Mihai Dârul, activist civic din satul Lunga, raionul Dubăsari: Coaliția Dodon-Voronin face ca această campanie să fie una mai grea, foarte periculoasă
– Dle Dârul, cum vi se pare acest scrutin?
– Campania este nu prea clară, nu prea înțeleasă pentru oamenii simpli. Parcă special se fac lucruri confuze, pentru a perturba convingerile și așa șubrede ale cetățenilor. Coaliția Dodon-Voronin face ca această campanie să fie una mai grea, foarte periculoasă.
– Cât de liber gândesc și cât de liber pot alege cetățenii din stânga Nistrului?
– Convingerea mea rămâne aceeași: atâta timp cât Armata Rusă rămâne stăpână pe o parte a R. Moldova, noi nu putem spera să avem o societate liberă, deschisă. Prezența Armatei Ruse la noi este o consecință a guvernărilor trădătoare pe care le-a avut R. Moldova de prin anii 1990 încoace, adică timp de trei decenii. Toate guvernările au avut grijă mereu să își apere interesele lor, lăsând interesele naționale în umbră, imediat cum se încheiau campaniile electorale. De ani de zile, cu diferite ocazii și în diverse instanțe, insist ca R. Moldova să acționeze în judecată Federația Rusă pentru toate derapajele făcute ani la rând pe acest pământ. Mesajele mele, însă, rămân fără răspuns, sunt neglijate, iar alteori chiar sunt tratate cu zâmbet de către autorități. Îmi amintesc cum, în 1992, administrația lui Igor Smirnov a organizat sechestrarea din raionul Dubăsari a unui număr de 5000 de vaci, care au fost duse în Ucraina, unde au fost sacrificate la carne. Din asemenea acțiuni, Smirnov și oamenii apropiați lui s-au îmbogățit, sărăcindu-i pe cei fără de relații și fără de apărare. Încă de pe atunci m-am adresat la autoritățile oficiale ale R. Moldova, dar fără vreun rezultat. Scrisorile mele au ajuns periodic la Filat, Candu sau Filip, dar nimeni nu a intervenit – „0” reacție. În stânga Nistrului, situația rămâne neschimbată. Deci, cât de liberi în deciziile lor pot fi alegătorii?
– Credeți că retragerea Armatei Ruse din acest teritoriu ar face ca lumea să fie mai deschisă?
– Legat de evacuarea Armatei Ruse de pe teritoriul R. Moldova m-am adresat de multe ori nu doar regimului de la Chișinău, dar și regimului de la Moscova. Am scris la Kremlin de două ori, pe când șef de stat acolo era Medvedev, omul lui Putin. Țin minte că, prin 2012, chiar m-au poftit la Moscova, la administrația federală, dar m-au anunțat că trebuie să călătoresc din contul meu, deoarece eu i-am apelat, în niște probleme care mă interesau. Pe atunci, ministru al Reintegrării era Eugen Carpov. M-am adresat, explicându-i că aș pleca încolo ca să abordez problemele staționării ilegale a Armatei Ruse pe teritoriul R. Moldova, dar Carpov a zis că statul nu poate să-mi asigure deplasarea, pentru că „cine știe ce aș putea spune acolo”. De altfel, pe parcursul anilor, am fost la toți miniștrii Reintegrării, dar toți au avut aceeași atitudine.
– Dar ce le-ați cerut?
– Ce le cer? Cer ca partea stângă a Nistrului să fie tratată pe poziții egale cu partea dreaptă. În stânga Nistrului, dar și în dreapta, mediile de informare tratează superficial problemele reintegrării… Dar, toate insistențele mele de a alerta conducerea de la Chișinău, ca să acorde mai multă atenție soluționării conflictului transnistrean, sunt tratate cu lehamete. Unii chiar îmi spun că e bine să nu mai abordez aceste probleme. De altfel, i-am scris cereri, demersuri, și lui Igor Dodon, pe când el era președinte. M-a poftit chiar în audiență. Ne-am întâlnit de două ori, ultima dată la 20 februarie 2020. A luat cererea mea și mi-a spus că tot ce e scris acolo va îndeplini. Dar așa și nu a făcut nimic.
– Și care ar fi soluția, în opinia dvs.?
– Soluția mea pentru aceste cazuri e ca, la 11 iulie, să nu mai alegem fățarnici, mincinoși, fricoși, trădători, poate, în sfârșit, în Parlament, s-ar constitui o majoritate patriotică. Din păcate, speranța nu e prea mare, deoarece pe listele electorale nu văd oameni foarte implicați, persoane cu experiență notorie… Dar avem nevoie de persoane cinstite, care s-ar ține departe de sacul cu bani al puterii.
– Dar de ce nu ați aderat la vreun partid politic, ca să vă implicați mai activ în activitatea politică?
– Pentru că nu am reușit să identific un partid patriotic. Am încercat să constituim un partid al participanților la războiul din 1992, dar nu ne-a reușit, din mai multe motive. Acum și victimele conflictului de la Nistru sunt dispersate, dar și alegătorii în general sunt separați.
– Cum are loc campania electorală în stânga Nistrului?
– Vă spun deschis, lumea, în mare parte, nici nu știe când au loc alegerile, ce fel de alegeri. Nimeni nu-i informează despre asta. Aceeași situație e și în satul meu, Lunga, raionul Dubăsari, sat care rămâne ocupat de separatiști. Acest statut de localitate ocupată i-a făcut pe mai mult de jumătate dintre sătenii mei să-și ia lumea în cap, să plece de acasă oriunde în lume. Cândva era un sat frumos, prosper. Acum e o localitate jalnică. Suntem în regim de ocupație, iar autoritățile de la Chișinău nu au treabă cu noi. Nimeni, niciodată nu ne-a vizitat, nici chiar în campaniile electorale. Era un ministru al Reintegrării, Flenchea, i-am zis odată să vină și pe la noi, ca să vadă cum trăim. El mi-a răspuns fără jenă: „Nu am ce căuta acolo”. În aceste condiții, oamenii de acolo se întorc cu spatele la autoritățile de la Chișinău. Și nu că ar aprecia conducerea de la Tiraspol. Ei, pur și simplu, și-au pierdut încrederea în toți care au tot promis reîntregire, dar nu au respectat.
– Și de ce ați rămas să locuiți, de 30 de ani deja, în această zonă de război?
– De ce am rămas în această zonă de război? Nu am vrut să fug…
