Țîrdea reacționează la ancheta ZdG despre averea sa: „O să am câteva surprize, promit”
Deputatul Bogdat Țîrdea vine cu o reacție după ce ZdG a publicat o anchetă în care a relatat despre cum a reușit acesta să își cumpere o casă deși în ultimii ani a raportat venituri lunare modeste. Comentariul socialistului vine și la scurt timp după ce deputatul PAS, Radu Marian, a depus un demers la Procuratură și la Autoritatea Națională de Integritate prin care solicită celor două instituții să se autosesizeze pe marginea investigației Ziarului de Gardă.
În comentariul publicat pe canalul său de Telegram, Țîrdea leagă ancheta realizată de ZdG de o solicitarea cu privire la crearea unei comisii pentru analizarea finanțării partidelor Platforma DA și PAS, fără a explica însă concret care este legătura dintre cele două aspecte.
„Pe 5 iunie, acest ziar a scos un articol, numind casa mea de 90 m2 conform datelor de la Cadastru – palat, iar Toyota RAV4 – automobil de lux”, spune Țîrdea, chiar dacă jurnaliștii ZdG nu au menționat în nicio instanță că deputatul ar fi proprietarul unui palat sau a unei mașini de lux.
„Pe 9 iunie, Radu Marian s-a adresat la Procuratura Generală și a solicitat deschiderea unui dosar pentru „îmbogățire ilicită”. Adică m-am îmbogățit înainte de a deveni deputat. Ce lucru dezgustător. Nu am jefuit BEM-ul, untură nu am furat, aeroportul, de asemenea. De unde vin banii? Domnilor, îmi schimb „palatul” de 90 metri pătrați pe saraiul lui Andrei Năstase de 300 metri. Se poate și pe a lui Alaiba. Al meu RAV 4 de lux din 2013 (23 000 euro) chiar acum îl schimb pe modestul Roll Royce al lui Usatîi. Și încă ceva. În 2016, CNI mi-a verificat proprietate. Tot cu ajutorul unor astfel de lachei. Căutau cu lupa de ce să se lege. Nu au găsit. Nici acum nu vor găsi. Să mă intimideze tot nu vor reuși”, mai precizează socialistul.
Cât privește aspectele subliniate de către Țîrdea cu referire la casa liderului Platfoma DA, precizăm că jurnaliștii de la ZdG au fost cei care în 2015 au scris despre averea lui Andrei Năstase, inclusiv despre casa acestuia, care era atunci înregistrată pe numele mamei sale. Detalii AICI.
Într-un final, Bogdat Țîrdea mai adaugă că „pentru voi o să am câteva surprize, promit”, fără a menționa la cine face referire.
- Bogdat Țîrdea: CV-ul și averea deputatului politolog cu mașini scumpe și casă în capitală, dar cu venituri oficiale de câteva mii de lei pe lună
- Studiu de caz/ Cum găsești casa unui deputat după o fotografie postată de acesta pe rețelele de socializare. Exemplul Bogdat Țîrdea
Versiunea video a anchetei realizată de ZdG o puteți vedea mai jos: