Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, anunță că a înregistrat un proiect cu privire la modificărea Legii Procuraturii
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat marți, 10 august, că a înregistrat un proiect de lege în legătură modificarea Legii cu privire la Procuratură.
„Am înregistrat un proiect care vine să modifice Legea cu privire la Procuratură, în sensul includerii unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general și de instituire a răspunderii disciplinare a acestuia. Ambele mecanisme prevăd posibilitatea eliberării din funcție a procurorului general în cazuri întemeiate la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. (…) Modificările propuse nu vor afecta independența șu autonomia procuraturii. Aceste modificări conțin suficiente garanții pentru evaluările profesionale. Alte modificări se referă la componența CSP. Prevederile actuale nu-l responsabilizează pe procuror. Proiectul pe care l-am înregistrat vine să restabilească un oarecare echilibru între drepturile și obligațiile procurorului general”, a declarat Sergiu Litvinenco.
Conform articolului 125 din Constituția R. Moldova, procurorul general este numit în funcţie de către preşedintele R. Moldova, la propunerea CSP, pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.
Alexandr Stoianoglo a fost numit în funcția de procuror general al R. Moldova în luna noiembrie a anului 2019.
Pe 23 aprilie 2021, lui Alexandr Stoianoglo, i-a fost retrasă paza și protecția de stat. În 2020, procurorul general declara că atât el cât și familia sa sunt păziți 24 de ore din 24 de ofițeri ai Serviciului de Pază și Protecție de Stat (SPPS).
Alexandr Stoianoglo a fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului, fiind ales pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM). Stoianoglo a intrat în politică în 2001, când a candidat pe listele PDM la funcția de deputat, fiind pe locul 8, în lista condusă de Ion Sturza, dar din care făceau parte și Dumitru Diacov sau Vladimir Filat. Relansarea în politică s-a produs după evenimentele din aprilie 2009, fiind, iarăși, al 8-lea în lista PDM la parlamentarele din iulie 2009. Imediat după alegeri, Stoianoglo a fost promovat în funcția de vicepreşedinte al Parlamentului. Și la parlamentarele anticipate din noiembrie 2010, Stoianoglo a candidat din partea PDM, fiind al 11 în lista electorală, pe primele două locuri aflându-se Marian Lupu și Vladimir Plahotniuc. Stoianoglo a ajuns deputat și a fost ales președinte al Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică.