Reacția Platformei DA, după decizia CC în legătură cu Partidului Politic „Şor”: „Vom remite scrisori către subiecții de drept. Nu avem așteptări de la ministrului Justiției, dar avem așteptări de la președintele țării”
Reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr (DA), au venit cu reacții, după ce joi, 13 mai, Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibile sesizările privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor”, depuse de deputații Dinu Plîngău, Maria Ciobanu, Liviu Vovc și Octavian Țîcu. În context, deputatul Platformei DA, Dinu Plângău a anunțat că formațiunea politică din care face parte va expedia scrisori în adresa președintei R. Moldova, Maia Sandu, a procurorului general, Alexandru Stoianoglo, a președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi și a ministrului în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi prin care le solicită conducerii instituțiilor să depună sesizări la Înalta Curte pentru a scoate în afara legii Partidului „ȘOR”.
„Vom expedia scrisori către președintele țării, procurorul general, ministrului în exercițiu al Justiției, astfel încât acest demers să fie preluat de acest instituție pentru declararea ca fiind neconstituțional partidul „ȘOR” ca să nu poată participa în alegeri. Vom depune sesizare repetată la Curtea Constituțională prin care vom cere revendicarea dreptului deputatului din Parlament ca să poată sesiza CC pe asemenea subiecte. Platforma DA va expedia scrisori”, a declarat Dinu Plângău.
În context, liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Andrei Năstase, a declarat că formațiunea politică nu are așteptări de la ministrul în exercițiu al Justiției, întrucât, potrivit lui, acesta este „exponent al socialiștilor”.
„Vor fi remise scrisori către subiecții de drept. Ne vom adresa președintelui țării, procurorului general, președintelui Parlamentului și ministrului interimar al Justiției. Nu avem așteptări de la președintele Parlamentului înțelegând foarte bine relația dintre PSRM ȘOR. Nu avem așteptări de la ministrul Justiției, acesta fiind exponent al PSRM, dar avem așteptări de la președintele țării și procurorul general”, a declarat Năstase.
Joi, 13 mai, Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibile sesizările privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor”, depuse de deputații Dinu Plîngău, Maria Ciobanu, Liviu Vovc și Octavian Țîcu.
„Curtea a fost sesizată de câțiva deputați din Parlament. Având în vedere că deputații din Parlamentul R. Moldova nu se încadrează în categoria subiectelor care dețin prerogativa sesizării Curții Constituționale în vederea verificării constituționalității unui partid politic, Curtea conchide că sesizările menționate supra sunt inadmisibile”, se arată în decizia CC.
Pe 30 martie, deputații Partidului Platforma Demnitate și Adevăr anunțau că au solicitat radierea Partidului Politic „ȘOR” din registrul partidelor politice din R. Moldova și că vor depune o sesizare la Curtea Constituțională (CC) prin care vor solicita ca Partidul Politic „Șor” să fie declarat ca fiind un partid neconstituțional.
Cinci deputați ai Partidului Politic „ȘOR” au fost anterior, la solicitarea procurorului general, lipsiți de imunitate parlamentara fiind vizați în „dosarul fraudei bancare”. Este vorba despre deputații Reghina Apostolova, Marina Tauber, Petru Jardan, Denis Ulanov și Ilan Șor. Liderul Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor, a fost condamnat, în 2017, la șapte ani și jumătate de închisoare în „dosarul fraudei bancare”.
La 25 iulie 2019, magistrații Curții de Apel Cahul au emis un mandat de arestare pe numele lui Ilan Șor și l-au anunțat în căutare.