Săptămâna viitoare, Comisia Europeană ar urma să recomande deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE – Politico
Săptămâna viitoare, Comisia Europeană (CE) va recomanda deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE, cu solicitarea ca aceste țări să facă „progrese tehnice”, notează publicația Politico.
Astfel, R. Moldova va trebui să realizeze o serie de reforme care va duce la „crearea unui sistem judiciar solid și independent și la protejarea drepturilor minorităților”.
„Acestea nu vor fi avertismente minore”, a spus un oficial francez pentru sursa citată, adăugând zâmbind: „Nu ar fi prima dată când Bruxelles-ul deghizează implicații politice majore în detalii tehnice”.
Miercuri, 8 noiembrie, CE va prezenta raportul său anual, în cadrul căruia va evalua progresele făcute de țara noastră în ultimul an.
Pe 27 octombrie 2023, Cabinetul de miniștri a aprobat Planul național de acțiuni pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027. Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a declarat atunci în cadrul unei conferințe de presă că documentul conține aproximativ 1200 de acțiuni concrete sau legi care urmează să fie puse în aplicare odată cu procesul de aderare a R. Moldova la UE.
Mai exact, Planul Național pentru Aderare, care reprezintă documentul strategic de aliniere a legislației naționale la acquis-ul UE, este structurat pe șase clustere care acoperă 33 de capitole ale legislației UE și criteriul politic. Planul conține șapte compartimente: măsurile de implementare; Acquis-ul UE care se planifică a fi transpus; referința la documentele din care derivă angajamentul; indicator de performanță; termenul de realizare a măsurii; instituțiile responsabile; costuri estimative/ sursa de acoperire a cheltuielilor.
Potrivit documentului, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) va transmite tuturor instituțiilor vizate, până pe 31 decembrie 2023, orientările și instrucțiunile privind procesul de planificare, raportare și monitorizare a Planului Național pentru Aderare.
„(…) După cum știți foarte bine, obiectivul nostru este ca în raportul Comisiei Europene să obținem o invitație de a demara negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Ulterior, în decembrie, statele membre ale UE urmează să se expună pe marginea acestei invitații. În orice caz, noi în R. Moldova ne pregătim pentru lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (…)”, a explicat ministrul Nicu Popescu.
R. Moldova a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Pentru a deveni membră a UE, R. Moldova trebuie să îndeplinească condițiile de aderare. Comisia Europeană susține că procesul de aderare rămâne bazat pe criterii și condiții stabilite anterior și în baza cărora statele au aderat la UE. Asta permite ca orice țară aflată în proces să progreseze pe baza meritelor proprii, dar și stabilește că drumul către UE poate fi inversat, dacă condițiile de bază nu mai sunt îndeplinite.
La un an de la obținerea statutului de țară candidată, R. Moldova a îndeplinit trei din cele 9 recomandări propuse de Comisia Europeană pentru a deveni membră a UE. La începutul lunii noiembrie 2023, Comisia Europeană urmează să prezinte un nou raport cu privire la R. Moldova și eventual să invite țara noastră pentru a demara negocierile de aderare la UE.