurse suplimentare pentru asta. Noi acoperim costurile pentru copiii din clasele I-IV.

— Poate, de aici apare și reticența părinților, pentru că nu toți copiii, mergând în altă localitate, pot să beneficieze de un prânz? 

— Reticența apare din mai multe motive. Unele sunt strict emoționale, altele țin de o anumită zonă de confort. Unele sunt obiective, sunt îngrijorări la care trebuie evident de răspuns legate de securitatea transportării, de exemplu, care sunt lucruri foarte importante la care trebuie să avem răspuns. Și răspunsurile sunt. Unitățile de transport sunt în regulă.

Noi urmează să mai procurăm încă 40 de autobuze adiționale până în luna mai a anului care vine. Cu suportul României s-au obținut circa 74 de milioane de lei în acest scop. Noi suntem în proces de lansare a achiziției acum și planificăm să o încheiem până luna mai. Suplimentar, anul viitor vom repara 15 instituții de învățământ. Vom alege instituții de învățământ mari, din centrele raionale, cel mai probabil, sau din localități, din sate mari, care mai au capacitate de extindere. Vom investi până la un milion de euro, poate pe alocuri mai mult în aceste instituții, în așa fel încât să le transformăm în școli model, după toate standardele europene, cu infrastructură bună, cu clase renovate, dotate, cu infrastructura sportivă pusă la dispoziție, ca să convingem părinții că există această ofertă vizibilă și sperăm că inclusiv modul în care o să arate aceste școli îi va convinge pe mai mulți părinți să facă acest pas și să le permită copiilor să acceseze educație de calitate. 

— Vă gândiți să revizuiți cumva și programa școlară, pentru că în continuare și copiii, și părinții, și pedagogii vorbesc despre prea multe teme, prea multă teorie, prea puține aplicații practice ale cunoștințelor. 

— Anul acesta, cred că nu. Anul acesta vom porni, în cel mai bun caz, discuții pe marginea acestui subiect, pentru că programul școlar a fost revizuit recent, în anul 2019. De-abia suntem în procesul de finalizare a editării manualelor după noul curriculum. Dar vom porni anumite discuții, pentru că curriculumul întotdeauna a fost un subiect pe larg discutat în societate și există așteptări din partea părinților și a unor cadre didactice, de revizuire. Doar că acesta este oricum un proces care o să ia timp. Data trecută s-a făcut un pic în grabă și asta nu a rezolvat fundamental problemele. Pe alocuri, brutal s-a încercat a rezolva problema congestionării. S-au mutat anumite teme dintr-o clasă în alta, dintr-un an în altul și nu s-a întâmplat nimic altceva decât faptul că anii de examen au devenit supra aglomerați. Materialul care trebuia predat în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, în idee simplificării, s-a mutat tot în a XII-a la anumite discipline. Deci, obiectivul care a fost setat nu a fost atins pentru că lucrurile s-au făcut din grabă și fără suficient diligență.

— Cineva mi-a spus recent că, fiind părinte într-o școală dintr-un sat, i s-a cerut să plătească pentru a pune gratii la ferestre. Am mai auzit de achiziții de draperii, dulapuri, din banii părinților, de gratii prima dată am auzit. De ani buni se tot colectează aceste plății informale, care sunt cheltuite nu se știe pe cât de eficient, nu se știe pe cât de corect și ce lecții învață copiii din această situație? Pentru că, uneori, ei sunt cei care o fac pe curierii și transmit banii de la părinți la pedagogi sau la cei care colectează aceste sume. 

— Plățile informale sunt, în Republica Moldova, o formă de normalizare a corupției mici. Și asta este ceea cu ce ies mulți elevi din școală, cu experiența transmiterii banilor pentru obținerea, fie anumitor beneficii, fie pentru a intermedia anumite relații. Și bineînțeles că acesta este un fenomen condamnabil. Noi, întotdeauna la Minister am spus că cei care participă în acest fenomen trebuie sancționați.

Sistemul are două modele în acest moment. Este modelul generic, să-l numim, de la liceul „Spiru Haret”, și modelul altor școli. Modelul de la „Spiru Haret”, dar și de la mai multe instituții care au încercat, cel puțin, să facă acest proces unul transparent și fără bani cash (în numerar, n.r.), funcționează într-o manieră organizată, unde colectările se fac de către o asociație de părinți, cu eliberarea unui bon fiscal, cu anumite raportări ale cheltuielilor care se fac din contul acelor resurse, cu implicarea părinților în luarea deciziilor privind modul în care trebuie cheltuite resurse respective. Deci, cumva, este un proces cât de cât voluntar și în mare parte transparent și care asigură o vizibilitate și o trasabilitate a banilor.

Și sunt cazurile clasice, când un cadru didactic solicită părinților cash sau părinții se auto-organizează și solicită unul de la alții bani, fără niciun fel de responsabilitate și monitorizare. 

— Cunoaștem situațiile. Vă întrebam dacă aveți niște soluții.

— Noi trebuie să oferim un mecanism transparent, voluntar și anonim, prin care cei care vor să doneze, să poate să o facă, dar într-o manieră anonimă, transparentă și cu maximă vizibilitate și participativitate în luare deciziilor privind modul cum acești bani se cheltuie. Asta ar însemna că cei care vor să doneze poate să doneze, dar pe contul școlii, nu pe contul unei asociații. Să nu

existe o cotă minimă sau o cotă maximă, donațiile să fie strict voluntare, anonime și dacă nu se fac, să nu existe nicio consecință. 

În a doilea rând, cred că trebuie să reorientăm acel mecanism de 2% impozit pe venit, care este disponibil pentru ONG-uri și pentru instituțiile școlare, ca părinții să poată, dacă doresc, fără costuri adiționale, să reorienteze 2% din impozit pe venit către instituția de învățământ unde își fac studiile copiilor. 

Nu în ultimul rând, acum în politica bugetar-fiscală s-au introdus mai multe cheltuieli deductibile din impozit pe venit. Din 2024, dacă vă procurați o asigurare medicală privată sau vă faceți o asigurare de viață, costul acelei asigurări, care nu depășește un salariu mediu pe economie, este deductibil din impozitul dumneavoastră pe venit. Bună oară aveți un salariu, din salariu achitați 30.000 lei pe an, taxă, din contul acelor taxă, din 2024, o să puteți să vă luați o asigurare medicală privată sau o asigurare de viață într-o sumă care nu o să depășească 12.000 lei. Eu cred că noi am putea introduce deductibilitatea donațiilor către instituții de învățământ, la fel într-un anumit cont. Cu alte cuvinte, puteți, din contul propriului impozit, până la 1.000-2.000 lei pe an, să reorientați către instituția de învățământ unde învață copiilor dumneavoastră.

— Dar interdicția acestor plăți e posibilă? E reală?

— Nu există țări europene în care să nu poți dona la școală. Interdicția plăților informale și acum există în R. Moldova. Eu cred că noi trebuie să mergem pe două dimensiuni. Pe de-o parte, să existe o opțiune transparentă, anonimă, clară, dacă există dorință să fie făcute aceste donații pe contul școlii și banii de acolo să fie cheltuiți conform Legii achizițiilor publice, conform unul regulament aprobat care să descrie foarte clar procesul de consultare, de raportare. Și, pe de altă parte, trebuie să avem sancțiuni inclusiv mai dure pentru orice formă de colectare în afara mecanismului prescris de colectare transparentă și anonimă a donațiilor.

Acum există un articol în Codul Contravențional care în toată istoria Republicii Moldova a produs o singură amendă. Anul trecut. Și respectiv, sancțiuni sunt, dar CNA-ului îi ia destul de multe resurse se investigheze fiecare caz în parte. Ce este și ține de contravențional, este și termenul de prescripție de un an, deci probabilitatea de obținerea a unei finalități nu este maximă. 

Trebuie să oferim un mecanism transparent, legal și anonim, prin care cei care vor într-adevăr să susțină instituția de învățământ unde învăță copiii lor, să poată să o facă. Dar orice formă de constrângere, orice formă de colectare abuzivă, orice formă de colectare a banilor cash, orice formă de colectare a banilor fără ca după aceea să existe monitorizare modului cum se facă achizițiile din aceste resurse, să fie dur sancționat. Asta cred că o să fie o variantă de compromis rezonabilă în condițiile în care suntem noi astăzi. 

— Ați anunțat că șefii direcțiilor de învățământ vor fi evaluați, vor trece prin niște teste, examene. Sau vor fi demiși inițial? Am văzut că această inițiativă a fost criticată de primarul capitalei, Ion Ceban. Această acțiune are cumva legătură cu alegerile locale care urmează? 

— Această acțiune are legătură cu respectarea legii, în primul rând. Deci, Codul Educației spune din anul 2014, deci, de 8 ani, spune că șefii direcțiilor raionale se aleg prin concurs, se aleg pe 4 ani și nu pot deține mandatul mai mult de 8 ani.

A fost un element important al reformelor care s-au promovat în 2014, când s-a introdus inclusiv limitarea mandatelor pe care le pot deține rectorii instituțiilor de învățământ superior, și așa mai departe. Deci, au făcut parte din același efort și în aceeași încercare de a de-permanentiza conducerea educației la nivel local. Din anul 2014 și până acum, în majoritatea cazurilor, consiliile raionale n-au dat doi bani pe aceste prevederi. Avem mulți șefi de direcție care nu au fost numiți prin concurs. Au fost puși simplu numiți de către consiliile raionale sau au fost numiți prin promovare, fără ca să existe un concurs. Și toți cei care nu se încadrează în prevedere legale, își vor pierde funcția. 

— Deci, vor fi demiși în mod automat? 

— Da, în virtutea legii. 

— De când? 

— În termen de 45 de zile de la adoptarea modificărilor. Modificările au fost adoptate două săptămâni în urmă. După care, ministerul va numi interimari, pe un termen de cel mai mult șase luni. Și facem lucrul ăsta pentru a stimula consiliile raionale să facă concursuri. Nu pentru că ne dorim să numim acești interimari, dar este o măsură de a-i încuraja să facă cât mai rapid concursuri.

Concursurile urmează să fie desfășurate de către consiliile raionale, în baza unui regulament aprobat de către Minister. O să fie o comisie din 9 persoane: 3 persoane vor fi delegate din partea Consiliului raional, 6 persoane vor fi într-o comisie permanentă. Din comisie vor face parte un singur reprezentant al Ministerului Educației, 2 directori de școală, din rândul celor mai bune licee, din top 10, care au obținut rezultatele cele mai bune la BAC, un reprezentant al sindicatelor, un reprezentant de la Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare și un reprezentant de la ANACEC, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, care e responsabilă de evaluarea tuturor instituțiilor în învățământ.

Deci, va fi o comisie reprezentativă din rândul tuturor instituțiilor care au treabă cu sistemul educațional, în primul rând. Și vor fi două probe. Un test grilă administrat de Centrul Tehnologii Informaționale, pe care îl trec toți directorii din această țară, cu un prag de trecere de 75% și un interviu susținut în fața comisiei, pornind de la un plan de dezvoltare a educației la nivel local. Nimic complicat, nimic special, dar totuși e o probă care o să ateste, dacă persoana care aspiră la această funcție are o viziune despre prioritățile la nivel local, cum vede organizarea rețelei, cum vede investițiile în profesori, cum vede creșterea performanței, organizarea transportului și așa mai departe. 

— Cum se va evita politizarea acestor concursuri?

— În virtutea faptului că va fi o comisie constituită și de reprezentanții autorităților publice locale și va fi reprezentativă din punct de vedere al tuturor instituțiilor care au atribuții în raport cu sistemul educațional, cu un singur reprezentant de la minister, cu directori de bună calitate, lideri în sistemul nostru educațional, reprezentanți ai sindicatelor. 

— Deci, nu e o măsură prin care partidul de la guvernare vrea să-și pună oamenii în funcții?

— E o măsură de aplicare a legii. Legea trebuie respectată din anul 2014. Pe lângă asta toate concursurile vor fi filmate, vor fi publicate, oricine va putea urmări cum s-au prezentat viitorii potențiali șefi de direcție la concurs și va putea trage concluzii privind politizarea sau evaluarea obiectivă a participanților. 

— Considerați că sistemul nostru de educație este unul inclusiv și pentru toți copiii?

— Consider că este un sistem mai inclusiv decât a fost 10 ani în urmă, dar cu siguranță mai este foarte mult de lucru pentru a asigura incluziunea veritabilă a tuturor copiilor, indiferent de necesitățile pe care le au. 

— Este sistemul de educație gratuit, așa cum stipulează legea?

— În mare parte da, dar în același timp, cu siguranță, persistă aceste plăți informale de care trebuie să scăpăm cumva. Vorbeam cu cineva care povestea experiența sa din Italia bunăoară, și din experiența care am avut eu în Marea Britanie, consider că posibilitatea de a contribui către școală trebuie să existe, dar trebuie să fie voluntară și anonimă.

— Dumneavoastră v-ați da copilul într-o școală dintr-un sat de Republica Moldova să studieze? 

— Depinde de școală. Noi avem și școli bune în localitățile rurale. 

— Într-un sat în care nu are o altă opțiune decât școala din sat?

— Eu, cu siguranță, nu mi-aș da copilul într-o școală în care profesorul de informatică mai predă trei discipline. Nici într-un caz. Eu mai bine aș face un efort să-l duc la o distanță de 30 km. 

— Ați venit în funcție de ministru. V-ați întrebat care este rolul sistemului de educație în Republica Moldova și, în general, pentru o societate. Aveți un răspuns? De exemplu, în opinia mea personală, în sistemul nostru de educație creștem copii obedienți, copii care nu sunt încurajați să-și spună opiniile, de exemplu. Sunt aspecte pe care nu știu dacă le putem reglementa prin legi și politici. Poate, printr-o schimbare de mentalitate în rândul pedagogilor. 

— După mine, rolul sistemului educațional e să pregătească tinerii pentru câteva roluri pe care trebuie să le joace într-o societate. Rolul de cetățean – asta înseamnă oameni cu gândire critică, oameni cu responsabilitate socială, cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în țara în care ei trăiesc și care au competențe necesare pentru a putea distinge într-adevăr și minciună și a se implica plenar în viața socială, și care vor să contribuie la dezvoltarea țării în care se află.

Rolul de părinte – cred că sunt niște abilități pe care copiii trebuie să le deprindă inclusiv din școală pentru a-i pregăti. Rolul de angajat sau antreprenor – trebuie să dețin acele abilități, acele competențe pentru ca să poată să-și găsească un loc de lucru și să fie competitiv pe piața muncii. Cred că asta este un lucru foarte important. Deci sunt cumva niște roluri cheie pe care noi toți le jucăm inevitabil într-o societate și școala ar trebui să ne pregătească pentru ele. 

— Face asta școala? 

— Acum, într-o oarecare măsură fac eu, dar bineînțeles că pe partea de dezvoltarea anumitor competențe legate de gândirii critic, spirit analitic, competența de a învăța de sine stătător este loc de mult mai bine. Discuțiile astea sunt nu doar în Republica Moldova, ele sunt cred că pe tot globul despre această tranziție de la un model industrial al școlii care a pregătit, în esență, muncitor în fabrică, spre un model nou care să pregătească oameni cu competențe largi, capabili să fac față unei lumi în continuă schimbare, impredictibile, și care să fie competitivi pe o piață a muncii foarte diferită de cea care a fost la finalul sec. XIX atunci când s-a construit sistemul educațional modern.

Acum această schimbare se întâmplă pe alocuri se întâmplă, inclusiv în Republica Moldova. Noi avem exemple de școli foarte bune și ar fi păcat să nu o spunem. Dacă ne raportăm la unii dintre vecinii noștri, cred că noi stăm mai bine la testele PISA sau, cel puțin, suntem la un nivel comparabil cu țări mult mai bogate decât noi. Și trebuie să dăm cezarului ce e cezarului, pentru că sunt niște oameni care lucrează în acest sistem și fac acest efort de a pregăti tinerele generații și, pe alocuri, o fac foarte bine pentru că tinerii noștri sunt extrem de competitivi când pleacă peste hotare. 

Dar avem și foarte multe metehne, cu siguranță. Sistemul în continuare e foarte conservativ, avem aceste plăți informale care, sunt în continuare situații de violență școlară pe care nu le putem ignora și nu le putem trece cu vederea. Nu întotdeauna încurajăm alte opinii și gândirea critică în instituțiile de învățământ. Continuăm să avem modelul ăsta, în care distanța între profesor și elev este în continuare mare. 

Deci, lucrurile astea mai persistă, dar ele pot fi schimbate, de către toată societatea împreună și pe măsură ce o să schimbi și societatea noastră. Pentru că școala este într-o mare măsură și o reflexie a societății. Ea nu este un institut rupt de societate. Ea produce tinerii și cetățenii noștri de mâine, dar în egală măsură ea și reflectă ce este în societate. Violența în școală este direct proporțională cu violența din societate. Și conservatorismul din școală este direct proporțional cu ceea ce este în societate. Și, pe măsură ce noi cu toții o să ne schimbăm la toate nivelurile, o să se schimbe și instituțiile de învățământ. 

Dar la minister trebuie să facem mai mult. După ce ne lămurim cu aspectele administrative, pentru că asta o să fie focusul nostru pentru următorul an, cel puțin, mă refer la asigurarea cu resurse umane, asigurarea cu manuale, creșterea accesului la școli de calitate, reparații, investiții, dotări. Deci partea asta, gospodărească. După ce, în linii generale, așezăm procesele pe partea gospodărească, trebuie să pornim această discuția despre ce predăm, cum predăm, cum dezvoltăm competența. 

— Dar să nu pierdem momentul. Ocupându-ne de gospodărie, să nu uităm că școala este pentru educație.

— Păi da, dar atâta timp când nu ai un cadru didactic, cel puțin, în fața elevului … Discuția despre curriculum își are rostul, bineînțeles, dar dacă nu ai cadrul didactic, poți avea cel mai minunat curriculum. De asta, haideți să avem cadre didactice, să avem condiții de studiu, să avem asigurare cu autobuze, să rezolvăm problema finanțării sau cel puțin să punem pe roate procesele. Și în paralel, de pe acum, pornim și discuțiile despre ce predăm, despre viitorul școlii, școala secolului XXI, și așa mai departe. Și, pe măsură ce lucrurile alea se așează, o să intensificăm și eforturile pe dimensiunea aceasta, care sunt foarte importante. Dar, vă zic, că trebuie o anumită prioritizare. Și prioritatea, la moment, pentru noi este rezolvarea problemelor structurale, fundamentale, legate de finanțare, legate de deficitul de cadre didactice. Și, în paralel, inițierea acestor discuții legate de conținut, în așa fel încât atunci când lucrurile pe partea gospodărească se așează sistemic, revenim pe partea de conținut neapărat. 

— Vă mulțumesc pentru această discuție!