„Politicienii îşi doresc un procuror general de buzunar, care le-ar asigura liniştea sufletească”

Interviu cu Ion Diacov, procurorul municipiului Chişinău

— Aţi anunţat, la început de 2015, că vă veţi retrage în acest an din Procuratură. Vă menţineţi poziţia?

— Da, pe 2 decembrie 2015, expiră termenul constituţional de 5 ani de la numirea în funcţie. Conform legii, am dreptul să ocup funcţii de răspundere în Procuratură până la vârsta de 65 de ani, adică încă 2 ani şi jumătate. Apropo, în prezent, circa 20 de procurori cărora le-a expirat termenul constituţional, prin ordinul Procurorului General, îndeplinesc interimatul de procurori-şefi. E o situaţie ciudată. Or, aceşti procurori lucrează doar gândindu-se la ziua de azi, iar în acest fel, sunt şantajabili. Ei se gândesc, pe de o parte, că mâine nu vor mai fi în funcţie şi fac multe lucruri la limită, iar pe de altă parte, atunci când vine vreo cerinţă, ei repede o îndeplinesc, sperând că poate, cumva, vor rămâne, câştigând încrederea celor care-i conduc. În virtutea faptului că eu şi Procurorul General avem păreri diferite pe subiecte principiale, cum ar fi reforma Procuraturii, Legea cu privire la Procuratură, legalitatea şi lupta cu corupţia, rezultă concluzia că unul dintre noi trebuie să plece. De aceea, plec eu. Şi asta nu se discută.

— Activaţi în sistemul de drept încă din perioada sovietică. Aţi activat şi în perioadele Snegur, Lucinschi, Voronin, acum Timofti, sau, ca să fim corecţi, Plahotniuc, şefi pe stat. Când procurorii au fost mai independenţi şi când presaţi cel mai mult să ia anumite decizii?

— Oricât ar părea de paradoxal, în perioada sovietică procurorii, indiscutabil, aveau o autoritate mai înaltă în societate, se bucurau de încredere totală din partea populaţiei, erau independenţi în decizii. Mă simţeam mândru de funcţia ocupată, eram conştient că slujesc poporul. În 1987 aveam cei mai buni indici în exercitarea urmăririi penale în URSS. În primii ani de independenţă procurorii erau foarte solicitaţi, erau invitaţi în diferite funcţii de răspundere în stat. Cu părere de rău, odată cu apariţia partidelor a început şi lupta pentru funcţia de Procuror General. Fiecare partid râvnea să aibă Procurorul General la mână. Pe timpul lui Snegur s-au făcut primele încercări de a-l controla pe şeful Procuraturii, încercându-se eliberarea din funcţie a dlui Dumitru Postovan. Toţi procurorii, în scris, au cerut repunerea în funcţie a acestuia şi am izbutit. Pe timpul dlui Lucinschi, dl Valeriu Catană s-a opus unor indicaţii. Iar când a refuzat să prezinte un dosar penal dlui Iurie Roşca, preşedintele de atunci al Comisiei Securitatea Statului din Parlament, a fost demis numai la un an de activitate. Odată cu venirea comuniştilor la putere, toţi procurorii-şefi teritoriali se numeau în funcţie exclusiv cu acceptul personal al preşedintelui Voronin. Mulţi dintre aceşti procurori puteau avea preferinţe sau viziuni politice diferite, dar se socoteau, oricum, oamenii lui Voronin. În această perioadă au fost instrumentate mai multe dosare la comandă. Când la putere a venit actuala coaliţie, situaţia în Procuratură a degradat din rău în mai rău. Deşi, conform Constituţiei, Procuratura este proclamată o instituţie depolitizată, partidele politice venite la putere au scos la „licitaţie” atât Procuratura, cât şi Internele, Justiţia, Vama. Mai rău, procurorii care au fabricat dosare la comandă, care s-au „evidenţiat” la 7 aprilie se regăsesc şi azi în „elita” Procuraturii. Mai mult ca atât, în presă, dar şi de la tribuna parlamentară, se făceau declaraţii că pentru funcţia de Procuror General s-au dat 2 milioane de euro. Aceste zvonuri nu s-au infirmat, deci, probabil, sunt adevărate. Totuşi, atunci nimeni nu şi-a dat demisia, nimeni nu a protestat. Persoanele care au admis imixtiune în activitatea Procuraturii de-a lungul timpului se socot în afara Legii, atotputernice, iar societatea, tolerând un astfel de comportament al aleşilor poporului, îi încurajează la noi abateri de la norma legală.

— Cei patru preşedinţi v-au sunat vreodată, ei, sau prin intermediari, cerându-vă ceva?

— Nu cred că vreun preşedinte a sunat vreun procuror teritorial. Ei comunică exclusiv cu Procurorul General.

— Dar Plahotniuc?

— Eu exclud că dl Plahotniuc a sunat vreodată procurorii.

— Controlează el Procuratura şi celelalte organe de drept, aşa cum se spune?

— Nu spun eu asta. O spune toată lumea. D-lui controlează nu doar Procuratura, dar toată ţara. Procuratura a fost partajată politic, revenind PD-ului, Procurorul General a fost recomandat de PD. Despre aceasta ştie toată societatea şi, desigur, toţi procurorii. În astfel de circumstanţe, fiecare procuror, când soluţionează un caz sau altul, ia în calcul cine „figurează” în dosar, nu-i obligatoriu să i se spună direct, dar cred că sunt şi cazuri când se fac recomandări. Procurorul General a fost selectat şi recomandat de partidul căruia i-a revenit Procuratura. Mai departe, depinde de integritatea morală a persoanei care îndeplineşte această funcţie, pentru că el a dat jurământul în faţa Plenului Parlamentului, în faţa Poporului, cu mâna pe Constituţie. Eu n-am îndeplinit comenzi sau recomandări din partea nimănui.

— De ce, fiind fratele unui deputat PD, criticaţi atât de des, şi uneori dur, Procuratura Generală, care a revenit acestui partid? Pe ultimii doi procurori, Zubco şi Gurin, i-aţi criticat de cele mai multe ori.

— Eu nu am avut niciodată scopul de a critica Procuratura Generală. Îmi spun părerea, explic cu ce sunt de acord şi cu ce nu. De pildă, nu sunt de acord cu proiectul noii legi despre Procuratură, care, în opinia mea, va favoriza abuzuri comise de procurori. Nu sunt de acord că acest proiect de lege se prezintă ca proiect de reformare a Procuraturii. Nu sunt de acord şi cu faptul că mulţi procurori şi judecători care, în viziunea mea, au încălcat legea, nu sunt traşi la răspundere penală. Or, aceasta este competenţa exclusivă a Procurorului General, de aceea consider că d-lui face abuz de serviciu şi îi protejează. Şi eu spun lucrurilor pe nume, sperând la o reacţie adecvată.

— Sunt (au fost) ei subordonaţi politic?

— După cum am mai spus, Procuratura a fost partajată politic, Procurorul General fiind selectat şi recomandat de partidul căruia i-a revenit Procuratura. Nimeni nu a negat acest fapt, ceea ce şi înseamnă subordonare politică.

— Cum are loc această subordonare?

— Cred că în procesul selectării candidaturii viitorului Procuror General, conducerea partidului căreia i-a revenit aceasta evident că discută cu el. În procesul discuţiei, ca şi la încheierea oricărui contract de activitate, se pun condiţii, se fac recomandări, inclusiv în ceea ce priveşte politica de cadre, direcţiile de activitate şi altele. Mai departe, depinde de integritatea morală a persoanei care acceptă sau îşi doreşte această înaltă funcţie în stat, de cine şi în ce măsură acceptă condiţiile puse şi, nu în ultimul rând, de cum înţelege fiecare dintre procurori expresiile: „toţi sunt egali în faţa Legii”, „a sluji poporul”, „a fi patriot al ţării”.

— Cine şi cum influenţează procurorii?

— Cred că se greşeşte atunci când în mass-media se încearcă simplist să se dea lămurire acestui fenomen. Fiecare procuror, indiferent de funcţia pe care o ocupă şi gradul pe care îl deţine, se lasă influenţat, ba sunt cazuri când caută singur situaţii pentru a-şi demonstra slugărnicia, şi o face desigur din interes meschin. Niciun procuror nu poate fi influenţat dacă nu-şi doreşte acest lucru.

— Cum pot fi convinşi politicienii, sau, în cazul ăsta, Plahotniuc, să lase organele de drept independente?

— La această întrebare v-a răspuns în interviul său Procurorul-şef al DNA din România, Laura Codruţa Kovesi. În Romania, care, trebuie să recunoaştem, este un stat cu o democraţie incomparabil mai dezvoltată ca R. Moldova, independenţa organelor de drept a fost câştigată într-un interval de timp destul de lung şi, desigur, sub influenţa societăţii civile, care în această perioadă îşi dorea foarte mult ca Romania să fie primită în UE. De o astfel de dorinţă au dat dovadă şi politicienii români, inclusiv cei din opoziţie. În acest elan patriotic, sub presiunea întregii societăţi româneşti, indiferent de naţionalitate, religie, politicienii au creat cadrul legislativ favorabil apariţiei unui corp de procurori şi judecători independenţi, asiguraţi cu tot instrumentarul necesar, pentru a se deda cu dăruire şi fără frică luptei cu corupţia la cel mai înalt nivel. În viziunea mea, în situaţia creată în R. Moldova, este exclus că actuala clasă politică aflată la guvernare poate fi convinsă să creeze premisele, adică cadrul legislativ necesar, pentru ca justiţia în R. Moldova să devină independentă, nu acum, dar măcar în perspectivă. Sunt convins că nici alegerile anticipate, şi cu atât mai mult cele ordinare, nu vor aduce la putere o clasă politică nouă, cointeresată să creeze cadrul legislativ necesar, care ar putea duce inevitabil la independenţa Justiţiei. Asta se poate întâmpla peste un timp foarte îndelungat, peste zeci de ani, dar poate că niciodată, deoarece coruperea viitorilor politicieni se poate produce în procesul formării partidelor politice din lipsa aceluiaşi cadru legislativ. Aici suntem într-un cerc vicios. Nu avem cadru legislativ pentru că politicienii corupţi nu sunt cointeresaţi să-l creeze. Şi invers, avem politicieni corupţi pentru că nu avem cadrul legislativ necesar şi justiţie independentă. În viziunea mea, este o singură şansă de a ieşi din acest cerc vicios. Revoluţia. Desigur, fără violenţă. Cu regret, Platforma DA, după părerea mea, a scăpat momentul crucial când a putut să schimbe clasa politică moldovenească, dar şi şansa de a schimba Justiţia la faţă, adică de a stârpi corupţia din sistem.

— Cum totuşi se explică faptul că sunteţi fratele unui deputat democrat, Dumitru Diacov, coleg cu Plahotniuc, dar nu aţi ajuns Procuror General, deşi s-a vehiculat acest lucru?

— Eu nu mi-am dorit niciodată să devin Procuror General. Am spus acest lucru public de mai multe ori. Motivul este că sunt conştient că actuala clasă politică îşi alege Procurorul General care corespunde intereselor sale, şi nu intereselor poporului. Mai simplu spus, ceea ce pot face eu nu-i convine clasei politice, ce le convine lor – nu pot face eu. Eu niciodată nu m-am lăsat şantajat.

— Faptul că, aşa cum aţi spus, nu sunteţi şantajabil poate fi un motiv?

— Nu este obligatoriu să fii şantajabil. Eu cunosc din prima sursă o persoană căreia i s-a propus funcţia de Procuror General, dar care nu a acceptat condiţiile care i s-au pus şi de aceea candidatura sa nu a fost propusă pentru discuţii în plenul Parlamentului.

— Cine este acea persoană?

— Fără acordul ei nu vă pot spune cine-i. Dar a fost o persoană publică, care a şi deţinut funcţii importante în stat.

— A avut R. Moldova, în istoria sa, un Procuror General care nu s-a lăsat influenţat politic?

— Da, a avut, pe dl Valeriu Catană. Pentru „încăpăţânare”, peste un an de la numire, a fost eliberat sub influenţa politicianului cu mâinile curate.

— Ar putea el acum să facă faţă presiunilor politice, cu actualii politicieni?

— Nu a putut atunci, acum nici pe aproape. Un asemenea procuror pur şi simplu nu poate fi propus la funcţia de Procuror General. De aceea, politicienii care ieşiseră cu propunerea de a aduce Procuror General din Europa trişează. Ei ştiu că este imposibilă din mai multe motive numirea în funcţia de procuror general a unui cetăţean străin, de aceea se ocupă cu populismul, exploatând acea parte a societăţii care îşi doreşte schimbarea la faţă a justiţiei, dar nu cunoaşte unele subtilităţi care exclud aducerea unui străin în această funcţie. Aceşti politicieni nu-şi doresc o justiţie independentă, ei îşi doresc un procuror general de buzunar, care să le asigure liniştea sufletească.

— Dar corupţie, nu doar politică, există în Procuratură?

— Sigur că există, iar în ultimii ani acest fenomen este în creştere, ca şi în întreaga societate.

— Mita e de câteva sute de dolari sau euro, aşa cum vedem prin comunicatele de presă atunci când e reţinut vreun judecător sau procuror, sau e de zeci şi de sute de mii, doar că acei oameni niciodată nu sunt prinşi?

— Depinde de caz şi de persoanele implicate în acest „proces”. Cei cu câteva sute de euro, dacă cad, nu se mai scoală, adică sunt judecaţi. Cei cu încălcări grave sunt protejaţi.

— De câte ori vi s-a propus mită?

— De mai multe ori. Dacă n-ar fi oferta mare, ar fi mituiţi numai cei care estorchează mită, numărul cărora între procurori este destul de limitat. Şi în Romania, procurorii şi judecătorii iau mită, azi peste o sută sunt învinuiţi sau chiar judecaţi, dar acolo legea funcţionează, societatea reacţionează altfel. În R. Moldova, când cineva nimereşte în vizorul justiţiei, el nu caută probe să-şi dovedească nevinovăţia, dar caută cunoscuţii cunoscuţilor procurorului sau ai judecătorului, cu care poate să se înţeleagă.

— De câte ori aţi acceptat mită?

— Am să vă răspund printr-un exemplu. În 1985, la Soroca, am instrumentat cel mai voluminos dosar din cariera de anchetator. A fost un grup organizat din 29 de persoane, dintre care 6 erau lucrători ai miliţiei de atunci. Au fost judecaţi în comun la 237 ani de închisoare cu executare. Fac o remarcă, în ziua de azi, pe cel mai simplu caz se formează grupuri de lucru din procurori şi poliţişti din zeci de persoane. Acest caz l-am anchetat de unul singur. Capul acestei grupări era o femeie, invalid de gradul I. Punând această persoană sub învinuire, am expediat-o în penitenciarul din Bălţi. Ea mi-a propus 500 000 de ruble, iar pe atunci dolarul era echivalentul a 60 de copeici. Mi-a zis să iau banii doar pentru a o trimite în arest la domiciliu. Mi-a zis că nu trebuie să falsific nimic, doar s-o eliberez din arest. N-am acceptat. Am expediat dosarul în judecată la începutul anului 1986. În acelaşi an, datorită acestui dosar, am fost transferat la Chişinău. Procesul a durat aproximativ 3 luni, nu ca acum, cu anii. Capul acestei grupări a primit 11 ani de închisoare cu executare, luându-se în considerare invaliditatea. Alţii au primit termene mai mari. Peste trei luni după sentinţă, iarna, pe la ora 21, adică noaptea târziu, mă aflam de unul singur la lucru, când s-a deschis uşa şi a apărut fosta învinuită, care mi-a spus: „Iacată-mă-s, măi prostule, mă vezi? Am ieşit. Am plătit mai mult, dar am ieşit”. Am discutat mai bine de 2 ore. Femeie cu un caracter de fier.

— De ce nu aţi acceptat?

— Sunt născut într-o familie de deportaţi. Fără ca să fiu vinovat, am gustat pâinea şi am simţit gerul Siberiei. Bunelul a fost slujitor al Bisericii. Am fost educat cu frică de Dumnezeu şi de Lege. În anii ’80 nu exista nici un cult al banului ca azi, erau alte priorităţi în viaţă.

— Regretaţi că nu aţi acceptat?

— Nu, nu regret. De zeci de ori, cu diferite ocazii am povestit acest caz, dar niciodată nu am regretat. Nu aveam să fiu eu Ivan Diacov, eram altcineva.

— Cum credeţi că putem scăpa de corupţia din rândul procurorilor şi judecătorilor?

— Numai în cazul schimbării radicale a clasei politice prin introducerea dictaturii legii, prin curăţarea radicală a corpului de judecători şi procurori, inclusiv prin tragerea la răspundere penală a celor mai înverşunaţi corupţi.

— Şefii organelor de drept din România, în cadrul unor interviuri ZdG, ne-au spus că, în reformarea sistemului din România, oamenii au fost decisivi. Un om, aici, poate schimba sistemul?

— Sunt de acord, dar ei au explicat că o persoană poate schimba lucrurile în bine cu condiţia că clasa politică conştientizează necesitatea schimbării, şi ea, clasa politică, creează pentru această schimbare cadrul legislativ. Acest lucru în R. Moldova nu se planifică în timpul apropiat. La noi se mimează lupta cu corupţia, dar fură toţi ca în codru, sau cu sacul, cum a spus un om mare. Da, un om puternic, un patriot al procuraturii poate schimba multe lucruri, dar o asemenea personalitate nu va fi propusă, nu este convenabil celor care dirijează activitatea statului.

— Cine sunt acei specialişti din Procuratură care pot schimba ceva?

— Sunt multe personalităţi destoinice, cum ar fi dnii Alexandru Stoianoglo (ex-deputat, n.r.), Gheorghe Nogai, Ion Vicol, Andrei Năstase, Stanislav Pavlovschi şi mulţi alţii.

— Aţi fost, practic, singurul procuror care a criticat şi critică noua lege cu privire la Procuratură, aflată acum în Parlament. De ce?

— Pentru că în viziunea mea acest proiect, dacă va fi votat, va înrăutăţi şi mai mult imaginea şi autoritatea Procuraturii în societate, şi aşa ajunsă sub limita criticii. Mai mult, această lege creează în viitor premise pentru abuzuri din partea procurorilor. Deosebit de periculoasă poate deveni activitatea în aşa-numitele procuraturi specializate, care, indiscutabil, vor compromite noţiunea de luptă cu corupţia, se vor transforma în bâte politice, discreditând şi mai mult imaginea Procuraturii, care şi aşa este una dubioasă.

— Ce s-a întâmplat după ieşirile dvs.? Cum au reacţionat cei din fruntea Procuraturii?

— Procurorii de rând, în discuţii particulare, mă susţin. Conducerea Procuraturii şi Consiliul Superior al Magistraturii au reacţionat de fiecare dată bolnăvicios, cu anchete de serviciu. Şi în momentul de faţă procurorul Secţiei securitate internă, Natalia Cernous, efectuează o amplă anchetă de serviciu pe mai multe „capete de acuzare”, toate legate de ieşirile mele în presă. Prin acest comportament Procuratura Generală încalcă dreptul societăţii la informare.

— Ce ştiţi despre dosarul fostului premier Filat? E pe bune?

— Ştiu ce ştie toată lumea din presă şi din transmisiunile directe din Parlament, când Procurorul General a solicitat ridicarea imunităţii deputatului Filat. Acest procedeu şi tot ce s-a petrecut atunci în Parlament pe mine, ca cetăţean, ca alegător, m-a făcut să mă simt umilit. A câta oară am văzut în spaţiul public cum deputaţii Parlamentului dau dovadă de lipsă totală de demnitate, ca să nu mai vorbesc de chestiuni ce ţin de aspectul juridic. Deputaţii trebuiau să ceară pe loc socoteală, probe, în caz contrar – să ceară necondiţionat demisia Procurorului General. Deputaţii noştri au lăsat să se înţeleagă că toţi sunt şantajabili, după ce Procurorul General le-a zis că va mai veni pentru a cere ridicarea imunităţii şi în privinţa altor aleşi ai poporului.

— Sunteţi procuror cu experienţă. Un autodenunţ poate fi lucrat şi probat în două zile?

— Dacă vă referiţi la conţinutul autodenunţului cetăţeanului Şor – nu, nu poate. Această informaţie, după cum a fost prezentată, trezeşte numeroase întrebări, fără a oferi răspunsuri. Dar, deputaţii nu le-au observat, ei s-au concentrat pe dimensiuni politice.

— Există procurori care lucrează doar pe dosare la comandă politică?

— Eu nu cunosc astfel de procurori. Sunt procurori care îndeplinesc unele indicaţii, dar nu-i obligatoriu ca ei să ştie că ele vin din sfera politicului sau din altă parte. De regulă, acestea sunt persoane şantajabile. De exemplu, unul dintre procurorii care exercită urmărirea penală în dosarul Filat a fost subalternul meu. El a fost vizat într-un raport al meu. Am cerut să fie tras la răspundere. Eu lui nu-i încredinţam niciun dosar. Conducerea Procuraturii Generale însă l-a transferat în Procuratura Anticorupţie, unde instrumentează cazul despre coruperea deputaţilor, iar acum, cazul fostului prim-ministru. Ce concluzie putem trage de aici? Consider că ancheta în cazul Filat trebuia exercitată de anchetatori pe cazuri excepţionale, iar conducător al grupului de anchetă trebuia să fie personal Eduard Harunjen, prim-adjunctul Procurorului General. Pregătirea profesională a procurorilor pe care societatea îi vede la televizor şi integritatea lor morală nu corespunde sarcinii puse în faţa procurorilor în acest caz extrem de complicat. Apare suspiciunea că cineva îşi doreşte un anumit rezultat, ca apoi, în caz de revoltă a poporului, să aibă ţapi ispăşitori, gen procurorul ce investighează acest caz.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Victor Moşneag