Un grup de moldoveni care luptă în Ucraina, mesaj către participanții la protestele Partidului Șor: „Uitați-vă atent ce se petrece aici și dați-vă seama ce se va petrece în R. Moldova, dacă o să susțineți aceste proteste. Asta e mâna Moscovei”
Un grup de moldoveni care luptă pe frontul din Ucraina a venit cu o adresare către veteranii care au luptat în războiul de pe Nistru și îndeamnă oamenii să nu participate la protestele organizate de Partidul „Șor”, PSRM și de liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, „împotriva guvernării”. Declarațiile au fost făcute pentru jurnaliștii TV8 Viorica Tataru și Andrei Captarenco care se află în Ucraina.
„Salutare pentru toată Moldova, mai ales veteranilor de pe Nistru din 1991-1992 avem o adresare. Noi regionalii moldoveni, cetățeni ai Republicii Moldova care ne aflăm în regiunea ucraineană pe câmpul de luptă, vrem să ne adresăm către dvs. În primul rând, ceea ce se întâmplă azi în R. Moldova, toate protestele acestea și care sunt organizate de așa-numiții veterani de război, cum sunt domnul Severin și alții, noi vrem să le aducem aminte că în 1992 pe câmpul de luptă ei nu erau, am fost noi și știm tare bine ce s-a petrecut acolo. La moment ei iarăși îndeamnă veteranii de război ca să răscoale împotriva contractul actualei guvernări, dar să știți băieți că asta este mâna Moscovei și sunt finanțați de Moscova (…). Uitați-vă atent ce se petrece în Ucraina și dați-vă seama ce se va petrece în R. Moldova în curând dacă o să susțineți aceste proteste și îndemnurile acestor veterani. Noi suntem aici mai mult de 300 de moldoveni, dar să țineți minte că noi ne vom întoarce și pentru noi o să se întoarcă toată legiunea (…)”, a declarat un legionar.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu oferit la București pentru publicația românească G4Media, că există „încercări” ale Rusiei de a destabiliza situația din R. Moldova folosind nemulțumirea cetățenilor față de creșterea prețurilor la resursele energetice. Întrebată dacă ia în calcul o lovitură de stat în R. Moldova finanțată de Rusia, șefa statului a spus că „există aceste riscuri”.
Întrebată dacă autoritățile de la Chișinău dețin informații despre acțiuni ale Federației Ruse care ar ar amenința direct R. Moldova, președinta a afirmat că „am văzut de curând și constatări ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, unde se vorbește despre relații, colaborări între grupări corupte din R. Moldova, între partide proruse din R. Moldova și serviciile secrete din Federația Rusă”.
Protestatari în chirie
ZdG a scris cum patru reporteri s-au infiltrat în rândurile protestatarilor Partidului Șor în ajunul mitingului din 18 septembrie din Chișinău. Aceștia au pornit împreună cu protestatarii din mai multe locații din Orhei, aflate din timp, iar ulterior, timp de mai multe zile am documentat, din interior, modul cum sunt mobilizați, transportați organizat și plătiți ca să-și manifeste „atitudinea civică”.
Trei dintre reporteri, la câteva zile după ce au participat la protest, au fost remunerați de către persoanele responsabile de recrutarea protestatarilor, așa zisele „patratiste”, cu câte 400 de lei. Banii i-au primit în diferite locații din Orhei, iar tot procesul a fost filmat și documentat de ZdG.
De asemenea, ZdG le-a identificat pe câteva dintre persoanele care se ocupă cu recrutarea și recompensarea oamenilor aduși, așa-numitele „patratiste” din Orhei. Printre ele se numără activiste de partid, consiliere municipale ale Partidului Șor, precum și angajate la Primăria Orhei.