CEC a înregistrat „Partidul Oamenilor Muncii” și „Partidul Schimbării” în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie
Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) au înregistrat joi, 17 iunie, formațiunile politice „Partidul Oamenilor Muncii” și „Partidul Schimbării” în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Totodată, au fost înregistrate simbolurile electorale ale candidaților din partea formațiunilor politice pentru imprimare în buletinul de vot, au fost confirmați reprezentanții cu drept de vot consultativ în CEC, pe durata campaniei electorale și persoanele responsabile de finanțe (trezorieri).
„Propun următorul proiect de hotărâre: se înregistrează 65 de candidați de pe lista „Partidului Oamenilor Muncii” pentru funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanțe doamna Donica Rodica”, a declarat membrul CEC Vasile Gafton.
„Se înregistrează 53 de candidați la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova din partea Partidului Politic „Partidul Schimbării”. Nicoilae Răileanu se confirmă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală”, a declarat membrul CEC Vadim Filipov.
Până în prezent, CEC a înregistrat deja 21 concurenți pentru scrutinul din 11 iulie 2021, iar alte 3 dosare se află în proces de examinare.
Pe 11 iulie 2021, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.