Arta cu zăpada din borcan şi sarmalele din tren

Interviu cu Pavel Brăila, artist vizual

 

— La 6 iunie aţi prezentat macheta pavilionului pentru „World Expo 2015” de la Milano, Italia. R.Moldova participă pentru prima dată cu un pavilion propriu în cadrul expoziţiei “World Expo”, acesta fiind cel mai mare eveniment expoziţional  din lume. Cum ar putea o ţară săracă şi mică, să uimească şi să cucerească publicul?

— Da, comunitatea internaţională are doar 3 evenimente de acest fel, care se desfăşoară o dată la câţiva ani: Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial de Fotbal şi WorldExpo. Concursul de participare a R. Moldova a fost câştigat de o companie de arhitecţi, iar eu mă ocup de partea creativă. Am elaborat un proiect care sunt sigur că va plăcea, va impresiona. Spun asta după ce am analizat ce lucrări s-au făcut remarcate în anii trecuţi, după ideile elaborate de alţi artişti din lume. Tema acestui an este „Feed the planet, energy for life” („Să alimentăm planeta, energie pentru viaţă”). Ţările ar trebui să reprezinte, prin exponatele sale, soluţii pentru situaţia în care jumătate de planetă moare de foame în timp ce trăim în era celor mai performante tehnologii.

Exponatul nostru reprezintă un cub plasat în alt cub, care, la rândul lui, e plasat în alt cub, şi care reprezintă omul, spaţiul şi pământul, acesta fiind acoperit de oglinzi după principiul discoball-ului, fiind situat deasupra altui cub din sticlă cu 4 oglinzi pe partea superioară. Această instalaţie va crea mii de raze, funcţionând autonom, alimentându-se doar de la energia solară. Instalaţia va funcţiona şi noaptea în baza energiei solare acumulate ziua. E ceva spectaculos, e un omagiu adus luminii solare – cea mai importantă sursa de energie pentru planeta care e gratuită pentru întreaga omenire.

— După lansarea machetei la Chişinău, când o vor vedea vizitatorii expoziţiei?

— Macheta a fost prezentată la Chişinău, pentru că Guvernul sponsorizează această acţiune. Pe data de 25 iunie macheta va fi prezentată la Milano. Expoziţia propriu-zisă va avea loc în mai-octombrie 2015. Între timp, se munceşte deja la pavilion, cubul şi alte componente sunt produse în Germania, pentru că în R. Moldova nu dispunem de asemenea tehnologii. Nu pot să zic că e cea mai grandioasă lucrare, pentru că nu dispunem de toate mijloacele, dar această creaţie va fi totuşi destul de atrăgătoare.

— „Energie pentru viaţă” fiind titlul acestei expoziţii, unde găsiţi asemenea energie în R. Moldova?

— O sursă de energie pe care nu trebuie să o pierdem în Moldova sunt de exemplu dansurile populare, şi în particular Ansamblul „Joc” – despre care voi relata în una din lucrările care va fi parte componentă a acestui pavilion. Voi face un film cu Ansamblul „Joc”, care va fi proiectat concomitent pe 3 ecrane. Această horă a lor ce preia forma rotundă a soarelui și reprezintă de fapt energia vieţii.  Expusă acolo, va coopera cu imaginea discoball-ului – o altă lucrare expusă în cadrul pavilionului Moldovei la Milano. Mă bucur că ”Jocul” mai există, căci între timp foarte multe dintre valorile noastre au dispărut. Am fost deja la repetiţii cu Ansamblul „Joc”, am început munca. Voi filma aşa ca să înglobăm hora ca tradiţie în acest cerc solar. În anii ’70, după un concert al Ansamblului „Joc” în SUA, presa a scris că „Hora” este cel mai rapid dans din lume. Eu sunt de acord, n-am văzut dans mai rapid.

— Aţi acceptat să participaţi şi la Bienala Europeană de Artă Contemporană, care se va desfăşura în acest an la Sankt Petersburg începând cu luna iulie curent. Ce exponate veţi avea acolo?

— E o discuţie complicată în lumea artelor cu privire la boicotarea ediţiei de la Sankt Petersburg, Rusia. Ediţiile acestei bienale se desfăşoară timp de 20 de ani de fiecare dată în altă ţară, anterior s-au desfăşurat în Olanda, Luxemburg, Cipru. Bienala de la Sankt Petersburg se va desfăşura la Ermitaj, acest muzeu împlinind în acest an tocmai 250 de ani. Din cauza evenimentelor din Ucraina, mulţi artişti au decis să o boicoteze, inclusiv artişti din România. Eu am decis să particip, deoarece, fiind artist, dacă vrei să spui ceva – poţi să o spui prin lucrările tale. Voi fi acolo cu 3 exponate, unele dintre ele purtând alegorii despre acest război şi despre situaţia geopolitică actuală. Prima lucrare a mai fost expusă anterior, şi organizatorii m-au solicitat să revin cu ea, se numeşte „Euroline catering”. E despre arta culinară moldovenească, care face turul Europei prin genţile trimise din Moldova către rudele din Italia sau alte ţări. Astfel, filmez cum ai mei pregătesc plăcinte, sarmale, vin – şi apoi aceste produse sunt încărcate în trenul care pleacă spre Sankt Petersburg, în condiţii frigorifice adecvate. La expoziţie e proiectat filmul şi sunt servite anume acele bucate din film. Deoarece trenul de la Chişinău, în drum spre Rusia, trece prin Ucraina, am rugat nişte prieteni ucraineni să participe la acest proiect, adăugând şi ceva ucrainean la această expoziţie.

— Acest exponat ar reprezenta drumul bucatelor moldoveneşti şi ucrainene în inima Rusiei. Şi celelalte două exponate vizează cooperarea interetnică pentru limitarea conflictelor?

— Al doilea exponat e despre focul de tun al amiezii. Deja de câteva sute de ani, la Sankt Petersburg, la cetatea Petropavlovsk, în fiecare zi la ora 12 împuşcă un tun, care marchează astfel ora amiezii. Momentul împuşcăturii e atât de exact, încât toată lumea îşi poate verifica ceasul la ora acestei bubuituri. Eu am să organizez ca acest tun să împuşte de două ori în aceeaşi zi, acest performance fiind intitulat „An other noon” („O altă amiază”). În acest scop, port un dialog cu primăria oraşului Sankt Petersburg. Va fi prima dată de la Petru I încoace când acest tun va împuşca de două ori în aceeaşi zi.

Al treilea exponat ţine, de asemenea, de evenimente care s-au produs în Rusia. Am fost la Soci după Olimpiadă şi am adus 20 kg de zăpadă. O păstrez în frigider, e cea originală de acolo. Am colectat-o după ce am aflat istoria acestei zăpezi. Soci e un orăşel situat într-o zonă tropicală, de aceea a fost o provocare enormă să fie asigurată o cantitate de zăpadă necesară Jocurilor Olimpice. Guvernul Rusiei a produs zăpadă timp de câţiva ani, pe care o stoca în containere. A fost nevoie de peste 300 de tone de zăpadă. A fost produs şi un film documentar despre zăpada de la Soci, în care un expert declară: „Snow is money” („Zăpada înseamnă bani”).

— Ca să aduceţi şi să păstraţi zăpada de la Soci, tot e nevoie de bani, nu?

— Da, arta contemporană e scumpă. Am pus zăpada în 98 de borcănaşe, căci au fost 98 de seturi de medalii. Medaliile au fost din aur sau metale preţioase. Şi zăpada aceasta a fost la preţul aurului. Câteva dintre aceste borcănaşe voi duce la Bienala din Sankt Petersburg.

— Probabil sunteţi singurul care mai deţine această zăpadă. Dacă vă cere Vladimir Putin un borcănaş?

— Îl cumpără. Nicio problemă. Dar e la preţul aurului.

— Ce simbolizează, de fapt, conservarea acestei zăpezi? Colecţionarea unei valori sau o investiţie deşartă?

— Depinde din ce punct de vedere se priveşte. Olimpiada nu e o investiţie deşartă, Putin s-a făcut aşa foarte popular. E adevărat că Olimpiada de Iarnă de la Calgary, Canada, zonă înzăpezită natural, a costat mai ieftin. Deci, această zăpadă simbolizează şi banii cheltuiţi, or ca să păstrezi această lucrare ai nevoie de curent. Dar lucrarea mai simbolizează rezultatul a ceea ce reiese din îmbinarea Puterii şi Banilor. Între timp, după aceste Jocuri Olimpice, s-a produs şi războiul din Ucraina, dar şi războiul rece dintre Vest şi Rusia, deci simbolurile acestei olimpiade amintesc cumva şi de aceste evenimente. Mai e şi un joc frumos de sensuri între această zăpadă şi faptul că expoziţia va avea loc la Ermitaj, care este Palatul de Iarnă de la Sankt Petersburg.

— Evenimentele din Ucraina au afectat cumva comunicarea cu artiştii ruşi, ucraineni?

— În Rusia are loc o mare spălare de creieri. Şi când oamenilor li se spală zi de zi creierul, nu poţi aştepta un comportament diferit. Şi noi în Moldova suntem spălaţi pe creier, dar mai avem puţină presă liberă şi oamenii au alternative ca să se informeze şi să afle şi alte puncte de vedere. În Rusia e foarte puţină presă liberă. Totuşi, cred că poporul care vrea – schimbă ceva. Poporul e şi el de vină pentru ce i se întâmplă, pentru că el alege.

— Şi în R. Moldova de ce s-au lăsat oamenii spălaţi pe creier?

— Avem tragedii istorice care şi-au lăsat amprenta. Cei mai inteligenţi, educaţi, harnici au fost deportaţi şi exterminaţi în perioada stalinistă în Siberia. Am rămas orfani, practic, şi celor care au rămas li s-a inoculat că Moscova e patria noastră. Mă tem că, dacă avem azi un referendum, vreo 50% vor declara că vor cu Moscova. Regret să recunosc, dar aceşti 20 de ani de independenţă au fost pentru noi irosiţi în zadar, ca şi pentru ucraineni, care abia acum au înţeles acest lucru, dar sunt sigur că şi ruşii vor înţelege asta.

— Vă consideraţi artist moldovean sau european?

— Cred că sunt artist al lumii. Da, sunt din Moldova, lucrez în Moldova, îmi respect rădăcinile, dar am făcut studii în Europa, expun în Europa. Nu poţi să limitezi un artist la un spaţiu anume.

— Lucrările de artă contemporană, şi în special aceste trei exponate, sunt cumva perisabile: nişte bucate, o explozie de tun, un borcan cu zăpadă. Nu vă pune pe gânduri faptul că arta Dvs. dispare dintr-o „înghiţitură”?

— Acesta şi este sensul artei contemporane. Nu e neapărat ca o operă de artă să fie veşnică, mesajul transmis poate trăi mai mult decât opera în sine, dacă atingi nişte strune. Sunt multe lucrări perisabile, dar care creează emoţii de durată. Fiecare dintre noi e o operă de artă. Dar cu toţii suntem perisabili, nu?

Anul trecut am făcut un film despre limba romani, ţigănească. Mai mult de 1000 de ani există această limbă fără alfabet, în toată lumea fiind vreo 300 de dialecte ale ei. Chiar dacă nu a fost scrisă niciodată, limba a trăit şi a dăinuit, deoarece familiile de romi au transmis-o de la părinţi la copii. Aşa e şi cu arta. E ca viaţa. Nu e neapărat să fie pusă în anumite rame, e important să se transmită mesajul. Dacă învăţăm copiii să se spele – se vor spăla, dacă îi învăţăm ce înseamnă relaţii corecte, asta vor face. Dar dacă îi învăţăm prin generaţii că bărbaţii trebuie să-şi bată soţiile, pentru că aşa a făcut bunelul şi tata, ei aşa vor face. Trebuie să învăţăm copiii lucruri corecte, dar nu doar din cărţi, ci din comportamentul şi mesajele adulţilor.

— Aţi avut un performance foarte interesant cu maşinile de dactilografiat la Zagreb, cu câteva luni în urmă. Aţi lucrat cu maşina de dactilografiat sau cum aţi ajuns să faceţi acest omagiu aparatului de tapat?

— Muzeul Tehnicii din Zagreb m-a invitat să fac o intervenţie şi un performance la ei. Iniţial am făcut o cercetare timp de câteva săptămâni întrun   muzeu similar din Viena. Analizând colecţiile lor, am descoperit impresionanta colecţie de maşini de scris, care stăteau cumva în debara. Dar erau exemplare deosebite, opere de artă. Tocmai în acele zile, la Mumbai, India, se închidea ultima fabrică de maşini de scris din lume. Eu n-am lucrat la maşina de scris. Am văzut că părinţii mei lucrau. Tatăl meu e medic şi făcea unele rapoarte, folosind foaia de indigo. E ceva care nu se mai foloseşte acum.

— Cum a ajuns un fiu de medic artist nonconformist?

— Faptul că m-am născut la oraş şi am trăit într-o cultură urbană, având acces la muzică şi artă, mi-a creat un interes şi o atitudine pentru aceasta. Eu nu am ştiut că vreau să fac artă contemporană. Întâi am făcut Politehnica, apoi am studiat limbi moderne, apoi am studiat artele în Olanda, am făcut şcoală de film în Franţa. A fost o cale lungă. Am nimerit accidental în arte, eu abia pe urmă am înţeles că îmi place să îmbin ingineria şi arta. Îmi pare rău că nu cunosc şi informatica. Acum, citând pe un prieten, am zis „Basta Libre” („Gata cu cartea”), căci sunt ocupat şi implicat în prea multe proiecte. Dar, la un moment dat, sunt sigur că mă voi ocupa şi de asta.

— Ce sfaturi le-aţi da tinerilor care simt că ar vrea să facă artă, dar nu sunt siguri de succesul acestei meserii?

— Sincer? Să plece să facă studii în străinătate. Pe urmă – să revină. În fond, marea majoritate a lucrărilor mele sunt făcute în Moldova şi ele ţin de Moldova. Aici e un spaţiu neexplorat pentru artă. Acolo însă e bine să studiezi arta. Pe lângă o istorie bogată a artei, au şi o cultură veche a consumului de artă. Au şi responsabilitate socială şi un nivel de participare mai înalt. Poate că ei apreciază arta mai mult pentru că nu duc foame.

— Consideraţi că în statele sărace oamenilor nu le arde de artă?

— Dacă eşti flămând, nu te interesează arta, de fapt nu te interesează nimic. Vrei doar să rezolvi problemele existenţiale. Asta e clar ca bună ziua.

— În Moldova avem şi o clasă sătulă, dar care nu prea dă buzna în sălile de expoziţii sau de teatru…

— E vorba şi de educaţie. Pentru a creşte o generaţie de consumatori de artă – trebuie educaţi de la grădiniţă. Am vizitat multe muzee ale lumii. Cei mai tineri vizitatori ai lor sunt copiii de la grădiniţă. Eu am făcut expoziţii de artă contemporană în grădiniţe sau la Muzeul Copiilor. Sunt multe muzee ale copiilor în Europa. Cel de la Viena se numeşte Zoom, cel din Olanda – Girafe. Am avut o expoziţie la Girafe, unde am expus o lucrare destul de complicată şi copiii au înţeles-o. Pentru că le-a fost explicată nu doar lucrarea, ci şi importanţa artei.

— La Chişinău cine trebuie dus la Muzeul Artelor, copiii sau politicienii?

— Cu politicienii e târziu. Trebuie să începem de la grădiniţe. Ce folos că avem Noaptea Muzeelor pe gratis dacă oamenii nu înţeleg ce e asta muzeu? În acest an, în loc să vină la Noaptea Muzeelor, oamenii făceau frigărui.

— Aveţi senzaţia că arta Dvs., creată în Moldova, e mai bine înţeleasă în Europa decât acasă?

— Desigur. Aud deseori comentarii ignorante. Ei privesc lucrarea şi zic că e prostie. La noi nivelul de descifrare a codurilor artei contemporane e aproape de zero. Dar să fim sinceri, oamenii nici nu au de unde să ştie ce gen de artă e acesta. De aceea, cei săraci ignoră arta, iar cei cu bani – o critică şi preferă să-şi cumpere mai degrabă un Mercedes nou pentru show-off. Accept şi asta. Trecem printr-o anumită etapă a civilizaţiei, altfel nu se poate. Nu poţi arde etapele. O femeie naşte un copil în nouă luni, dar nouă femei nu vor naşte un copil într-o lună. Acum eu trăiesc din expoziţiile mele din străinătate. Dacă aş expune doar în Moldova, nu cred că aş supravieţui.

— Există ceva care să vă încurce la actul de creaţie?

— Prostiile care se fac în jur. Inclusiv cele descrise în Ziarul de Gardă, care ţin de corupţie, interese, abuzuri.

— Dacă ar fi să exprimaţi corupţia într-un simbol artistic, care ar fi el?

— Un ghem de viermi. Şi nu e valabil doar pentru Moldova, în tot spaţiul ex-sovietic e aşa. Pentru că noul a fost construit pe un sistem stricat, ghidat tot de oameni proveniţi din sistemul vechi.

— Suntem într-un an electoral. Artiştii votează?

— E singura cucerire a democraţiei – să putem vota. Doar astfel putem conta pe o schimbare adevărată, când ieşim să votăm pentru oameni de calitate, nu pentru aparenţe.

— Urmăriţi presa? Ştirile? De ce are nevoie un artist de această parte neartistică a realităţii?

— Dacă te ocupi de arta contemporană, trebuie să ştii cu ce trăieşte contemporaneitatea. Azi trebuie să ai cunoştinţe, poziţie civică, atitudine. Altfel nu schimbăm nimic.

— Când credeţi că putem vedea o schimbare reală?

— Dacă vine o guvernare sănătoasă şi dacă Maia Sandu va continua reformele în învăţământ, dacă reformele vor continua şi în alte ministere, atunci schimbările profunde, palpabile, ar putea veni repede, în 5-10 ani. Amintiţi-vă cât de rapid au revenit concetăţenii noştri la limba română în grafie latină. Desigur că apoi am fost invadaţi de „Russkoe radio”, iar TVR-ul a dispărut de pe ecrane, şi lumea a fost iar buimăcită. Dar dacă se va merge consecvent pe modernizare şi educare, se pot face schimbări rapide. Doar să nu vină iar nişte troglodiţi la putere.

— Aveţi un mesaj pentru cititorii ZdG?

— Să fie sănătoşi, să fie curioşi, iar când vor să critice – să cunoască mai întâi materia, inclusiv atunci când critică arta, vecinii sau geopolitica. Nouă ne place să grăim de dragul lui „hai ş-om grăi”, dar între timp ne-am trezit că avem prea mulţi critici, şi nu avem artişti, regizori, muzicieni, ingineri. Noi vinuri de calitate abia am început să producem. N-avem ferme, n-avem ţărani, n-avem sat. Peste o generaţie ne vom întreba dacă avem ţară. Avem Academia de Ştiinţe, dar nu avem niciun Premiu Nobel, avem sportivi, dar nu şi medalii, doar la trântă avem medalii – căci e un sport al nostru tradiţional. Nu trebuie să ne limităm în scopuri, întotdeauna există spaţiu pentru cele mai bune realizări.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU