Zeci de mașini cu drapele roșii care conțin mesaje în susținerea lui Dodon, în marș pe mai multe șosele naționale. Unii participanți spun că au fost plătiți pentru a participa
Zeci de mașini cu drapele roșii pe care sunt trecute mesaje de susținere a candidatului independent, susținut public de Partidul Socialiștilor, Igor Dodon, participă miercuri, 11 noiembrie, la marşuri organizate pe mai multe șosele naționale.
Câte un astfel de marș a fost organizat pe mai multe drumuri din raioanele Briceni, Râșcani, Sângerei și Glodeni.
Mai mulți participanți susțin că au fost plătiți pentru a participa la eveniment.
Pe Facebook, au fost postate mai multe mesaje în care se menționează că mai mulți participanți au primit mesaje pe telefoanele mobile prin care au fost îndemnați ca să participe la marș, iar pentru asta vor primi câte 600 de lei.
„Pățanașii din Ungheni vor să facă paradă cu mașinile. Paradă roșie, evident. Am primit informația de la câteva persoane cu textul: „Mitriuc achită 600 lei pentru aceasta…”. Hai să vedem, cine va alerga cu limba scoasă afară pentru 600 de lei”, scrie Veronica Gorea pe Facebook.
Sub protecția anonimatului, unii participanți au recunoscut pentru Nordnews.md că au fost plătiți pentru a lua parte la acest marș.
Într-o postare pe Facebook, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a publicat un video despre care spune că a fost filmat la Fălești. Potrivit parlamentarului, în video se vede cum mai multe persoane numără bani, care potrivit lui, au ajuns ulterior la participanții la marș.
„Azi Dodon organizează maraton auto în susținerea lui. Iluzia susținerii, mai degrabă.
Aici vedeți niște filmări de azi dimineață, de la Fălești și eu refuz să cred că e un caz izolat.
În primele 30 secunde se vede cum clar se numără și se împart banii, după care…pornesc la drum. Totul sub ochii poliției. Unica întrebare – din ce kuliok?”
Dacă mai vreți să nu mai vedeți „mitinguri” aduse cu hurta pe bani furați tot de la voi, oamenii muncitori ai acestei țări, mergeți la vot duminica asta și haideți să-l dăm afară pe hoțul Dodon”, scrie Alaiba.
PSRM a emis un comunicat de presă în care menționează că „mii de cetățeni au participat, miercuri, la marșuri automobilistice în susținerea candidatului independent la funcția de președinte al țării, Igor Dodon”.
Socialiștii pregătesc un marș și o manifestație pentru ziua de vineri, 13 noiembrie. Partidul Socialiștilor din Moldova a trimis 4 notificări Primăriei Capitalei prin care anunță despre desfășurarea unor întruniri de masă cu participarea a 20 de mii de oameni. În același timp, mai multe persoane au semnalat faptul că au fost sunate pe numărul de fix și invitate la „marșul de susținere a candidatului Dodon” care va avea loc vineri, 13 noiembrie.