La noi în sat, oamenii cred că cel mai serios dușman e „nunta anului”, coaliția PCRM—PSRM

Interviu cu Sergiu Dimineț, care timp de 10 ani a fost membru al Diasporei, în prezent fiind agricultor și consilier local la Cărpineni, Hâncești

— Domnule Dimineț, discutăm la o oră târzie… Cum sunt aceste zile de sfârșit de primăvară-început de vară pentru agricultori?

— Sunt zile lungi de muncă în câmp. Astăzi am început a stropi floarea soarelui cu erbicide, după care trecem la porumb. E atâta muncă, încât zilele par foarte scurte.

— Cum sunt repartizate culturile pe cele 200 de hectare de terenuri agricole ale familiei dvs.?

— Creștem grâu, orz, porumb, floarea soarelui. Avem câte vreo 50 de hectare de fiecare. Avem și un teren cu viță de vie „Moldova” și „Aligote”. Toată munca o facem împreună cu membrii familiei. Doar la împachetat strugurii mai angajăm oameni din afară. La alte lucrări nu ne permitem să facem angajări, pentru că nu avem venituri atât de mari, încât să putem remunera niște muncitori. Deseori nu reușim să ne întreținem pe noi și să compensăm investițiile făcute… Cum să mai angajăm pe cineva?

— Care sunt piețele de desfacere pentru produsele recoltate pe câmpurile dvs. de la Cărpineni?

— România, Europa, aceasta e calea noastră de salvare. Problema e că noi nu putem semna contracte directe cu cei care achiziționează produse agricole. Nu avem cantități atât de mari ca să ne ocupăm noi de distribuție, așa că ajungem la cheremul monopoliștilor, care dictează și prețurile. În ultimii ani, lucrurile s-au complicat în acest sens. Strugurii „Moldova” toamna i-am dat cu 8-9 lei, iar iarna, la piață, se vindeau cu vreo 7 lei. Dacă nu există piață de desfacere, totul e mort. Pe noi ne-ar salva doar piețele de desfacere din Europa. Spre Rusia e mai complicat, pentru că ei cumpără produsele, bunăoară merele, cu bănuți. În Europa e altfel. Ei cer calitate garantată, dar în schimb respectă munca agricultorilor.

— Am depășit cu toții un an greu de secetă. Ce prognoze aveți pentru anul curent?

— Așteptăm să fie un an bogat. În special, putem spune asta despre grâu și orz. Despre floarea soarelui încă nu putem spune nimic. Arată frumos, dar până în toamnă mai este.

— Consecințele secetei din 2020 le mai resimțiți?

— Am luat credite ca să investim în tehnică. Am cumpărat și îngrășăminte, fără de care degeaba ai lucra pământul. Consecințele le resimțim. Mai avem de achitat credite. Poate, după ce vom recolta grâul și orzul și, mai ales, dacă nu ar mai fi monopol pe piață, vom avea rezultate mai bune și vom scăpa de datorii.

— Dar cine deține monopolul?

— Toate holdingurile mari care vând semințe și erbicide. Ei procură producția din afară și ne-o vând nouă la prețuri mari. De exemplu, în Ucraina, prețurile la semințe și erbicide sunt mici, dar noi le cumpărăm de la distribuitori locali și plătim mult mai scump.

— Importurile au fost mai complicate pe timp de pandemie?

— Da, totul a fost mai complicat. Dar, de fapt, noi nu putem importa. Ca să imporți semințe și erbicide, bunăoară, trebuie să ai licență pentru asta, trebuie să respecți anumite condiții…

— S-a scumpit uleiul, produsele lactate, produsele de panificație. Agricultorii au impus aceste condiții?

— Nu, desigur. În 2020, bunăoară, floarea soarelui, așa puțină cât a fost, am dat-o la prețuri destul de mici. Aceste prețuri nu puteau influența asupra majorării costurilor uleiului din floarea soarelui, înseamnă că au fost alte probleme.

— Dar de ce s-a scumpit atât de tare?

— Mă gândesc că e din cauză că vin alegerile.

— Credeți că manipulările de prețuri au tentă politică?

— Bineînțeles. E și cazul motorinei oferite în dar de România agricultorilor din R. Moldova. A ajuns aici de atâta timp, dar repartizarea frânează. Cineva e interesat de asta. Și în cazul produselor. Acestea nu s-ar scumpi peste noapte, dacă nu ar exista interese. Personal, cred că totul depinde de politică și de politicieni. Noi suntem cei care suferim, fără a putea repara greșelile lor. Parcă ne este dat să muncim, iar cineva să ne dirijeze, fără a ține cont de greutățile noastre.

— Între timp, s-au majorat prețurile la combustibil. Cum vă afectează aceste majorări?

— Ne afectează foarte tare. Dar, mai vin părinții, rudele de peste hotare. Ne mai rugăm de ei. Ne mai ajută cu niște bani ca să ne descurcăm. Pământul nu poate fi lăsat în paragină, trebuie să plantezi ceva pe el, trebuie să produci ceva, altfel pământul moare.

— Cum trăiesc săracii la Cărpineni?

— Foarte greu. Nu sunt locuri de muncă. Doar cei care au rude peste hotare se mai descurcă cumva, au cu ce achita telefonul, curentul electric, internetul, au cu ce cumpăra o bucățică pe masă. Ceilalți se descurcă greu, iar problemele par fără sfârșit…

— Cărpineni este un sat mare. Cât de mulți locuitori sunt plecați peste hotare? Câți ar avea de gând să revină?

— Cândva erau 14-16 mii de locuitori. Acum au rămas în sat vreo 4 mii, cred că nu mai mulți. De altfel, când a început migrația peste hotare, satul nostru era pe primul loc la numărul celor care plecau. Mama mea a plecat în 1998. După doi ani, am plecat noi, copiii. Mama așa și muncește acolo. Mulți dintre cei plecați preferă să nu mai revină. Am mai mulți prieteni care spun că, atâta timp cât nu văd un rezultat real aici, în R. Moldova, ei nu se gândesc să se întoarcă.

— Dar cum s-a întâmplat să reveniți în R. Moldova, după 10 ani de muncă în Italia, cu un copil născut acolo? Revenind, nu ați avut gânduri de plecare?

— Ne-am zis să revenim ca să inițiem o afacere pe banii adunați acolo. Am cumpărat o combină, un tractor și am început munca. După câțiva ani de muncă, ne-am dat seama că suntem robii cuiva. Muncești, dar munca ta îmbogățește pe altcineva. În astfel de situații, îți vin gânduri diferite, inclusiv de plecare. Foarte des le-am avut. Soția mea până mai an tot pleca periodic, pe câteva luni, după care revenea acasă. Pleca de nevoie, după ce ne-am convins că, dacă nu pleacă un membru al familiei să câștige niște bani muncind acolo, atunci aici nu ne descurcăm. Ne mai frământăm. Am muncit acolo, dar am revenit în speranța că ne vom găsi un loc, al nostru, aici, acasă, dar nu e atât de ușor să-l găsești… Ca să reușești ceva trebuie să muncești zi și noapte.

— Ce vietăți creșteți pe lângă casă?

— Avem rațe, găini, iepuri… Dacă nu ții ceva pe lângă casă, trebuie să cumperi, dar ca să cumperi, ai nevoie de bani, pe când banii trebuie să-i economisești, ca să-ți întreții afacerea. Banii îi investim în pământ și așteptăm rezultate, așteptăm ca pământul să ne compenseze investițiile.

— Ce mai face lumea duminica în sat?

— Noi avem în sat piață mare. Vin și din satele vecine. De obicei, îmbrăcați în straie de duminică, se duc la piață, după care revin acasă. Asta-i toată „distracția”. Eu nici de așa „distracție” nu am parte, pentru că și duminica sunt în câmp, ca să urmăresc situația, să stabilesc ce mai e de făcut. E foarte mult de lucru.

— Când, ultima dată, un ministru al Agriculturii a fost în vizită la Cărpineni?

— La Cărpineni nu a fost. Pe când protestam la Lăpușna, vara trecută, ministrul Perju a ieșit și a zis că protestatarii ar fi în stare de ebrietate, de asta protestează. Ăsta a fost singurul mesaj al ministrului către protestatari.

— După proteste, ce s-a schimbat în viața agricultorilor?

— Mari schimbări nu s-au întâmplat. Singurul avantaj e că ne-am cunoscut noi între noi. Putem comunica, facem schimb de informații.

— Atunci ați luat tehnica și ați plecat. Ce s-a întâmplat cu promisiunile făcute agricultorilor?

— Nu s-a întâmplat nimic. Numai ne-au dus de nas. Ne-au promis câte ceva, ca să nu zică râzând: „Luați-vă tractoarele și plecați acasă”… Noi am cerut 3000 de lei de hectar. Ei au spus că, dacă vor găsi bani, ne vor da ca să compensăm pierderile suportate în urma secetei. Am rămas cu promisiunile…

— Suntem în campanie electorală. Care sunt prognozele electorale ale oamenilor din satul dvs.?

— Oamenii la noi spun că vor dreptate, vor schimbare, dar când vine unul și le dă vreo sută de lei, el uită că vor schimbări. Și guvernanții cunosc asta și profită de slăbiciunile oamenilor.

— Există opinii în societate că cei plecați nu ar trebui să participe la vot, că nu ei ar trebui să decidă soarta R. Moldova… Ați auzit asemenea discuții?

— Da, știu și cine crede aşa. Mesajele sunt ale politicienilor pe care cei din diasporă nu-i respectă și nu au pentru ce să le acorde votul. În realitate, diaspora trebuie să voteze, trebuie să manifeste activism. Diaspora știe ce înseamnă suferința cauzată de depărtarea de casă, de cei dragi. Ani de zile muncești, muncești, alinându-te cu gândul că se va face bine în țara ta și vei reveni acasă. Diaspora e formată din persoane mai bine pregătite politic, oameni care au înțeles ce înseamnă condiții europene de viață. Ei știu cui și de ce trebuie să le acorde voturile. Ei nu mai pot fi manipulați atât de ușor ca localnicii. Dodon susține ideea că diaspora nu ar trebui să participe la vot, dar el nu știe ce înseamnă suferința despărțirii de cei dragi. La diasporă e toată speranța că vom putea scăpa de hoții de la guvernare.

— Dar ce le-ați spune celor care amenință că străinii vor ocupa Moldova?

— Aceasta e o minciună cât ei de mare, e o manipulare. Dacă nu era Europa și dacă noi nu am fi plecat ca să ne facem viitor aici, era să murim de foame.

— Fiul dvs. s-a născut în Italia, pe când erați plecați la muncă acolo. Poartă și nume italian. Cum îi vedeți viitorul?

— Mă gândesc că, decât să muncească la altcineva, mai bine să muncească la investiția lui tata.

— Cine sunt adevărații dușmani ai R. Moldova?

— Cred că partidele care se gândesc doar la ele și nu acceptă perspectiva europeană a R. Moldova. La noi în sat, oamenii cred că cel mai serios dușman e „nunta anului”, coaliția dintre PCRM și PSRM. La noi în sat, majoritatea alegătorilor sunt pro-europeni, deși avem și consăteni cu altfel de concepții. Dar, repet, oamenii în R. Moldova, din cauza sărăciei, pot fi manipulați foarte ușor și acest lucru e periculos.

— Și cum are loc mituirea alegătorilor?

— De obicei, unor persoane li se achită anumite sume de bani ca să aducă un anumit număr de voturi în favoarea celor care plătesc. Bunăoară, atunci când candida Gațcan pe circumscripția în care era și satul Bujor, au dat prin sat butelii cu gaz, ca să-l voteze pe acest candidat. În schimbul unei butelii, oamenii și-au dat votul pentru el. Așa va fi și în această campanie.

— În care vie a fost filmat atunci când „a fost răpit” deputatul Gațcan, nu ați identificat?

— Nu mi-am pus întrebări, dar se vede că era filmat în această zonă.

— Deci, în circumscripția sa au avut loc filmările… Apropo, ce a făcut pentru alegătorii săi deputatul Gațcan?

— Nu a făcut nimic. Nu doar Gațcan, dar nici Buza. Drumul de la Lăpușna spre Cărpineni e distrus (vreo 3 km). Toți au promis să refacă drumul, dar nici până azi nu l-au reparat. Dodon, la prezidențiale, a instalat niște terenuri de joacă pentru copii, în mai multe sectoare. A crezut că așa va obține voturi, dar nu a fost să fie. Dacă vor reveni, va fi vai și amar de capul nostru. Dictatură. Va fi Mai rău decât în Coreea de Nord.

— Pe la diverse târguri agricole, cumpărătorii sunt atrași de produse eco… Cât de ecologice sunt acestea, totuși?

— E foarte greu să crești produse ecologice, deoarece pământul nu mai este ecologic. Totodată, fără irigare, ai nevoie de îngrășăminte, etc. Dar nu are cine verifica calitatea produselor. Ar trebui să existe controale. La noi se dă mită peste tot și nu se vede sfârșitul.

— S-a întâmplat să rezolvați niște probleme prin intermediul mitei?

— Recunosc, s-a întâmplat. La noi, dacă nu dai, nu te acceptă, te ia de rău, te lasă pe mâine sau te tratează cu refuz. Eu nu sunt adeptul mituirii, dar am încercat și m-am convins că mita este acceptată foarte ușor și rezultatul vine ușor, dacă ai dat. Toți iau mită, dar nu întreprind nimic. Și poliția, și cei de la ANTA, toți acceptă mită. În pandemie, parcă era o competiție: cine mai multe amenzi aplică.

— Puteți verifica calitatea produselor pe care le creșteți?

— Nu prea. Nu avem instituții de stat care se ocupă serios de asta. Cândva apelam la Institutul din Porumbeni, controlam cât de calitative sunt semințele, cât timp pot să le mai plantez. Acum, de vreo doi ani, s-a distrus și acolo totul și nu mai am unde controla calitatea semințelor.

— Și cum rezolvați problema?

— Cumpăr produse de calitate și colectez singur semințe. Orz și grâu, iar porumbul îl cumpărăm. Și floarea soarelui. Un sac de floarea soarelui e 160 de Euro. Dintr-un sac putem semăna vreo două hectare. Investițiile sunt foarte mari, iar rezultatele deseori nu depind de noi.

— Cât de rentabilă este agricultura în R. Moldova astăzi?

— Doar ca să nu stai degeaba. Cei care iubesc munca, nu renunță și merg mai departe.

— De ce unii oameni de la sate mai tânjesc după colhozuri?

— Nu aș spune că erau o variantă bună. Eu am văzut cum se muncește în Europa. Acolo, chiar și alături, în România, sunt organizate cooperative, se fac contracte cu firme mari. Se achiziționează la prețuri mai mici semințe, erbicide… Acolo, atunci când se seamănă, agricultorii cunosc deja ce venituri vor avea. La noi totul e imprevizibil. Chiar și la proteste vorbeam că, la noi, e foarte complicat să organizezi astfel de cooperative, pentru că orice certificat trebuie să-l obții de la agențiile de stat, care pun bețe în roate, ca să nu mai poți funcționa. Statul trebuie să întreprindă ceva.

— Exportul de grâu din rezerva de stat a cauzat un adevărat scandal. Ce s-a întâmplat, de fapt?

— Este o hoție, pentru că grâul e rezerva statului. La noi se scoate grâu calitativ din rezerva statului și aduc în schimb grâu mai ieftin, de calitate mai proastă. Europa nu-l primește și astfel ajunge la noi pe piață. Grâul din rezerva statului e vândut la prețuri mai mari, iar pentru consumul intern se cumpără grâu mai ieftin, de calitate mai proastă. Diferența de preț e venitul „hoților”. Dar riscul nu e doar această hoție, dar și calitatea pâinii care ajunge pe rafturile magazinelor.

— Ce fel de pâine mâncați acasă?

— Avem grâul nostru, dar la moară nu poți măcina doar grâul tău, separat. Coacem uneori, dar și cumpărăm, de asta știm cât de proastă e calitatea.

— Cum își adună primăria bugetul și pe ce îl cheltuie?

— Din vânzări, din arendă. La noi, în bugetul primăriei au revenit ceva bani din alocațiile partidelor. Dar asta nu e o soluție. Acum ne ocupăm de repararea drumurilor satului, prin intermediul unui credit bancar. Multe probleme nu poți rezolva, dacă bugetul de stat nu alocă nimic pentru bugetele locale.

— Cum participă consătenii dvs. la campania de vaccinare anti-COVID?

— Complicat, pentru că lipsește informarea oamenilor de la sate. Oamenii din sat se pot vaccina la spitalul din sat, dar lumea e indiferentă, pentru că e dezinformată. Au rămas indiferenți, chiar și după ce în sat au decedat oameni de COVID.

— Vă mulțumim.