Maia Sandu s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelensky
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit luni, 27 iunie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky. Un video de la întrevederea celor doi lideri a fost publicat pe contrul de Telegram al liderului de la Kiev.
„Avem nu doar o graniță comună cu Moldova, ci și valori și aspirații (comune n.r.). Astăzi mă întâlnesc cu președintele Maia Sandu! Solidaritatea dumneavoastră cu țara și poporul nostru este foarte importantă”, se arată în mesajul postat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, efectuează luni, 27 iunie, o vizită de lucru la Kiev. Este prima vizită pe care șefa statului o întreprinde în Ucraina de la începutul invaziei Moscovei asupra țării vecine.
Șefa statului a vizitat până acum orașele Bucea și Irpin, care au fost eliberate la sfârșitul lunii martie de sub ocupație rusă.
La 23 iunie, Consiliul European a acordat Ucrainei și R. Moldova statutul de țări candidate pentru aderarea la UE. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de președintele Consiliului European, Charles Michel.
„Am căzut de acord. Consiliul European tocmai a decis să acorde statut de candidat Ucrainei și R. Moldova. Un moment istoric. Este un pas extrem de important pe drumul vostru către UE. Felicitări Volodimir Zelensky și Maia Sandu, precum și popoarelor Ucrainei și R. Moldova. Viitorul nostru este împreună”, a afirmat președintele Consiliului European într-o postare pe pagina sa de Twitter.
Sunt 124 de zile de război în Ucraina. Armata rusească contiuă să atace Ucraina pe mai multe direcții, lansând rachete asupra regiunilor din sudul și estul Ucrainei, precum și atacând și capitala țării, Kievul.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. De atunci, sute de orașe din sudul și estul Ucrainei au fost distruse, iar mii de oameni au fost nevoiți să fugă din calea războiului.
Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.