Salina de la Rezina. Afacerea care s-a dezvoltat datorită suportului UE
Nu e medic, dar a deschis o salină în orașul Rezina. Irina Bordian este antreprenoarea care a reușit cu suportul Uniunii Europene (UE) să-și dezvolte ideea de afacere pe care nu o putea realiza din lipsă de mijloace financiare. În cadrul unui proiect a primit finanțare, iar astăzi, persoane din raioanele Rezina, Sângerei, dar și din orașul Florești vin la salină pentru întremarea sănătății, dar și pentru proceduri de relaxare și de revitalizare.
Soțul Irinei Bordian are o afacere în turism, iar de la un timp a crescut cererea clienților pentru plecările la salină. Astfel, familia a decis să amenajeze o salină acasă.
„În zona noastră chiar nu există nimic”
„În zona noastră chiar nu există nimic. Nu avem spa pentru doamne și domnișoare, nici proceduri pentru întreținerea corporală”, spune Irina Bordian.
Au calculat cât ar costa înființarea afacerii și au estimat că aceasta va costa în jur de 300000 de lei, o sumă prea mare pentru puterile proprii. Iată de ce, pentru o perioadă au renunțat la idee.
Totuși, un prieten le-a sugerat soților să aplice la un proiect și să solicite finanțare și suport în înființarea afacerii. Astfel Irina a aplicat la programul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) „Femei în afaceri”, finanțat din bugetul de stat și cofinanțat din fondurile UE prin proiectul „Suport pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii în zonele rurale”.
Au înaintat ideea, iar în aproximativ trei luni au primit și răspunsul: „ideea a fost acceptată”. Irina a primit o finanțare de 139 000 de lei pentru dezvoltarea afacerii. A investit din sursele proprii 10%, iar ulterior, tot din mijloace proprii a acoperit și cealaltă parte din costuri.
20 de tone de sare
Salina este amenajată în două odăi: una pentru adulți, dotată cu scaune care pot fi plasate în poziția culcat și o odaie pentru copii. Pentru a crea o atmosferă relaxantă, în salină este semi-întuneric și se aude muzică lentă.
Pentru a amenaja salina au fost nevoie de 20 de tone de sare: bulgării au fost aduși de la salina Praid din România, iar cărămizile de sare au fost importate din Ucraina.
„Pe perioada pandemiei acceptăm doar membrii unei familii. În salină nu este recomandabil să se poarte masca, pentru ca vizitatorii să respire ionii de sare care se formează în încăpere”, spune Irina Bordian.
Din spusele ei, aici se menține temperatura de 16-18 grade Celsius. Aflarea în salină este benefică pentru sistemul respirator, pentru ten, dar este recomandabilă și persoanelor care sforăie. Persoanelor care au tuberculoză, celor cu boli de inimă și copiilor cu vârsta de până la un an le este contraindicată aflarea în salină.
„Specialiștii recomandă să se efectueze 10 proceduri de salinoterapie într-o perioadă de 5-6 luni”, spune Irina.
În decurs de puțin peste un an, mai mult de 200 de persoane din raioanele Rezina, Sângerei, dar și din orașul Florești au vizitat această salină.
Idei de dezvoltare a afacerii
Familia nu se oprește aici. Își dorește să construiască o saună și o salină în care va fi cald, iar aici persoanele își vor putea trata durerile în articulații. Antreprenoarea spune că de această dată va aplica la proiectele ODIMM care sunt orientate spre dezvoltarea afacerilor deja existente.
Una din prioritățile suportului oferit de UE pentru R. Moldova în zonele rurale este dezvoltarea antreprenoriatului rural de succes, prin susținerea sectorului IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în zonele rurale. Prin intermediul proiectului „Suport pentru IMM-uri în zonele rurale” este oferit suport pentru dezvoltarea micilor afaceri, în special în zonele rurale și consolidarea unei infrastructuri de suport în domeniu în toată țara.