Vladimir Țurcan a contestat demiterea sa funcția de președinte al CC și numirea Domnicăi Manole în fruntea instituției
Vladimir Țurcan a contestat decizia prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții Constituționale (CC) pe data de 23 aprilie curent. Totodată, judecătorul cere anularea actului prin care Domnica Manole a fost aleasă în fruntea Înaltei Curții.
Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de președinta CC, Domnica Manole, care a menționat că Vladimir Țurcan a făcut referire la Codul Administrativ privind destituirea sa din funcție.
Stanislav Pavlovschi, consultant, Secția Relații Externe a Curții Constituționale a Moldovei, a declarat pentru ZdG că o sesizare în acest sens a fost înregistrată la secretariatul Înaltei Curți ieri, 4 mai.
,,Ieri a fost depusă o contestație din partea domnului Vladimir Țurcan, prin care cere anularea celor două hotărâri – referitor la destituirea dumunealui și a doua cu privire la alegerea Domnicăi Manole în calitate de președinte. Urmează a fi axaminate în termen de 15 zile, data anume încă nu a fost stabilită”, ne-a comunicat Pavlovschi.
Luni, 4 mai, plenul Curții Constituționale a sesizat Procuratura în legătură cu informațiile despre presupusele intimidări la adresa unor judecători ai Curții.
Anunțul despre sesizarea Procuraturii a fost făcut săptămâna trecută de către președinta CC, Domnica Manole. Aceasta a precizat atunci că instituția își rezervă dreptul să sesizeze și instituțiile internaționale: „Unii judecători au sesizat plenul cu privire la presupuse acțiuni de intimidare și filaj asupra lor. În baza acestor declarații și în baza declarațiilor apărute în mass-media privitor la eventuale acțiuni de presiune, intimidare, filare ilegală, ba chiar că viața acestor patru judecători ar fi în pericol, CC a decis de a sesiza procurorul general pentru a investiga acțiunile invocate de unii judecători ai CC și informațiile apărute în presă. Totodată, în calitate de președinte al CC, declar că CC își rezervă dreptul de a sesiza Comisia de la Veneția, Parlamentul European, Consiliul Europei, Ambasadele străine în R. Moldova, inclusiv Delegația UE, pentru a scoate în evidență presiunile publice, intimidările la care sunt supuși în prezent judecătorii ei.
Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de președinte al Curții Constituționale. În locul acestuia, pentru un termen de trei ani, a fost aleasă judecătoarea Domnica Manole.
Potrivit hotărârii CC cu privire la destituirea lui Vladimir Țurcan, decizia a fost luată în urma demersului din 21 aprilie 2020, semnat de către judecătorii Nicolae Roșca și Liuba Șova.
„Dl Vladimir Țurcan se destituie din funcția de Preşedinte al Curţii Constituţionale ca urmare a exprimării votului de neîncredere” – este precizat în hotărârea luată de CC la 23 aprilie.