Inna Şupac: „Realitatea de la televizor e una, dar cea din frigiderele oamenilor e alta”

Interviu cu Inna Şupac, deputată PCRM

— Mandatul actualului legislativ se apropie de final. Cum apreciaţi aceşti patru ani?

— Cred că aceşti patru ani de zile şi pentru noi, Partidul Comuniştilor, dar şi pentru marea majoritate a cetăţenilor, putem să-i descriem prin dezamăgire, stagnare, corupţie la nivel înalt. Am văzut că nu s-a soldat cu nimic aşa numita investigaţie a furtului miliardului, iar rezultatul aşa numitor reforme promovate de partidul de la guvernare este plecarea masivă a cetăţenilor noştri peste hotare. Constatăm cu regret că abia acum tot mai multă lume, inclusiv partenerii de dezvoltare ai R. Moldova, califică statul nostru ca fiind unul capturat. Noi am început să vorbim despre acest fenomen încă în 2012. Atunci mulţi ironizau şi spuneau că nu este adevărat.

— Când spuneţi „corupţie la nivel înalt” la ce vă referiţi mai exact?

— Am spus de mai multe ori, începând cu preşedintele formaţiunii, dl Voronin, şi membrii fracţiunii, de exemplu Elena Bodnarenco, foarte clar lucrurilor pe nume, că acei 15 deputaţi ai fracţiunii PCRM, de fapt, au fost cumpăraţi de Partidul Democrat (PDM). Noi am vorbit şi despre sumele care se vehiculează în societate, de la 200 de mii până la 500 de mii de euro pentru un deputat. Suma a depins de funcţia pe care deputatul respectiv o ocupa. Şi nu am în vedere doar PCRM. Constatăm că topul negativ aparţine Partidului Liberal Democrat (PLDM) de la care au plecat 18 deputaţi. Se presupune că cei care ocupau locuri mai vizibile în partid sau în parlament au primit mai mult. Pe lângă asta, în fiecare lună, deputaţii respectivi mai au şi o bursă specială de câteva mii de euro din partea PDM, ca ei să nu uite să ridice mâna atunci când e nevoie în şedinţele parlamentului şi să apese butonul microfonului cât mai rar. Deocamdată vedem că ei se descurcă bine cu această sarcină venită de la PDM.

— Cum argumentaţi informaţiile despre aceste sume, despre aceste burse?

— Noi comunicăm cu mai multă lume, inclusiv în culisele Parlamentului… Vreau să vă zic că şi în partidul de guvernare sunt oameni care conştientizează foarte bine că va veni timpul, foarte curând, când acest regim va cădea. Aceşti oameni sunt dispuşi cumva să împărtăşească informaţiile pe care le cunosc, în speranţa că următoarea guvernare îşi va aminti de contribuţia lor în răspândirea acestor informaţii, uneori destul de utile.

— Dacă e să vorbim despre legile care au fost adoptate în aceşti 4 ani, care credeţi că au fost cele mai proaste sau care ar putea crea probleme R. Moldova pe viitor?

— Cu mare îngrijorare urmăresc scăderea drastică a încrederii cetăţenilor în Legislativ, mai ales că şi eu fac parte din aceşti 101 deputaţi. Acum, nivelul a ajuns la doar 6% ceea ce este inimaginabil într-o ţară care tinde spre valori democratice. Fiecare poate avea părerea sa despre perioada în care PCRM era la guvernare, dar niciodată nu a fost un astfel de nivel de neîncredere în Parlament sau în Guvern. Cred că cetăţenii percep per total ce se întâmplă în acest Parlament capturat, pentru că nu putem să-l numim altfel atunci când PDM a obţinut 19 mandate şi prin metodele mai sus descrise acum are 42 de mandate. Se pare că, în fiecare săptămână, cetăţenii conştientizează că poate apărea încă vreo lege care a fost, cumva, pe ascuns înregistrată şi adoptată, iar cei care trebuie să plătească pentru aceste legi sunt, de fapt, cetăţenii R. Moldova. Un exemplu elocvent este că anume pe umerii cetăţenilor a fost pusă sarcina de a plăti pentru furtul miliardului. Şi bugetul de stat, aprobat în fiecare an începând cu 2010, e o batjocură faţă de cetăţeni. Din punct de vedere politic, sigur că una dintre cele mai nocive legi este cea de schimbare a sistemului electoral, susţinută de PDM, Partidul Popular European şi Partidul Socialiştilor (PSRM). E o schemă bine gândită de Plahotniuc şi Dodon. Este clar pentru toţi că regimul lui Plahotniuc special a inventat această schemă pentru a rămâne la putere şi a scăpa de răspundere pentru toate crimele comise. În afară de legi, parlamentul are şi competenţe de numire în funcţie şi eu nu ţin minte, în ultimii 4 ani, să fi fost vreo numire în funcţie a unei persoane într-adevăr cu integritate.

— Pentru multe dintre aceste funcţii, oficial, se fac concursuri…

— Cândva am fost şi eu membră a Comisiei pentru selectarea membrilor CCA şi se cunoşteau deja oamenii care vor fi aleşi de majoritate. Nu vreau să descurajez oamenii profesionişti şi cinstiţi. Cred că dacă persoana consideră că are capacităţi în domeniul respectiv, neapărat trebuie să participe. Nu trebuie să facă un cadou guvernării şi să nu participe. Atunci nu vor mai avea posibilitatea să spună că a fost ceva dubios în acest concurs. Numaidecât trebuie să participe. Şi mass-media trebuie să reflecte, astfel încât, după asta, cineva să poată contesta. Dacă nu vor fi persoane din afara sistemului, atunci le va fi şi mai uşor să spună că totul e democratic.

— Dar ce au făcut bine deputaţii în ultimii patru ani?

— Cel mai cinstit răspuns îl vor da cetăţenii la alegeri, dar numai în cazul în care aceste alegeri vor fi libere şi corecte.

— Revenind la plecarea din fracţiune a foştilor dvs. colegi, cum s-a văzut din interior acel moment? Îl anticipaţi cumva sau a fost un şoc?

— Ţin minte foarte bine acea zi de luni. Tocmai ajunseserăm la sediul PCRM când un coleg mi-a spus că, iată, chiar în acest moment, începe o conferinţă de presă la care participă mai mulţi deputaţi de-ai noştri. Pentru noi a fost o surpriză neplăcută, fiindcă din cei 14 deputaţi, 6 erau membri ai executivului politic al PCRM, care avea în acel moment 8 membri. Din cei 14, şapte erau primii secretari la comitetele noastre raionale. Pentru mine a fost surprinzător pentru că niciunul din cei 14 nu ţin minte vreodată, la vreo şedinţă la care am participat şi eu, să fi fost împotriva unor decizii, să fi spus „staţi puţin, eu consider că noi trebuie să mergem pe altă cale” şi să vină cu argumente. Din contra, erau oameni care întotdeauna aplaudau, care nu spuneau nimic niciodată, nu aveau întrebări. Am văzut că, la acea conferinţă de presă, ei au spus că în PCRM este dictatură, că Voronin nu le dă voie să-şi exprime opiniile. Staţi puţin, dar când aţi încercat să faceţi acest lucru? Pentru noi, din start era clar că altceva a stat în spatele acestor acţiuni.

— Totuşi, presupun că nu au fost convinşi peste noapte. Chiar nu au existat indicii?

— Părerea mea e că, într-adevăr, aceste oferte nu s-au făcut peste noapte. Presupun că aceste personaje acceptaseră demult ofertele. Poate chiar lucrau pentru PDM de vreun an, un an şi jumătate şi promovau ideile lor în rândurile PCRM, având funcţii importante. Sunt sigură, va veni timpul şi, când va cădea acest regim, vom afla toate circumstanţele, toate ofertele, transferurile cash sau dosarele penale. Acum aceşti oameni nu mai au încotro, deja sunt acolo, ridică mâna şi nu au cale de întoarcere în lumea oamenilor cinstiţi, cu verticalitate.

— Dar dvs. nu vi s-a propus să părăsiţi formaţiunea?

— Da, mi s-a propus.

— Şi cum aţi tratat acel moment?

— Le-am povestit colegilor mei din partid, dar ceea ce ţine de detalii, voi reveni la ele atunci când voi vedea că la noi există o justiţie independentă, Procuratură Generală şi CNA independente. Acum nu văd sensul să vorbesc ceva acestor organe capturate de PDM.

— Vin alegerile. Cum se pregăteşte PCRM de acest scrutin? Veţi participa la alegeri?

— PCRM din start a fost şi rămâne împotriva acestui sistem mixt. Acum suntem în discuţii în interiorul partidului referitor la modalitatea de participare în aceste alegeri. Situaţia este de aşa natură că nu există variante bune. Sigur că, pe de o parte, ar fi straniu să nu participăm la alegeri, deoarece în acest caz s-ar putea spune că noi, cumva, facem un cadou guvernării şi ei vor găsi repede nişte marionete care să ne ia locurile în următorul Parlament. Ne amintim anul 2014, când a fost creat un partid clonă, tot cu abreviatura PCRM şi cu secera şi ciocanul. Mai că nu au adunat 6% şi să intre în parlament. Dintr-un alt unghi de vedere, cu referire la posibile boicotări, personal, văd această posibilitate numai în cazul în care toate forţele de opoziţie, fie de stânga, fie de dreapta, se vor alătura şi vor promova această idee. Cunoaştem foarte bine că, atunci când a fost modificat Codul Electoral, a fost scos şi pragul minim de prezenţă la vot aşa că oricât de puţini alegători ar participa, alegerile vor fi declarate valabile. Dacă miza boicotării este delegitimizarea acestor alegeri în faţa instituţiilor internaţionale, atunci contează ca această idee să fie susţinută de toată opoziţia, dar vedem că, în interiorul opoziţiei de dreapta, sunt în toi discuţii cu privire la bloc, la candidaţii din circumscripţii. În aceste condiţii, de a boicota desinestătător eu nu ştiu dacă este corect. În rest, vom discuta în partid diferite variante. Când va fi timpul, vom veni cu un răspuns.

— La aceste alegeri, organizaţiile teritoriale de partid vor fi extrem de importante. A reuşit PCRM să-şi păstreze aceste organizaţii?

— PCRM cunoaşte ce înseamnă presiunea asupra membrilor de partid începând cu 2009, când noi am plecat în opoziţie. Noi şi în anii 2011-2012, când partenerii europeni au preferat să numească R. Moldova o istorie de succes, aveam probleme mari cu cei care făceau parte din coaliţia de guvernare. Şi atunci erau presiuni. Se condiţiona că, iată, dacă lucraţi într-o instituţie de stat, atunci trebuie să vă debarasaţi de PCRM, să veniţi la noi. Am văzut cum aproape toţi rectorii universităţilor de stat, într-o bună zi, s-au văzut cu fulare verzi la gât. Acum sunt deja cu fulare albastre cu trei trandafiri. E o practică extrem de vicioasă. Dar asta nu înseamnă că aceşti oameni, care au plecat cu de-a sila în PDM, chiar şi din rândurile PCRM, neapărat vor vota PDM. S-a văzut clar acest lucru la recentele alegeri locale din Chişinău. Cunoaştem că sondajele interne ale PDM, într-adevăr, arătau alte rezultate ale primului tur, iar realitatea i-a luat pe neaşteptate. Asta ar însemna probabil că oamenii, atunci când sunt întrebaţi de realizatorii de sondaje, se gândesc că e mai bine să răspundă ce doresc să audă cei cu sondajele, dar altceva se întâmplă când ei merg la secţiile de votare. Vreau, pe această cale, să le spun oamenilor că alegerea le aparţine. Dacă ei, într-adevăr, sunt presaţi, obligaţi prin diferite metode să fie în echipa PDM, dacă nu există o altă cale, e alegerea lor, dar, până la urmă, când se duc la urna de vot, nimeni nu-i sileşte să voteze pentru ei.

— Totuşi nu mi-aţi răspuns la întrebare: mai aveţi organizaţii primare, mai sunt primari, consilieri locali care au rămas la PCRM?

— Bineînţeles că avem structurile noastre şi pot să vă asigur că, în fiecare raion, avem organizaţie primară şi raională. Avem reguli foarte stricte, e disciplină. Avem statut şi este un organ special care controlează dacă organizaţia de partid realizează sau nu prevederile din statut. Noi avem încredere în aceşti oameni care 9 ani de zile au supravieţuit hărţuirilor, presiunilor şi ofertelor. Sunt oameni devotaţi ideii.

— Se vorbeşte că, în PCRM, s-ar discuta despre o posibilă schimbare a liderului. Este adevărat? Ar putea veni Oleg Voronin în fruntea PCRM?

— Eu acest zvon îl aud demult, dar de fiecare dată spun că nu văd niciun sens să facem acum un astfel de cadou guvernării. Vladimir Voronin e o persoană cu carismă, cu experienţă, cu autoritate şi este şi un statalist. Este interesant când, la diferite întâlniri cu alegătorii, vin nu doar membri de partid, ci şi oameni care poate niciodată nu au votat pentru PCRM. Printre ei sunt şi oameni care au participat la evenimentele din 7 aprilie 2009. Sunt şi tineri pe care eu îi cunosc personal, care au participat la 7 aprilie, şi unii dintre ei spun că „noi nu pentru asta am luptat în aprilie 2009. Atunci credeam că Voronin şi PCRM sunt cel mai mare rău în Moldova”. Dar totul se cunoaşte prin comparaţie. Acum, avem 8 ani de guvernare a comuniştilor şi 8 ani de guvernare a respectivilor aliaţi. Chiar dacă PCRM a făcut şi greşeli, până la urmă, toate acele progrese vizibile pentru simplii cetăţeni înving ceea ce s-a făcut în ultimii 8 ani. Mai mulţi oameni spun că mai bine să rămână Voronin aşa cum este, dar să nu fie acest haos şi dezordine în ţară.

— Deci nu se discută despre o eventuală plecare a lui Vladimir Voronin?

— Conform statutului, o astfel de decizie o poate lua congresul, iar următorul congres al partidului ar trebui să aibă loc în 2020.

— Mai este doctrina comunistă actuală şi populară în R. Moldova? Pentru că, la prima vedere, pare că PSRM v-ar fi luat locul…

— PCRM a fost şi rămâne un pericol real pentru guvernare. Anume din această cauză oamenii noştri sunt presaţi şi persecutaţi. Haideţi să comparăm: de ce în 2012 a fost închisă singura televiziune de opoziţie la acel moment – NIT, care critica inclusiv acţiunile PDM, dar peste trei ani, aceleaşi persoane, membrii CCA, au votat ca dl Dodon şi PSRM să aibă trei televiziuni? Întrebare logică: cine este în adevărata opoziţie faţă de acest regim? Dacă într-adevăr PSRM ar fi o ameninţare pentru Plahotniuc, atunci nu era să existe Accent TV sau NTV. Nici proprietarul lor oficial, Corneliu Furculiţă, nu era să fie membru al fracţiunii parlamentare a PSRM. E un exemplu simplu care cred că explică multe. În 2011, dl Dodon a fost scos din PCRM pentru a dispersa voturile de stânga şi a preluat, de fapt a cumpărat, un partid care demult exista în R. Moldova – Partidul Socialiştilor. Având în vedere lipsa imaginaţiei şi experienţei politice, dl Dodon şi echipa sa, tot transfugi din PCRM, pur şi simplu au preluat ideile, programul, statutul PCRM. Problema este că nu prea promovează aceste idei, nu le pune în aplicare. Pentru el era important să devină preşedintele ţării. El a obţinut acest lucru şi se simte confortabil în acest fotoliu. Este preşedinte, are dreptul să meargă prin lume, să dea mâna cu diferiţi preşedinţi ai altor ţări, dar nu răspunde pentru nimic, pentru că aşa era condiţia alegerii lui ca şef de stat.

— În linii generale, cum aţi descrie primii doi ani de mandat ai lui Igor Dodon?

— I-aş descrie ca o dezamăgire pentru acele persoane care, în turul doi, l-au susţinut la funcţia de preşedinte. Dodon a promis foarte multe lucruri în electorală, alerga cu un document în care spunea că va lupta împotriva regimului lui Plahotniuc, promitea pensii, salarii… Acum oamenii probabil au înţeles că au fost amăgiţi, au fost amăgiţi conştient, pentru că dl Dodon din start ştia care sunt competenţele constituţionale ale preşedintelui. Mulţi ne întreabă de ce Vladimir Voronin a semnat decretul din 11 septembrie 2009 şi a plecat din funcţia de preşedinte. De ce? Pentru că nu a dorit să fie o marionetă cu nicio posibilitate de a schimba ceva aşa cum este dl Dodon. Dl Voronin foarte bine cunoştea Constituţia. Dacă nu ai majoritate parlamentară, nu ai ce căuta acolo. Dar dacă miza ta este să fii preşedinte şi să dai bună ziua altor preşedinţi, asta-i altă treabă. Dl Dodon conştient şi-a ales această cale, dar se pare că, prin această cale, el face un deserviciu PSRM, fiindcă mai multă lume deja înţelege că nu s-a realizat nimic din ce s-a promis în 2016. Mai mult decât atât, Dodon nu mai vorbeşte nimic despre regimul oligarhic al lui Plahotniuc.

— Dar au fost şi momente în care între guvernare şi preşedinte părea să fie un conflict, Igor Dodon fiind suspendat de mai multe ori din funcţie…

— El acceptă asta conştient, fără vreo încercare de a întreba cel puţin ce se întâmplă. Măcar vreo acţiune de protest să facă după vreuna dintre aceste suspendări… Cu zâmbet, şi el, şi Candu, coordonează aceste acţiuni. Nu pot să nu amintesc ce a spus Vladimir Voronin la acest subiect – că asta e o ruşine. Şi nu e ruşinea lui Igor Dodon, ci a instituţiei prezidenţiale. Măcar de dragul respectului faţă de această instituţie Dodon trebuia să întreprindă anumite acţiuni în cazul în care el pretinde să fie un adevărat lider politic. El putea să spună „gata, îmi depun mandatul de preşedinte” şi prin această metodă să declanşeze alegeri prezidenţiale anticipate. Dar dl Dodon bea ceai şi „не дергается” (trad: nu-şi face griji).

— Recent, aţi făcut o interpelare către ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, în legătură cu incidentul care ar fi avut loc la Ambasada R. Moldova de la Berlin. Ce răspuns aţi primit?

— Urmărim cu mare atenţie cazul expulzării celor 7 cetăţeni turci şi am mai spus că este nimic altceva decât un acord neoficial între reprezentanţii guvernării R. Moldova, inclusiv a lui Dodon, cu preşedintele turc Erdogan, ceea ce este inacceptabil. Publika TV, pe 7 septembrie, a transmis toată ziua precum că, la Berlin, copiii diplomaţilor noştri au fost ameninţaţi că li se taie capetele. După o săptămână de la acest reportaj, am transmis solicitare pe numele dlui Ulianovschi să-mi explice ce şi cum. În aceeaşi zi am văzut şi un comunicat oficial din partea Ambasadei Germaniei în R. Moldova care a spus foarte clar că nicio instituţie de stat nu a recomandat să fie sistată activitatea Ambasadei noastre de la Berlin. Am aşteptat foarte mult răspunsul dlui Ulianovschi în care a recunoscut că şi dl Serebrean (ambasadorul R. Moldova în Germania, n.r.), şi alţi angajaţi ai misiunii nu au confirmat că ar fi existat ameninţări asupra lor sau a membrilor familiilor lor. Consider că Publika TV trebuie să fie sancţionată conform legii, să nu fie creat un precedent periculos pentru alte televiziuni din acest mega-holding controlat de PDM, pentru că vin alegerile şi cine ştie ce alte fantezii vor mai apărea la ei.

— Apropo de holdingurile media. PDM are unul, PSRM la fel. Acum şi Şor îşi construieşte un holding la Orhei. Cum vedeţi această concentrare a mass-media în jurul partidelor politice?

— E un pericol extraordinar de mare faptul că există aceste corporaţii media care, de fapt, sunt o corporaţie unică sub sigla PDM. Totul e coordonat, invitaţii sunt coordonaţi. Deja sunt vreo doi ani de când membrii fracţiunii noastre nu au mai fost invitaţi la vreo corporaţie. Ei se invită reciproc. La televiziunile socialiştilor puteţi vedea democraţi şi viceversa. E încă o dovadă că există o cârdăşie între ei. În acest context e foarte important ca noi, toţi cei din opoziţie, indiferent de ideologie, să fim permanent în teritoriu şi să le spunem oamenilor să nu creadă în minciunile pe care le văd în fiecare zi la aceste canale. Trebuie să le dăm lista, ce canal şi cui aparţine. Să încercăm cumva să le spunem că trebuie să aibă şi alte surse de informare, să le dăm şi alte posibilităţi de a afla realitatea, deoarece realitatea de la televizor e una, dar cea din frigiderele lor e alta.

— În declaraţiile dvs de avere şi interese personale nu aţi indicat nicio proprietate de când sunteţi în parlament…

— Mă simt foarte confortabil fiindcă nu am ce ascunde. Ceea ce e scris în declaraţia mea de avere aşa şi este. Eu am venit în acest parlament fără proprietăţi şi după 8 ani de zile situaţia nu s-a schimbat. Singurul meu profit este salariul de deputat.

— Şi ce vă permiteţi să faceţi cu salariul dvs de deputat? Înţeleg că apartament şi maşină nu vă puteţi cumpăra?

— Nu, în acest moment eu nu am posibilitatea să-mi cumpăr vreun bun mobil sau imobil. Sigur, eu conştientizez faptul că salariul de deputat este mult mai mare decât salariul minim pe economie, este mult mai mult decât marea majoritate a oamenilor pot să-şi permită. Nu ştiu, să vedem dacă vreodată salariul meu îmi va permite să fac nişte cumpărături esenţiale. Din 2009, locuiesc în casa-hotel a Parlamentului în care au dreptul să stea deputaţii care prezintă confirmarea că nu deţin bunuri imobile în Chişinău.

— Atunci cum reuşesc unii colegi din Parlament să-şi cumpere case scumpe, maşini?

— Cred că trebuie să-i întrebaţi pe ei. Investigaţiile jurnalistice sunt foarte necesare şi fiecare trebuie să ştie că va veni timpul când vor fi întrebări nu doar de la mass-media, dar şi din partea organelor respective.

— Care este, în opinia dvs, cea mai mare problemă cu care se confruntă R. Moldova în prezent?

— Oamenii pierd speranţa şi mie asta mi se pare cea mai mare problemă şi cauza pentru care pleacă deja cu familiile lor. Oamenii plecau încă din anii ’90, dar făceau investiţii, cumpărau apartamente în Chişinău, Bălţi, Comrat cu gândul că vor reveni, dar în ultima perioadă văd tot mai multe cazuri în care ei îşi iau şi părinţii, buneii, însemnând că nu mai vor să revină. Pentru ei nu mai există acea lumină de la capătul tunelului. Oamenii se întreabă dacă mai are rost să facă ceva, să iasă la proteste, să participe la alegeri şi mai bine aleg să fie în altă parte, numai nu aici. Consider că anume asta este misiunea noastră, a opoziţiei, să readucem această speranţă, să le spunem oamenilor că încă nu am trecut de acel punct de cotitură după care lucrurile nu mai pot fi schimbate. Cred că aceste alegeri parlamentare, într-adevăr, pot fi acel punct de cotitură.

— Vă mulţumim!

Pentru conformitate, Anatolie Eşanu