VIITORUL PARLAMENT, văzut de politicieni. Ce ar trebui să întreprindă neîntârziat viitorul Legislativ? Răspunsul oferit de experți
Pe 15 aprilie, Curtea Constituțională (CC) a examinat sesizarea președintei Maia Sandu prin care se solicita clarificarea circumstanțelor care permit dizolvarea Parlamentului. CC a constatat că Legislativul trebuie dizolvat, întrucât învestirea unui nou Guvern a devenit imposibilă. Decizia CC este definitivă și nu poate fi atacată.
15 aprilie 2021. Declarații politice după pronunţarea deciziei de către CC
Igor Dodon, PSRM
PSRM este gata de anticipate și în luna mai, și în iunie, nu contează, însă pentru țară este o problemă să facem alegerile în pandemie. Cel mai probabil, alegerile anticipate vor putea avea loc nu mai devreme de luna august. După 1 iunie, dacă situația în țară va fi bună, dacă vom avea un milion de vaccinuri, putem dizolva Parlamentul. Orice decizie însă trebuie luată prin dialog, să ne așezăm și, împreună, să facem o foaie de parcurs, să fixăm când facem alegerile, fără blocaj, fără să scoatem oameni în stradă. Așa este corect, logic și matur din punct de vedere politic.
Andrian Candu, Pro Moldova
Vom susține o dată cât mai apropiată pentru organizarea anticipatelor, pentru a curăța țara de forțe politice nocive, care, prin fraudă, au pus mâna pe putere în iunie 2019 și au reușit numai să genereze crize, sărăcie și demolarea instituțiilor statului. Decizia Înaltei Curți ilustrează clar eșecul celor două partide care se tot înghesuie la butoanele puterii și care pretindeau că au depolitizat și eliberat instituția Curții Constituționale. Același lucru îl putem urmări în toate domeniile unde au ajuns să-și manifeste capacitățile și viziunea PAS și PSRM, partide care au instalat patru guverne în doi ani, dintre care, se pare, cel mai longeviv va fi al cincilea, cel în demisie.
Renato Usatîi, Partidul Nostru
CC a constatat circumstanţele care justifică dizolvarea actualului Parlament.
Aşteptăm Decretul Maiei Sandu privind stabilirea datei alegerilor legislative anticipate, iar de acum încolo prăbuşirea coaliției Dodon-Șor nu-i decât o formalitate, care se va încheia oficial odată cu anunțarea rezultatelor scrutinului ce ne aşteaptă, noi însă vom încerca să-i grăbim. Acesta a fost ultimul Parlament din istoria R. Moldova care și-a permis să activeze în baza intereselor personale ale grupărilor! Aşa nu va mai fi! Aşa ceva nu vom permite! Mai departe se va lucra aşa cum ne va ordona poporul, adică strict și sfânt în interesul acestuia!
Pavel Filip, Partidul Democrat
Cel mai grav e că, până la expirarea stării de urgență și dizolvarea propriu-zisă, actualul Parlament va deveni și mai nociv, și mai toxic. Dacă, până acum, ne părea exces de populism, ipocrizie și iresponsabilitate în Parlament, o sa vedeți de acum încolo… O lună și jumătate de show-uri și inițiative populiste, fără acoperire financiară, neconstituţionale, cu iz electoral, adoptate de majoritatea parlamentară, care, la sigur, vor costa scump R. Moldova. Exact conform tezei: după noi – măcar potopul. Acest Parlament mai mult va dăuna decât va soluționa probleme. Dacă anticipate, atunci cât mai repede…
Pentru Moldova
Președintele acestei țări taie nu doar ei craca de sub picioare, ci și tuturor oamenilor care așteptau soluții pentru probleme lor, în plină criză economică, pandemică și socială. Iar soluția nu sunt alegerile. Și oamenii știu asta. Oamenii înțeleg asta.
Maia Sandu este astăzi în război nu doar cu oponenții ei politici, ci și cu o întreagă țară. Însă va pierde acest război. Păcat doar că, odată cu ea, victime colaterale vor deveni și mulți alți oameni, care n-au nicio vină că au un astfel de președinte, care s-a cocoțat pe orgoliile ei și nu vrea să coboare în ruptul capului de pe piedestalu-i imaginar. Noi nu ne temem de alegeri anticipate. Suntem siguri pe noi și pe victoria noastră. Dar orice îmbolnăvire, orice moarte de COVID-19 din timpul alegerilor va fi pe conștiința Maiei Sandu.
Partidul Acțiune și Solidaritate
Partidul Acţiune şi Solidaritate salută decizia CC din R. Moldova privind existenţa circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a. Considerăm că este o decizie favorabilă, justă şi oportună. Am afirmat mereu că principala problemă a acestei ţări este o guvernare incapabilă, iresponsabilă, care se baza pe o majoritate parlamentară coruptă şi toxică. Aşteptăm decretul prezidenţial de dizolvare a Parlamentului şi declanșarea procesului electoral.
Platforma Demnitate și Adevăr
Actualul parlament este emanația unui sistem electoral mixt convenit de Plahotniuc și Dodon, ca proiect comun al celui mai criminal regim din istoria recentă a R. Moldova, care a substituit statul de drept și a uzurpat puterea în stat. Milităm pentru alegeri anticipate libere şi corecte… Abordarea noastră e bazată pe responsabilitate, legalitate şi constituționalitate şi condamnarea abordărilor populiste și exclusiviste, precum şi a demersurilor iresponsabile ale unor politicieni de a-şi realiza cu orice preț obiectivele lor partinice şi personale, indiferent de consecințe… Platforma DA va continua să lupte pentru un parlament curat și va face în continuare toate demersurile necesare pentru ca viitorul parlament să fie unul fără corupți și care să răspundă doar intereselor cetățenilor şi ţării.
EXPERTIZĂ INDEPENDENTĂ
Ce ar trebui să întreprindă neîntârziat viitorul Parlament?
Alexandru Arseni, expert constituțional
Potrivit art. 38 al. 1 din Constituția R. Moldova, voința poporului ar trebui să constituie baza puterii de stat. Acest articol poate ajuta partidele participante la scrutin să respecte intențiile și speranțele cetățenilor, contribuabililor, doleanțele cărora sunt – ordinea de drept, respectarea drepturilor și libertăților omului, a demnității, constituirea unui stat de drept, ajustarea prevederilor legale, dar și a procesului de funcționare a aparatului de stat, conform standardelor europene. Anume ajustarea normelor de drept ne-ar permite să ne considerăm integrați în Europa. Acest fapt le-ar permite cetățenilor să obțină locuri garantate de muncă, asigurarea retribuirii muncii în conformitate cu efortul depus, garanții că bugetul statului nu va fi utilizat în alte scopuri și că va domina legea. Acestea sunt prerogativele necesare și dacă concurenții electorali nu vor indica în programele lor aceste deziderate și nu vor confirma acest program prin lista nominală a viitorilor deputați, atunci aceste partide nu ar trebui să obțină votul de încredere al cetățenilor. Astfel, aparatul de stat va fi curățat de persoane corupte, incompetente, care sfidează bunul simț și legea, va fi erodată corupția din aparatul de stat, fiind efectuată și reforma sistemului judiciar în ansamblu. Așa cum toate litigiile ajung la discreția puterii judecătorești, aceasta ar trebui să fie imparțială, incoruptibilă, independentă, să asigure demnitatea atât a funcționării sistemului judecătoresc, a judecătorilor, cât și a fiecărui cetățean.
Alexandru Fală, expert economic
După posibilele alegeri parlamentare anticipate, ne-am întoarce în anii 90 și ar trebui să ne ocupăm de recrearea acestui stat. Printre cele mai importante probleme care ar trebui soluționate sunt asigurarea securității energetice, inclusiv aprovizionarea cu energie electrică. Aceasta este o problemă esențială pe care trebuie să o rezolvăm dacă vrem să ne mișcăm în soluționarea conflictului transnistrean. Ca să nu depindem de actori cu interese ostile R. Moldova, ar trebui să fim independenți energetic. O altă problemă evidentă este combaterea corupției. Ar trebui să se revină și la dosare mai vechi. Tot ce s-a acumulat timp de 30 de ani ar trebui să fie revizuit. Pentru asta avem nevoie de o clasă de judecători și juriști integri. Reforma justiției și lupta cu corupția sunt extrem de necesare. Ar fi să ne gândim ce facem cu sistemul educațional. Avem nevoie de un sistem educațional puternic, ca pe viitor să putem concura cu roboți, nu doar cu oameni. Sistemul universitar ar trebui fortificat, ca să fie competitiv, iar pentru asta e necesară reforma educației. Fără reforme, nu vom avansa. Studiile universitare ar trebui fortificate, astfel încât cei care ies de la studii din R. Moldova să fie competitivi. Ca să nu ajungem la cules căpșuni în străinătate ori la muncă în SUA, pe remorcă, ar trebui să avem mai multe gulerașe albe.
Teodor Cîrnaț, expert în drept constituțional
Noul Parlament va trebui să învestească un Guvern plenipotențiar funcțional, care ar elabora un plan de acțiuni, ce ar duce real la stoparea pandemiei în R. Moldova, mobilizând populația să se vaccineze. Și reforma judiciară nu ar trebui amânată. Trebuie evaluată integritatea profesională și cunoștințele judecătorilor și ale procurorilor. Totodată, ar trebui modificat Codul Electoral, astfel încât să fie excluse inadvertențele care nu corespund dreptului de a alege și de a fi ales. Viitorul Parlament trebuie să se ocupe și de studierea legislației R. Moldova, să revizuiască actele legislative legate de ANI, în așa fel încât această autoritate să obțină o autonomie decizională eficientă. Viitorul Parlament va trebui să se pronunțe și asupra regimului de guvernare în R. Moldova, fiind modificată Constituția, revenindu-se la regimul de guvernare prezidențial, pentru a pune punct crizelor legate de neînvestirea în funcție a unui Guvern. La fel, viitorul Legislativ trebuie să modifice Constituția la capitolul introducerii în Legea supremă a posibilității numirii judecătorilor pe viață, fără ca aceștia să fie numiți pe 5 ani, după care să fie organizat din nou concurs. Viitorul Parlament ar trebui să elaboreze un pachet social economic care ar duce la susținerea populației în condiții de criză pandemică, cum ar fi acordarea unor indemnizații și compensații persoanelor care și-au pierdut afacerile. La fel de important e ca viitorul Legislativ să elaboreze un proiect de lege legat de crearea unui fond al asigurărilor medicale în contextul riscurilor vaccinărilor. Persoanele care vor avea anumite reacții sau consecințe negative din cauza unui vaccin anti-COVID-19 sau a altor vaccinuri, ar trebui tratate din contul acestui fond.