Maia SANDU: Un examen corect la BAC va schimba sistemul

Interviu cu Maia Sandu, ministră a Educaţiei din R. Moldova

— Aţi emis joi, 17 mai, o declaraţie îngrijorătoare cu privire la presiunile care se fac în contextul apropiatelor examene de BAC. În ce constau presiunile şi care ar fi interesele din spatele acestora?

— Pentru moment nu putem da mai multe detalii. În situaţia în care aceste presiuni se vor materializa în acţiuni concrete de periclitare a desfăşurării examenelor în conformitate cu metodologia aprobată, vom răspunde public.

— A reacţionat cineva la această declaraţie?

— Sperăm că cei vizaţi au înţeles mesajul.

— Copiatul la examene este o tradiţie negativă şi învechită. Pe lângă instalarea camerelor de supraveghere şi de descurajare a copiatului, ce mai conţine strategia de BAC “curat”? Există posibilităţi de încurajare a instituţiilor care fac uz de “normalitate”, acceptând necopiatul sau altceva?

— Ce înseamnă “acceptând necopiatul”? Le cere cineva să copieze? Nu cred că putem să premiem “normalitatea”…

— Dacă admitem că BAC-ul va fi total transparent şi copiatul va fi imposibil, dar vom avea rezultate majoritar negative – ce veţi face la constatarea că o promoţie a eşuat la BAC?

— Pretestările nu confirmă faptul că vom avea o promoţie eşuată la BAC. În acelaşi timp, nu cred că putem conta pe o rată de promovare ca în anii precedenţi. Cei care nu vor susţine din prima vor merge la sesiunea repetată, iar cei care nu vor reuşi nici aici, vor avea la dispoziţie un an de zile pentru a se pregăti mai bine. Evident că vom analiza rezultatele şi vom face concluzii: unde sunt punctele nevralgice şi unde trebuie să intervenim.

— Pe lângă viciul copiatului la BAC, există şi tradiţia colectării neformale de bani pentru examinatori, supraveghetori etc. Cum luptaţi cu această problemă?

— Săptămâna trecută am emis un ordin prin care amintim că toate cheltuielile legate de organizarea şi desfăşurarea examenelor de bacalaureat sunt acoperite de către stat şi că se interzice colectarea banilor de la candidaţi. Este important ca elevii şi părinţii să cunoască acest lucru şi să raporteze orice încercare de a colecta bani sau, cel puţin, să nu achite aceste plăţi. Noi, la rândul nostru, transmitem aceste sesizări la Centrul Naţional Anticorupţie. Încercările de colectare a banilor în aceste scopuri rugăm să fie comunicate la numărul de telefon 022 23 46 09 sau la adresa [email protected] . Foarte important, părinţii trebuie să aibă încredere în copiii lor şi să înţeleagă ce înseamnă adevărata investiţie în educaţie.

— Aţi făcut studii în una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume, Harvard Kennedy School of Government. Care sunt valorile de la Harvard pe care aţi vrea să le aduceţi în instituţiile de învăţământ din R. Moldova?

— Sunt multe lucruri pe care aş vrea să le preluăm de la instituţiile din Occident. Cel mai important este, probabil, interesul sincer – atât al studenţilor, cât şi al profesorilor – pentru ceea ce fac. Este foarte important să faci lucrurile cu plăcere, nu din obligaţie, şi să crezi că anume cunoştinţele sunt cartea ta de vizită pentru viitor.

— Sunteţi de aproape un an în fruntea acestui minister. Care este starea sistemului, dar şi a pedagogilor astăzi?

— Şcoala de azi nu arată foarte diferit de cea în care a învăţat generaţia mea. În acelaşi timp, am descoperit în sistem profesori şi manageri cu multă deschidere spre inovaţie, cu mult interes, şi anume aceste calităţi aş vrea să le promovez.E foarte important ca şi societatea să aprecieze eforturile cadrelor didactice. Or, situaţia cadrelor didactice este cea mai serioasă problemă a sistemului educaţional. Dacă nu găsim soluţii pentru aceasta, atunci şi celelalte politici la care lucrăm vor avea un impact minim. Este necesar să atragem în învăţământ tineri buni, pe care să îi şi menţinem. Trebuie să îmbunătăţim imaginea şi statutul profesorului, să găsim şi motivaţii financiare pentru ei, dar să le creăm şi condiţii adecvate de muncă.

— Există opoziţie în ministerul pe care îl conduceţi? Cum motivaţi echipa să activeze în baza principiilor de profesionalism şi transparenţă?

— Ca şi în orice altă instituţie, şi găsesc acest lucru sănătos, am colegi mai activi şi inovatori şi colegi mai conservatori. Aceasta asigură dezbateri reale şi decizii bune. E cam greu să motivezi oamenii cu salarii atât de mici ca cele din sistemul nostru, dar mă bucur că am colegi pentru care motivaţia pentru performanţă profesională este intrinsecă.

— Ministerul Educaţiei a fost anterior sursa unor scandaluri de corupţie, dar care nu au finalizat cu investigaţii exhaustive şi condamnări ale persoanelor acuzate. Cum munciţi cu persoanele care au fost acuzate de mai multe ori de corupţie şi au rămas la minister?

— Din păcate, sistemul judiciar de la noi poate să condamne un funcţionar pentru un caz de corupţie, iar legislaţia să-i permită în acelaşi timp acestui funcţionar continuarea activităţii în aceeaşi funcţie. Nouă ne rămâne doar să căutăm modalităţi de a exclude sursele de conflict de interese pentru a limita noile oportunităţi de corupţie.

— Cine se opune cel mai mult reformelor în învăţământ în R. Moldova?

— Prin definiţie, sistemul educaţional este unul conservator, care se mişcă din inerţie. În discuţiile cu unii colegi, atunci când întreb de ce un lucru se face aşa şi nu altfel, cel mai mult mă supără răspunsul “aşa a fost întotdeauna, nu putem schimba nimic”… Dar este adevărat şi faptul că reformele în educaţie afectează foarte multă lume şi consecinţele acestora trebuie bine calculate. De exemplu, cea mai mică modificare a planului cadru trebuie pregătită pe parcursul mai multor luni sau chiar ani (aceasta afectează numărul de ore la anumite discipline şi, respectiv, salariul unor profesori, necesită pregătirea sau reprofilarea cadrelor etc.). În multe cazuri, politicul este un impediment major pentru reformele în educaţie. Un exemplu este reforma optimizării reţelei şcolare, care nu este una uşor de realizat, dar pe care unele forţe politice o fac şi mai dificilă. Bunăoară, se face mare zarvă la subiectul dimensiunea claselor, în situaţia în care numărul mediu de elevi per clasă în ţară este de 22. Bineînţeles că există şi clase cu un număr mai mare de elevi, uneori acesta ajungând chiar la 40, dar aceste clase se găsesc în special în câteva şcoli solicitate din Chişinău, unde mulţi dintre politicienii care critică reforma preferă să-şi dea copiii. În condiţiile în care crezi că dimensiunea clasei este marea problemă a calităţii educaţiei, de ce să-ţi dai copilul într-o astfel de clasă? Dar cel mai important obstacol în promovarea reformelor în educaţie este percepţia societăţii despre calitatea educaţiei. Un sondaj recent arată că 80% din populaţie este satisfăcută de calitatea educaţiei în Republica Moldova. Despre ce suport şi mai ales despre ce presiune pentru reforme putem vorbi? Trebuie să o luăm de la zero: să educăm societatea despre calitatea educaţiei.

— Un BAC transparent ar trebui să fie urmat de o campanie de admitere transparentă. Cum planificaţi să organizaţi admiterea 2013?

— Un examen de bacalaureat corect este primul filtru pentru admiterea în învăţământul superior. Dacă acest filtru nu este suficient, instituţiile de învăţământ superior au dreptul să vină cu probe suplimentare. Este curios că anul trecut foarte puţine instituţii s-au folosit de acest drept. Să vedem ce se va întâmpla în acest an. Concurenţa mare între instituţii nu ar trebui să conducă la condiţii mai relaxate la admitere. În multe cazuri, cadrele manageriale şi didactice de la universităţi se plâng de calitatea absolvenţilor învăţământului general, dar ei au toate instrumentele să se “debaraseze” de cei nepregătiţi atât la admitere, cât şi după prima sau a doua sesiune. În contextul autonomiei universitare, instituţiile decid singure cu ce fel de studenţi doresc să lucreze şi ce fel de imagine îşi construiesc. Statul va interveni doar prin agenţia de asigurare a calităţii, care va evalua programele de studii. Atunci vom avea indicatori concreţi ca să judecăm despre calitatea unei sau altei instituţii.

— Şi examenele universitare sunt o sursă de scandaluri de corupţie. Aţi discutat cu rectorii? E posibilă o campanie de descurajare a corupţiei la examenele studenţeşti?

— Da, şi s-au mai făcut asemenea campanii. Sperăm că un examen corect la bacalaureat va provoca o reacţie în sistem. În acelaşi timp, este important ca sectorul privat să demonstreze că este gata să recompenseze cunoştinţele şi nu diplomele; aceasta va fi cea mai puternică motivaţie pentru descurajarea corupţiei.

— Optimizarea şcolilor a fost o necesitate cauzată de depopulare şi scăderea numărului de copii. Totuşi, reforma a provocat multe nemulţumiri. Cum evaluaţi succesele şi insuccesele acestei reforme?

— E devreme să evaluăm succesele şi insuccesele. La această etapă este clar că am avut o campanie de comunicare insuficientă. Mulţi oameni percep necesitatea acestei reforme ca una de economisire a banilor publici. Or, banii se economisesc pentru a fi investiţi tot în educaţie. Reforma trebuia precedată de o campanie naţională de dezbateri despre problemele din învăţământ, despre ce înseamnă educaţie de calitate şi cum arată o “şcoală mai bună”. Bineînţeles, acest lucru este mai greu de realizat în condiţii de instabilitate politică; toată lumea îşi doreşte să amâne discuţiile publice pe reforme nepopulare pentru perioade mai stabile. Consecutivitatea acţiunilor nu a fost întotdeauna cea mai corectă: investiţiile în şcolile în care se aduc copii din alte localităţi trebuiau făcute până la venirea acestora. Acum noi am făcut rost de resurse suplimentare pentru investiţii, dar va mai dura ceva timp până facem toate aceste şcoli atractive. La rezultate putem trece schimbarea atitudinii şi angajamentul multor APL pentru reformă. În mai multe raioane se conturează o reţea de instituţii de învăţământ gândită şi în funcţie de evoluţiile demografice. Oamenii şi-au dat seamă că trebuie să avem o abordare strategică în alocarea resurselor. În ultimul deceniu s-au făcut mai multe investiţii iraţionale în localităţi unde era clar că numărul de copii va scădea dramatic. În contextul schimbării modalităţii de finanţare, în această vară vom fi martorii mai multor proiecte de investiţii în şcoli realizate din contul economiilor.

— Ce a fost, totuşi, cu autobuzele şcolare? S-a făcut o expertiză a raportului preţ-calitate? Au existat fraude?

— Eu nu cunosc despre acest caz mai multe decât a spus reprezentantul Procuraturii. Dar vreau să fac un comentariu general despre achiziţiile publice. Dimensiunea redusă a pieţei locale este o mare problemă, pentru că numărul ofertelor este limitat şi în multe cazuri suntem nevoiţi să cumpărăm la preţuri mari produse şi servicii de calitate proastă. Evident, putem să refuzăm ofertele, dacă preţul este exagerat. Dar atunci trebuie să găsim alte soluţii. Noi am decis să nu cumpărăm autobuze în acest an, să încercăm să cumpărăm servicii de transport. Nici acestea nu sunt disponibile peste tot în ţară la calitatea pe care o solicităm. În general, cred că, după exemplul altor ţări, ar trebui să folosim şi noi “lista neagră” a agenţilor economici care furnizează bunuri sau prestează servicii de calitate proastă. Odată intrat în această listă, agentul economic nu mai poate participa la licitaţii publice. Acest lucru i-ar responsabiliza într-o anumită măsură şi am avea mai puţine drumuri cu gropi şi autobuze defectate.

— Taxele şcolare sunt un prilej de dispute timp de mai mulţi ani. Şi majoritatea părinţilor invocă lipsa de transparenţă în utilizarea acestor bani. Care ar fi standardele?

— Această discuţie este una mai lungă. De curând, noi am făcut un studiu al plăţilor neformale, constatările căruia le vom face publice împreună cu răspunsul ministerului. În toată lumea părinţii pot contribui, dacă doresc, la acoperirea anumitor categorii de cheltuieli pentru dezvoltarea şcolii şi există şi mecanisme de asigurare a transparenţei. Important este ca aceste plăţi să fie doar voluntare, iar neparticiparea părinţilor să nu afecteze situaţia elevilor în şcoală.

— Orele suplimentare pentru copiii din clasele primare sunt achitate din bugetul de stat sau nu? Informaţiile din diverse şcoli sunt contradictorii.

— Într-o instituţie eficientă, unde nu se fac cheltuieli nejustificate, orele de program prelungit pot fi acoperite de bugetul alocat şcolii. Dar există şi situaţii când banii alocaţi de stat nu ajung. Actualmente, analizam experienţa de implementare a noii formule de finanţare şi vom face propuneri pentru a asigura ca aceste ore să poată fi acoperite pentru toate instituţiile.

— Accesul unor terţe persoane în şcoli este interzis. În baza acestor prevederi, mulţi părinţi se plâng că nu pot asista la lecţii, ca să urmărească comportamentul copilului, dar şi gradul de pregătire al profesorului. Cum credeţi că ar putea părinţii să monitorizeze profesorii?

— Accesul părinţilor în şcoală nu este interzis. Dar pentru a proteja copiii (de curând am avut un caz de sechestru din şcoală de către rude), credem că e bine să adoptăm şi noi procedura mai multor ţări din Occident: părintele trebuie să-şi programeze vizita la şcoală, obţinând din timp permis de la directorul şcolii pentru a asista la o lecţie sau alta. Mai important, părinţii pot să se implice mai serios în activitatea şcolii prin intermediul Consiliului de administraţie. Din păcate, activitatea acestuia, în multe cazuri, este doar o formalitate.

— Majoritatea copiilor se plâng de faptul că profesorii strigă la lecţii. Cum am putea schimba modelele de predare, dar şi standardele?

— În acest an, Ministerul a elaborat standarde de calitate din perspectiva şcolii prietenoase copilului, în baza cărora şcolile vor fi evaluate inclusiv la acest subiect. În continuare, intenţionăm să elaborăm un sistem de evaluare a performanţei cadrelor didactice, prin care ne dorim să asigurăm un proces de învăţare centrat pe elev.

— Se atestă o insuficienţă de grădiniţe în unele localităţi, ceea ce încalcă dreptul copiilor la educaţie. Există fonduri sau posibilităţi pentru noi instituţii preşcolare?

— Problema accesului în instituţiile preşcolare este acută în special în localităţile rurale foarte mici, unde numărul de copii nu ne permite să construim şi să întreţinem grădiniţe, şi în oraşele mari, unde avem mulţi copii. În primul caz, trebuie să încurajăm, inclusiv financiar, deschiderea de grădiniţe de tip familial, iar în cazul oraşelor trebuie să înlăturăm impedimentele pentru apariţia instituţiilor private. Cea mai mare problemă aici o constituie standardele sanitaro-igienice impuse, care de mult nu mai sunt actuale, dar care sunt foarte greu de satisfăcut. Dar se caută şi resurse suplimentare pentru deschiderea de noi instituţii publice. În proces de renovare avem acum 22 de grădiniţe.

— Ce poate face sistemul de învăţământ cu copiii care au părinţii migraţi? Cât de populari sunt psihologii în şcoală pentru diverse probleme ale adolescenţei?

— Chiar dacă este contrainstitutiv, un studiu recent arată că nu există diferenţe importante între copiii migranţilor şi ceilalţi copii la capitolul frecvenţă şcolară şi reuşită. Problemele majore ţin de protecţia acestor copii. De exemplu, aceeaşi cercetare indică o rată mult mai înaltă a minorelor însărcinate în rândul elevelor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate decât pentru elevele care stau cu părinţii. Aici şcoala ar trebui să se preocupe mai serios de educaţia sexuală. Nu avem încă psihologi în toate instituţiile, dar avem servicii psiho-pedagogice în fiecare raion, care trebuie să se îngrijească de toţi copiii expuşi riscurilor, inclusiv copiii migranţilor.

— Şi copiii cu nevoi speciale încă nu se simt egali cu alţi copii la şcoală.Educaţia incluzivă este pe agenda Ministerului?

— De curând am lansat, în colaborare cu UNICEF, o campanie de informare, prin intermediul căreia vrem ca toţi participanţii la procesul educativ, inclusiv copiii şi părinţii, să afle că acei copii cu nevoi speciale nu sunt un impediment în procesul pedagogic. Din acest an avem şi cadre didactice de sprijin pentru asemenea copii, dar suntem la început de cale, şi mai sunt încă multe de realizat.

— Cum comunicaţi cu numeroasa comunitate a tinerilor din R. Moldova care fac studii în străinătate? Există posibilităţi să fie atrasă această resursă înapoi, în R. Moldova?

— Din păcate, nu atât de mult pe cât ne-am dori. Am făcut câteva încercări să aducem studenţi de la instituţii din străinătate pentru a ne ajuta pe perioada vacanţei de vară, dar nu am reuşit să identificam resurse pentru a acoperi costul transportului.

— Care au fost satisfacţiile acestui prim an de muncă la Ministerul Educaţiei?

— Este cea mai mare provocare profesională pe care am avut-o până acum. Apreciez în mod deosebit că am găsit suport atât în rândul colegilor mei, cât şi în rândul cadrelor didactice şi manageriale din sistem.

— Ce nu vă place să faceţi în această poziţie?

— Să semnez sute de documente pe zi… Îmi ia o groază de timp, şi multe dintre ele nu ar trebui să ajungă la minister. De vină este sistemul excesiv de centralizat. Şi apoi, în multe cazuri, sunt nevoită să-mi asum responsabilitatea pentru lucruri pe care nu pot să le controlez. De exemplu, cum să ştiu eu care a fost consumul de curent electric la una dintre cele peste 100 de instituţii din subordine? Dar de semnat pe factură, semnez. Sau de ce să fiu responsabilă de casarea unui tractor vechi de la o şcoală profesională? Oricum nici eu, nici colaboratorii ministerului nu pot, fizic, să verifice toate bunurile care se casează în toate instituţiile. De aceea, îmi doresc foarte mult să ajungem la o situaţie în care ministerul să nu mai aibă funcţii şi responsabilităţi improprii.

— Au existat unele zvonuri că uneori aţi fost gata să abandonaţi ministerul. Dacă aţi părăsi această funcţie, de ce aţi face-o, în ce condiţii?

— Nu voi sta la minister dacă nu voi avea suportul politic necesar. Acest lucru va fi clar în următoarele luni, când vom merge la Parlament cu mai multe acte: proiectul legii cu privire la crearea agenţiei de asigurare a calităţii în învăţământul superior şi vocaţional tehnic, proiectul Codului Educaţiei, care conţine modificări importante comparativ cu varianta precedentă, proiectul Strategiei Educaţiei 2020.

— Deseori auzim declaraţii publice de genul “avem un popor needucat”. Chiar dacă pare o expresie stereotipă, consideraţi că e şi o vină a şcolii pentru comportamentul necivilizat al cetăţenilor?

— Ceea ce vede un copil zi de zi, începând cu reportajele din Parlament şi terminând cu situaţiile din familie, nu poate fi reparat de şcoală în totalitate. Totuşi, şcoala are un rol major în educarea respectului, a toleranţei – căci avem o rată foarte înaltă de intoleranţă faţă de lucrurile pe care nu le înţelegem.

— Aţi deţinut o funcţie foarte bună la oficiul Băncii Mondiale din Washington. Ce vă lipseşte din acel anturaj aici?

— Acolo am avut avantajul de a acumula experienţă de lucru din perspectivă multisectorială, dar şi internaţională. Aici însă am oportunitatea de a cunoaşte un sector în detaliu pentru a putea realiza schimbări esenţiale.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU