Socialista Alla Dolință renunță la mandatul de deputată și se retrage din PSRM: „Nu susțin conceptul conducerii partidului. Durerea Ucrainei este și durerea mea”
Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Dolință, anunță că renunță la mandatul de deputată și susține că se retrage din Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), deoarece nu este de acord și nu susține „retorica atât a conducerii, cât și a partidului ca întreg” față de războiul din Ucraina. Cererea de demisie adresată președintelui Parlamentului, Igor Grosu, a fost depusă în data de 11 iulie 2022.
„Mai mult de 4,5 luni într-un stat vecin, Ucraina, care este în esență casa mea, deoarece părinții mei s-au născut acolo, este un război. Îmi este greu să văd durerea, lacrimile, necazurile și distrugerea pe care le aduce cu ea, îmi este foarte greu să accept aceste evenimente.
În legătură cu împrejurările, am decis să renunț la mandatul meu de deputat, precum și să mă retrag din Partidul Socialist, deoarece nu sunt de acord și nu susțin metodele, conceptul și retorica, atât a conducerii cât și a partidului ca întreg”, se arată în cererea de demisie depusă de Alla Dolință către președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În iulie 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele deputatei socialiste Alla Dolința, vestită după ce a fost surprinsă mâncând zeamă în timpul unei ședințe a unei comisii parlamentare, pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.
Inspectorul de integritate a constatat că socialista a deținut odată cu funcția de deputat și funcția de președintă a Fundaţiei de binefacere, „Soluția”, fondată de liderul ei de partid, Igor Dodon.
În cadrul controlului inițiat în baza unei autosesizări, inspectorul de integritate a stabilit că deputata a admis mai multe stări de incompatibilitate în timpul exercitării mandatului de deputat, în perioada anilor 2014-2019. DETALII AICI
În octombrie 2020, deputata socialistă Alla Dolință a apărut la o ședința online a comisiei juridice, numiri și imunități într-un restaurant, mâncând zeamă.
În timp ce membrii comisiei parlamentare discutau pe marginea proiectului privind sistemul de pensii, urmând să aibă loc procedura de vot, parlamentara a apărut fluturând cu lingura în zeama abia adusă de un angajat al localului.
Ulterior, în timp ce proiectul era supus votului, deputata a apărut și cu telefonul la ureche. Colegul de partid al deputatei, președintele socialist al Comisiei Juridice, Vasile Bolea, i-a dorit poftă bună și a îndemnat-o să deconecteze camera.