Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   VIDEO/ Crime fără pedeapsă: dosarul…

VIDEO Crime fără pedeapsă: dosarul morții unui tânăr, de patru ani pe masa oamenilor legii

Acum patru ani, Fiodor Meleca, un tânăr în vârstă de 26 de ani din satul Chiștelnița, raionul Telenești, a fost omorât în bătaie în urma unui conflict iscat între două grupuri de tineri.

Deși suspecții au fost identificați și există declarațiile martorilor oculari, dosarul nu a fost încă expediat în instanță, iar rudele tânărului omorât acuză oamenii legii de tergiversarea examinării dosarului, făcându-și griji că făptașii nu vor fi pedepsiți. 


Totul s-a întâmplat la 28 august 2016, în jurul orei 4.30 dimineața, în satul Chiștelnița. Un conflict iscat între două grupuri de tineri, o parte dintre care erau din Orhei, a degenerat în bătaie, iar în urma multiplelor leziuni primite, Fiodor Meleca a decedat la fața locului. 

„În familia noastră a parvenit un sunet… Soțul a fost chemat să vadă cadavrul în mijlocul drumului. Cu mare regret, acolo era fratele meu”.

își amintește Olga Brădescu, sora tânărului decedat

Femeia ne-a povestit că fratele său revenise de peste hotare și urma în toamnă să se căsătorească. În noaptea fatală, Fiodor fusese la Orhei, la discotecă, împreună cu doi prieteni, iar în centrul conflictului ar fi ajuns din întâmplare. Olga Brădescu susține că fratele său a fost confundat cu un alt tânăr, care s-ar fi certat cu grupul de băieți de la Orhei.

Fiodor Meleca, în vârstă de 26 de ani, fusese omorât în bătaie în 2016. Tânărul revenise acasă de peste hotare și urma să se căsătorească

În acea noapte, grupul ăsta, de la Orhei, a avut un conflict cu alt grup de băieți, la noi, la iaz. Un băiat care a avut conflict cu ei, la iaz, avea mașină la fel ca și fratele meu. Când a ajuns cu mașina în centru, ei s-au gândit că era în mașină cel cu care au avut ei conflict. L-au scos pe fratele meu din mașină, i-au tras cu bâta în cap și cred că după asta el și-a pierdut cunoștința. A dat să fugă, însă a căzut. Criminalii l-au târât mai la întuneric și i-au făcut, cu un cuțit, leziuni pe tot corpul. Avea vreo opt 8 tăieturi”, susține sora lui Fiodor.

Familia tânărului decedat insistă că expertiza medico-legală nu ar prezenta veridic numărul de leziuni ce i-au fost aplicate lui Fiodor și că examinarea dosarului este tergiversată intenționat.

Expertiza medico-legală

„Noi am analizat cadavrul, a fost în ochii noștri. Soțul e primul care a fost chemat la fața locului și a analizat fiecare leziune, unde a fost și cât de mare. Când a venit prima expertiză, au prezentat două leziuni, că el a fost zgârâiat la genunchi, cum a fost târât, și câteva nuanțe… Noi nu am fost de acord, pentru că știm cum era cadavrul și am dat ca să repete expertiza”, punctează Olga Brădescu, menționând că și cea de-a doua expertiză ar fi incompletă.

„Nimeni nu a avut nicio intenție de a se ajunge la un final tragic”

În dosarul penal deschis după incident, figurează 25 de persoane, iar cel învinuit de omorul lui Fiodor Meleca este Roman Onofraș, un tânăr de 26 de ani din Orhei. În cadrul urmăririi penale s-a constatat că în noaptea cu pricina, Onofraș, „din intenții huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, manifestând o neglijare premeditată a conduitei în societate, urmărind manifestarea bravurii și a forței grosolane, cu scopul de a înjosi onoarea și demnitatea persoanei”, împreună cu alte persoane, a aplicat „violența fizică manifestată prin aplicarea loviturilor cu pumnii, picioarele și obiecte speciale adaptate lui Meleca și alții”.

După comiterea infracțiunii, Onofraș s-a eschivat de la urmărirea penală, fiind anunțat în căutare. Ulterior, acesta a fost reținut, extrădat și plasat în arest preventiv, dar acum se află în libertate. 

Am mers la domiciliul tânărului, iar tatăl acestuia ne-a comunicat că fiul său nu este acasă și că nu oferă interviuri. Tatăl învinuitului ne-a direcționat ulterior către avocatul fiului. 

Reporterul ZdG a mers la domiciliul lui Roman Onofraș, însă tatăl acestuia ne-a comunicat că fiul său nu este acasă și nici nu oferă interviuri

„Ce ține de tergiversarea urmăririi penale, țin să menționez că succesorii decedatului ar trebui să se adreseze la avocatul lor, care de nenumărate ori a depus plângere, tergiversând termenele”, susține Tudor Chirtoacă, avocatul lui Onofraș.

Acesta a mai precizat că și clientul său a suferit leziuni în urma incidentului din noaptea respectivă. Apărătorul mai afirmă că Roman a fost implicat din întâmplare în acel conflict și că regretă cele întâmplate.

„Clientul meu a nimerit din întâmplare în circumstanțele respective. Nimeni nu a avut nicio intenție de a se ajunge la un final tragic. E regretabil și clientului meu îi pare nespus de rău și suferă foarte mult”, a mai adăugat avocatul.

Recunoscut „iresponsabil” în momentul săvârșirii infracțiunii

Deși este învinuit de moartea lui Fiodor Meleca, Roman Onofraș ar putea scăpa basma curată, or, expertiza psihologico-psihiatrică a constatat că, deși nu suferă de vreo maladie psihică, acesta a dezvoltat o tulburare psihică în momentul comiterii infracțiunii. Potrivit raportului de expertiză, acesta nu putea să-și dea seama de acțiunile sale, a acționat fără discernământ, fiind recunoscut „iresponsabil”. 

Concluzia expertizei psihologico-psihiatrică în privința lui Roman Onofraș

Rudele tânărului decedat nu au fost de acord cu această concluzie, solicitând o expertiză repetată, care, la fel, a pus la îndoială starea de responsabilitate a învinuitului în timpului săvârșirii acțiunii, precizând însă că, în prezent, comportamentul învinuitului nu este periculos pentru societate. Avocatul succesorilor părții vătămate declară că aceste concluzii sunt contradictorii și neclare, existând dubii privitor la temeinicia lor. 

„Dacă era un om care nu avea bani să dea la poliție, demult ședea acolo unde îi este locul, pentru fapta pe care a săvârșit-o. Eu am bănuiala că este mare corupția și banii lucrează bine. Și ăsta este și motivul de a tărăgăna dosarul”, consideră Olga Brădescu.

Olga Brădescu, sora tânărului decedat

În timp ce rudele consideră că examinarea dosarului este tergiversată, reprezentanții procuraturii și ai poliției declară contrariul.

  • „Cauza penală a fost la control și în Procuratura Generală și la Direcția generală urmărire penală. Respectiv, chiar să fi vrut, cât de mult, oricum nu ni se permitea să tergiversăm. Așa, ca o paranteză, dosarul are zece volume”, declară Ludmila Ostap, șefa secției de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Telenești.
  • Ceea ce se discută că s-a tergiversat termenul examinării urmăririi penale nu corespunde adevărului, deoarece părțile cunosc destul de bine că s-au efectuat, pe prezenta cauză, foarte multe acțiuni de urmărire penală. O problemă mai este cu pandemia care este în țară, care ne-a stopat, într-un fel oarecare, să lucrăm, nemijlocit cu făptuitorii pe caz”, precizează procurorul Petru Zmuncilă în gestiunea căruia se află acest dosar. 

Potrivit procurorilor, cauza penală a fost pornită în 2016 pentru acte de huliganism și omor intenționat. În dosar figurează 25 de persoane, dintre care una a decedat. Din totalul celor 25 de persoane, șapte au fost acuzate de omorul lui Fiodor Meleca, însă în circumstanțele în care unul dintre învinuiți și-a recunoscut vina, acestea au fost scoase de sub acest capăt de acuzate, fiind învinuite doar de huliganism. 

Petru Zmuncilă, procuror în Procuratura raionului Telenești

„Sunt 25 de persoane, dintre care șapte au fost acuzate atât pe omor, cât și huliganism. S-a stabilit ulterior, nemijlocit, cine a săvârșit faptul de omor. Ulterior, conform rapoartelor de expertiză psihiatric-judiciară, s-a stabilit că făptuitorul era în stare de iresponsabilitate și împreună cu el, încă șase au fost scoși de pe un capăt de acuzare pe omor și rămași pe huliganism”, a punctat procurorul.

În lumina acestor concluzii, moartea lui Fiodor Meleca ar putea rămâne nepedepsită, or, cel care și-a recunoscut vina a fost declarat „iresponsabil” și nu este pasibil de răspundere penală.

Criminali în libertate

Cazul de la Telenești nu este singurul în care oamenii legii nu au reușit să îi pedepsească pe cei vinovați de omor sau, cel puțin, să îi identifice pe făptași. 

Olga Câșlaru și Ilie Radu au fost găsiți împușcați în apropierea unei mănăstiri din Durlești la 1 aprilie 2011

Acum zece ani, doi tineri au fost găsiți împușcați, lângă mașină, pe traseul Leușeni-Ialoveni-Chișinău, iar cadavrele altor doi tineri au fost descoperite într-un automobil, în apropiere de Mănăstirea Sfântul Andrei din Durleşti.

La 10 septembrie 2010, pe traseul Ialoveni-Chişinău
a fost depistat un automobil cu două cadavre,
cel al lui Valeriu Croitoru şi al Marianei Jimbei

Potrivit procurorilor, cele două crime, dar și altele șase, cu scenarii similare, ar fi fost comise de același autor, pe un perimetru de câțiva kilometri, în toate fiind folosită aceeași armă de vânătoare cu țeava lisă.

Deși au trecut deja aproape 10 ani, autorul asasinatelor nu a fost încă identificat. Procurorii dau asigurări că lucrează zilnic la acest caz, care este unul complex și voluminos.

Oamenii legii nu au reușit să îl găsească șii pe autorul omorului lui Igor Țurcan, fost președinte al Federației de Tenis din Moldova. Omul de afaceri a fost asasinat, în 2011, în urma exploziei unei mașini capcană în centrul Chișinăului. 

Opinia publică nu a reușit să afle nici cine este asasinul omului de afaceri Igor Basarab, împuşcat în cap în ianuarie 2010, într-un parc din sectorul Râșcani. 

Într-un răspuns oferit pentru ZdG, reprezentanții Procuraturii Generale ne-au comunicat că, „în condițiile existenței unor bănuieli cu privire la implicarea, în comiterea omorurilor lui Igor Țurcan și Igor Basarab, a acelorași persoane, în 2012, ambele dosare au fost conexate într-o procedură unică, care, în decembrie 2015, a fost suspendată pe motiv că nu au fost stabiliți autorii crimelor”.

Rămân fără pedepse și crime mai recente. Un exemplu în acest sens este bătaia din apropierea centrului comercial Atrium din Chișinău, în urma căreia a decedat Serghei Bejenari, în vârstă de 30 de ani. 

Serghei Bejenari a decedat la Institutul de Urgență la câteva zile după ce a fost internat cu multiple lovituri Foto: zdg

Singurele persoane trimise în judecată de procurori, doi luptători K1, au fost achitate de către instanță. Al treilea figurant din dosar, spre care au arătat martorii, dar și inculpații că ar fi principalul vinovat, nu a fost găsit de oamenii legii, deși a fost anunțat în căutare la scurt timp după incident.

Oamenii legii sunt și în căutarea bărbatului care, în vara anului trecut, ar fi omorât o femeie, lăsând-o într-o mașină din sectorul Botanica. Cazul a fost mediatizat intens, fostul ministru al Afacerilor Interne dând asigurări că acesta va fi prins și deferit justiției. Deși a trecut deja un an de la crimă, făptașul nu a fost încă prins. Potrivit Procuraturii, în privința acestuia a fost emis un mandat de arestare în contumacie, el fiind localizat în Germania. R. Moldova a solicitat extrădarea învinuitului pentru a fi tras la răspundere, însă Procuratura nu a obținut încă un răspuns din partea colegilor din Germania.


Doar în anul 2019, în R. Moldova au fost înregistrate circa 30 de mii de infracțiuni, dintre care peste 5 mii au fost grave, deosebit de grave și excepțional de grave. Fiecare a treia infracţiune a fost săvârşită în locuri publice. Cu aplicarea armelor de foc, explozivelor şi grenadelor au fost săvârşite 110 infracţiuni, inclusiv: 32 cazuri de huliganism, 23 cazuri de vătămări intenţionate, 15 cazuri de omor şi 8 cazuri de tâlhării.

Din totalul infracțiunilor, oamenii legii au reușit să finalizeze urmărirea penală în peste 12 mii de cazuri, iar peste 10 mii au fost trimise în judecată.