Vladimir Bolea, soluție pentru agricultori: „Mergem la direcțiile agricole, ei ne vor ghida să mergem la camerele agricole, ca ulterior să putem primi acele certificate de forță majoră”
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, s-a adresat agricultorilor care protestează în Piața Marii Adunări Națională (PMAN). Într-un briefing de presă, în care a reiterat despre acțiunile de soluționare ale crizelor în agricultură, Vladimir Bolea a declarat că urmează să aibă o întâlnire cu agricultorii la ora 13:00.
„Mult stimați agricultori,
În timpuri de restriște, puterea vine din asociere, din crearea de parteneriate. Într-o delegație în China, președintele Parlamentului chinez spunea că un conducător puternic, atunci când țara trece printr-o perioadă de criză, construiește poduri, iar un conducător slab construiește garduri.
Anume din respect pentru agricultori și pentru că înțelegem că viitorul satelor din R. Moldova depinde de ei, am majorat fondul de subvenționare. În anul 2021, fondul de subvenționare a fost de 1,1 miliarde lei. În 2022, fondul de subvenționare a fost de 1,75 miliarde de lei. Iată că, în 2023, fondul de subvenționare în agricultură este de 1,9 miliarde de lei.
(…)în Piața Marii Adunări Națională (PMAN) avem un protest bazat pe problemele reale ale agricultorilor noștri.
(…) Mult stimați agricultori,
Cei care ați ajuns în impas, mai ales cei din sudul R. Moldova, micro, micii producători agricoli, care au în față titluri de executare sau incapacitate de plată, noi avem în R. Moldova 10 Camere agricole. Recomandarea mea este să mergeți la aceste Camere și să apelați la ajutorul lor pentru a vă stabili condițiile de îndeplinire a situației de forță majoră.
Este o posibilitate reală de a merge cu dosarul la acea Cameră de Comerț și în interior o să identificați juristul sau persoana care o să vă ghideze. Dacă nu știți unde este Camera de Comerț, apelați în raionul dvs. la Direcțiile agricole, și noi avem în fiecare raion Direcție agricolă.
Algoritmul este foarte simplu, mergem la Direcțiile agricole, ei ne vor ghida să mergem la Camerele agricole, ca ulterior să putem primi acele certificate de forță majoră, pe care le prezentați la bănci, la creditori și de oprit celelalte tipuri de procese”, a concluzionat ministrul Agricultorii, Vladimir Bolea.
Protestele agricultorilor se vor desfășura în perioada 22-26 noiembrie. Organizatorii estimau o prezență de peste 1 000 de oameni și 500 de unități de tehnică agricolă. O parte din fermieri au ajuns în Piața Marii Adunări Națională (PMAN) ieri, 23 noiembrie.
Agricultorii cer în continuare introducerea unui moratoriu la calcularea penalităților față de creditori, dar și interzicerea importului de grâu, porumb și floarea-soarelui cel puțin până pe 31 martie 2024.
În primele două zile de protest, 22-23 noiembrie, în timpul protestului anunțat pașnic, câțiva fermieri s-au îmbrâncit cu polițiștii, după ce Inspectoratul General al Poliției (IGP) le-a cerut să elibereze benzilor de circulație „pentru a se putea deplasa și șoferii cu mașinile personale, precum și transportul public”.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a ieșit într-un briefing de presă în dimineața zilei de 24 noiembrie, spunând că au avut loc mai multe altercații între fermieri și polițiști. „Au fost constatate contravenții pentru faptele admise de unii organizatori, care nu erau stipulate în declarația prealabilă. Nimeni nu are dreptul să atenteze la bunurile statului, procurate din impozitele tuturor cetățenilor. A fost inițiat un proces penal pe persoanele care au fost instigatori la aceste acțiuni”, a menționat șeful IGP.