Principală — IMPORTANTE — Replici acide între Sîrbu și…
Replici acide între Sîrbu și Novac în cadrul unei emisiuni TV: „Luați Covid-ul acesta politic de lângă mine”
Deputatul Pro Moldova, Sergiu Sîrbu și deputatul socialist, Grigore Novac și-au dat replici acide în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul Jurnal TV. Ambii parlamentari s-au acuzat reciproc că ar face parte dintr-un regim banditesc.
Replicile dintre cei doi deputați au început după ce Sîrbu s-a apropiat de Novac, iar ultimul l-a numit Covid politic.
Replicile dintre cei doi parlamentari:
- Sergiu Sîrbu: „Vă spun o chestiune de origine juridică, dacă îmi permiteți să vin mai aproape de Grigore să mă uit în ochii dumnealui”.
- Grigore Novac: „Dă-te mai într-o parte”.
- Sergiu Sîrbu: „Ce ați făcut dumneavoastră este criminal, trăim într-un regim care răpește oamenii”.
- Grigore Novac: „Dumneavoastră sunteți într-o echipă care sunteți condus de un bandit de un mafiot și să-mi spuneți mie de regim banditesc”.
- Sergiu Sîrbu: „Eu vă spun că acum avem un regim care răpește oamenii.”
- Grigore Novac: „Luați vă rog Covid-ul acesta politic de lângă mine”.
- Sergiu Sîrbu: „Marți Guvernul și-a asumat răspunderea, dacă marți Guvernul aproba proiectul de lege și îl trimitea tot marți în Parlament, miercuri comisiile dădeau aviz și joi se vota în prima lectură și vineri se vota în a doua lectură toate legile și deja astăzi aveau să fie publicate”.
- Grigore Novac: „Domnul Sârbu, știți ce vă interesează pe dumneavoastră? Pe dumneavoastră va interesează cumpărarea deputaților, coruperea, aceasta este agenda dumneavoastră”.
- Sergiu Sîrbu: „Ceea ce a făcut guvernul și guvernarea voastră banditească este mișelește”.
- Grigore Novac: „Puteți vă rog să vă dați mai departe de mine”.
Schimbul de replici dintre cei doi deputați au continuat și pe un alt subiect. Sîrbu l-a acuzat pe Novac că minte, după ce socialistul a declarat că demiterea Guvernului Sandu a fost confirmată de către Curtea Constituțională.
- Grigore Novac: „Curtea Constituțională ne-a dat dreptate nouă”.
- Sergiu Sîrbu: „Iată aceasta este o minciună crasă. Curtea Constituțională și-a dat avizul pe un proiect din august și septembrie și nu acesta care spuneți dumneavoastră”.
- Grigore Novac: „Nu spuneți minciuni domnul Sârbu, dumneavoastră nu știți despre ce vorbiți”.
- Sergiu Sîrbu: „Era vorba de alt proiect, eu nu vreau să apar pe nimeni dar aici chiar spuneți o minciună. Asumarea de răspundere nici nu ajuns la Curte, oameni buni, nu roșiți ca masca mea”.
- Grigore Novac: „Eu mă dau la o parte de tine, de Covid-ul acesta politic”.
- Sergiu Sîrbu: „Să știți că Covid-ul nu este o înjurătură, dacă eu sunt Covid, dumneavoastră și toată echipa sunteți candida auris. Știți ce înseamnă aceasta? Dacă Covid-ul se tratează și mulțumim eroilor noștri medici, atunci să știți că voi sunteți candida auris, acea ciupercă care este rezistentă la toate antibioticele și care omoară tot ceea ce este în jur, voi sunteți candida auris. Noi trebuie să vă nimicim și să scăpăm de voi”.
- Grigore Novac: „Puteți să-mi spuneți aceste lucruri mie, dar important este că eu nu sunt „șîsteorka” (tr. din rusă – slugă) lui Plahotniuc”.
- Sergiu Sîrbu: „Rușine, plecați odată din țara asta, rușine”.