Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Corjova - localitatea cu…

VIDEO Corjova – localitatea cu cea mai înaltă prezență la vot. Președinta CEC: „Am fost informați că s-ar fi admis la vot persoane care nu-și au domiciliul în localitatea respectivă. Vom verifica aceste informații”

Sursa: Captură Privesc.eu

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) susțin duminică, 19 noiembrie, noi declarații de presă în legătură cu desfășurarea turului doi al alegerilor locale generale.

„(…) Cu referire la pana de curent din comuna Sadîc, raionul Cantemir, vă informăm că la scurt timp de la producerea acesteia, echipa Premier Energy a intervenit și problema a fost remediată. În toată această perioadă de timp, procesul de votare a continuat, fiind suficientă rezerva de lucru independent al calculatorului, iar după aceasta a fost posibil de asigurat modalitatea alternativă de conexiune la energia electrică. Până la această oră, per ansamblu pe țară avem înregistrată o participare de 34%. În turul I de scurtin, la ora 19:00 erau 40% de participare, iar dacă facem o comparație cu alegerile locale generale din 2019, exact la această oră participarea era de 36%.

Localitatea cu cea mai înaltă prezență la vot este Corjova din raionul Dubăsari, unde până la această oră se atestă o rată de participare de peste 63%. Am fost informați că s-ar fi admis la vot persoane care nu-și au domiciliul în localitatea respectivă. Rămâne să verificăm aceste informații și să venim cu anumite detalii pe parcurs. Localitatea cu cea mai joasă prezență la vot este Todirești din Ungheni, unde s-au prezentat la urne doar 17% dintre alegători.

În municipiul Chișinău și-au exercitat dreptul al vot până la această oră peste 31% dintre alegători înscriși pe listă. Cei mai activi rămân a fi alegătorii din Vadul lui Vodă, unde până la moment au votat 43% dintre alegători. Cei mai pasivi sunt votanții din suburbiile Codru și Bubuieci. Aici avem o prezență de puțin peste 26% dintre alegători. În municipiul bălți este înregistrată o rată de participare de circa 23%, iar în municipiul Comrat din UTA Găgăuzia au participat aproximativ 40% dintre alegătorii de pe listele electorale (…).

În localitățile unde astăzi avem votarea repetată și de această dată se înregistrează o participare redusă a electoratului. În localitatea Chioselia Rusă sunt sub un procent de participare (…). În satul Cotovscoe din UTA Găgăuzia, de asemenea, avem puțin peste 2% de participare. În satul Aluatu din raionul Taraclia – peste 10%, iar în comuna Nicolaevca din Florești – sub 14%. Deci se atestă o prezență destul de mică (…)”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.

În R. Moldova astăzi, 19 noiembrie, se desfășoară turul doi al alegerilor locale generale. Pentru 273 de mandate de primar în turul doi candidează 544 de persoane, 386 dintre candidați sunt bărbați și 158 sunt femei. Din totalul candidaților la funcția de primar, 56 sunt independenți, iar 488 reprezintă o formațiune politică, conform unui comunicat de presă emis de Comisie Electorale Centrale (CEC).

Raionul cu cele mai multe localități unde astăzi au loc alegeri este Orhei, cu 20 de unități administrativ-teritoriale, iar în raioanele Dondușeni, Basarabeasca și Taraclia doar în câte o localitate va fi ales primarul.

În municipiului Chișinău, cetățenii cu drept de vot din 8 suburbii sunt așteptați la urne pentru a-și alege primarii.

Pentru turul al doilea, în buletinele de vot sunt incluși 2 candidați la funcția de primar, cei care, acum 2 săptămâni, au întrunit cel mai mare număr de voturi. Înscrierea acestora în buletinele de vot a fost făcută în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin. Excepție fac localitățile Cotova din raionul Drochia și Todirești din raionul Ungheni, unde, în buletinele de vot, vor fi câte un singur candidat la funcția de primar.