Interviu: „De la independenţă încoace, am încercat să fim flexibili, dar nu ştiu dacă această flexibilitate cu Estul şi cu Vestul ne-a fost de folos

Interviu cu Iulian Fruntaşu, scriitor, ex-ambasador al R. Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord

— De curând, aţi revenit din Marea Britanie, unde v-aţi aflat în funcţia de ambasador al R. Moldova. Ce am putea prelua din practica britanicilor în domeniile economic, social, politic, pentru a aplica la noi?

— Aş putea să spun multe, dar e mai dificil. Transplanturile de experienţă sunt inedite, într-un fel. În Marea Britanie, cu 800 de ani în urmă, a fost semnată Magna Carta, care este primul document constituţional din lume, şi de atunci puterile regelui au fost limitate. După care s-a dezvoltat această tradiţie parlamentară, iar mai târziu, bineînţeles, şi revoluţia industrială a pornit tot în zona aceasta, nu doar în Marea Britanie, dar şi în Olanda, nordul Europei, etc. Nu ştiu cum am putea noi face un transfer imediat de practici sau politici şi nici nu ştiu dacă ar funcţiona. Desigur că e bine de încercat, de preluat unele experienţe şi unele politici, e bine de învăţat. Dar, în ce măsură trandafirul englez s-ar prinde pe teren moldovenesc, îmi vine greu să spun.

— Ce am putea prelua de la britanici în materie de mentalitate?

— Până la urmă, procesul acesta oricum se desfăşoară, prin intermediul moldovenilor aflaţi în străinătate, şi mă refer nu doar la Marea Britanie, Irlanda, ci practic la toată Europa. Acest transfer se produce cumva natural, nu artificial. Prin intermediul diasporei. De exemplu, moldovenii care emigrează în străinătate preiau o anumită etică de lucru, iar cei care ajung patroni, devin oameni de afaceri prosperi în contextul în care există o anumită etică protestantă a muncii. Mai e un aspect pe care îl apreciez mult la diaspora noastră: preia şi anumite chestii care ţin de binefacere, şi sunt foarte multe târguri pe care le organizam în comun, nu doar cu ocazii speciale, ci şi aşa, ad-hoc, în situaţia în care e necesar să ajutăm pe cineva, o casă de copii, bunăoară. Moldovenii noştri, când pleacă, învaţă.

— Vorbeaţi într-un interviu despre iniţiativa privată în economie. Cum credeţi, care este cauza manifestării insuficiente a acesteia la noi?

— Noi am avut întotdeauna şi avem în continuare, în mare parte, o societate rurală. Relaţiile economice, fără a avea o societate industrială, sunt limitate. Bine, dacă ne-am închipui, într-un exerciţiu mental, că nu am fi fost sovietizaţi, probabil am fi fost acum la nivelul Greciei sau al Italiei de Sud. Dar nu cred că am fi sărit la nivelul ţărilor scandinave. Cumva, acestea sunt tendinţele în istorie: există o anumită linie de divizare între nord şi sud. Da, au fost fermieri care se mişcau pe calea corectă. Dar, după ce am fost ocupaţi de Uniunea Sovietică, şi deportările au jucat un rol negativ şi, aş spune, formator – după fiecare val de deportări, se ridica şi rata de intrare în colhoz. E adevărat că şi prin implicarea elitelor, prin preluarea lor în sistem, s-a reuşit să se asigure un gen de aderenţă. Deci, teroarea şi implicarea, ambele au funcţionat. Da, a fost şi cooptarea, pe lângă celelalte. Aceste colhozuri şi sovhozuri erau extrem de ineficiente şi erau subvenţionate de Moscova pe seama gazului şi ţiţeiului. După ce s-a destrămat Uniunea Sovietică, deprinderi antreprenoriale nu existau şi am pornit, practic, de la zero. Adevărat că între timp s-a mai ridicat o clasă antreprenorială, emigrarea joacă un rol pozitiv, nu doar negativ, pentru că de acolo se mai preiau anumite deprinderi.

— În ultima electorală, diaspora s-a mobilizat în premieră, participând la vot într-un număr mai mare ca oricând. Mulţi dintre cetăţeni, însă, nu au putut vota pentru că se epuizaseră buletinele. În ce măsură e vina autorităţilor în acest caz? Credeţi că la următoarele alegeri cetăţenii de peste hotare se vor mobiliza la fel?

— Nu cred că oamenii se mobilizează în egală măsură la alegeri. Sunt alegeri locale, sunt alegeri prezidenţiale, parlamentare. La prezidenţiale mobilizarea poate fi mai mare pentru că sunt două persoane care rămân, şi întrucât oamenii noştri nu prea pricep ce e cu partidele, le vine mai uşor să aleagă. Că şi partidele noastre nu sunt unele cu o ideologie foarte clară, deoarece nici societatea nu este bine structurată, şi atunci prezidenţialele mobilizează mai multă lume. Cât despre numărul de buletine, autorităţile s-au condus, probabil, de faptul că la parlamentare a fost mai puţină lume şi au fost suficiente 3000 de buletine per secţie, nu s-a luat în calcul că situaţia poate fi alta la prezidenţiale, deoarece de mult nu am avut alegeri prezidenţiale. Asta a fost, în opinia mea, o greşeală, dar nu cred că a fost intenţionată. Ideal ar fi să avem posibilitatea de a vota electronic şi să nu fie necesar ca oamenii să se deplaseze undeva şi să cheltuie bani, efort şi energie.

— După venirea lui Igor Dodon, care este pro-rus, în funcţia de preşedinte, cum credeţi că se vor schimba relaţiile R. Moldova cu partenerii externi?

— Mi-i greu să judec în termeni bipolari, pentru că moldovenii, la nivel individual, mai degrabă sunt oportunişti decât pro-ruşi sau pro-europeni. E o chestie legată de mentalitate, care, apropo, e de secole, nu cred că actualul sau viitorul preşedinte va fi într-un fel sau altul. Dacă a ajuns în funcţia în care a ajuns, probabil, are anumite abilităţi de manevrare şi anumite capacităţi. La nivel retoric, da, sunt probabil nişte antipatii sau simpatii, dar la nivel structural, eu văd puţină deosebire între unul, altul, al treilea, al patrulea. De la independenţă încoace, noi am încercat să fim cumva flexibili, deşi nu ştiu dacă această flexibilitate cu Estul şi cu Vestul ne-a fost de folos. Mai degrabă, nu.

— Noul preşedinte a anunţat că va rechema toţi ambasadorii care nu se gândesc la Moldova. Ce credeţi despre aceste intenţii ale lui Igor Dodon?

— Nu cred în retorică. Consider că lucrurile vor fi la fel, indiferent de ce spune actualul sau viitorul preşedinte. Moldova nu se va schimba, va fi o stare de incertitudine, şi asta este, pentru că e vorba de istorie. E foarte complicat să recuperăm decalajul dintre noi şi ţările dezvoltate. Adică, e posibil, teoretic, de ars etapele, dar în istorie sunt foarte puţine exemple de acest fel.

— Cât de mult deranjează sau ajută ambasadorii să-şi facă meseria un preşedinte care vine cu asemenea ameninţări, care, de fapt, nu pot fi măsurate? Cum se măsoară că „te gândeşti la Moldova”? Care ar fi stilul de comunicare potrivit în acest caz?

— Nu ştiu dacă există stil de comunicare între ambasadori şi instituţia prezidenţială, pentru că nu instituţia dată gestionează afacerile externe, are anumite împuterniciri, semnează un decret, dar de fapt puterea executivă implementează politica externă. A fost adoptat programul guvernului, care este implementat indiferent de ce spune o persoană sau alta.

— Noul preşedinte a declarat că războiul de la Nistru a izbucnit „deoarece în R. Moldova conducerea ţării vorbea deschis despre desfiinţarea statului şi despre Unirea cu România” şi că „se poate ajunge la o soluţie politică prin crearea unui sistem de tip federal. Nu trebuie să ne temem, este necesar să acordăm un statut special Transnistriei, să dezvoltăm anumite principii”. Cum comentaţi aceste afirmaţii?

— Nu vreau să comentez declaraţiile unui preşedinte, nu pentru ca mi-ar fi frică, dar nu este corect din punct de vedere instituţional şi structural pentru un ambasador, fie şi ex, să facă acest lucru. Dar am să-mi expun opinia şi dvoastră judecaţi mai departe. Dacă ne referim la conflictul transnistrean, a fost în mare parte unul bilateral, a fost un război între R. Moldova şi Federaţia Rusă, deci au fost două părţi beligerante (Acordul Moldo-Rus de încetare a focului din iulie 1992 semnat de Preşedinţii Snegur şi Elţin demonstreaza acest lucru), una – voluntarii, care au dat dovadă de bărbăţie şi sacrificiu, uite ăştia se gândeau la Moldova, de altfel, oameni care, din păcate, nu sunt suficient respectaţi în societatea noastră, dar ar trebui să fie. Deci, vorbesc de voluntari, de poliţie, că au fost şi unităţi de poliţie, şi unităţile care abia apăreau ale armatei naţionale. Pe de o parte. Pe de altă parte, era Armata a 14-ea, o armată destul de bine pregătită la momentul respectiv, fiind responsabilă pentru direcţia Balcani în situaţia unui conflict cu arme convenţionale. Au fost şi suficienţi mercenari din Federaţia Rusă. Noi nu am avut mercenari sau, să zicem, voluntari, din România sau din alte ţări. Au fost cazaci ruşi, veniţi din Rusia să lupte împotriva ţării. E un lucru clar ca bună ziua. N-ar fi trebuit să se ajungă la acest conflict, este adevărat. Nu ştiu pe cât discuţiile referitoare la unirea cu România au jucat sau nu un rol, dar au fost utilizate în propaganda Federaţiei Ruse. Şi lumea credea atunci în acele minciuni, şi acum mai crede. Intenţiile de atunci ale Rusiei au fost similare şi pentru ţările baltice.

— Credeţi că are o soluţie problema transnistreană?

— Cred că da, pentru că avem această calitate care se numeşte oportunism, şi faptul că cei de acolo au mai multe paşapoarte indică un singur lucru – că-şi lasă mai multe portiţe deschise. La suprafaţă e o aderenţă, am crede, de beton – ideologică şi de altă natură, geopolitică, de exemplu. Dar când se ajunge la interesul personal, fiecare decide pe cont propriu. Şi, în general, acest teritoriu e foarte maleabil. Oamenii sunt ca argila, de la o zi la alta devin ce vor ei. Unii au fost rusificaţi, alţii au fost românizaţi. S-a mers în ambele sensuri. Oamenii au dezvoltat un oportunism pentru a supravieţui în timpuri dificile. Deci nu, nu vreau să critic regiunea întreagă, sau pe noi înşine. Dar ăsta ar fi fundamentul pe care se va găsi o soluţie: că nimeni nu vrea să moară acum. Unu la mână. Doi, nu există nicio identitate transnistreană pronunţată. Spre deosebire de Georgia. Am lucrat acolo cu mai mulţi ani în urmă, pe timpul lui Şevardnadze, şi atunci conflictul cu Abhazia şi Osetia a fost de altă natură: acolo, abhazii au existat ca etnie de foarte mulţi ani şi osetinii la fel, pe când transnistrenii nu sunt şi nici nu vor fi niciodată. Ultimul element e că există un conflict între Ucraina şi Federaţia Rusă. Ucraina devine tot mai naţională, într-un anumit sens. Ceea ce a fost Polonia pentru Rusia acum devine Ucraina, şi asta, cumva, ne îndepărtează de o anumită atenţie.

— Cum a schimbat Brexitul Marea Britanie? Şi ce efecte are acesta asupra R. Moldova?

— Brexitul influenţează direct cetăţenii moldoveni, care sunt într-o situaţie incertă, dar cred că se va rezolva, într-un fel sau altul, statutul lor acolo. Cât priveşte UE, e o schimbare fundamentală, şi nu cred că ei înşişi au înţeles până la urmă ce au făcut, pentru că a fost, mai degrabă, o izbucnire, o revoltă a unor pături mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic în raport cu elitele politice. Şi asta a luat forma Brexitului, după cum şi în America s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu Trump. Capitalismul a ajuns într-o situaţie din care beneficiază o minoritate, clasa mijlocie devine mai puţin numeroasă, pe când numărul celor mai săraci este în creştere, şi asta duce la asemenea crize.

— În ultimul timp, mai multe instituţii media de la noi sunt supuse presiunilor, mai ales dacă vorbesc despre reprezentanţi ai puterii şi modul în care aceştia dobândesc averi ilegal sau manipulează. Cum este tratată mass-media din Marea Britanie, ce atitudine au autorităţile de acolo faţă de investigaţiile care dezvăluie activităţi şi venituri ilegale ale funcţionarilor publici?

— Cred că răspunsul este la suprafaţă. Mass-media şi în Marea Britanie, şi în alte ţări dezvoltate, are o pondere mult mai mare, bineînţeles. Şi impactul este simţitor. Dar, asta depinde de gradul de dezvoltarea democratică. Nu cred că putem pune într-un context particular această problemă. Istoric, societăţile au fost formate într-un anume fel. Ceea ce a parcurs Marea Britanie în perioade îndelungate Moldova nu a putut să parcurgă în 25 de ani. Dar, mass-media trebuie să continue să facă acelaşi lucru, să-şi facă treaba. Înţeleg că sunt frustrări, înţeleg că lucrurile nu se schimbă în urma unor materiale de investigaţie, dar, oricum, asta este singura cale. Mass-media şi alte instituţii ale societăţii civile trebuie să continue să pună presiune asupra guvernanţilor, fie aici, fie în Marea Britanie, fiindcă au fost şi acolo suficiente cazuri când s-a reuşit rezolvarea anumitor probleme doar datorită societăţii civile şi mass-media.

— Aţi activat anterior în politică. În ce relaţii sunteţi acum cu politica şi cu politicienii?

— Suntem în relaţii inexistente, ca să zic aşa. Un divorţ amiabil, aş spune. Nu sunt în politică şi nici nu intenţionez să revin.

— Urmărim un fel de avalanşă a PDM în viaţa politică. Credeţi că va monopoliza acest partid, la un moment dat, toată R. Moldova?

— E foarte discutabil, în principiu. Eu nu văd realitatea unilateral. Verticala este posibilă în Rusia, în ţările Asiei Centrale, parţial în Caucaz. În Ucraina, Moldova, (puţin probabil în Georgia şi Armenia) construcţia unei verticale este, practic, imposibilă. Poate că unii indivizi şi unele forţe politice şi-ar dori şi ar încerca să implementeze acest lucru pentru că văd un model în Est. Dar acolo e cu totul altă mentalitate. Or, la ucraineni, nu a fost posibil pe timpul lui Ianukovici. Au fost diferite grupări de oligarhi care au luptat pentru putere, fiindcă întreaga zonă e puţin anarhică, nu e bazată pe tradiţiile ruse, sau mai degrabă pe cele tătaro-mongole care determină cultura politică rusă de la Ioan cel Groaznic încoace. La noi, oricât s-ar strădui cineva, nu este posibil, din punct de vedere istoric şi al mentalităţii.

— Ce îi împinge pe aceşti oligarhi să-şi dorească anumite funcţii?

— E lupta pentru putere politică şi economică, în primul rând. E un lucru foarte firesc, după mine. E firesc chiar şi în ţările occidentale, când, de exemplu, o companie mare începe să “înghită” companii mai mici. Tendinţa spre monopol e una firească pentru o entitate. Altceva e că tendinţa nu e foarte sănătoasă pentru societate, pentru că, dacă o companie deţine monopolul, cu timpul, scade calitatea produsului său şi compania poate propune preţuri care nu sunt justificate, şi tot aşa. Concurenţa este bună pentru piaţă şi este bună pentru democraţie. Dacă vorbim de forţele politice, verticala nu va reuşi, pentru că nu are cum să reuşească în zilele noastre.

— De curând, aţi lansat o carte. La eveniment aţi spus că v-aţi inspirat în ceea ce aţi scris din experienţe pe care le-aţi trăit de-a lungul timpului. A existat o experienţă care v-a rămas în memorie?

— Nu ştiu dacă pot spune că m-a marcat ceva anume. Poate rezistenţa oamenilor în faţa unor situaţii mult mai dificile decât cea în care sunt moldovenii acum. Am muncit în Balcani cu refugiaţii foarte mult, m-am ocupat de construcţia caselor distruse în timpul războiului, am monitorizat cazurile de crimă de război în curţile naţionale. Pe parcursul a 5-6 ani, cât am cutreierat zona balcanică, am văzut situaţii destul de proaste pentru oameni. Vorbesc de oameni care au trecut prin suferinţe inimaginabile, dar care au un spirit puternic şi nu se lasă cu una, cu două.

— Ce credeţi că se va schimba în R. Moldova în 2017?

— Economic, cred, lucrurile vor rămâne la fel. O anumită stabilizare, probabil, Guvernul va reuşi să asigure. Din punct de vedere politic, nu ştiu ce ar putea fi nou. Poate vor încerca să schimbe modul în care sunt aleşi deputaţii, despre asta se vorbea. La capitolul libertăţi, nu am să afirm că există un respect pentru acestea, dar nu există nici capacitatea de a merge în direcţia strangulării totale a acestora. Nici Voronin nu a putut s-o facă. Deci, în linii mari, nu cred că ne putem aştepta la evenimente radicale, dar anul politic, sper, oricum, să fie unul interesant.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă