Principală  —  ZdG explică  —  Consultant social   —   UE pe înțelesul mEU/ Colaborarea…

UE pe înțelesul mEU Colaborarea culturală și beneficiile apropierii R. Moldova de UE

Uniunea Europeană ne va distruge cultura! Această afirmație a împânzit spațiul public, încercând să trezească frica, dar și dorința oamenilor de a-și apăra valorile culturale și artistice pe care le prețuiesc. De fapt, cetățenii Uniunii Europene împărtășesc aceeași aspirație de a-și păstra și promova cultura. Cele 27 de state membre ale UE investesc efort și resurse pentru a promova patrimoniul cultural european, a dezvolta produse culturale și a susține artiștii în procesul de creație. Lucrătoarele și lucrătorii culturali și artistici sunt încurajați să călătorească și să facă schimb de experiență cu semenii lor, contribuind astfel la progresul din domeniu. Uniunea Europeană ne îndeamnă la unitate prin diversitate, iar în acest articol explorăm modalitățile prin care comunitatea de state europene reușește să contribuie la conservarea și dezvoltarea culturii.

UE: 27 de state membre și 24 de limbi oficiale

Odată cu fiecare val de aderare a unor noi țări, numărul de limbi oficiale ale Uniunii Europene a tot crescut. Astăzi, din Uniunea Europeană fac parte 27 de state membre, în care se vorbesc 24 de limbi europene. Pentru că fiecare dintre noi ține la cultura sa națională, iar limba reprezintă unul dintre markerii noștri identitari, în Uniunea Europeană se respectă și se promovează multilingvismul. Limba română, cea pe care o vorbim în R. Moldova, este una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene încă din 2007, anul aderării României la UE. Suntem privilegiați să avem acces la informații valoroase despre UE traduse direct în limba noastră chiar înainte de a deveni cetățeni europeni cu drepturi depline.

Cum se transpune multilingvismul în practică?

Uniunea Europeană și-a luat angajamentul de a fi aproape de fiecare cetățean, vorbindu-i în limba sa. Întregul conținut al acquis-ului comunitar (adică toate legile europene) și toate informațiile pe care le comunică instituțiile Uniunii Europene sunt publicate în cele 24 de  limbi oficiale. Membrii Parlamentului European, care au fost aleși de către cetățenii Uniunii, pot lua cuvântul în plenul instituției în limba lor sau în oricare dintre limbile oficiale, iar echipa de traducători și interpreți va avea grijă ca mesajul lor să fie accesibil în fiecare dintre cele 24 de limbi oficiale. La fel, dacă ai o întrebare pentru Uniunea Europeană, ești în drept să o adresezi în limba ta, iar UE are datoria să-ți răspundă.

Agenda Europeană pentru Cultură

În domeniul culturii, la fel ca și în toate celelalte arii de funcționare, Uniunea Europeană adoptă politici pornind de la competențele sale legale. Acțiunile pe care le întreprinde Uniunea Europeană pentru a proteja și promova cultura au rolul de a complementa politica culturală pe care o dezvoltă fiecare stat membru în parte. Altfel spus, Uniunea Europeană vine să susțină eforturile depuse de statele membre, iar contribuția sa în acest domeniu se aliniază deplin cu interesele și obiectivele țărilor respective, ale societății civile și ale cetățenilor europeni.

Obiectivele strategice pe care și le setează Uniunea Europeană formează Agenda Europeană pentru Cultură. Agenda conține puncte importante care se referă la consolidarea relațiilor culturale internaționale, valorificarea culturii drept modalitate de sporire a coeziunii sociale și sprijinirea creativității și inovației. Acțiunile concrete care se implementează pentru atingerea acestora sunt dezvoltate într-o Rezoluție a Consiliului UE, adoptată pentru perioada 2023-2026.

Rezoluția se referă deopotrivă la situația artiștilor din domeniul culturii și la creșterea participării cetățenilor în cadrul evenimentelor culturale. Altfel spus, Uniunea Europeană se îngrijește de condițiile în care se produce cultura, dar și de modalitățile prin care produsul cultural poate fi adus mai aproape de consumator.

Europa creativă

Implicarea Uniunii Europene în domeniul cultural sună bine nu doar în definiție. Principalul program pe care îl dezvoltă UE este cunoscut sub denumirea „Europa creativă”. Din momentul lansării acestuia în 2014, programul reușește să aducă plus valoare în sectorul cultural, fapt pentru care a doua iterație a acestuia beneficiază de o susținere financiară cu 36% mai mare. Astăzi, în „Europa creativă” se investesc 2,44 miliarde de euro pentru perioada de implementare a proiectului: 2021-2027.

De mai bine de 10 ani, prin intermediul programului „Europa creativă” se dezvoltă programe și se construiesc punți solide de cooperare în domeniile media și cultură. Muzica, arta vizuală, literatura, arhitectura, patrimoniul cultural – sectoarele pe care le cuprinde programul,  beneficiază de sprijin financiar și oportunități de dezvoltare.

Printre posibilitățile de care beneficiază participanții programului se numără dezvoltarea de proiecte transnaționale de cooperare, accesarea celor 16 platforme de promovare a artiștilor în devenire, aderarea la cele peste 37 de rețele paneuropene ale organizațiilor culturale și creative sau obținerea de granturi pentru mobilitate de către artiștii și profesioniștii din domeniul cultural.

Ultimul proiect menționat demonstrează – cultura pune Europa în mișcare („Culture Moves Europe” este și denumirea acestuia). Așa cum libertatea este o valoare a Uniunii Europene, este încurajată libertatea circulației ideilor artistice prin facilitarea mobilității artiștilor activi în diverse domenii – de la literatură până la fashion design – de accesare a unei mobilități individuale sau în grup și chiar de a beneficia de un program de rezidență. Cred că o comparație dintre susținerea financiară alocată pentru acest proiect –  21 de milioane de euro pentru o perioadă de 3 ani (2022-2025) și bugetul prevăzut de statul R. Moldova pentru susținerea mobilității culturale ne-ar plasa într-o situație cel puțin jenantă.

R. Moldova a aderat la Europa creativă în 2015, dar s-a retras din program. Într-un interviu, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, afirmă că motivul pentru care a fost luată această decizie este faptul că un număr mic al proiectelor propuse spre finanțare au fost acceptate (circa  38 de mii de euro) comparativ cu suma investită drept cotizație de membru (peste 400 de mii de euro).

EU4Culture

În regiunea Parteneriatului Estic, în perioada 2021-2025, profesioniștii din domeniul culturii beneficiază de programul EU4Culture, finanțat de Uniunea Europeană. Cu un buget de 7,85 de milioane de euro, acesta se focusează pe dezvoltarea sectorului cultural în orașele ce nu sunt capitale. Cahul și Orhei se numără printre orașele beneficiare ale finanțărilor pentru dezvoltarea strategiilor culturale locale, Cahul obținând un grant de 300 de mii de euro pentru implementarea acțiunilor din strategia culturală.

Programul prevede și oportunități de mobilitate culturală, de care au beneficiat 51 de profesioniști din domeniul cultural și creativ din R. Moldova. Aceștia au participat la vizite de studiu, conferințe, programe de stagiu, dar și la alte activități internaționale menite să le ofere susținere în parcursul lor profesional.

Deși încă nu suntem un stat membru, Uniunea Europeană se îngrijește de dezvoltarea și conservarea culturii noastre prin programele accesibile cetățenilor R. Moldova. În Uniunea Europeană, cultura este cu adevărat o valoare care nu doar se laudă și se cinstește, ci în care se și investește. Agenda Europeană pentru Cultură nu este doar un document din biroul unui funcționar european, aceasta se implementează prin acțiunile și programele concrete despre care am relatat în acest articol. Aderarea la Uniunea Europeană va însemna mai multe resurse investite în domeniul cultural, mai multe oportunități de dezvoltare și schimb de experiență pentru artiștii noștri. Patrimoniul nostru cultural este unul european, ne rămâne doar să acționăm în așa mod încât investițiile și viziunea pentru dezvoltarea domeniului cultural să fie și ele europene.

Alexandrina Garuța, Tinerii de Gardă