În trecut – premier, în prezent – candidat al partidului „Viitorul Moldovei” la prezidențiale: ordinul Prieteniei de la Putin, eșecuri politice și avere
Decorat de Putin cu Ordinul Prieteniei pentru „aport mare la dezvoltarea colaborării economice, umanitare și de afaceri cu Federația Rusă”, fostul premier comunist Vasile Tarlev se vrea președinte de țară.
Ziarul de Gardă a analizat profilul lui Vasile Tarlev, cel de-al patrulea candidat înregistrat oficial în cursa electorală, și prezintă detalii despre eșecurile politice, averea și controversele din jurul acestuia.
Revenirea în politică. Lider de partid, Tarlev se voia independent la prezidențiale
Toamna 2016. Tarlev încerca pentru prima oară să devină președinte. În septembrie, acesta a depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC), însă organul a refuzat înregistrarea candidatului pe motivul necorespunderii documentelor prezentate.
Februarie 2024. Vasile Tarlev își anunță revenirea în politică. „Bugeacul Nostru”, partid înregistrat în Găgăuzia, se transformă în Partidul „Viitorul Moldovei”, al cărui președinte devine Tarlev.
August 2024. Deși este lider de partid, pe 21 august, Vasile Tarlev și-a declarat intenția de a candida independent la funcția de președinte. În aceeași zi, a depus actele necesare la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea grupului de inițiativă. CEC i-a respins demersul, Tarlev însă a depus din nou, pe 31 august, pachetul de acte pentru înregistrarea grupului de inițiativă care îl va susține în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, de astă dată, din partea Partidului „Viitorul Moldovei”.
Septembrie 2024. La 18 septembrie, Tarlev este înregistrat în scrutinul prezidențial, fiind al patrulea pe listă.
Tarlev, premier comunist timp de două mandate
Aprilie 2001. În baza votului de încredere acordat de Parlament, a fost ales în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.
Martie 2005. În urma alegerilor parlamentare din R. Moldova, Tarlev obține un mandat de deputat în Parlament pe listele Partidului Comuniștilor.
Aprilie 2005. Tarlev renunță la mandatul de deputat, întrucât, în baza votului de încredere acordat de Parlament, a fost desemnat pentru a doua oară prim-ministru al R. Moldova.
Martie 2008. În timpul ședinței Guvernului din 19 martie, la care a participat și președintele Vladimir Voronin, Vasile Tarlev și-a prezentat demisia din funcția de prim-ministru, împreună cu cea a întregului cabinet.
Tarlev, trei încercări eșuate de a accede în Parlament
În septembrie 2008, Tarlev a fost ales lider al partidului politic „Uniunea Centristă din Moldova”.
La alegerile parlamentare din aprilie 2009, formațiunea sa a acumulat 2,75% din voturi și nu a trecut pragul electoral.
După alegeri, Vasile Tarlev și Dumitru Braghiș, liderul Partidului Social Democrat, au anunțat că la alegerile parlamentare anticipate din iulie 2009 vor participa pe o listă comună. Partidul însă nu a acces în Parlament, obținând un scor de 1,86%, plasându-se pe penultima poziție.
Deși în noiembrie 2009 a anunțat că părăsește „Uniunea Centristă din Moldova” și se retrage din politică, trei ani mai târziu, în septembrie 2012, Tarlev a lansat, alături de fostul deputat comunist Vadim Mișin, partidul „Renaștere” (acum afiliat oligarhului fugar Ilan Șor), fiind copreședinte al acestuia. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Tarlev a candidat din nou la funcția de deputat pe lista Partidului „Renaștere” de pe prima poziție în listă, însă formațiunea a acumulat doar 0,26% din sufragii și nu a trecut pragul electoral.
33 de mii de euro în conturi bancare, imobile în valoare totală de peste un milion de lei și cotă de 34% în două firme
Potrivit declarației de avere și interese personale depuse la CEC în 2023, fostul premier deține în proprietate trei imobile, pentru niciunul însă nu a scos vreun leu din buzunar. În 2006, printr-un certificat de mostenire, Tarlev a intrat în posesia unei case de 41 m2, care ar valora circa 60 de mii de lei. În 2015, acesta mai moștenește un apartament de circa 70 m2, valoarea căruia se ridică la peste un milion de lei. Ultimul imobil care a ajuns în proprietatea lui Tarlev a fost obținut printr-un contract de donație în 2023 și măsoară circa 54 m2, valorând doar fără puțin 300 de mii de lei. Tot în 2023, familia Tarlev a înstrăinat un imobil, valoarea căruia era de 360 de mii de euro.
Din 2012, Tarlev deține și un teren agricol cu o suprafață de circa 1,5 ha, valoarea căruia ajunge la 22 de mii de lei, obținut tot printr-un certificat de moștenire.
În cele șase conturi bancare pe care le declară, Tarlev deține puțin peste 33 de mii de euro și circa 8 mii de roni.
Acesta deține 34% din activele companiei „Tarus International”, domeniul de activitate al căreia este cercetarea și dezvoltarea în științe fizice și naturale, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor, prepararea sucurilor etc. Tot o cotă de 34% deține și în cadrul firmei „Proivis Prim”, care oferă servicii de pază.
Vasile Tarlev_Declarație de… by Ziarul de Gardă
Controverse
1. Premierul care a distrus Stadionul Republican. În 2006, Guvernul Tarlev și-a propus renovarea Stadionului Republican. Un an mai târziu, însăși Tarlev urcă la volanul unui excavator și demolează un zid. Stadionul a fost demolat, fără însă a fi renovat, așa cum și-a propus Tarlev.
2. Ordinul Prieteniei de la Putin. În 2016, președintele rus, Vladimir Putin, l-a decorat cu Ordinul Prieteniei pe fostul premier moldovean, Vasile Tarlev, pentru un „aport mare la dezvoltarea colaborării economice, umanitare și de afaceri cu Federația Rusă”.
3. „Tarlev – omul lui Șor”. Fostul vicepreședinte al partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Mereuță, partid al cărui președinte este Vasile Tarlev, îl acuză pe ex-prim-ministru, care și-a anunțat miercuri, 24 iulie, candidatura la funcția de președinte, că este „omul lui Ilan Șor”. În replică, Tarlev spune că „nu cunoaște și nu ține minte” cine este Mereuță și că „fiecare are dreptul la opinie”. În luna martie 2024, Vasile Tarlev și cu Vasile Mereuță au participat împreună la o conferință de presă în care au lansat partidul. Vasile Mereuță a declarat pentru ZdG că „este sigur că Tarlev este omul lui Ilan Șor. De ce el candidează independent, având partid?(…) Tarlev nu dorește să fie președinte, el dorește doar să strângă bani.” Fostul președinte al țării, comunistul Vladimir Voronin, și-a exprimat susținerea pentru candidatura lui Tarlev. Anterior, Voronin a fost surprins de mai multe ori discutând cu acoliții lui Șor.
4. Tarlev sărbătorește ziua Rusiei și nu condamnă războiul din Ucraina. La 12 iunie curent, când se împlineau 840 de zile de la invadarea Ucrainei și 83 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia, ZdG scria despre cum Kremlinul și simpatizanții săi celebrau Ziua Rusiei. Printre cei care au adresat mesaje de felicitare Rusiei și conducerii sale se numără și numeroși politicieni din R. Moldova, inclusiv Vasile Tarlev.
Într-un material video publicat de Viorica Tătaru de la TV8, Tarlev a declarat „că este pentru… pace”. Întrebat dacă susține agresiunea rusă, Tarlev a răspuns că „e ziua Rusiei și trebuie să-i felicităm.”