Usatîi susține că Dodon l-a convins pe Chicu ca să-și dea demisia până la protestul anunțat de președinta aleasă a R. Moldova: „Este un plan ca să oprească protestatarii”
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a anunțat că va participa și și-a îndemnat și susținătorii ca să participe la protestul de duminică, 6 decembrie, anunțat de președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu, susține că Ion Chicu, la solicitarea președintelui în exercițiu, Igor Dodon, își va da demisia din funcția de premier înainte de protest.
Potrivit lui Usatîi, eventuala demisie a lui Chicu „este un plan al lui Igor Dodon pentru a opri oamenii ca să mai iasă duminică la protesc”.
„Ce ne pregătește nouă Dodon? Astăzi Dodon s-a întâlnit cu Chicu, cu Greceanîi și împreună au discutat. Dodon l-a convins pe Chicu ca să-și dea demisia. Această demisie urmează să aibă loc mâine sau duminică. El a făcut și a gândit în așa mod încât demisia lui Chicu să se producă până la protestul de duminică. Pentru că el înțelege că poate să vină multă lume, iar dacă o să fie multă lume se va constata victoria protestatarilor. Mai departe îi va propune Maiei Sandu să-și formeze echipa, se va preface că o susține, trei luni o va purta de nas, iar mai departe merg la alegeri anticipate în luna mai așa cum plănuiește Dodon. Dacă se va întâmpla așa, asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la protest. Cea mai mare dezordine este acum în Parlament”, a declarat Usatîi.
În context, Usatîi a continuat să îndemne cetățenii ca să participe la protestul de duminică „pentru a-și apăra votul din 15 noiembrie”.
„Cu toții am fost martori la faptul că Igor Dodon după ce a pierdut alegerile prezidențiale este panicat și îi este frică de ceea ce poate să se întâmplă cu el când se va schimba puterea definitiv în țară. Dodon, astăzi, încearcă prin toate metodele posibile să-și restabilească electoratul, iar pentru asta îi este indiferent cu cine face coaliție. Acum a făcut coaliție temporală cu Partidul Șor. De ce spun temporară? Pentru că Șor 100 % îi va întoarce spatele la un moment dat. Noi acum cu dumneavoastră avem posibilitatea istorica ca să oprim ca țara să fie furată, ca țară să fie distrusă, iar pentru asta noi toți trebuie să ne unim și să spunem nu acestei coaliții. De aceea trebuie să ieșim cu toții la protest ca să ne apărăm voturile. Acesta nu este un protest pentru Maia Sandu, este un protest pentru viitorul țării noastre.
Noi trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a opri distrugerea țării noastre și trebuie să facem tot ce putem pentru că țara noastră să trăiască mai bine. Noi cu toții trebuie să ieșim duminică la protest pentru ca să spunem nu acestui regim ticălos”. a mai menționat Usatîi.
Președinta aleasă, Maia Sandu, a cheamat susținătorii la un protest de amploare, care se va desfășura duminică, 6 decembrie.