Tirada agresivă a unui candidat la funcția de deputat în timpul unei dezbateri electorale: aspirantul la fotoliul de parlamentar s-a dezlănțuit și a aruncat replici tăioase, insulte… și o sticlă cu apă
Alexandr Kalinin, candidat la funcția de deputat pe listele Partidului Regiunilor pentru anticipatele din 11 iulie, a avut o cădere nervoasă, urmată de replici acide, insulte și un comportament deviant, la emisiunea de dezbatere de luni seara de la Pro TV.
Fiind invitat luni seara, 28 iunie, alături de alți trei candidați, la dezbaterea electorală, în calitate de reprezentant al partidului pe listele căruia candidează pentru funcția de deputat, Kalinin și-a ieșit din fire. Indignat că moderatoarea emisiunii, Lorena Bogza, nu îi adresează întrebările în limba rusă, Kalinin a început să arunce cu replici acide către prezentatoare, dar și către invitați.
Deși a fost rugat de către gazda emisiunii să se liniștească, Kalinin a continuat să insulte verbal atât prezentatoarea, cât și invitații.
Candidatul: „Cine sunteți voi ca să nu-mi dați voie mie să vorbesc în țara mea, în limba mea”.
Moderatoarea: „Domnule Kalinin, vă rog să vă liniștiți”.
Candidatul: „Nu mă liniști tu pe mine”.
Moderatoarea: „Domnule Kalinin, nu vorbiți la per tu cu mine, liniștiți-vă vă rog frumos”.
Candidatul: „Ce domnule Kalinin, vrei să vorbești cu mine, vorbește”.
Moderatoarea: „Domnule Kalinin, vă rog să părăsiți studioul”.
Aspirantul la funcția de deputat și-a continuat tirada agresivă și în pauza de publicitate, menționând că e „la el în țară și face ce vrea”, aruncând și cu o sticlă de apă în panourile instalate în studiou.
„Domnule Kalinin, nu ați plătit dumneavoastră aceste panouri ca să aruncați cu sticla în ele. Dacă nu vă puteți comporta civilizat, vă rog să părăsiți studioul”, a menționat prezentatoarea.
Moderatoarea emisiunii de dezbatere l-a rugat repetat să se liniștească și să continue emisiunea, însă Kalinin nu a încetat să arunce cu replici tăioase, iar prezentatoarea l-a rugat repetat să părăsească studioul, lucru pe care acesta a refuzat să-l facă.
„Da ce vorbiți, voi vorbiți de civilizație? De ce strigați? Pe mine nu o să mă închideți, degeaba vă străduiți”, a spus Kalinin.
Înainte de a începe emisiunea de dezbatere, Alexandr Kalinin a fost întrebat dacă are nevoie de traducător din limba română în limba rusă, iar potrivit Pro TV candidatul a menționat că nu, declarând că va înțelege întrebările adresate în limba română, însă va răspunde în limba rusă.
Aproape de sfârșitul emisiunii de dezbatere, Kalinin a părăsit studioul, iar realizatoarea emisiunii a cerut ca, la următoarea rundă de dezbateri, Partidului Regiunilor să trimită un alt reprezentant, întrucât postul TV își rezervă dreptul să refuze participarea acestuia.
Alexandr Kalinin este liderul Partidului Regiunilor, formațiune politică înregistrată oficial în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Pe un site creat de el scrie că, Kalinin Alexandr este președintele organizației publice regionale „Susținerea Lucrătorilor Migranți din Moscova”, președintele organizației publice interregionale „Congresul Diasporei Moldovenești” (ambele organizații înregistrate la Ministerul Justiției al Federației Ruse), președinte al Comisiei pentru Politici Migraționiste și Adaptarea Migranților a Consiliului Naționalităților în cadrul Guvernului Moscovei, membru al Consiliului Naționalităților pe lângă Guvernul Moscovei și membru al Consiliului Consultativ al Naționalităților din regiunea Moscova.