ULTIMA ORĂ Directorii mai multor agenții, eliberați din funcție de către noul Cabinet de miniștri

Cinci directori ai unor agenții au fost eliberați din funcție de către noul Cabinet de miniștri condus de premierul Natalia Gavrilița luni, 9 august.
Fosta deputată a Partidului Democrat din Moldova (PDM) Valentina Buliga a fost eliberată din funcția de directoare a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Viorel Iustin a fost eliberat din funcția de director al Agenției pentru Proprietatea Intelectuală (APPI).
Unul dintre avocații lui Igor Dodon, Ghenadie Țepordei, a fost eliberat din funcția de director al Agenției Proprietății Publice (APP).
Elena Beleacov a fost eliberată de la șefia Agenției Relații Interetnice (ARI).
Fostul deputat al PDM Anatolie Ghilaș, naşul din prima căsătorie a fostului premier, Vladimir Filat, a fost eliberat din funcția de director al Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru (ARFC).
Pe 6 august, la Președinție, a avut loc ceremonia de învestitură a Guvernului condus de Natalia Gavrilița. Cabinetul de miniștri condus de Natalia Gavrilița a primit vineri, 6 august, vot de încredere din partea Parlamentului. 61 de deputați au votat pentru învestirea noului Cabinet de miniștri.
Lista miniștrilor din Guvern condus de Natalia Gavrilița a fost publicată marți, 3 august. În componența echipei guvernamentale se regăsesc membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și foşti miniştri din Guvernul Sandu.