Clotilde ARMAND: „Corupţia este o cangrenă care macină sufletele oamenilor”

Interviu cu Clotilde ARMAND, activistă civică, politiciană şi manager din România

— Sunteţi inginer de profesie şi, de obicei, în cazul persoanelor împătimite de profesii tehnice întâlnim mai rar pasiunea pentru cuvinte. Iată că, recent, aţi lansat cartea intitulată „Am ales România”. De ce aţi simţit nevoia să scrieţi?

— Am simţit nevoia să scriu pentru că, într-un mod foarte subit, am devenit o persoană publică în România şi jurnaliştii au început să-mi adreseze diferite întrebări legate de „grădina mea privată”, de alegerea mea de a veni în România, de familia mea… Întrebări la care nu voiam să răspund imediat. Am simţit că, totuşi, trebuia să fac ceva cu aceste „restanţe” care se adunau în mintea mea. Nu puteam să promovez sinceritatea şi transparenţa, iar în acelaşi timp să nu răspund la nişte întrebări simple despre mine, despre viaţa mea. De aceea, am decis să-mi fac ordine în gânduri şi să le aranjez într-o carte. Nu sunt un scriitor şi nu pretind că aş vrea să fiu. Nu fac artă. Nu sunt o artistă. Am scris pentru că voiam multe să spun.

— De ce aţi considerat că este nevoie să intraţi în politică?

— Nu ştiam că intru în politică. Credeam că intru într-o luptă la nivel local şi că o să rămân, până la urmă, acolo. Nu m-am gândit că voi avea o vizibilitate atât de mare. De fapt, lupt de mult. Mereu am fost o activistă civică. În repetate rânduri am ieşit în stradă ca să luptăm, bunăoară, pentru Roşia Montană… Cu timpul, ne-am dat seama că protestele din stradă nu sunt destul de eficiente. Apoi, prietenul nostru Dan Nicuşor a creat Asociaţia „Uniunea Salvaţi Bucureştiul”. A luat această decizie după ce câştigaseră în judecată peste 90 de procese, dar prea puţine dintre aceste decizii erau şi executate. Acest lucru ne exaspera. Dan Nicuşor a fost şi candidat independent la Primăria Bucureşti. A obţinut 9% din voturi, dar totuşi nu a putut accede în calitate de consilier municipal. Or, în România, dacă nu ai un partid şi candidezi la alegeri, îţi trebuie de trei ori mai multe voturi decât unei formaţiuni politice. Atunci ne-am dat seama că trebuie să facem mai mult şi să creăm un partid, deşi toţi eram alergici la ideea de partid politic. Aşa am fondat „Uniunea Salvaţi România”. Am candidat la funcţia de primar al Sectorului 1 Bucureşti la alegerile locale din 5 iunie 2016. Timp de o noapte, am şi fost chiar primar.

— Ce le-aţi spus, ce le-aţi promis alegătorilor în campania electorală?

— În cadrul campaniei le-am spus oamenilor să vadă cine sunt candidaţii şi să analizeze ce au făcut aceştia în viaţă. E mult mai important cine eşti şi ce ai făcut, decât ce promiţi. Vedem că promisiuni fac mai mulţi, le fac mereu, dar nu se prea întâmplă nimic. Atunci, în campanie, am spus: uitaţi-vă cine suntem, uitaţi-vă ce am construit în viaţa noastră şi pe asta să vă bazaţi. Nu am venit cu nişte promisiuni, ci cu nişte valori. Suntem o echipă de oameni care, în viaţa noastră, am construit, am luptat mult, uneori am reuşit mai multe, uneori mai puţine. Ceea ce vom face mai departe va fi echivalentul celor realizate în trecut. Acesta a fost mesajul nostru electoral adresat cetăţenilor.

— Dacă aţi fi ajuns primar, ce aţi fi vrut să realizaţi?

— Sunt multe proiecte pe care vreau să le realizez. Voi fi primar la un anumit moment, probabil, în urma alegerilor ce vor avea loc după trei ani şi jumătate. Atunci am să implementez aceste proiecte. Acum, în consiliu, avem o treime de consilieri şi cerem transparenţă în tot ce se face în oraş, în ţară. Am luptat mereu ca planurile de urbanism detaliate să fie publicate, ca să ştim ce vor să facă autorităţile, pentru că, în ultimul deceniu, au fost distruse foarte multe lucruri din Bucureşti.

— Cum se simte o femeie în politică, domeniu în care sunt, totuşi, mai mulţi bărbaţi?

— Nu-mi place să merg la dezbateri unde sunt o grămadă de bărbaţi-politicieni. Majoritatea sunt atât de agresivi… Personal, în anturajul lor, nu pot să mă expun, dacă nu sunt şi eu agresivă, dar nu-mi place acest lucru. Să ştiţi că sunt o femeie puternică, dar nu vreau să fac parte din lumea aceasta de oameni care luptă ca să spună o frază şi nimeni nu-i aude pentru că toţi vorbesc în acelaşi timp. De aceea, prefer să nu apar în acest mediu. Politicienii, de fapt, sunt foarte plictisitori. De obicei, femeile sunt mai directe şi în fraze, şi în acţiuni. Femeile sunt şi mai sincere. Cred că ele se implică cu mai multă dorinţă de a schimba ceva, în timp ce bărbaţii se implică mai mult pentru putere şi pentru ego. Sunt generalităţi pe care le spunem, dar femeia se gândeşte mai mult la viitorul copiilor ei şi al tinerei generaţii, în timp ce bărbaţii se vor gândi mai mult la ceea ce vor obţine ei personal.

— Ştiţi cum „respiră” o primărie din România. Aţi cunoscut, probabil, primării şi comunităţi locale din Franţa. În R. Moldova este o problemă cu autonomia locală şi administrarea bugetelor primăriilor. Dacă aţi putea explica: cât de important este ca însăşi comunitatea şi consilierii să decidă cum trebuie să se dezvolte comunitatea? Sau, totuşi, trebuie să aştepte ordine de la Guvern?

— Cred că o construcţie se face de jos în sus, pentru că o societate nu poate fi condusă de o elită de sus. Societatea actuală se dezvoltă în toate domeniile pentru că există o inteligenţă colectivă mare. Numai prin această inteligenţă colectivă reuşeşti să faci ceva. Într-un oraş, dacă vrei ca autorităţile să creeze pentru toţi ceva mai bun, mai valoros, trebuie implicaţi oamenii. Pentru că anume oamenii sunt actorii acestui spectacol, nu doar beneficiari. Astfel, ei se vor simţi importanţi şi vor contribui mai mult. E absurd să crezi că un om ar putea munci la fel ca o comunitate întreagă. S-a demonstrat deja: sunt mai puternice comunităţile în care oamenii sunt implicaţi. Dacă oamenii nu vor fi implicaţi în dezvoltarea localităţii, atunci nu va fi nicio energie şi oamenii nu vor fi fericiţi, respectiv, oraşul nu se va dezvolta.

— În R. Moldova, avem numeroase probleme generate de lipsa de transparenţă a partidelor. Cât de important este ca partidele să fie transparente şi să reprezinte, într-adevăr, interesele oamenilor şi nu doar interese personale sau ale cuiva din umbră?

— Cum este într-un oraş, într-un sat, aşa este şi într-un partid. Oamenii se vor implica dacă simt că e o democraţie adevărată. Adică acest partid aparţine fiecărui membru. Partidul este al nostru, al tuturor, dar este şi al tău. Tu ai un cuvânt de spus şi părerea ta contează. Doar aşa putem ajunge la ceva mai bun. Atunci când discutăm, spunem tot ce avem de spus, chiar dacă avem păreri diferite. În partidul nostru oamenii sunt voluntari, adică lucrează din entuziasm. Ei pot pleca oricând, dacă nu ar fi ascultaţi.

— Cum este casa în care locuiţi?

— Locuiesc într-un bloc din anii `50, care era un bloc de lux cu trei apartamente foarte bine construite. Este amplasat într-un cartier frumos, numit cartierul Capitalelor, unde sunt amplasate aproape toate ambasadele. Noi închiriem acel apartament. Este o locuinţă în care stăm cu toată familia. Personal, nu sunt prea mult timp acasă, dar atunci când sunt, ne bucurăm de faptul că suntem împreună.

— Aţi spus că aţi fost de foarte multe ori la Chişinău. În toţi aceşti ani cum l-aţi văzut: înfloreşte sau se distruge?

— Şi una şi alta. Însă, cel mai mult se observă un urbanism ieftin, fără gust. Am impresia că clădirile noi care apar sunt construite de oameni care s-au gândit mai mult la bani şi mai puţin la estetic, la cultură. Ştiu că în R. Moldova sunt mulţi arhitecţi şi ingineri foarte buni, dar nu ei au contribuit la anumite dezvoltări imobiliare de aici. În Bucureşti este şi mai rău: monumentele de arhitectură devin o ţintă pentru rechinii imobiliari. Clădirile cu o vechime de sute de ani sunt distruse, iar în locul lor cresc, asemeni unor ciuperci, clădiri din fier şi sticlă.

— Spuneaţi că aţi decis să rămâneţi în România pentru că v-a cucerit. Prin ce anume?

— România este acum locul meu de trai. Casa mea. Viaţa noastră. România m-a întâlnit mereu cu braţele deschise. Visul meu este ca şi copiii noştri să nu plece de aici. De aceea, am să fac tot ce-mi stă în puteri ca tinerii din România să nu fie nevoiţi să plece din ţara lor. E un mare sacrificiu să-ţi pierzi identitatea, atunci când decizi să emigrezi în altă ţară. Cunosc acest lucru din propria experienţă. Acum sunt fericită că totul s-a construit frumos, dar, credeţi-mă, nu a fost deloc uşor la început. Îmi era bine în Franţa, dar am plecat pentru că iubeam.

Vreau ca urmaşii noştri să aibă un viitor bun şi să poată edifica o lume şi mai frumoasă în România. Vrei să rămâi în ţara în care îţi vezi rezultatul muncii, unde vezi că există meritocraţie şi unde tu valorezi ceva şi poţi contribui la dezvoltarea oraşului, ţării.

De exemplu, după război, Franţa şi Germania erau complet distruse, dar oamenii nu au stat cu mâinile în şold şi au reconstruit totul, pentru că ştiau că vor beneficia de toată această muncă. Însă, când ai impresia că, indiferent de cât de mult lucrezi, totuşi nimic nu se schimbă, iar în viitor nu te aşteaptă nimic bun, decizi să pleci.

— În cât timp aţi învăţat limba română? În R. Moldova sunt mulţi oameni care trăiesc aici 50 de ani şi tot nu cunosc limba…

— Am învăţat limba română pe parcursul anilor, mai ales în timpul pe care îl petreceam în România. La început cunoşteam limba doar la nivel de supravieţuire, adică puteam să spun orice, dar nu mă simţeam prea bine când trebuia să port discuţii mai lungi în limba română. Însă, în ultimii trei ani am depus mai mult efort, am studiat-o mai minuţios şi acum am o mare plăcere să discut în limba română şi să-i înţeleg toate subtilităţile. Regret că nu am făcut asta mai devreme.

— Ştiţi că avem această dispută: limba română – limba „moldovenească”, aţi văzut vreo diferenţă între limba pe care o vorbesc oamenii din R. Moldova şi cei din România? Poate nu i-aţi înţeles ce spun? Poate aţi avut nevoie chiar să apelaţi la dicţionare?

— În niciun caz. Consider că această problemă este una ce ţine de ideologie, şi nu ceva real. Astfel de probleme există şi în Franţa, unde fiecare regiune are accentul ei şi regionalisme. Am văzut cum se vorbeşte limba franceză în Canada. Am văzut cum se vorbeşte limba engleză în Anglia şi în America. Am văzut cum se vorbeşte limba germană în sudul şi în nordul Germaniei. Astfel încât, vă spun sigur că diferenţa dintre limba română vorbită în România şi în R. Moldova este una foarte mică. E aceeaşi limbă, dar vorbită uşor diferit. Acest lucru este frumos. Nu am nevoie de un dicţionar ca să înţeleg ce-mi spuneţi (râde).

— Vorbiţi cu multă simpatie despre România. Dacă ar fi să sugeraţi top trei locuri de văzut acolo, care ar fi acelea?

— Bucureşti – este suficient să te plimbi pe acolo ca să simţi istoria acelor locuri şi cât de sufletişti sunt oamenii. Este un oraş plin de viaţă.

Iaşi – mereu îmi apare imaginea lui Alexandru Ioan Cuza cum trece călare pe cal. Am învăţat istoria României când am susţinut examenul pentru obţinerea cetăţeniei române, în 2015.

Satul Măgura – este un loc frumos, unde îmi duc familia din Franţa, atunci când ne vizitează. Carpaţii sunt o mare comoară a României, care trebuie păstrată.

— Ce părere aveţi despre Brexit şi această mişcare anti-UE?

— Să ştiţi că, în România, nu există vreun partid care să nu creadă în UE. Sunt foarte puţini români care nu ar fi pro-europeni şi acesta nu este un calcul meschin. UE trebuie să rămână unită. Eu cred într-o UE nu doar la nivel economic, dar şi la nivel de valori europene. Cu toate acestea, consider că Europa de Vest poate învăţa multe şi de la Europa de Est, cum ar fi partea aceasta de suflet. Da, da. Europa de Est nu e atât de materialistă, şi aici vorbesc de popor, nu de oligarhii cărora nu le pasă de Europa şi de nimeni. Ei nu-l au nici pe Dumnezeu.

— În toate discursurile şi interviurile dvs. vorbiţi despre corupţie. De ce consideraţi că trebuie să luptăm cu acest viciu?

— Luptăm cu corupţia, pentru că ea ucide. Asta s-a văzut foarte clar în cazul tragediei de la Clubul Colectiv. Asta se vede clar în toate spitalele din România. Ceea ce înseamnă că medicamentele care sunt negociate la nişte preţuri speciale sunt luate din firmele din sistem şi reexportate pe alte pieţe din Europa, la un preţ mult mai mare. Astfel, copiii sau bătrânii nu mai au acces la aceste medicamente. Iată de ce corupţia ucide. Corupţia distruge şi comunitatea. Tinerii nu mai au încredere în stat şi decid să plece, să-l abandoneze. Corupţia distruge moral o comunitate întreagă, devii şi tu tentat să participi la acest sistem, ca să obţii şi tu unele beneficii. Corupţia corupe mai departe. Corupţia este o cangrenă care macină suflete. Corupţia distruge o ţară întreagă.

Pentru conformitate, Ziarul de Gardă