Secretarul CEC, despre consultanții politici ruși în staff-ul lui Dodon: „Achitați, arătați aceste servicii și nu este nicio problemă”
Legislația electorală nu interzice prestarea serviciilor de consultanță din partea cetățenilor străini, obligatoriu fiind însă ca în rapoartele financiare ale candidaților să fie indicate costurile acestor servicii. Asta spune secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Maxim Lebedinschi, cu referire la investigația Rise.md, în care se arată că cel puțin 8 consultanți politici din Rusia au venit la Chișinău chiar înaintea campaniei electorale prezidențiale și toți au fost observați în staff-ul candidatului independent Igor Dodon susținut de PSRM. În rapoartele financiare întocmite de Dodon, însă, nu sunt indicate cheltuieli pentru servicii de consultanță.
În cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova secretarul CEC a precizat că pentru a se expune Comisia trebuie să fie sesizată, altfel nu poate veni cu o reacție. Lebedinschi susține că au fost declarații cu privire la implicarea în campanie nu doar a experților din Federația Rusă, ceea ce face ca și alți candidați, nu doar Igor Dodon, să aibă „asemenea păcate”.
„Noi am văzut mai multe declarații, inclusiv cu privire la implicarea experților din Federația Rusia, România, Germania sau SUA. Sunt atacuri reciproce din partea concurenților electorali, și din partea instituțiilor mass-media. Atâta timp cât nu este demonstrat un subiect de discuții sau o implicare nemijlocită în campania electorală sau alte chestiuni care sunt puse pe masă sub forma unei contestații, CEC va monitoriza acest proces”, a spus Lebedinschi.
„Luați în calcul, că nici concurenții electorali nu se grăbesc să arunce cu contestații. Toți sunt atenți pentru că, bănuiesc, toți au aceleași păcate și acesta este un joc interesant în care vin cu învinuiri reciproce, dar nimeni nu îndrăznește să semneze împotriva altuia, dar găsesc persoane terțe care să arunce aceste chestiuni”, a mai spus secretarul CEC.
Lebedinschi mai spune că legislația electorală interzice implicarea în efectuarea agitației electorală a cetățenilor străini, nu însă și serviciile de consultată, dacă cheltuielile sunt indicate în rapoartele financiare.
„Atunci când se cere o reacție, CEC nu se bazează pur și simplu pe declarații publice. Atunci când în fața Comisiei va fi o contestație, Comisia se va expune prin hotărâre sau scrisoare cu privire la o problemă concretă. Conform Codului Electoral este interzisă implicarea în efectuarea agitației electorală a cetățenilor străini. Dacă serviciile de consultată sunt achitate, nu este nicio problemă. Achitați, arătați aceste servicii și nu este nicio problemă. Comisia va lua atitudine atunci când va fi o contestație”, a conchis secretarul CEC Maxim Lebedinschi.
Jurnaliștii Rise.md au reușit să-i identifice în baza unor imagini pe care le-au realizat la sediul PSRM, în parcarea preturii sectorului Rîșcani, condusă de reprezentanții socialiștilor, dar și la un oficiu al unei clădiri din capitală aflată la o distanță de circa 600 de metri de sediul socialiștilor, cel puțin 8 consultanți politici din Rusia veniți la Chișinău chiar înaintea campaniei electorale prezidențiale. Toți au fost observați în staff-ul candidatului independent Igor Dodon susținut de PSRM.
Cel puțin 4 din acești consultanți apar și într-un video făcut în sediul PSRM din 2019, imediat după victoria lui Ion Ceban la alegerile locale din capitală.