CEC a înregistrat oficial Partidul Politic „NOI”, care anterior intenționa să-și modifice denumirea în „PAȘ”, și un candidat independent în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței de vineri, 18 iunie, Partidul Politic „Noua Opțiune Istorică”, care anterior intenționa să-și modifice denumirea în Partidul Alternativă și Șanse (PAȘ) cu o listă de 58 de candidați în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Totodată, CEC l-a înregistrat pe Veaceslav Valico în calitate de candidat independent pentru anticipatele din luna iulie curent.
„Se înregistrează 58 de candidați la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova de pe lista Partidului Politic „Noua Opțiune Istorică” pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil.
Șapte membri CEC au susținut proiectul de hotărâre cu privire la înregistrarea Partidului Politic „NOI” în cursa electorală. Un membru CEC s-a abținut, iar reprezentantul CEC Sergiu Gurduza s-a declarat „categoric împotrivă”.
Solicitată de Ziarul de Gardă, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sîrbu, ne-a spus că formațiunea politică „Noua Opțiune Istorică” intenționa să-și modifice denumirea în Partidul Alternativă și Șanse (PAȘ), însă, în documentele depuse la Agenția Servicii Publice nu au fost operate modificări.
„Toate documentele care au fost depuse la CEC, au fost depuse sub denumirea de Partidul Politic „Noua Opțiune Istorică”. De la Agenția Servicii Publice am primit confirmare că acest partid politic este cu denumirea de „Noua Opțiune Istorică” și nicidecum altă denumire. Formațiunea politică a decis să-și modifice denumirea, dar în documentele depuse la Agenția Servicii Publice nu au fost operate modificări”, a declarat Sîrbu pentru ZdG.
Pe 21 mai, un anunț cu privire la modificarea denumirii formațiunii politice Partidul Politic „Noua Opțiune Istorică” (NOI) a fost publicat în Monitorul Oficial. Formațiunea Politică intenționa să-și schimbe denumirea în Partidul Politic „Alternativă și Șanse”. Coincidență sau nu, fiind abreviată, noua denumire a formațiunii era identică cu cea a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Comisia Electorală Centrală anunță lista finală a concurenților electorali înscriși în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021:
1. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”;
2. Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
3. Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
4. Partidul Politic „Șor”;
5. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate;
6. Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
7. Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” ;
8. Partidul Democrat din Moldova;
9. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
10. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”;
11. Partidul Politic „Democraţia Acasă”;
12. Partidul Politic „NOI”;
13. Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”;
14. Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR;
15. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist;
16. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”;
17. Partidul Politic „Puterea Oamenilor”;
18. Partidul Regiunilor din Moldova;
19. Partidul „Patrioții Moldovei”;
20. Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”;
21. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ;
22. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii;
23. Veaceslav Valico (candidat independent).
Pe 11 iulie 2021, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.