Șeful Delegației UE la Chișinău: Nimeni nu stă după gratii pentru furtul miliardului. Cât mai putem urmări amânările permanente în procesul lui Șor? Reprezentanții Partidului „Șor” cred că Michalko „ar trebui să fie rechemat”
După ce, în ediția din 31 iulie a emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la postul de televiziune RTR Moldova, Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, s-a întrebat „cât mai putem urmări amânările permanente în procesul lui Șor?”, menționând că nimeni nu a fost pedepsit în dosarul privind furtul miliardului, joi, 6 august, câțiva reprezentanți ai Partidului „Șor” au organizat o acțiune de protest la sediul misiunii diplomatice, acuzându-l de imixtiune în justiție.
Potrivit manifestanților, Michalko „ar trebui să-și dea demisia sau să fie rechemat din funcție, Partidul „Șor” nu îl mai consideră reprezentantul UE”.
„Nu-i stă deloc bine unui diplomat să se dea cu părerea pe la posturile de televiziune despre felul cum este gestionat un dosar în care este vizat Ilan Șor, declarațiile lui pot sugera magistraților să-l condamne pe Ilan Șor într-un dosar controversat”, susțin membrii formațiunii politice, care consideră că „Ilan Șor nu este vinovat, el nu trebuie să fie condamnat”.
La 31 iulie, șeful Delegației UE la Chișinău remarca faptul că nimeni nu stă după gratii în dosarul privind frauda bancară și și-a exprimat speranța că cei implicați în furt vor fi pedepsiți, menționând că rezultatul va fi atunci când vor fi pedepsiți cei vinovați și vor continua procesele care trebuie să fie încheiate.
„Cât mai putem urmări amânările permanente în procesul lui Șor? Aceste tergiversări nu consolidează încrederea în sistemul judecătoresc și eficiența organelor de drept”, a specificat Excelența Sa în cadrul emisiunii.
Reprezentanții Delegației UE la Chișinău încă nu au răspuns la solicitarea ZdG prin care am cerut o reacție la acțiunea și declarațiile reprezentanților Partidului „Șor”, care au lăsat o notă de protest la sediul misiunii. După protest, într-o postare pe pagina sa personală de Facebook, Michalko a publicat Raportul Kroll-2, în care este menționat numele lui Șor.
Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar prima instanţă a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Dosarul se află în examinare la Curtea de Apel Cahul, unde au fost amânate de peste 30 de ori ședințele.
Următoarea ședință este programată pentru data de 2 septembrie.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat că acesta a părăsit ilegal țara, iar Interpol a menționat că el se află în Israel. De cealaltă parte, vicepreședinta Partidului „Șor”, Marina Tauber, susține că acesta se află în R. Moldova.
- DOC/ Motivul pentru care Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară
- Oficial! Șor se află în Israel. Șeful INTERPOL din R. Moldova enunță două posibilități privind reținerea acestuia
La 18 mai curent, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că principalul beneficiar al fraudei bancare a fost Vlad Plahotniuc. „Am creat un grup de procurori care examinează dosarul lui Șor”, a precizat el.