Deputatul PSRM Corneliu Furculiță și ministrul Pavel Voicu ar fi mușamalizat un dosar penal. Reacția ministrului MAI
Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, s-ar face vinovat de trafic de influență și abuz de funcția și statutul pe care îl deține. Deputatul s-ar fi implicat pentru a-și scăpa nepotul de dosar penal, după ce acesta a fost prins de agenții de patrulare ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) în stare de ebrietate la volan. Cel puțin, asta reiese din înregistrările telefonice examinate de reporterii NordNews, în cadrul unei anchete jurnalistice.
Săptămâna trecută, pe adresa electronică a mai multor instituții de presă, a ajuns o înregistrare telefonică, în care un tânăr se laudă unui amic despre cum un oarecare Cornel, care îi este rudă, a fluturat cu legitimația de deputat în fața polițiștilor, după ce aceștia l-au tras pe dreapta la ieșirea din Chișinău și l-au supus testului cu aparatul Dragger. Pentru că rezultatele alcotestului arătau că acesta avuse o concetrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, bănuitul a fost dus la Dispensarul Narcologic, pentru a-i fi preluate probe de sânge.
„Să chici odată și să nu te scoată, apoi ce fel de neam e ăsta?…”
Aceeași înregistrare telefonică a fost virală și pe mai multe canale de pe paltforma online Telegram. Individul care se laudă prietenului cu aventurile și pilele sale se numește Sergiu Gorea, un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din satul Răuțel, raionul Fălești. Acesta este nepotul familiei Furculiță, mai exact fiul fratelui Ludmilei Furculiță.
Pavel Voicu, ministrul afacerilor și al dosarelor aranjate
Dintr-o înregistrare, reiese clar că în rezolvarea acestui caz s-a implicat și actualul ministru al Afacerilor Interne, Pavel Voicu. Acesta l-ar fi sunat pe tânăr, prezentându-se „Pavel” și spunându-i că are numărul lui de la Cornel Dimitrievici (nota red. – Corneliu Furculiță), ca să-l întrebe mai multe detalii despre caz, pentru a rezolva situația.
Tânărul recunoaște că a băut bere până după miezul nopții și a dormit doar câteva ore. Interlocutorul cu voce asemănătoare cu cea a ministrului MAI, după ce l-a întrebat toate detaliile și i-a explicat cum se bea: „Rachiul iese repede… În vreo două-trei ore, în cinci ore iese vinul și în șapte iese berea”, i-a cerut să-l telefoneze, îndată ce va fi chemat la audieri.
Deputatul Corneliu Furculiță își învață nepotul (cum) să mintă
Pentru a vedea care este situația, Sergiu Gorea a fost telefonat de mătușa sa, Ludmila Furculiță. Aceasta a transmis telefonul soțului ei, deputatul PSRM Corneliu Furculiță.
Alesul poporului îi sugerează lui Gorea să nu vorbească cu polițiștii, să nu-i caute, iar dacă o să fie sunat, să le spună că nu are avocat, iar avocatul pe care îl cunoaște e, la moment, plecat din țară. Acesta îi recomandă să nu-i fie frică, să reacționeze cu calm și să tragă cât mai mult de timp, asigurându-l că până la urmă totul va fi bine.
Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a venit cu o reacție pe o rețea de socializare respingând acuzațiile care i se aduc și spune că nu a făcut abuz de funcția deținută în perioada activității de ministru.
„În legătură cu informațiile publicate în mass media și învinuirile care îmi sunt aduse de unele persoane cu intenții de a denigra imaginea mea de ministru și a-mi implica numele în incidente în care nu sunt vizat, vin cu următoarea precizare: Nu am fost implicat în acțiuni ilegale și nu am făcut abuz de funcția deținută în perioada activității de ministru și consider aceste materiale apărute în presă informații false menite să ducă în eroare opinia publică. Există instanțe care pot verifica toate aceste detalii și care se pot expune pe cale legală, comunicând care totuși este situația reală a acestui caz, dacă am fost sau nu implicat și în calitate de ce. Ne vom adresa instituțiilor competente în acest sens și vom face lumină pentru a nu admite în continuare această manipulare mediatică în spatele căreia stau politicieni și oameni cu interese ascunse”, spune ministrul.
Voicu spune că va insista asupra unei anchete care să verifice interceptările telefonice, legalitatea lor și scopul.
„Este vizibilă interpretarea acestor comunicări și ruperea din context a unor informații, dar cu regret unele mijloace de informare nu au verificat cu atenție sursele pe care le au și interesele lor ascunse. La necesitate, voi reveni cu unele informații suplimentare. Informați-vă calitativ și nu vă lăsați manipulați”, mai spune Pavel Voicu.