Sondaj iData Partidele care ajung în Parlament dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate: o cincime din respondenți ar vota pentru BCS. Distribuția mandatelor în Legislativ
Un nou sondaj realizat și prezentat de Date Inteligente (iData) vineri, 16 septembrie, arată că aceleași trei partide politice, care sunt acum în Legislativ, ar accede în Parlamentul de la Chișinău dacă duminică viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate.
Este vorba de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Socialiștilor din R. Moldova și Partidul Politic „ȘOR”.
Autorii studiului susțin că la sondaj au participat respondenți și din câteva localități din stânga Nistrului.
Potrivit sondajului realizat de Date Inteligente (iData), dacă duminica viitoare vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, trei partide ar accede în Legislativul de la Chișinău.
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor ar acumula cele mai multe voturi, mai exact 20,8%, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar obține 19,4%, iar Partidul Politic „Șor” ar aduna 16,7%.
- BCS – 20,8%
- PAS: 20,8%;
- PP Șor: 16,7%;
Pragul electoral pentru a accede în Parlament este de 5% pentru partidele politice și 7% pentru blocurile electorale.
Și de această dată, autorii studiului au prezentat și o eventuală distribuție a mandatelor în Parlament în baza rezultatelor naționale, fără Diasporă și regiunea transnistreană, estimare, potrivit autorilor sondajului, făcută după metoda proporțională.
BCS: 37 de mandate
PAS: 34 de mandate
„ȘOR”: 30 de mandate
Ca de fiecare dată, respondenții au fost întrebați în ce personalitate politică au cea mai mare încredere. În topul preferințelor se regăsește, în continuare, președinta R. Moldova, Maia Sandu, fiind urmată de liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon, iar pe locul trei este în continuare Ilan Șor, deputatul condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare în dosarul fraudei bancare și care în vara anului 2019 a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională.
Sondajul a fost realizat în perioada 3 – 12 septembrie curent, pe un eșantion de 1 012 de respondenți din 378 de localități, inclusiv câteva din stânga Nistrului, având o eroare maximă de eșantionare de +/3%.
Reprezentanții iData, directorul căreia este Mihai Bologan, fratele ex-deputatului socialist Viorel Bologan, spun că cercetarea a fost efectuată din banii companiei, studiul fiind finanțat din Fondul de Marketing al „Date Inteligente SRL”.