Partidul AUR anunță că va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie
Formaţiunea politică Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie din R. Moldova. Anunțul a fost făcut miercuri, 5 mai, de către reprezentanții partidului în cadrul unui briefing de presă.
„Anunțăm participarea AUR la alegerile parlamentare din 11 iulie. Suntem cu aceeași siglă și denumire înregistrați oficial în registrul partidelor politice de la Chișinău. Vrem să avem parlamentari unioniști în ambele Parlamente, de aceea candidăm. AUR își asumă activitatea politică în ambele state românești. Apelul nostru pentru 11 iulie este de a crea o forță românească și o singură listă națională care să intre în Parlamentul de la Chișinău”, a declarat copreședintele partidului AUR, George Simion.
Curtea Constituțională (CC) a decis miercuri, 28 aprilie, că instituirea stării de urgență de către majoritatea PSRM – ȘOR este neconstituțională, iar în aceste condiții în R. Moldova pot fi organizate și desfășurate alegeri parlamentare anticipate, în contextul în care la 15 aprilie curent CC a constatat că există circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău. După decizia CC, tot miercuri, la scurt timp președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a semnat decretul privind dizolvarea Parlamentului de la Chișinău și data la care urmează să fie organizate alegeri parlamentare anticipate – 11 iulie 2021.
În urma alegerilor parlamentare din România, care au avut loc la sfârșitul anului trecut, AUR, al cărui co-fondator este George Simion, a intrat în Parlament, reușind să obțină 14 mandate la Senat şi 33 la Camera Deputaţilor.
Pe 27 martie curent, formaţiunea Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) din România s-a lansat și în R. Moldova. Președinte al partidului a fost desemnat liderul Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi.