Principală  —  IMPORTANTE   —   Secretarul general al Președinției, Andrei…

Secretarul general al Președinției, Andrei Spînu, anunță că a degrevat din funcție

Secretarul general al Președinției, Andrei Spînu, anunță că a degrevat din funcție: „În perioada următoare, alături de colegii de la PAS vom organiza o campanie electorală care să aducă cât mai mulți oameni onești în Parlament”.

„Prieteni, cred cu tărie că alegerile parlamentare anticipate sunt șansa țării noastre. Aceste alegeri pot fi câștigate, dacă ne vom mobiliza și vom face o campanie electorală bună. Fiecare efort contează. Începând de azi, am degrevat ,concediu neplătit, din funcția de secretar general al Aparatului președintelui. În perioada următoare, alături de colegii de la PAS, vom organiza o campanie electorală care să aducă cât mai mulți oameni onești în Parlament. Cetățenii Republicii Moldova merită o țară guvernată bine, pentru oameni. Vom munci pentru a câștiga încrederea cetățenilor. Vă așteptăm alături”, a scris pe Facebook, Andrei Spânu.

Președinta Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului și a anunțat data alegerilor parlamentare anticipate miercuri, 28 aprilie, după ce Curtea Constituțională a decis că instituirea stării de urgență de PSRM – ȘOR este neconstituțională.

Alegerile parlamentare anticipate urmează să aibă loc pe 11 iulie 2021.

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1