„Cei care au maltratat, au omorât, nu trebuie iertați”. Interviu cu Dragoș Boboc, la 12 ani de la „revoluția” din 7 aprilie 2009
Dragoș Boboc
S-a născut la 31 iulie 2008, în familia Nataliei și a lui Valeriu Boboc
Elev în clasa a 7-a la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Chișinău (dirigintă Tatiana Moiseev)
Pasionat de istorie, geografie, limba română
Ar locui în Germania
Și-ar dori să aibă… un păianjen
În viitor, s-ar vedea fotbalist
În noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, un copil rămânea orfan de tată, o tânără soție devenea văduvă, iar niște părinți ajungeau fără fiul lor. E despre familia lui Valeriu Boboc, omorât în PMAN în timpul protestelor anticomuniste din aprilie 2009. Era noaptea de marți spre miercuri (7 spre 8 aprilie 2009). Au urmat câteva zile în care familia lui Valeriu nu a putut afla nimic despre locul aflării acestuia. Vineri, 10 aprilie, au aflat că Valeriu, care era fiul unor părinți iubitori, soțul unei tinere soții, tatăl unui copil de doar 9 luni, a aflat că nu mai este în viață. Au urmat versiuni oficiale neadevărate despre motivele morții, ani grei de procese de judecată, după care, pe 30 martie 2015, după 6 ani de cercetări, un polițist, Ion Perju, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru cauzarea de vătămări grave ce au dus la decesul lui Valeriu Boboc în timpul protestelor anticomuniste din 7 aprilie 2009. Decizia era pronunțată de Curtea de Apel Chișinău. Perju a reușit să părăsească sala de judecată, locul aflării sale nefiind identificat nici până astăzi.
Cum a fost viața lui Dragoș după noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009? Cum e viața sa acum, la 12 ani? Ce cunosc și ce cred colegii săi despre evenimentele din 7 aprilie 2009 și sacrificiul lui Valeriu Boboc? Cum ar proceda Dragoș, dacă ar fi ca 7 aprilie 2009 să se repete?
— Ai un nume deosebit. Ce crezi despre numele tău? Cine ți l-a dat, mama sau tata?
— Da, am un nume care-mi place, are un fel de încărcătură istorică, dar nu m-am întrebat vreodată a cui a fost alegerea și cine a decis să-mi dea acest nume – Dragoș.
— Ce vârstă aveai la 7 aprilie 2009?
— Mai puțin de un an… Tata plecase în oraș după niște cumpărături pentru mine. Știu că tatei îi plăcea să îmi cumpere deseori jucării, chiar dacă eram foarte mic.
— Cu anii, ce ai mai aflat despre cazul tatălui tău, Valeriu Boboc?
— Că m-a iubit foarte mult, ținea mult la mine… Era un tată bun.
Ce își dorea să te vadă când ai fi crescut mare?
— Mă vedea în viitor polițist sau pompier, adică ar fi vrut să am o profesie de om curajos.
— Dar tu ce mai știi despre evenimentele de atunci?
— Am citit, am văzut mai multe video. Știu că lumea ieșise în stradă pentru dreptate… Cred că nu e corect ceea ce au făcut cei care l-au omorât pe tata.
— Cunoști numele Ion Perju? E polițistul pe care instanțele de judecată l-au găsit vinovat de omorul lui Valeriu Boboc. Te-ai gândit, cumva, ce i-ai spune, dacă l-ai întâlni?
—Nu m-am gândit ce i-aș spune. Probabil, i-aș zice că locul lui e la închisoare.
Visurile de viitor, legate de fotbal
— Ce visezi să faci în viață, în viitor?
— Să fiu fotbalist.
— În ce echipă ai vrea să joci?
— În Clubul de fotbal Paris Saint-Germain…
— Dar de ce fotbal?
— Îmi place să bat mingea. Și să înving, să mă simt campion.
Ce crezi despre fotbalul de la noi?
— Am impresia că la noi echipele, dacă ar munci, ar fi puternice, dar dacă nu fac antrenamente serioase, dacă nu muncesc, pierd toate meciurile importante cu echipele altor țări.
— Dar de ce rămân în fotbal, dacă nu fac treabă?
— Ca să fie plătiți.
— Știi cumva de unde sunt atât de mulți bani în fotbal?
— Nu am idee de unde, trebuie să citesc mai mult, ca să aflu.
— Te atrage fotbalul și pentru asta?
— Cam 30% e și asta, dar cel mai mult e jocul.
— Dar în ce țară ai vrea să trăiești?
— În Germania sau aici, în Moldova.
Cum crezi, ce ar trebui să schimbăm în Moldova ca viața să fie mai bună?
— Cred că oamenii ar trebui să se gândească mai mult unii la alții…
—Dar cum arată o zi din viața ta acum, în pandemie?
— Mă trezesc la 7.00, servesc micul dejun, încep orele online. La 12.00, servesc prânzul, după care îmi pregătesc temele, mai ies la joacă sau mă joc cu surioarele mele mai mici. În weekend, când buneii sunt mai liberi, îi vizitez sau chiar rămân la ei, că locuim aproape.
— Cum suporți carantina?
— Cam complicat. Nu prea reușesc să joc fotbal atât cât mi-aș dori. Părinții au grijă să nu umblăm în locuri aglomerate, își fac griji…
— Care sunt disciplinele tale preferate în școală?
Educația fizică, limba română, istoria, geografia…
— Ai și niște evenimente istorice la care ții mai mult?
— Cele legate de viața și de luptele lui Ștefan cel Mare. A fost un domnitor puternic, a apărat Moldova, a obținut victorii în mai multe războaie grele.
— Dar geografia de ce-ai îndrăgit-o?
— Pentru că îmi permite imaginar să călătoresc pe mări, oceane, să cunosc lumea…
— Cum e să înveți de la distanță? Ce ar trebui să facă școala ca studiile să fie mai atractive?
— Cred că clasele ar trebui împărţite în jumătate, ca să mergem la școală peste o zi. Online e mai complicat. Deseori nu auzi sau nu înțelegi nimic. După ore stau mai mult, citesc, analizez, ca să însușesc tema.
Dacă ai avea un bilet de călătorie, unde ai pleca?
— La Paris, visez să vizitez Turnul Eiffel.
— De ce Franța?
Pentru că acolo joacă echipa mea preferată de fotbal.
Să lupte… Nu știu exact. Poate nu a învățat nimic
— Colegii tăi cunosc cine a fost tatăl tău?
— Unii. Nu le-am spus la toți cine a fost tata.
— Dar ce a învățat lumea de la cazul Valeriu Boboc?
— Să lupte… Nu știu exact. Poate nu a învățat nimic.
— L-ai visat vreodată pe tata?
— Nu-mi amintesc…
— Ce planuri de vacanță ai?
— Să îmi ajut părinții… Pe mama – la ordine, curățenie, pe tata – la grădinărit.
— Dar care a fost cea mai frumoasă vacanță din viața ta?
— La tabără, într-o vară am fost de două ori la tabără, mi-a plăcut să comunic cu băieții din cameră, să discutăm, să facem glume, să ne jucăm. Aș repeta. Îmi place când plecăm cu familia la bunei sau la mare.
— Înoți bine?
— Da, pot înota.
— Dacă ar fi să se întâmple acum evenimentele din 7 aprilie 2009…
— Nu aș participa, aș sta acasă, nu vreau să am probleme, nu-mi doresc soarta tatălui meu.
— Atunci a fost o revoltă împotriva clasei politice. Crezi că acele evenimente au schimbat multe în felul de a fi al clasei politice de la noi?
— Nu cred că a schimbat… au rămas cum erau, sărmanii.
— De un an de zile, foarte mulți lucrători medicali decedează salvând oameni, bolnavi de COVID. Ce le-ai spune celor care nu respectă normele sanitare elementare?
— Le-aș aminti că doctorii au viața lor, au familii, vor și ei să-și îmbrățișeze copiii…
— Îți place să citești?
— Nu-mi place să citesc prea mult. Citesc articole, texte, informații din enciclopedii despre viața animalelor, a plantelor, despre planete, cosmos…
— Ce te-a uimit cel mai mult în viața animalelor?
— Arahnidele, viața păianjenilor…
— Te temi de ei?
Da.
— Dar de ce te-au impresionat?
— Pentru că au multe picioare, au un corp interesant, îmi place cum țes pânze, cum vânează insecte.
— Dacă ar fi să îmblânzești un animăluț sau o pasăre, ce ai alege? Știu că nu ai prefera un păianjen…
— Ba da, aș lua un păianjen, poate și un hamster. Surioarele mele mai mici vor o pisică.
Vor să afle cum era tata, cum a decedat, cum e fără el…
— Tu aveai 9 luni, în aprilie 2009. Micuț de tot. Când vorbești cu prietenii tăi despre tata, ei ce vor să afle mai mult?
— Vor să afle cum era tata, cum a decedat, cum e fără el…
— Unde vei fi în acest an, la 7 aprilie?
— Cred că la cimitir. Anul trecut nu am fost, deoarece ploua foarte tare.
— Apropo, Valeriu Boboc a fost decorat post-mortem cu Ordinul Republicii…
Nu cunosc…
— Ce trebuie să facă generația voastră ca să păstrăm memoria lui Valeriu Boboc?
— Să nu uite, să ne amintim de el. Din păcate, generația noastră stă mai mult cu telefonul în mâini.
— Și tu?
—Sunt pasionat, dar nu sunt obsedat. Am niște jocuri preferate, dar nu stau tot timpul cu telefonul.
— Ce ar trebui să cunoască oamenii politici despre sacrificiile tinerilor care, în 2009, s-au ridicat să apere libertățile noastre?
— Cred că cei care au maltratat, au omorât nu pot fi iertați, ei trebuie pedepsiți.
Pentru conformitate, A.G.
