ULTIMA ORĂ Guvernul a alocat CEC cele 22,4 milioane de lei, suma restantă de bani, pentru scrutinul care a avut loc pe 11 iulie
Guvernul a alocat Comisiei Electorale Centrale (CEC) cele 22,4 milioane de lei, suma restantă de bani, necesară pentru plata indemnizațiilor funcționarilor electorali.
„Ne-am onorat angajamentul Guvernului dat CEC că banii cheltuiți pentru organizarea și desfășurarea scrutinului vor fi, și, iată că sunt virați în contul CEC”, a declarat prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, în cadrul ședinței Guvernului.
Ședința Guvernului din 7 iulie, la care urma să fie examinat proiectul privind alocarea CEC a 22,4 milioane de lei pentru scrutinul parlamentar, a fost amânată din lipsă de cvorum.
Din cei șase miniștri care au absentat de la ședința Guvernului din 7 iulie doi ar fi fost în concedii medicale, un ministru nu s-ar fi prezentat din „motive de sănătate”, unul dintre ei a declarat că avea intervenție medicală la acel moment, altul nu ar fi venit pentru că se afla „în teritoriu”, iar altul a menționat că „noi la circ nu participăm”.
În luna mai curent, Guvernul a alocat 70 de milioane de lei pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Prim-ministrul interimar a îndemnat atunci CEC să-și revizuiască devizul estimativ de cheltuieli, de 125 de milioane de lei, aprobat la sfârșitul lunii aprilie, așa încât „să nu rămână chiar nimic în Fondul de Rezervă”.