Suedia și Finlanda vor semna marți protocolul de aderare la NATO. Stoltenberg: „Statele sunt națiuni suverane și au dreptul de a-și alege propria cale”
Suedia și Finlanda vor semna marți, 5 iulie, protocolul de aderare la NATO. Un anunț în acest sens a fost făcut joi de către secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, care a menționat faptul că statele sunt „națiuni suverane și au dreptul de a-și alege propria cale”.
„(…) Cel mai important lucru pentru noi este că Finlanda și Suedia vor deveni membre ale Alianței. Suntem acolo pentru a proteja toți aliații și, desigur, și Finlanda și Suedia. Decizia de a invita Finlanda și Suedia să se alăture NATO a fost luată ieri la acest summit. Așadar, această decizie a fost luată. Marți, vom semna oficial protocolul de aderare, în prezența miniștrilor de externe suedez și finlandez (…).
Furnizând securitate, menținând pacea, prevenind războiul și trimițând un mesaj clar oricărui potențial adversar că suntem acolo pentru a proteja și apăra toți aliații (…) Atâta timp cât acest lucru este credibil, ceea ce este cazul în NATO, atunci niciun aliat nu va fi atacat. Scopul principal al NATO este de a preveni războiul prin existența unei descurajări credibile”, a declarat Jeans Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă, după summitul NATO.
Miercuri, 29 iunie, NATO a invitat oficial Suedia și Finlanda să se alăture alianței militare, într-una dintre cele mai mari schimbări în securitatea europeană din ultimele decenii, după ce invazia Rusiei în Ucraina a determinat Helsinki și Stockholm să renunțe la tradiționala lor neutralitate, transmite Reuters.
Cei 30 de aliați ai NATO au luat această decizie la summitul lor de la Madrid și au convenit, de asemenea, să trateze în mod oficial Rusia ca fiind „cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților”, potrivit unei declarații de la summit.
„Astăzi, am decis să invităm Finlanda și Suedia să devină membre ale NATO”, au afirmat liderii NATO în declarația lor, după ce Turcia a ridicat dreptul de veto privind aderarea Finlandei și Suediei.
Ratificarea în parlamentele aliate este posibil să dureze până la un an, dar odată ce se va face, Finlanda și Suedia vor fi acoperite de clauza de apărare colectivă a articolului 5 al NATO, ceea ce le va pune sub umbrela nucleară protectoare a Statelor Unite.
Între timp, aliații urmează să își sporească prezența trupelor în regiunea nordică, organizând mai multe exerciții militare și patrule navale în Marea Baltică pentru a reasigura Suedia și Finlanda.
Marți, după patru ore de discuții la Madrid, președintele turc Tayyip Erdogan a convenit cu omologii săi finlandez și suedez o serie de măsuri de securitate care să permită celor două țări nordice să depășească veto-ul turcesc impus de Ankara în luna mai din cauza preocupărilor sale legate de terorism.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a fost înființată în 1949 pentru a se apăra împotriva amenințării sovietice. Invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina a dat un nou impuls organizației, după eșecurile din Afganistan și discordia internă din timpul epocii fostului președinte american Donald Trump.