Principală  —  IMPORTANTE   —   Șeful diplomației de la Chișinău…

Șeful diplomației de la Chișinău a avut o conversație telefonică cu Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO

Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, anunță miercuri, 16 noiembrie, că a avut o conversație telefonică cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Potrivit oficialului de la Chișinău, discuția s-a axat pe „situația de securitate din regiune urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina și consecințele acesteia pentru țara noastră, în special în sectorul energetic”.

„Am acceptat invitația Alianței pentru participare la reuniunea miniștrilor afacerilor externe, care va fi găzduită la București în perioada 29 – 30 noiembrie. Am punctat că în actualul context de securitate foarte fragil, țara noastră își dorește fortificarea și modernizarea capacităților de apărare”, a declarat Nicu Popescu.

Marți seară, 15 noiembrie, mai multe întreruperi de energie electrică au fost înregistrate în R. Moldova.

Viceprim-ministrul Andrei Spînu a anunțat că, după bombardamentul Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean, una din liniile electrice care asigura transportul de electricitate pentru țara noastră s-a deconectat în regim automat (descărcarea automată a sarcinii după frecvență). Acest fapt a dus la întreruperi masive de energie electrică în toată țara. Potrivit lui, aceste linii nu au fost avariate, dar s-au deconectat automat ca și măsură de siguranță.

În mai multe raioane, printre care Hîncești, Cimișlia, Cantemir, Orhei, Bălți, Strășeni, Ocnița și Călărași au fost raportate pane de curent. În unele localități curentul nu a revenit peste aproape două ore.

Rușii au lansat marți, 15 noiembrie, aproximativ 100 de rachete în Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Iurii Ignat. Mai multe regiuni au rămas fără energie electrică, fără agent termic și apă. Acest atac depășește lovitura masivă cu rachete din 10 octombrie, când rușii au tras 84 de rachete în Ucraina. Atunci, în urma atacurilor masive asupra infrastructurii energetice ucrainene, țara vecină a oprit exportul de energie electrică în R. Moldova.